KorAP: Find »[drukola/base=virtualitate & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...25 26 27 ...32 >

796 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

a interpenetrării modelelor actuale ale tehnoculturii, în special cele care reușesc să întrupeze ființa umană la interfața și în rețeaua tehnologiilor informațional-comunicaționale. Astfel, procesele de încorporare sunt surprinse în dinamica proprie, adesea conflictuală, în timp ce perspectivele destrupării ființei umane în spațiul virtualității sunt contraargumentate în mod multiplu. Capitolul al treilea continuă perspectiva critică, moderat-precaută asupra extremelor teoretice susținute în discursul hipertehnologizării. Sunt criticate în principal pozițiile radicale, neocarteziene, ale transumaniștilor, situate la limita spiritualismului tehnologic, de pe linia postumanului promovat de Katherine Hayles

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
doar metaforă, mit sau ficțiune, cyborgul este o realitate corporală virtuală, o formă uman-tehnologică și un eveniment sau o devenire permanentă într-un sistem bipartiționat sau chiar pluripartiționat. Cyborgul este, în această întru(chiăpare, un corp virtual, în sensul unei virtualități ca marcă a indiscernabilității dintre real-material și ireal-ficțional, și nu ca o condiție a irealității sau a imaterialității. Cyborgul intermediază atât între disciplinele tehnoștiințifice și cele umanistice, între realitate sau viață și ficțiune sau metaforă. 1.2. Destructurarea opozițiilor natural-artificial

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
amprentă a esenței sau a adevărului, iar alta care părtinește artificialul, ca glorificare a activității umane. Dacă filosofia în descendență tradițională atribuie naturalului un statut de necontestat, în timp ce artificialul este depreciat ca aparență a unei imitări a naturii „adevărate”, filosofia virtualității tehnologice desfide orice privilegiere. De pildă, acest recent tip de mintal respinge vechea preferință pentru natural (original, autentic, real, referențial etc.Ă în dauna artificialului (copie, fals, ireal, autoreferențial etc.Ă, în timp ce nu cade în capcana favorizării celui de-al

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ordinator. Toate aceste științe noi raportează omul, și în special inteligența umană, mașinii computaționale sau roboților în primul rând în vederea îmbunătățirii capacităților cognitive și perceptive ale ființei umane. Astfel, natura și condiția umane se află în centrul oricărei concretizări a virtualității tehnologice, de la robotică și teleprezență la agenți ai cunoașterii. O istorie a inteligenței artificiale se poate întinde de la primul sistem de logică inventat de Aristotel și de la realitatea „numerică” a lui Pitagora la Leviatanul lui Thomas Hobbes care explică imaginația

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
alarmând în ceea ce privește posibilitatea unei viitoare catastrofe în cadrul rețelei imunodeficitare a Internetului. Legătura dintre terorism și viralitate genetic-digitală se poate realiza (vezi raportarea baudrillardiană a virtualului la viral în capitolul al doileaă în numele concordanței artificiale dintre codul genetic și limbajul informatic. Virtualitatea devine virulență, deopotrivă în înțelesul de rezistență la un circuit închis, transparentizat și „dezinfectat”, în momentul când virusul întrerupe totalitarismul și sfidează normalizarea și în semnificația de distrugere organică a umanului tehnologizat. „Unicitatea noastră va consta în abilitatea de a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
cu precădere în cele ce urmează, deși fragilitatea delimitării acestor procese este asumată întrucât acestea sunt aflate cel mai adesea într-un stadiu de superpoziționare. 1.4. Protezarea trupului. „Mașinile dezirante” și „corpul fără organe” de la Deleuze și Guattari la virtualitatea tehnologică.tc "1.4. Protezarea trupului. „Mașinile dezirante” și „corpul fără organe” de la Deleuze și Guattari la virtualitatea tehnologică." În cadrul primului proces de reconfigurare umană, cel al protezării, corpul și tehnologia sunt întrețesute în mod literal în sensul că mașinile

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
mai adesea într-un stadiu de superpoziționare. 1.4. Protezarea trupului. „Mașinile dezirante” și „corpul fără organe” de la Deleuze și Guattari la virtualitatea tehnologică.tc "1.4. Protezarea trupului. „Mașinile dezirante” și „corpul fără organe” de la Deleuze și Guattari la virtualitatea tehnologică." În cadrul primului proces de reconfigurare umană, cel al protezării, corpul și tehnologia sunt întrețesute în mod literal în sensul că mașinile protezate în corp dobândesc funcții organice, iar corpul este în mod material alterat prin noile tehnologii. Mai mult

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
conflictual-creative, care sunt privite în aspectul de spațializare relațională a elementelor materiale și fictive variate. Se respinge, deci, o abordare a subiectului (postăuman în ipostaza imaterialității sale sau a destrupării în spațiul tehnologiilor informațional-comunicaționale, preferându-se în schimb, noțiunea de virtualitate în înțelesul de materialitate 5 (vezi Hayles în acest eseuă. Această teorie tehnoculturală poate fi relaționată viziunii deleuzo-guattariane, în special perspectivei „mașinilor dezirante” (les machines desirantesă și „corpului fără organe” (le corps sans organesă. Deleuze și Guattari (1972Ă folosesc aceste

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
trăsăturile unice ale intenționalității și ale raționalității (ca în metafizica clasicăă, ci ca o entitate dinamică, fluctuantă, dezorganizată, aflată în flux continuu cu toate dimensiunile vieții și culturii și simultan întrerupând acest flux conectiv prin formarea de singularități și de virtualități care se reconectează, în mod rizomatic, în noi paradigme. De asemenea, corpul nu este redus la noțiunea, pe de o parte mecanică, pe de alta biologică, a organizării părților/organelor în întreg/organism sau la ideea psihologică de suportare sau

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sub forma relației materialitate-idealitate, o relație la fel de vulnerabilă și de fragilă precum versiunile celorlalte dualisme formulate în istoria filosofiei. Privind cyberspațiul și/sau realitatea virtuală ca pe un „laborator metafizic” în care subiectul uman își poate examina simțul realității, „metafizicianul” virtualității se întreabă în legătură cu statutul utilizatorului din cadrul lumilor virtuale - este acesta un obiect, un corp la persoana a treia, detașat, sau se identifică cu experiențele conștiinței? Adresându-se problematicii ontologiei cyberspațiului, tehnofilosoful își propune astfel să răspundă la întrebarea ce înseamnă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
teoria contradictorie a lui Heim, considerăm că dorința cyborgică de fuzionare sistemică, de deschidere și de întretăiere permanentă și posibilitatea relației erotice în realitatea virtuală și/sau în cyberspațiu nu fac decât să accentueze caracterul întrupat al subiectului uman în virtualitate. În cercetarea de specialitate, se remarcă două atitudini referitoare la problematica corporalitate/decorporalitate din cadrul ontologiei virtual: pe de o parte, virtualitatea este învinuită de destrupare, iar, pe de altă parte, se afirmă caracterul corporalizant al virtualității. Pentru a ilustra aceste

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
erotice în realitatea virtuală și/sau în cyberspațiu nu fac decât să accentueze caracterul întrupat al subiectului uman în virtualitate. În cercetarea de specialitate, se remarcă două atitudini referitoare la problematica corporalitate/decorporalitate din cadrul ontologiei virtual: pe de o parte, virtualitatea este învinuită de destrupare, iar, pe de altă parte, se afirmă caracterul corporalizant al virtualității. Pentru a ilustra aceste două tipuri de abordare, punem față în față discursurile a două teoreticiene, Sobchack (2000Ă și Stone (1991Ă. Pentru prima cercetătoare, virtualitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
al subiectului uman în virtualitate. În cercetarea de specialitate, se remarcă două atitudini referitoare la problematica corporalitate/decorporalitate din cadrul ontologiei virtual: pe de o parte, virtualitatea este învinuită de destrupare, iar, pe de altă parte, se afirmă caracterul corporalizant al virtualității. Pentru a ilustra aceste două tipuri de abordare, punem față în față discursurile a două teoreticiene, Sobchack (2000Ă și Stone (1991Ă. Pentru prima cercetătoare, virtualitatea neagă prezența fenomenologică a corporalității în lume: sintagma „a fi în lume” este considerată ca

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
virtualitatea este învinuită de destrupare, iar, pe de altă parte, se afirmă caracterul corporalizant al virtualității. Pentru a ilustra aceste două tipuri de abordare, punem față în față discursurile a două teoreticiene, Sobchack (2000Ă și Stone (1991Ă. Pentru prima cercetătoare, virtualitatea neagă prezența fenomenologică a corporalității în lume: sintagma „a fi în lume” este considerată ca fiind amenințată de sintagma „prezență electronică”. De asemenea, virtualul este socotit necorporal și nematerial, prin aceste caracteristici negându-se caracterul fizic și trăirea vie specifice

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și trăirea vie specifice trupului, dar și substanțialitatea concretă a lumii și preferându-se simularea corpului și dezrădăcinarea subiectivității în cadrul realității virtuale. Teoreticiana pune în opoziție subiectul realității fizice (material și concret situat în lume, senzorial și corporală și subiectul virtualității (dispersat, destrupat, descentrată, însă această viziune maniheistă nu face decât să perpetueze un discurs conservator și apărător al valorilor „esențiale”. Autoarea (Sobchack 1995Ă nu ia însă în seamă statutul virtualității ca materialitate (vezi în schimb Hayles în capitolul următoră, atribuind

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și concret situat în lume, senzorial și corporală și subiectul virtualității (dispersat, destrupat, descentrată, însă această viziune maniheistă nu face decât să perpetueze un discurs conservator și apărător al valorilor „esențiale”. Autoarea (Sobchack 1995Ă nu ia însă în seamă statutul virtualității ca materialitate (vezi în schimb Hayles în capitolul următoră, atribuind doar realității fizice un caracter substanțial și corporal. Abordarea fenomenologică a subiectului uman pe urmele lui Merleau-Ponty (prezența spațială în lume a corpului care percepe și experimenteazăă poate fi realizată

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sistem virtual” (mașinic și umană înseamnă producerea trupului uman în cyberspațiu sub o nouă formă, tehnologică. Acest cyborg pătrunde corporal, prin intermediul simțurilor și al minții (pentru cercetătoare, conștiința este profund înrădăcinată în entitatea fizicăă în cyberspațiu: indiferent de gradul de virtualitate atins de subiectul uman, corporalitatea este condiția necesară a existenței. Precum Hayles (1997, 1999 - vezi capitolele următoareă și spre deosebire de Sobchack (2000Ă, Stone (1991, 1992Ă nu neagă prezența și manifestarea materialității și a corporalității în cadrul spațiului virtual. Dimpotrivă, este de părere

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
și fotografiate în fiecare detaliu, redate tridimensional, iar aceste fotografii digitale, dovadă a obscurizării relației dintre obiectul și imaginea computerizate, pot fi manipulate în mod infinit în cyberspațiu: deși distruse și dezmembrate, cadavrele apar ca niște trupuri intacte în spațiul virtualității. Corpurile neînsuflețite sunt astfel animate, putând fi replicate, transmise în mod global și divizate (fără alterarea integrității întregii baze de dateă la nesfârșit, precum un cadru de arhitectură numerică. Corpurile informaționale devin un model standard al trupului uman, așa cum este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
o apropriere a vieții prin intermediul biotehnologieiă. Prin urmare, ontologia virtuală a cyborgului nu cunoaște doar problematicile existențiale și perceptive ale trupului cibernetizat, ci se suprapune cu chestiunile vulnerabile ale ideologiilor identității virtuale. Identitatea se prefigurează în cyberspațiu și în lumile virtualității tehnologice ca eliberare de limitele corporalității și ca libertate de alegere. Astfel, se aplaudă pretutindeni modurile în care identitatea, în cadrul rețelei Internet, poate fi selectată, deoarece, fluidă și polimorfă, poate fi asumată sau lepădată cu ușurință. Creaturile în carne și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Turkle, Roy Ascott, Jean Baudrillard, Orlan 2.1. Interfațarea și avatarizarea corpului. Mediere și întrupare la interfațătc "2.1. Interfațarea și avatarizarea corpului. Mediere și întrupare la interfață" Unul dintre procesele cele mai răspândite ale prezenței ființei umane în spațiul virtualității tehnoculturale este procesul de interfațare. La interfața tehnologiilor computaționale, ființa umană este un „subiect virtual” (Hayles, 1997Ă. În teoria de față, umanul devine cyborg nu datorită proceselor excesive de protezare, ci, mai ales, interfațării fizic-senzoriale cu computerul. Subiectul virtual este

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
virtual este discutată înainte de toate în termenii întrupării indispensabile a entității cyberspațiale. Astfel, în Hayles (1997Ă, virtualul noilor tehnologii nu înseamnă imaterial, ci, dimpotrivă, materialitate a informației digitale. Teoreticiana, în numele acestei materialități informaționale, devine îndreptățită să apeleze la cadrul unei „virtualități întrupate” în care reprezentarea virtuală, interfațată computeristic a umanului, este de fapt un corp conectat în mod organic, perceptiv la spațiul tehnologic. Subiectul virtual se remarcă prin caracterul său imersiv în interfața digitală, caracter coerent prin prisma senzațiilor proprioceptive 15

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Însăși tehnologia hardware care mediază virtualul este materială, iar, fără această materialitate a tehnologiei, virtualul cibernetic nu este posibil. În acest studiu al subiectului virtual, profesoara de engleză de la Universitatea din California urmărește, prin urmare, dependența virtualului de material: „condiția virtualității” constă în conceperea informației ca materialitate (nu ca flux de date abstracteă și nu se reduce la dualitatea materie/informație. Informația este instanțiată de un mediu material și, ca urmare a acestei produceri, ce are la bază materia, este materială

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
instanțiată de un mediu material și, ca urmare a acestei produceri, ce are la bază materia, este materială. Împărtășim această convingere a teoreticienei în natura materială a virtualului, întrucât ne este utilă în ceea ce privește caracterul întrupat al ființei umane la interfață: Virtualitatea nu înseamnă a trăi într-o activitate imaterială a informației, ci înseamnă percepția culturală că obiectele materiale sunt interpenetrate de patternuri informaționale (Hayles, 1997, p. 204Ă. Autoarea înțelege adesea prin subiect virtual conceptul de cyborg datorită simbiozei ființă umană - computer

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
cu calificativele anormalității și ale ficționalului, în timp ce populează contingentul (vezi capitolul precedentă, imaginarul avatarului se poate încadra în registrul fantasmaticului sau al fantomaticului, cu atributele irealității și ale imaterialității care se manifestă și se arată în lumea obișnuită după criteriile virtualității paranormale sau a forțelor oculte. Studiul prezent preferă însă să nu disocieze între real și ireal sau între material și imaterial în ceea ce privește identitatea virtuală a subiectului uman la interfață, după cum se poate vedea în numeroase rânduri. Astfel, menținând atât reciprocitatea

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
uman la interfață, după cum se poate vedea în numeroase rânduri. Astfel, menținând atât reciprocitatea dintre normal și anormal, real și fictiv, se poate perpetua continuitatea însăși dintre fantasmă și materialitate. Atât în legătură cu spațiul și cu realitatea, cât și cu corporalitatea, virtualitatea digitală este congruentă cu materialitatea, deopotrivă în sens tehnologic și fizic-senzorial. Această a doua accepție a ontologiei virtuale, avatarizarea, completând procesele cyborgizării sau ale protezării umanului, devine sinonimă parțial cu interfațarea în special în legătură cu mediul Internetului. Identitatea cyberspațială se schițează

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]