1,039 matches
-
n-ar mai crede în numărul lui. Se forțează în jos, prăbușindu-se. Există o nevoie de a fi nimeni, o nevoie care își va ascunde mereu poziția exactă de instrumentele neuroștiințelor. Iese din mașină și se îndreaptă agale spre veranda ei, în haosul pe care îl crease. Barbara apare la ușă, umflată și confuză, dând semne vagi că înțelege ce se întâmplă în jur. Își înclină capul și zâmbește, aproape așteptându-se să-l vadă. Și ultima parte solidă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
toți Încă de pe vremea lui James Buchanan, căci eram copil de șase ani cînd a ajuns președinte! Aici se opri o clipă, se aplecă brusc Înainte cu balansoarul și scuipă o șuviță groasă de salivă Încărcată de tutun peste balustrada verandei, drept În mijlocul straturilor parfumate de mușcate, pe pămîntul gras. — Da, da! rosti el grav, lăsîndu-se din nou pe spate, În timp ce vecinii stăteau neclintiți, așteptînd flămînzi și atenți În Întunericul viu. Mi-i amintesc pe toți cei de la James Buchanan Încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
capăt la altul al sufrageriei și zicea: «Dacă nu-i gata Într-o jumătate de ceas Îi zbor creierii chiar de-ar fi să mă coste viața», iar Will, palid ca un mort“ - spunea bătrîna - „se plimba de colo-colo În veranda din față frîngîndu-și mîinile și ea stătea sus și nu voia să plece cu John.“ Și pîn-la urmă au convins-o: cred că și-a dat seama că ori se duce, ori se lasă cu vărsare de sînge, așa c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dacă nu pleca, nu erai tu aici... și să nu uiți asta niciodată!“. Dragul mamei, dragul mamei... probabil că eram tînără și mîndră, că tare m-a durut să-l aud vorbind așa. M-am ridicat și-am ieșit pe verandă și-am vrut să mă duc și să-l las chiar atunci, dar purtam deja primul copil În pîntece și plouase și mirosea a flori, a trandafiri și-a crini și-a caprifoi și-a struguri pîrguiți, și se-ntuneca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Îmi părea o oră. A bătut ora zece. Și-atunci am auzit... se furișa pe aleea din spatele casei, apoi am auzit gardul scîrțîind sub fereastră... și-apoi s-a strecurat tiptil și-a-nceput să se tîrască de-a lungul verandei de la ușa sufrageriei. „Doamne!“ - am zis, m-am luminat deodată, am priceput - „au venit! sînt aici! Ce să mă fac, singură cu copiii, cum să dau piept cu niște criminali?“ Atunci am priceput, firește, Înțelesul Înștiințării: „Doi... doi“ și „Douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ieșit din nou și m-am aflat imediat pe strada pe care locuia David. Nu erau mai mult de cîțiva metri pînă la casa lui. Toate casele erau înalte și impunătoare. Cele de pe partea parcului erau, de asemenea, largi, cu verande și prelungiri de lemn, iar unele aveau chiar mici turnuri ca-n poveștile cu zîne. Pe cealaltă parte a străzii, totuși casele formau un front închis și aveau scări gri cu ornamente albe. Erau diferite unele de altele prin aceste
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
merg lucrurile chiar așa de simplu, "nu mai vor", zice; "țăranii nu mai vor", repetă, și pentru o clipă mă văd în toamnă, ceva amurg se lasă peste dealurile vecine, ceva vânt suflă peste iarbă, e ca în tablourile din veranda lui tanti Mărioara Mirculescu, cumpărate de dumneaei de la tarabele de la hramul basilicii franciscane Maria-Radna, așa culori se arată ochilor mei în vremea aceea pe când tocmai ne pregăteam să urcăm în remorcă, mergem la dormitorul cel parfumat cu detete, e seară
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
clădire pătrată cu două etaje, cu acareturi și o seră pe laturi. Tufișurile de zahă, ilice și rododendroni care o înconjurau îi dădeau un aer conspirativ, deși ferestrele erau luminate, se auzea muzică și pe aleea de pietriș de lîngă verandă erau parcate multe mașini. Ușa principală era deschisă, dar Sludden apăsă soneria înainte de a-și conduce grupul în hol. Acesta era grandios, pavat cu dale terrazzo și cu lambriuri din stejar, iar două coloane gemene din marmură neagră delimitau spațiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
anume. El zise că nu, că avea cărțile lui. Ruth îi aduse masa pe o tavă. Mîncă, apoi se întinse și se masturbă. Peste zece minute, se masturbă din nou. După asta nu mai avu nici o armă împotriva astmului. O verandă prăfuită, cu o masă masivă și cîteva scaune prea hodorogite pentru a mai fi folosite în interior, dădea spre grădina din spatele hotelului. în ziua următoare, se așeză acolo cu nișite cărți și ustensile de pictat. Respirînd cu dificultate, făcu desene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
chinui mai puțin, și pentru că nu dormise aproape deloc, închise ochii, se aplecă peste masă și-și odihni fruntea în pumnii încleștați. Auzea cum aerul mișcă ușor crengile copacilor, chemarea întîmplătoare a vreunei păsări sau o viespie bîzîind prin colțul verandei, dar ascultă cu mai multă atenție un murmur care venea din propriul cap, un sunet vag, îndepărtat, ca o conversație între doi oameni într-o cameră alăturată. Unul din vorbitori era agitat și-și ridică vocea mult deasupra zumzăitului monoton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
monoton al celuilalt, încît lui Thaw i se păru că aude cuvintele: „....ferigi și iarbă, de-asta e iarba minunată...“ Un sunet venit din exterior îl făcu să-și ridice privirea. Pastorul stătea pe cărarea luminată de soare, dincolo de umbra verandei, urmărindu-l cu un anume interes. Figura lui îmbrăcată în haina încheiată pînă la ultimul nasture era așa cum și-o amintea Thaw, întrucîtva mai mică, iar fața mai amabilă. — Mi-au spus că nu te simți bine, zise el. — Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
încheiată pînă la ultimul nasture era așa cum și-o amintea Thaw, întrucîtva mai mică, iar fața mai amabilă. — Mi-au spus că nu te simți bine, zise el. — Mă simt mult mai bine în dimineața asta, mulțumesc. Pastorul păși pe verandă și se uită la unul dintre desene. — Și cine-i insul ăsta? — Moise pe muntele Sinai. — Ce sălbatic pare, cum se uită dintre stînci și fulgere. Ilustrezi biblia, deci. Thaw vorbi monoton, pentru a-și reține nota de mîndrie din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apropiere, domnul Thaw zise: — Ai o priveliște frumoasă de aici. Mai jos se afla vechea catedrală gotică mîncată de funingine, într-o cîmpie de pietre plate și negre de mormînt. în spate se ridica dealul necropolei, cu coastele tăiate de verandele mausoleelor și cu vîrful împînzit de ghimpii monumentelor și obeliscurilor. Monumentul cel mai de sus era un stîlp cu o statuie mare din piatră a lui John Knox, cu pălărie, barbă, pelerină și ținînd în mîna dreaptă o carte mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
construită din piatră; dar, lucru și mai important, tufișurile ofereau ascunzători pe întreg parcursul, până la vilă. Ajunse la un boschet înflăcărat de flori purpurii și, din acest ascunziș, cercetă treptele de piatră care conduceau, prin grădina amenajată în terase, la veranda vilei. Pe prima treaptă erau gravate atât de clar niște litere, încât putu descifra fără vreo dificultate: JOHN și AMELIA PRESCOTT Gosseyn rămase pe gânduri, "PRESCOTT" ― își amintea acest nume. Patricia Hardie și Crang îl pomeniseră în discuția lor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
și de tot ce îi era necesar să știe despre Venus. Și le va avea. În timp ce se apropia de vilă, Gosseyn auzi vocea de contralto a unei femei. Se opri în spatele unor tufișuri de mărăcini, la vreo trei metri de verandă, și aruncă o ochiadă prudentă. Pe treptele verandei era așezat un bărbat blond, ocupat să noteze ceva într-un blocnotes. Femeia îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă descurc singură. Până poimâine nu ți s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
știe despre Venus. Și le va avea. În timp ce se apropia de vilă, Gosseyn auzi vocea de contralto a unei femei. Se opri în spatele unor tufișuri de mărăcini, la vreo trei metri de verandă, și aruncă o ochiadă prudentă. Pe treptele verandei era așezat un bărbat blond, ocupat să noteze ceva într-un blocnotes. Femeia îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă descurc singură. Până poimâine nu ți s-a anunțat nici un pacient. După o scurtă șovăire, continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
de bine construit ca Gosseyn. Dar Prescott nu mai apucă să reacționeze a doua oară: Gosseyn îl lovi de trei ori în maxilar și-i prinse corpul inert în momentul prăbușirii. În grabă, îl cără pe bărbatul leșinat pe platoul verandei și se opri în dreptul ușii ― ceva zgomote se produseseră în cursul luptei și exista riscul ca femeia să vină să vadă ce s-a întâmplat. Dar din casă nu se auzea nici o mișcare; Prescott se agită slab în brațele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
mai repede, cu atât mai mici erau șansele să fie surprins de altcineva. În ciuda cercetărilor sale, nu găsi nici o armă. Dezamăgirea pe care o încercă îi întări senzația unui posibil pericol exterior. În cele din urmă, ieși în grabă pe veranda din fața vilei, apoi alergă la cea din spate. Era presat de nevoia de a se convinge că nu vine nimeni pentru a putea trece la interogatoriu. Iar întrebările ce le avea de pus erau multe. Dar perspectiva oferită privitorului de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
am bătut în poartă, știam că n-o să-mi răspundă nimeni. Apoi am sărit gardul. Sub pașii mei foșneau frunze uscate, nucile se înnegriseră, cădeau, călcam și peste ele. Ușa era întredeschisă, dar n-am intrat. M-am dus pe veranda din fața casei, lângă o măsuță, m-am așezat pe o bancă șubredă. În jurul meu vedeam urme proaspete de locuire, ca și cum casa ar fi fost părăsită de puțină vreme, în mare grabă. Veranda aceea de câțiva metri pătrați, înecată în liniște
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
dar n-am intrat. M-am dus pe veranda din fața casei, lângă o măsuță, m-am așezat pe o bancă șubredă. În jurul meu vedeam urme proaspete de locuire, ca și cum casa ar fi fost părăsită de puțină vreme, în mare grabă. Veranda aceea de câțiva metri pătrați, înecată în liniște pustie, avea două laturi acoperite cu geamuri și două laturi libere, descoperite. Stăteam pe bancă și mă gândeam la una și la alta, mașini ale vremii. Țineam în mână o carte de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
frunzele copacilor vor fi devorate de omizi, ceea ce va determina și moartea oaspetelor nepoftite. 13. Atunci a venit bondarul. și, cum zbura înveșmântat în minunatele lui dungi galbene cafenii, s-a năpustit deodată, zbârnâind, în geamul peretelui dinspre apus al verandei. Se căznea disperat să treacă prin el. Se agăța cu ghearele, se învârtea în loc, cădea... Dincolo de geamul acela, pe orizontul aparent liber, plutea soarele înecat într-o lumină portocalie. Acolo ținea morțiș să ajungă bondarul. și se izbea atât de
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Găsise singur calea... Am mai rămas, nu știu cât, pe bancă. Trecuse vremea erorilor. Soarele începea să coboare. Departe, lătrau niște câini. Doi oameni umblau printr-un copac stufos. Poate aveau o schelă acolo, făceau un turn, cine știe, dar eu, de pe verandă, nu-i vedeam decât pe ei și copacul. Pe ei, umblând prin copac. Când au coborât, venise timpul să intru și eu în casă. * Claude Papper semnalează cel puțin 500 000 de cazuri cunoscute de violență asupra persoanelor vârstnice, produse
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
construită din piatră; dar, lucru și mai important, tufișurile ofereau ascunzători pe întreg parcursul, până la vilă. Ajunse la un boschet înflăcărat de flori purpurii și, din acest ascunziș, cercetă treptele de piatră care conduceau, prin grădina amenajată în terase, la veranda vilei. Pe prima treaptă erau gravate atât de clar niște litere, încât putu descifra fără vreo dificultate: JOHN și AMELIA PRESCOTT Gosseyn rămase pe gânduri, "PRESCOTT" ― își amintea acest nume. Patricia Hardie și Crang îl pomeniseră în discuția lor din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
și de tot ce îi era necesar să știe despre Venus. Și le va avea. În timp ce se apropia de vilă, Gosseyn auzi vocea de contralto a unei femei. Se opri în spatele unor tufișuri de mărăcini, la vreo trei metri de verandă, și aruncă o ochiadă prudentă. Pe treptele verandei era așezat un bărbat blond, ocupat să noteze ceva într-un blocnotes. Femeia îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă descurc singură. Până poimâine nu ți s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
știe despre Venus. Și le va avea. În timp ce se apropia de vilă, Gosseyn auzi vocea de contralto a unei femei. Se opri în spatele unor tufișuri de mărăcini, la vreo trei metri de verandă, și aruncă o ochiadă prudentă. Pe treptele verandei era așezat un bărbat blond, ocupat să noteze ceva într-un blocnotes. Femeia îi vorbea din pragul ușii: ― Până la urmă cred că o să mă descurc singură. Până poimâine nu ți s-a anunțat nici un pacient. După o scurtă șovăire, continuă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]