1,001 matches
-
zici că are cincizeci. Mai bătrână decât mine, se veseli meseriașul. - Exact de pe vremea asta. Început de august. Era Festivalul. Locuiam în București pe vremea aia. Zici că erai și tu pe-atunci? - În șaișpatru îs...Conceput în șaiștrei, se veseli tânărul, gândind cu mândrie cât umor i-a dat natura de poate face spirite de mișto cu moșulică ăsta care pare pe terminate. Galben și burtos. - Ești încă copil, ce să știi. Nici nu pari de anii tăi! Atunci în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Mao n-avea cum să ajungă, era peste Urali, taiga, deșertul Gobi, faci o lună cu trenul până acolo. Musca părea că alunecă spre capătul hârtiei. Concentrat, bătrânul continuă, ca și cum i-ar fi povestit ei despre politica lui Hrușciov. Se veseli: - Am fost și eu într-un concediu în China, în septembrie șaișcinci. Până la Moscova vagonul a mers atașat la trenul cu care plecase Ceaușescu la ruși să le ceară Tezaurul. Abia îl pusese Maurer șef la partid, îl votase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
de el, mai să stricăm prietenia. Și el mi-a spus atunci cum stă chestia. Toate erau recrutate să facă rapoarte și să vadă ce și cum. Știa la sigur, nu o zicea de gelos. - Păi io ce spuneam, se veseli cizmarul. Io nu le-am trăit, da am mai discutat și io, mai mă uit la televizor, mai cu unul, mai cu altul. Înveți, așa cum stau io la calapoade și pingele, prinzi mai multă istorie, de-asta, adevărată, mai pă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
și râdeau de se prăpădeau. Pirpiriul se răzgândi. Îi făcu semn să-ăi scoată iar cureaua. O luă, o studie câteva clipe îngândurat. - Vă rezolv. Cu cuiul. Îl dau prin foc ăi iese la fix. Un cui de doiăpe. Bătrânul se veseli. Se-așeză pe scaunul din dreptul mașinii de cusut. - Mă gândeam și eu că aăa se face. Puteam s-o fac acasă. Credeam că ai instrument, de-asta am venit. Gentimir se-ntoarse în cămăruța lui. Mobilul sună de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
un cățel... Păi vroiau să-i facă și ei un bine. Au murit săracii cu jalea asta, că nu vroia fiu-su să mai știe de ei. Râgâi ușor, plin, revărsat. Își făcu repede cruce peste gura căscată. Fata se veseli. - Auzii că vine și în oraș la noi. Vine cu bani, cu ajutoare, cu pomeni, tot ce vrea oamenii să primească le dă. S-a făcut liste și la noi în sat. Mă mir că matale la biserică nu ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
câteodată... Știi cât de reacționar este dacă nu-i convine ceva? Să te ferească nenorocul să-l prinzi la reacțiune! De-asta trebuie apărat. Că el, săracul, ce să facă. Tot popor rămâne, oricum ar fi să-l iei. Slăbănogul, veselindu-se, se aplecă iarăși și, ușor, de parcă ar fi mângâiat un prunc adormit, atinse de câteva ori broscuța pe capul bulbucat. Brotacul începu să orăcăie. Țongu tresări. Aruncă crenguța spre broscuța din băltoacă. Scuipă scârbit spre ochiul de apă stătută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
în zadar. Popa Băncilă îl urmări cum se îndreaptă spre ușa dinspre grefă. Mergea acela săltat, țopăit, opărit. Sub redingota lungă, albăstrie, fundul i se contura plin, bombat. Parcă avea un ceaunaș sub încrețiturile hainei. „O poartă cu coc“, se veseli popa, făcându-și de data aceasta o cruce mare, cu plecăciune până la dușumeaua proaspăt dată cu gazolină. O bătrânică de lângă ușa sălii de ședințe numărul trei îl observă și îi răspunse și ea cu o plecăciune și o cruce mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
treaba până murea Goncea. Că prea mult n-o mai ține. Asta-i sigur!“ Il trase pe părinte lângă el și începu să-și petreacă pixul peste stinghiile caloriferului. Parcă muzica aia căutse, acolo, la privată. - Avem asul aici, se veseli Pârțângău, zâmbind abscons. Niciodată radiațiile la mină nu au depășit normalul, pentru că altfel Ceaușescu nu punea nici mort piciorul pe-acolo. Dar să mai intre în mină? Ai înțeles părinte? Îi lăsăm să se macine cu detaliile, și la momentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
urma lor, altfel nu mai termină casa nici anul ăsta. Și de Sfântul Dumitru părintele vrea musai să-i facă sfeștania de inaugurare. Vine și prea sfințitul, așa s-a programat. Și prefectul. Și Brandaburlea ăl Bătrân. Tot orașul, se veseli lumânăreasa. Popa Băncilă îi zâmbi femeii, dând din cap că înțelesese. Se gândi că nu mai rămăseseră până la Sfântu Dumitru nici două luni. Totuși, nedumerirea nu-i dădea pace. Întrebă: - Da matale... Nu ești... Coana candelăreasă de la cimitir? Madam...Horcița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
îl privea năuc. Acela, înalt, se aplecase asupra lui și-i perora înflăcărat. Părintele îi putea vedea în toată frumusețea lor cele două cornițe sidefii, ițite printre pletele bogate, lățoase. - Dar nu spre a continua discuția v-am căutat, se veseli acela. Un alt coleg este analist financiar. Eu sunt un simplu curier. Car geanta asta diplomat pe care, din greșeală, am schimbat-o cu a dumneavoastră. La coborâre ați luat-o pe a mea, iar mie mi-a rămas a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Tudorache dintr-o bucată de ziar strecurată de un caraliu mai milos. Era și avântul ăla de după Cehoslovacia, cu discursul lui Ceaușescu care înnebunise mapamondul. Chiar și-a spus că dacă-l reabilitează se înscrie și în partid. „Așadar, se veseli Fârtat, s-a furat în anii aceia orice, de la pungi de plastic, până la tractoare ori pescadoare sau chiar, ca în bancul acela cu țiganul care lucra la Cugir, mitraliere și tancuri. De gura pirandei fura Vasilică țiganul de era paznic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
lor și-l găsiseră și pe Aulius că era dator vândut la cămătarii lui Brandaburlea. S-a dat și la televizor. Se spunea că Aulius ar fi fost arestat. „Uite-l în halat de spital, cu bodigardul lângă el“, se veseli vidanjorul, ca și cum ar fi apărut Smărăndița din senin pe banca aceea. - Dom Aulius, oftă Verginel. Știu că e neplăcut. Insuportabil chiar, dacă mă gândesc la căldurile astea. Dar altă soluție nu există. Trebuie să avem certificatul, trecut prin comisie. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
că n-aș vrea s-o mai văd? Că am avut și eu o viață... Burtăncureanu nu vrea să mă scrie. L-a arvunit Goncea și acum îl prelucrează numai pe el. Volum după volum, carte după carte. Vergilică se veseli: - Dom’ Aulius, zău, dacă căcănarul ăla scoate și un picior din cabina aia în care a intrat acu, să știi că bărbosul ăla n-a mințit. Scăpăm, bre. Matale cu o deplasare regulamentară la Sudica, io fac puțină popreală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cei de acuma, ai senectuții împlinite. În acest fel lupta vieții generalului cu dușmanii fusese o continuă înfruntare a forțelor răului, prezente pretutindeni, cu chipuri și nume felurite. „Bagi tot ce se vorbește de chestia cu Chiru din Baltă“, se veseli generalul, chiar în seara zilei când Tomnea sosise în oraș și fusese cinstit la școală. „Bagi și chestiile cu ăia care umblă p-aici de câtva timp. A umblat și pă vremea mea, dar nu-i lua în seamă nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ține... Și ce-o să răspundeți? Că a trecut sorbul?! Întinse mâna și-l mângâie încet pe frunte, pe obraji, pe bărbie. Parcă îi descoperea chipul, parcă îl desena din sângeriul amurgului care înghițise biserica de dincolo de Dunăre. Dădu să se veselească. - Dacă o ții tot așa, cu logica asta de străin care se miră de toate, ai să mă întrebi până la urmă dacă și eu am fost cândva. Cum mă întreb eu de când te-ai întors, dacă ai fost tu pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să-i spun? Un fum ruginiu se ridica dintre ape. Plutea odată cu Dunărea, întins ca un giulgiu peste ea. - Și ăia, din Sudica, urmă Tomnea, tot așa o țin. Au niște ierburi pe care le trag pe nas și se veselesc întruna, oricât de nenorociți ar fi. Văd fel de fel de năzăreli și cred în ele și le povestesc de la unul la altul. Mai târziu cred că astea fac parte chiar din istoria lor. Așa cum e și cu stejarul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sicriu și popă când moare vreo unul, le face parastase, le face simpozioane, le scoate și niște broșuri. Povestea toate astea ca pe un lucru extrem de amuzat. Din când în când se oprea și-l studia să vadă dacă se veselește și el. - Goncea a pus să se facă și un monument la Șoptireanca pentru unul de-ai lui Nisip. Liberal, țărănist ce-o fi fost, om chinuit. L-au urmărit, l-au arestat, de a murit omul acela în închisoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
Cer nu mai îndrăznim să ridicăm ochii, că cine știe pe cine vedem că ne privește și ne urmărește și de-acolo. Mergeau cu pași rari, uitați, însingurați, urmați de scâncetele celor două ghemotoace maronii. Tomnea se pomeni, dintr-o dată, veselindu-se: - N-ai vrea să mai mergem până în Ghiolul Negru ăla? Dacă tot zici că nu l-au desecat? Se desprinse de brațul lui. Îl cerceta ușor speriată: - Ce ți-a venit? Vine noaptea... Furtuna... Și de unde barcă? - Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
la leagăne. Dar până și Theo, care părea să aibă un apetit nelimitat pentru zburatul prin aer închis în cușca cea mică a leagănului, se săturase. Buza de jos îi ieșise în afară, iar ochii întunecați, care mai devreme fuseseră veseli, deveniseră ostili. Plânsetul Rosei a urcat cu câteva octave când ursulețul roz fosforescent i-a căzut din mână, pe pământul de sub bancă. Alice s-a aplecat repede și l-a ridicat. Abia de curând reușise să elibereze din sertarul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
în mâini. Pe măsură ce se apropie de ei, mirarea crescu direct proporțional. Mirele și mireasa erau întinși în două sicrie, galbeni ca ceara și cu mâinile pe piept, iar lăutarii cântau „Ia-ți mireasă ziua bună”... Nu plângea nimeni, toți erau veseli și peste măsură de beți. I se oferi o sticlă, o duse la gură și înghiți... Țuică. Bătrână. De prune. Nu știu ce să zică. Casă de piatră? Monument funerar de piatră? La cât mai multe pomeni? Îl trase o femeie grasă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
băut, ca doi bărbați, bere adevărată. Au vorbit. Au tăcut. Au băut Încă un rînd. Nu au mai tăcut. Și-au spus destule. Puține, pentru că nu aveau amintiri comune. Multe, pentru că pînă În ziua aceea nici nu se cunoscuseră. Erau veseli, chiar puțin fericiți, nu se putea spune sigur, fericirea, fie și ca o adiere, avea totdeauna ceva maladiv, adică, mai mult sau mai puțin, tulbura mintea, indiferent pe cine atingea; cînd trecea boarea, lumea se arăta așa cum era, ostilă, poate
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
greu; ar fi fost mult mai de preț. Bert a zis că, oricum, prietenii adevărate nu prea mai există. Au trecut peste asta, Thomas a mai cerut o bere, a treia, un fleac, fiul a vrut suc de ananas, erau veseli, deloc zgomotoși, nu vorbeau amîndoi odată, o picoliță Îi privea cu plăcere: dacă, fie și În treacăt, vreunul dintre ei se uita spre ea, aceasta se și apropia surîzÎnd: „Suc? Bere? Cafea ?“ Au vorbit despre Los Angeles Lakers, baschetbaliștii de
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
și-a făcut injecțiile. Această ieșire neghioabă făcu pe toți să tacă, din respect pentru Olimpia, care încruntase sprâncenele. Felix reținu totuși banala calomnie cu injecțiile, și un raționament îi străbătu repede, obscur prin minte. - Hai mai bine să ne veselim, îndemnă Stănică. Toată lumea să trăiască, și în special eroii serii, am numit pe iubitul nostru G. Călinescu conu Iorgu cu familia sa și pe simpaticul meu moș Costache et compania. Ce gândiți dumneavoastră? Conu Iorgu a devenit proprietarul celui mai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
dea voie în vacanța de iarnă și tu o să-ți înhami două-trei muște la suflet ca să te aducă direct la noi în bucătărie unde va mirosi a sarmale și cârnați. * Ce bine e în poze, lângă tine! Eu m-aș veseli și n-aș mai pleca dacă nu mi-ai ține tu în poza aia după umăr. Mi-am tatuat pe umeri epoleții tăi de colonel, mi-am tatuat pe piept decorațiile tale și sub ele s-au înșirat deja ridurile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nelămurire a lui, însă deodată revine în cameră Florin. Ascultă uimit dialogul care capta atenția camerei, avu un moment de ezitare, nu pricepea ce se întâmplă, de ce sunt colegii preocupați în acel moment însă îi lăsă în pace. Toți erau veseli de neștiința și credulitatea lui, prilej pentru mai târziu să se amuze și dialogul continuă cu o nouă întrebare stupidă: - Este adevărat că putem rămâne corijenți la seminarii< tot ne primesc la examene ? Unul vine repede cu explicația: - Da, că
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]