1,439 matches
-
niciodată nu Învățase muzică, nici măcar cel mai elementar dintre solfegii, cel În măsura de trei pătrimi. Dirijorul Întrerupse repetiția, bătu cu bagheta În marginea pupitrului pentru a face un comentariu și a da un ordin, cere ca În partea aceasta violoncelele, exact violoncelele, să se audă fără să pară că scot vreun sunet, un fel de șaradă acustică pe care muzicienii dau semne că au descifrat-o fără greutate, așa e arta, are chestii care par total imposibile unui profan și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Învățase muzică, nici măcar cel mai elementar dintre solfegii, cel În măsura de trei pătrimi. Dirijorul Întrerupse repetiția, bătu cu bagheta În marginea pupitrului pentru a face un comentariu și a da un ordin, cere ca În partea aceasta violoncelele, exact violoncelele, să se audă fără să pară că scot vreun sunet, un fel de șaradă acustică pe care muzicienii dau semne că au descifrat-o fără greutate, așa e arta, are chestii care par total imposibile unui profan și până la urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
acum stins, dar perspectiva pe care o preferă În acest moment este cea oferită de o lojă aflată mai sus de nivelul scenei, În fața, deși un pic lateral, instrumentelor de coarde grave, violelor, care reprezintă contraalto pentru familia viorilor, a violoncelelor, care corespund basului, și a contrabașilor, care sunt cei cu voce groasă. Stă așezată acolo, pe un scaun Îngust tapisat cu catifea stacojie, și Îl privește fix pe primul violoncelist, acela pe care l-a văzut dormind și care poartă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
dar a fost prima dată când faptul de a se fi gândit la asta Îi provocă acest sentiment de ușurare profundă, ca unul care, terminându-și treaba, se Întinde să se odihnească. Brusc, orchestra tăcu, se aude doar sunetul unui violoncel, se numește asta un solo, un modest solo care nu va ajunge să dureze nici două minute, e ca și cum dintre forțele pe care le invocase șamanul s-ar fi ridicat un glas, vorbind parcă În numele tuturor acelora care acum stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
când Îi apar câteva măsuri pe care să le cânte solo, grație vreunui compozitor generos care s-a gândit la acea parte a orchestrei unde de obicei se petrec puține lucruri În afară de rutină. CÎnd se va termina repetiția va pune violoncelul În cutie și se va Întoarce acasă cu un taxi, unul din acelea care au un portbagaj mare, și e posibil ca În această seară, după cină, să deschidă suita de bach pe pupitru, să respire adânc și să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
treacă ușor arcușul peste coarde pentru ca prima notă ivită să-l consoleze de banalitățile incorigibile ale lumii, iar a doua să-l facă să le uite dacă poate, solo-ul s-a terminat, tutti-ul orchestrei acoperi ultimul ecou al violoncelului, și șamanul, cu un gest imperios al baghetei, Își reluă rolul de invocator și ghid al spiritelor sonore. Moartea e mândră de cât de bine a cântat violoncelistul ei. Ca și cum ar fost vorba de o persoană din familie, mama, sora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
fi devenit Încet Încet mai dure, poate chiar ușor caloase, viața are nedreptăți din acestea sau de alt tip, să ne gândim la acest caz al mâinii stângi, care are În seama sa partea cea mai grea a muncii cu violoncelul și primește de la public mult mai puține aplauze decât mâna dreaptă. După ce termină cina, muzicianul spălă vasele, Împături cu grijă pe vechile Îndoituri fața de masă și șervetul, le puse Într-un sertar al dulapului și Înainte de a ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
autentice, nu tipuri, ca cele ale lui samuel goldenberg și schmuyle, de mussorgsky, Îi trecuse prin minte să spună că portretul său, În cazul În care ar exista de fapt În muzică, nu l-ar Întâlni În nici o compoziție pentru violoncel, ci Într-un foarte scurt studiu de chopin, opus douăzeci și cinci, numărul nouă, În sol bemol major. Au vrut să știe de ce și el a răspuns că nu reușea să se vadă pe sine Însuși În nimic altceva scris pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
noapte În aceeași cameră cu el, Îl ascultase cântând, lucruri care, fie că vrei, fie că nu, crează legături, stabilesc o armonie, schițează un Început de relație, să-i spună pe neașteptate, Veți muri, aveți opt zile să vă vindeți violoncelul și să găsiți alt stăpân pentru câine, ar fi o brutalitate nepotrivită cu femeia bine În care se transformase. Planul ei este altul. Pe afișul expus la intrarea teatrului se informa respectabilul public că În acea săptămână urmau să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
uimire, dirijorul cu surprindere și respect, publicul se minunează, freamătă, vălul de milă care Încețoșa privirea ascuțită a acvilei este acum o lacrimă. Solo-ul s-a terminat, orchestra, ca o mare imensă și domoală, avansă și acoperi suav cântul violoncelului, Îl absorbi, Îl amplifică, ca și cum ar fi vrut să-l conducă spre un loc unde muzica s-ar sublima În tăcere, umbra unei vibrații care ar străbate pielea ca o ultimă și imperceptibilă rezonanță a unui timpan atins ușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
mișcare de recul, ca și cum, văzută de aproape, femeia ar fi fost altceva decât femeie, ceva din altă sferă, din altă lume, de pe fața nevăzută a lunii. Cu capul aplecat, Încercă să se alăture colegilor care ieșeau, să fugă, dar cutia violoncelului, agățată de unul dintre umerii săi, Îi Îngreună manevra de eschivare. Femeia era În fața lui, Îi spunea, Nu fugiți de mine, am venit doar să vă mulțumesc pentru emoția și plăcerea de a vă fi ascultat, Mulțumesc foarte mult, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
fi doar o alertă a prudenței, Prudența servește doar pentru a amâna inevitabilul, mai devreme sau mai târziu sfârșește prin a se preda, Sper să nu fie cazul meu, Iar eu sunt sigură că va fi. Muzicianul Își trecu cutia violoncelului de pe un umăr pe altul, Sunteți obosit, Întrebă femeia, Un violoncel nu cântărește mult, mai rău e cu cutia, mai ales asta, care e din cele vechi, Trebuie să vorbesc cu dumneavoastră, Nu văd cum, e aproape miezul nopții, toată lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
amâna inevitabilul, mai devreme sau mai târziu sfârșește prin a se preda, Sper să nu fie cazul meu, Iar eu sunt sigură că va fi. Muzicianul Își trecu cutia violoncelului de pe un umăr pe altul, Sunteți obosit, Întrebă femeia, Un violoncel nu cântărește mult, mai rău e cu cutia, mai ales asta, care e din cele vechi, Trebuie să vorbesc cu dumneavoastră, Nu văd cum, e aproape miezul nopții, toată lumea a plecat, Mai sunt câteva persoane acolo, Acelea Îl așteaptă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
din cele vechi, Trebuie să vorbesc cu dumneavoastră, Nu văd cum, e aproape miezul nopții, toată lumea a plecat, Mai sunt câteva persoane acolo, Acelea Îl așteaptă pe dirijor, Am putea sta de vorbă Într-un bar, Mă vedeți intrând cu violoncelul pe umăr Într-un loc Înțesat de lume, zâmbi muzicianul, imaginați-vă că toți colegii mei ar merge În grup acolo și ar lua cu ei instrumentele, Am putea să dăm un alt concert, Am putea, Întrebă muzicianul, intrigat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
aproape n-a făcut altceva decât să dea greș, Chiar acum aș putea să vă demonstrez că nu dau greș, Sunt gata pentru demonstrație, Nu fiți prost, spuse brusc moartea, și era În glasul ei o amenințare ocultă, tenebroasă, teribilă. Violoncelul a fost pus În portbagajul mașinii. Tot drumul cei doi pasageri nu rostiră un cuvânt. Când taxiul se opri la prima destinație, violoncelistul spuse Înainte de a coborî, Nu reușesc să Înțeleg ce se Întâmplă Între noi, cred că cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
Bărbatul și femeia nu-și luară rămas-bun, nu spuseră pe sâmbătă, nu se atinseră, era ca o ruptură sentimentală, din cele dramatice, din cele brutale, ca și cum ar fi făcut un jurământ de sânge să nu se mai revadă niciodată. Cu violoncelul agățat de umăr, muzicianul se Îndepărtă și intră În clădire. Nu se Întoarse Înapoi, nici măcar când, ajuns În prag, se opri pentru o clipă. Femeia se uita la el și-și strângea cu putere geanta. Taxiul plecă. Violoncelistul intră În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
stranie, În legătură cu asta nu Încape Îndoială. Termină de mâncat și se Întoarse În sala de muzică, sau camera pianului, cele două moduri În care am desemnat-o până acum, când ar fi fost mult mai logic s-o numim camera violoncelului, de vreme ce cu acest instrument, de fapt, muzicianul Își câștigă pâinea, În orice caz trebuie să recunoaștem că n-ar suna bine, ar fi ca și cum locul ar fi retrogradat, ca și cum ar pierde o parte din demnitatea sa, ajunge să se urmărească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
trebuie să recunoaștem că n-ar suna bine, ar fi ca și cum locul ar fi retrogradat, ca și cum ar pierde o parte din demnitatea sa, ajunge să se urmărească scara descendentă pentru a Înțelege raționamentul nostru, sala de muzică, camera pianului, camera violoncelului, până aici Încă ar mai fi acceptabil, dar să ne imaginăm unde ne-am opri dacă am Începe să spunem camera clarinetului, camera fluierului, camera tobei, camera trianglului. Cuvintele au și ele ierarhia lor, protocolul lor, titlurile lor de noblețe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
titlurile lor de noblețe, stigmatele lor de plebeu. Câinele veni cu stâpânul și i se culcă alături după ce făcu cele trei ture În jurul lui Însuși care constituiau singura amintire care-i mai rămăsese din vremea când fusese lup. Muzicianul acorda violoncelul după la-ul diapazonului, restabilea cu duioșie armoniile instrumentului după tratamentul brutal la care Îl supuseseră trepidațiile taxiului pe piedrele caldarâmului. Pentru câteva momente reușise s-o uite pe femeia din lojă, nu chiar pe ea, ci conversația tulburătoare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
nu-l va mai privi de departe, acel moment magic fusese consumat, dispersat de momentul următor, când s-a Întors ca s-o vadă pentru ultima oară, așa credea, și ea nu mai era acolo. Diapazonul se Întorsese la tăcere, violoncelul Își recâștigase acordajul și telefonul sună. Muzicianul tresări, se uită la ceas, aproape unu și jumătate. Cine naiba o fi la ora asta, gândi el. Ridică receptorul și timp de câteva secunde rămase În așteptare. Era absurd, bineînțeles, el era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
uită la receptorul pe care-l avea Încă În mâna umedă de emoție, Trebuie să fi visat, murmură, asta nu e o aventură care să mi se Întâmple mie. Puse receptorul În furcă și Întrebă, acum cu glas tare, pianul, violoncelul, biblioteca, Ce vrea femeia asta de la mine, cine e, de ce apare În viața mea. Trezit de zgomot, câinele ridicase capul. În ochii lui era un răspuns, dar violoncelistul nu-i dădu atenție, străbătea Încăperea dintr-o parte În alta, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
nu era. Violoncelistul intră În casă ca un robot, din aceia vechi, din cei din prima generație, din aceia care trebuia să ceară voie unui picior ca să-l poată mișca pe celălalt. Împinse câinele care venise să-l salute, lăsă violoncelul unde se nimeri și se Întinse pe pat. Învață, gândea el, Învață o dată pentru totdeauna, prostuțule, te-ai purtat ca un imbecil desăvârșit, ai dat Înțelesurile pe care le doreai unor cuvinte care la urma urmelor aveau alte sensuri, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
a luat o carte, a citit o jumătate de pagină și a aruncat-o deoparte. S-a așezat la pian ca să cânte puțin, dar mâinile nu l-au ascultat, erau amorțite, reci, ca moarte. Și, când s-a Întors către violoncelul iubit, Însuși instrumentul i s-a refuzat. A dormitat pe un scaun, voia să se afunde Într-un somn interminabil, să nu se mai trezească niciodată. Culcat pe podea, așteptând un semn care nu mai venea, câinele se uita la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
când provoc râsul, Dacă-i așa, Îndrăznesc să vă cer o favoare, Care, Compensați-mă pentru absența de la concertul de ieri, Nu văd cum, Aveți aici un pian, Nici să nu vă gândiți la asta, sunt un pianist mediocru, Sau violoncelul, Asta e altceva, da, aș putea să vă cânt una sau două piese dacă țineți neapărat, Pot să aleg, Întrebă femeia, Da, dar numai ceva ce Îmi este la Îndemână, În limitele posibilităților mele. Femeia luă caietul suitei numărul șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
săriți peste el când ajungeți acolo, spuse femeia, sau nici nu va fi nevoie, o să vedeți că o să cântați și mai bine decât rostropovici. Violoncelistul zâmbi, Puteți fi sigură. Deschise caietul pe pupitru, respiră adânc, puse mâna stângă pe brațul violoncelului, mâna dreaptă conduse arcușul până aproape să atingă corzile, și Începu. Știa el prea bine că nu era rostropovici, că nu era mai mult decât un solist de orchestră atunci când se nimerea s-o ceară programul, dar aici, În fața acestei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]