1,227 matches
-
față. Blackie se făcuse mică în living, scheunând într-o buimăceală vinovată. Karin lăsă biata creatură să iasă afară și o hrăni. În curtea cât o marcă poștală, câinele border-collie se apucă să facă ture, adunând tot felul de lucruri - veverițe, bucăți de zăpadă, țăruși de gard -, orice numai să-i convingă pe oameni că merita încă să fie iubit. Căldura era închisă. Doar obiceiul fratelui ei de a nu închide niciodată un robinet cum trebuie salvase țevile să nu crape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
straturi de grăsime. Săptămâni, luni, iar gemetele muntelui de animal putred slăbesc. Orașul risipit se adună înapoi. Mici vieți născute pe uscat împung monstrul cu ace și cuie, îl hăcuiesc, revendicându-și casele zdrobite. Păsările ciugulesc din carnea lui putrezită. Veverițele smulg hălci din el, le îngroapă pentru iarna care vine. Coioții îi lustruiesc oasele până ajung de un ivoriu strălucitor. Pe sub coastele lui uriașe, arcuite, trec mașini. De vertebrele șirei spinării lui atârnă semafoare. În curând, din oasele lui răsar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
loc mlaștini. Eu zic să te ferești. Fii cu ochii-n patru. E în interesul tău“. Îți vine să crezi? M-a amenințat de-a dreptul. — Te cred, spuse ea. Eu te avertizez de ani întregi. El chicoti - crănțănitul unei veverițe. Să mă feresc? — Nu toată lumea de prin părțile astea crede că păsările sunt mai importante ca oamenii. Păsările astea sunt cel mai mare avantaj al acestui loc. Ai zice că oamenii își dau seama de chestia asta. Dar nu, toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
teoria aia cu cele trei mașini - a fost ideea impostoarei. E disperat s-o pună la îndoială. Caută o ocazie ca să-i recruteze pe băieți. O găsește, într-o după-amiază rece, când vin să-l ia pentru un transport de veverițe. Una dintre specialitățile lui Rupp: toată vara împușcă la el în curte veverițe cenușii cu pușca cu alice, apoi le înghesuie în congelator până când adună suficient de multe ca să justifice un drum afară din oraș, ca să scape de ele. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
o pună la îndoială. Caută o ocazie ca să-i recruteze pe băieți. O găsește, într-o după-amiază rece, când vin să-l ia pentru un transport de veverițe. Una dintre specialitățile lui Rupp: toată vara împușcă la el în curte veverițe cenușii cu pușca cu alice, apoi le înghesuie în congelator până când adună suficient de multe ca să justifice un drum afară din oraș, ca să scape de ele. Atunci își iau toți trei binocluri, vreo două navete de bere, niște cârnați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de ele. Atunci își iau toți trei binocluri, vreo două navete de bere, niște cârnați și un sac plin cu rozătoarele congelate și se îndreaptă spre o mică fâșie de prerie necultivată, de lângă South Loup. Construiesc o mică piramidă de veverițe pe câmp, își instalează tabăra la o sută de metri depărtare și așteaptă venirea condorilor. Rupp se dă în vânt după astfel de chestii, ar sta toată ziua și s-ar uita. Cathartes aura, strigă el, când încep să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
condorilor. Rupp se dă în vânt după astfel de chestii, ar sta toată ziua și s-ar uita. Cathartes aura, strigă el, când încep să se rotească deasupra capetelor lor. Ave, Cathartes aura, de parcă ar fi niște chestii biblice, iar veverițele - ofranda lor pe rug. Și chiar e biblic, într-un fel - norul lor colcăitor. Mark și Duane sunt în jeanși și hanorace. Rupp e în șort și tricou negru; frigul nu-l atinge. Își instalează tabăra și se relaxează. Discuția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
americancă sau ce? Vorbesc codificat. Unul zice: știi ce-ar trebui să-și pună Britney în jurul gâtului ca să arate bine? Iar celălalt răspunde: Picioarele? După o vreme încep să-l calce pe nervi pe Mark. Se uită la grămada de veverițe. Dar de fapt tu de ce omori chestiile astea? îl întreabă pe Rupp. Pentru că ele îmi omoară cele mai bune și mai adevărate roșii. E în fișa postului lor, zice Duane-o. Orice rozătoare care se respectă trebuie să dea iama într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
că Mark Schluter ridică un pic vocea. La fel și Rupp și Cain. E un pic cam deranjant, ca să respectăm adevărul. Se opresc cu toții un minut, pur și simplu stau și se uită la condorii care scormonesc în grămada de veverițe. Dar picnicul s-a terminat, practic. Ar trebui să mergem la tine acasă, zice Rupp. Să ne uităm pe scrisoarea aia de la Gardă. Nu trebuie să-mi faci mie favoruri, îi spune Mark. Dar își strâng lucrurile și se îngrămădesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
zărisem doar, roșie, prelungă, pe când zbiera plictisită c-au deranjat-o să iasă. Am alergat de nebună, două etaje pe scări, la același telefon, a doua zi dimineață : „Am greșit, e foarte frumoasă ! Are ochii albaștri și seamănă c-o veveriță !“. Parcă presimțind zbuciumații ani care aveau să vină, am degustat dilatat, trăgând de ele ca de-un elastic, lunile de concediu de maternitate petrecute în același minuscul apartament (altminteri detestat, al mamei, dar și al propriei mele copilării și adolescențe
Maternitate : identități ficționale. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Miruna Runcan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1780]
-
postul de radio s-a molipsit de jurnalism (contra jurnalismului n-avem vaccin și nici praf de purici, dar nici nu ne trebuie pentru că jurnalismul nu vrem să-l stârpim). Ticuță-Suflețel are spinarea tigrată, o coadă stufoasă, ca de veveriță, botul, burta și picioarele - albe ca zăpada. Pe bot are un triunghi alb perfect. Îi plac trei cuvinte: „Da!”, „Așa!” și „Bravo!” Protestează când aude: „Nu!”, „Dă-te jos!” sau „Nu-i voie!”. Atunci cască disprețuitor gura, care scârțâie de parcă
Ticuță Reporterul by Eugenia Grosu Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91767_a_107350]
-
vreți. După ce domnul Smail plecă, Thaw coborî și medită încruntat la panoul înalt și boltit. în vîrf, o pasăre phoenix se cufunda în flăcări printre frunzele și fructele aurii ale pomului vieții, ale cărui ramuri adăposteau ciori, porumbei, pitulici și veverițe. Trunchiul drept și negru împărțea peretele în jumătate, înălțîndu-se dintr-o pajiște aflată în planul din față. Iepurii rodeau ciuboțica cucului, o cîrtiță intra în pămînt și o căprioară își hrănea puiul. Erau suficiente scene de omor pentru a le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
un colț liniștit al bisericii. Apoi se întoarse și-i zise: — Vedeți pomul vieții, domnule Rennie? E mare și frumos, dar nu e pus unde trebuie. E mult prea la mijloc. Trebuie mutat la șase centimetri dreapta cu fructe, păsări, veverițe cu tot. Vă dați seama de ce? — Nu mă întrebați pe mine de ce, arătați-mi cu să fac asta. — Așa voi face, domnule Rennie. Scuzați-mă dacă vorbesc nervos, dar mi-e teamă să nu dispăreți. Mi-ați mai putea împrumuta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
plantatorilor aflați pe solul subțire dintre deșert și junglă, căci sîntem prea puțini pentru a lua în posesie pămîntul bun al copacilor. Micile democrații tribale s-au răspîndit în toată lumea, dar avem mai mică influență asupra ei decît vecina noastră veverița, care joacă un rol atît de important în supraviețuirea anumitor copaci de esență tare. Trăim aici de o jumătate de milion de ani, și cu toate astea, istoria, cu ale sale încleștări și diviziuni zgomotoase de cod și proprietate, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
urmăriți o pistă falsă. Cristescu, care știa ce avea să urmeze, întrebă totuși: ― Adică? ― Bătrâna cu motanul nu poate fi femeia de la telefon. Nu încape nici cea mai vagă asociație. E ca și cum ai încerca să compari un leopard cu o veveriță, cu un coyot, cu un colibri. Nimic nu mi se pare mai nesăbuit, mai imposibil! Necunoscuta c o femeie tânără, dură, tăioasă și incomodă, al dracului de deșteaptă! Un creier de milioane! Asta făcea carieră în Cosa Nostra. Pe când cealaltă
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
-i editorului de la The New Democracy că pamfletul, deși îndrăzneț, a fost scris de cine nu trebuie. Vezi deci că, de astă-dată, am pățit-o cu WASPS-ul. Incidentul mi-a adus aminte de întâmplarea aceea din Parcul Poe, unde veverița pe care credeam că o hrănesc s-a dovedit a fi de fapt un șobolan, care la prima vedere putea trece drept veveriță. Deci, cât trăiești, înveți. Acest escroc mi-a dat o idee. Poți învăța întotdeauna câte ceva din eșecuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pățit-o cu WASPS-ul. Incidentul mi-a adus aminte de întâmplarea aceea din Parcul Poe, unde veverița pe care credeam că o hrănesc s-a dovedit a fi de fapt un șobolan, care la prima vedere putea trece drept veveriță. Deci, cât trăiești, înveți. Acest escroc mi-a dat o idee. Poți învăța întotdeauna câte ceva din eșecuri. M-am hotărât să întreb aici, la YMCA, dacă pot avea într-o seară sala. După un timp mi-au răspuns afirmativ. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
despre degradarea vieții tale personale. Te rog să te limitezi la discuții legate de soluționarea unor probleme și alte asemenea chestii. In felul acesta vei evita cel puțin obscenitățile și jignirile. M-am gândit totuși că metafora cu șobolanul și veverița, sau șobolanul-veveriță sau veverița-șobolan a fost evocatoare, ba chiar excelentă. În noaptea întunecată a conferinței tale dubioase, unicul tău ascultător va fi probabil vreun bibliotecar bătrân, disperat de singurătate, care văzând lumină la fereastra sălii de conferință, va intra plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
adăuga această dîră de lavă fluidă, această pastă compactă amestecată cu cristale și bazalt - orgile bazaltice! - a dragostei posesive și dominatoare, ale dragostei neliniștite, anxioase, Înspăimîntătoare, pe care mi-o arăta tatăl meu și În care mă zbăteam ca o veveriță În cușcă. Nu dragostea lui mă Întemnița, ci neliniștea lui. O regăsim În cărțile pe care le-a scris. „Neliniștea nu mă părăsește“, scrie el gîndindu-se la două din fetele lui care, În timpul vacanței, plecaseră la plimbare și nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pulover de cașmir albastru. Mai sînt două femei elegante și un bărbat asiatic cu capul ras. Wakefield este prezentat adunării și strînge o mînă Îngrijit manicurată aparținînd unei femei pe nume Neva. Cealaltă femeie este Sherrill, care arată ca o veveriță inteligentă și poartă ochelari cu ochi-de-pisică bătuți cu strasuri micuțe. Asiaticul Îi strivește mîna lui Wakefield cu o strîngere puternică. Numele sună ceva de genul „Patogen“, dar poate că Wakefield nu a auzit prea bine. Este pe cale să-și ascundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ei părea să fi scăzut în statură, acum când dorința ei trecătoare de putere fusese spulberată. Dacă ar fi avut măcar propriile ei împliniri, poate că nu le-ar mai fi purtat pică altora pentru ce realizaseră. Era ca o veveriță cu blana roșie și îngrijită, care aduna triumfurile altora ca pe o grămăjoară de ghinde, refuzând să le mai dea drumul. — Pot să vă conduc pe amândoi? se oferi Fran. — Mi-ar plăcea să mă plimb puțin prin parc. Ben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-mi un minut din timpul tău prețios, te rog, se repezi Murray Nelson la Jack de îndată ce ajunse la redacție și îl trase în biroul lui. Bărbatul mai în vârstă, în costumul lui maro strălucitor, îi amintea lui Jack de o veveriță care pusese ochii pe o alună apetisantă. Pe el adică. — Proiectul ăsta nou al Francescăi Tyler. Tocmai mi-am trimis secretara să pună mâna pe un exemplar. — Bună idee. Și cum e? Adevărul era că Jack șterpelise unul din primele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cu freamăt porniți pe căile vremii cu carnea noastră să se cuminece pe rând în nouă duminece. [1937] * CORBUL Câmp alb. Descinde-ntrupat din funingei un corb.Îl vezi, fetița mea, Ana? În toamnă pe-aici se stingea aurie povestea, țâșnea veverița, cădea castana. Corbul își măsură pasul, scrie-n zăpadă nou testament, sau poate o veste cerească, pentru cineva care ar trece prin țară și n-a uitat de tot să cetească. Noi, oamenii, noi am uitat. [1937] * IEZERUL În pâlnia
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
copacilor ce-și întindeau crengile, unindu-le într-un acoperiș verde deasupra drumului, doar ici și colo străpuns de câte o rază de soare. Nu-mi era frică de bandiți, căci drumul era mărginaș, o împărăție a fluturilor și a veverițelor. În timp ce animalele își vedeau de treaba lor, tovarăși îmi erau doar viersul cucului, răpăitul ciocănitoarei și praful fin stârnit de sandalele mele. Am văzut un cerb cu coarne lungi, îndepărtându-se. Am dat de niște excremente de urs și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
este șireată, Să pândească păsărele, Din desele rămurele. Zboară sturzul pe crenguțe, Să mai caute grăunțe, Să mănânce a lui pui, Ca să fie toți sătui. Uliul de sus privește, Cu privirea ageră, Ca să prindă rozătoare, Să aibă un festin mare. Veverița prin copaci, Caută ghinde mai multe, Că îi plac ei foarte mult, Și la iarnă s-o ajute. În mijlocul codrului, Se adună animale, La izvorul cristalin, Care curge foarte lin! Satul meu În acest sat m-am născut, Tot aici
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]