1,035 matches
-
mare spaimă, și au luat-o la fugă ca să se ascundă! 8. Eu am rămas singur, și am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a sluțit, și am pierdut orice vlagă. 9. Am auzit glasul cuvintelor lui; și pe cînd auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leșinat cu fața la pămînt. 10. Și iată că o mînă m-a atins, și m-a așezat tremurînd pe genunchii și mîinile mele. 11. Apoi mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85076_a_85863]
-
de nimic. Era sâmbătă seara, iar eu ar fi trebuit să mă pregătesc să ies și să mă distrez. în schimb, zăceam în pat. Grija mea cea mai mare era Luke. Niciodată nu mă mai simțisem atât de lipsită de vlagă. Știam că în seara aia avea să iasă în oraș și să se distreze fără mine. Se putea chiar - am simțit cum mi se strânge stomacul - să întâlnească o altă fată. Pe care s-o ducă în apartament. Și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mai bine decât ar fi reușit un aspirator Hoover. — știu, Lulu. De asta sunt cu două capete deasupra tuturor celorlalți publiciști din industria asta, s-a lăudat Vivian. Toți sunt, ca... niște morți vii. Niște zombi cu idei lipsite de vlagă. În toată adunătura asta de rahat nu există nici o perspectivă proaspătă, nici o picătură de sex appeal. Toți sunt niște snobi smochiniți... Am realizat că mă oprisem pe hol, așa că mi-am continuat drumul către bucătărie. Mă durea capul. În seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
lui. — Așa, i-a zis el rochiei, găsind un umeraș de satin. M-am întins la loc pe pat, într-o poziție care speram să fie seducătoare. — Cred c-am băut prea multă șampanie, a mugit Randall, aruncându-se, fără vlagă, deasupra mea. Eu rămas nemișcată. În mai puțin de cinci secunde, Randall sforăia - iar eu l-am dat ușor la o parte, de pe mine. Când m-am trezit a doua zi dimineață, Randall dispăruse. Așternutul de pe partea lui de pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
cu un bărbat dintr-o dubiță. Ca de obicei, reuși să iasă pe locul al doilea. — După părerea mea, problema lui Wilt e că-i lipsește motivația, spuse șeful Catedrei de Engleză, care era el însuși o făptură lipsită de vlagă, înclinată să evalueze și să rezolve problemele cu un grad de echivoc ce justifica în bună măsură lipsa lui de autoritate. Comisia de evaluare a promovărilor dădu aprobatoare din capul ei multiplu pentru al cincilea an la rând. — Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
Se rotise în chiar lentoarea acestei fraze: da, lui Mircea i s-ar putea spune. Și zâmbea, incredibil, zâmbea ca o idioată. Parcă fermecată, prostește. Atâtea amintiri inoportune, disperarea și panica, și totuși un fel de împăcare fatalistă, sfioasă, fără vlagă, ca o frivolă alinare... Prinsă în aura legendei magicului cavaler care fusese, până ieri seara, mult iubitul ei Marcu Vancea, incandescența sa tainică, ferită de ochii lumii. Întoarsă, după atâtea ore de încremenire, cu fața spre camera festiv luminată, Dida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
apropia nebunul. Vasile ajunsese în spatele lui Tolea. Se oprise, lipit de spinarea încovoiată a profesorului Anatol Dominic Vancea Voinov. Nu mai scârțâiau nici ușile. Lumea încetase a respira. Sfârșitul, anul o mie. Blegul Anatol Vancea ghemuit, parcă-și pierduse toată vlaga. A durat mult puțin, greu de spus. Vasile s-a furișat, tiptil, s-a proțăpit în fața lui dom’ Tolea. Era palid profesorul și cu privirea mare, holbată, care nu vedea nimic nimic. N-a avut putere nici măcar să se mire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pauză? Poate vrei o cafea, Tolea. Nu, nu vrei. Mai bine terminăm repede. Ce-i cu ăla cu gradul unu? L-ai văzut, Florine? Nu? Bine, atunci să intre Vivi, Vivi Ionel. Un băiat îngrijit îmbrăcat. Temător, mâinile balansau fără vlagă. Zâmbea larg, fericit: dantura perfectă. În spate, o femeie suplă, brunetă, ridată. Vocea ei moale, rarefiată: „Nu se mai poate fără însoțitor. Are 28 de ani. Trebuie supravegheat mereu. Nu-l pot lăsa singur nici cinci minute“... — Da, ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Peste tot, plantele au început să moară din cauza arșiței. Iarba și tufișurile sunt galbene. Chiar și planta cea mai rezistentă la căldură, arborele goya în formă de umbrelă, și-a pierdut din vigoare. Frunzele lui cu trei părți atârnă fără vlagă în trei direcții diferite. În aer se simte miros de putreziciune. E de la animalele moarte. deasupra capului meu se rotesc vulturi. Bănuiesc că mirosul de putreziciune se ridică repede pe caniculă. Păsările simt în aer mirosul hranei lor. În afară de vulturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
chiar dacă florile erau destul de veștede fiindcă stătuseră atât de mult la gară. Nou-venitul era un bărbat tăcut și, deși ferm în ceea ce privea idealurile sale, foarte timid, abia intrat în serviciu guvernului, foarte slab și cu o înfățișare lipsită de vlagă. Orașul Shahkot îi fusese oferit ca un prim post tocmai pentru că nu era o responsabilitate prea mare, ața încât să înceapă să stea pe propriile picioare pentru că, în definitiv, tatăl său era un ofițer influent în cadrul Serviciului Administrativ Indian. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
țară. Nu m-am hrănit natural. N-am somnu’ ăla sănătos... Milică mârâi: — Somnu’ morții, fir-aș al dracu’! — Vorba vine. Somnul e hrană, cea mai bună hrană. Somnul e o formă de supraviețuire indispensabilă. Din somnul ăla îți tragi vlaga, dar acum, că l-ai pierdut, văd că ții cu tot dinadinsul să mă sugi pe mine. Lasă dracu’ prostiile, Rafaele. Ce sunt eu? Vampir? — Există vampiri energetici. Poate n-ai auzit. — Am citit, dar nu cred. — Foarte rău. Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
față a lumii, veșnic luminoasă, fără nimeni să te dușmănească și să te înșele, Milică-tată, de unde atâta disperare? L-a înșelat, îl doare tocmai pentru că de o vreme încoace nu mai doarme somnul ăla al morții din care-și trage vlaga, Milică-tată, te vaiți de zic că dă cu biciu-n tine, curge din tine cântecul jelaniei iubirii, Milică-tată, te fericesc, ai iubit-o, atâta că n-ar trebui s-o spui atât de des și cui se nimerește, la care Milică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
de dentistul care i-a pus dinții ăia de fier în gură, și uite că a strâns cureaua și a plătit. A fost mereu cu datoriile la zi. Asta i-a întărit mândria și credința și l-a golit de vlagă, umplându-l de un năduf care trebuie vărsat pe cine se nimerește... Rafael stătea nemișcat, lungit cu mâinile sub cap, cu ochii larg deschiși spre albastrul incandescent - transparența adâncă, impenetrabilă, care pleacă din tine și se întoarce și o simți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
să Înceapă de atunci. Bătăi repetate și furioase În ușa mea. Sfârșesc prin a le auzi, mă Întind, tresar, alerg În picioarele goale, cu părul Încleiat, cu mustățile pleoștite, Îmbrăcat Într-o tunică largă, cumpărată În ajun. Degetelor mele fără vlagă le e greu să tragă zăvorul. Fazel Împinge ușa, mă Îmbrâncește ca s-o Închidă la loc, mă scutură de umeri. — Vino-ți În fire, Într-un sfert de ceas ești un om mort! Ceea ce mi-a adus la cunoștință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
cocoți pe acoperișul chioșcului, ca să scapi de furia lui? Abia după ce l-am chemat pe fratele tău cu Nero, s-a hotărât să plece de acolo.” „Ei, asta s-a întâmplat acum un an. Între timp și-a mai pierdut vlaga, se împleticește și când face cinci pași. Noaptea trecută l-au găsit în patru labe, cu fața plină de rahat de câine.” „Cum?” „Da, a căzut cu fața chiar în murdărie. Și azi de dimineață, anunța fălos că o să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
spun eu pe un ton apăsat, care îmi zgârie până și mie urechile, iar el se chircește, strânge din umeri, dintotdeauna urâse medicii mai mult decât orice boală, nu vreau, vreau să rămân acasă, însă protestele sale sunt lipsite de vlagă, învinse de vocea mea fermă, de tonul decisiv. Încearcă să îți miști brațele, îl îndemn eu, poate că vraja s-a risipit, însă ele nu se mișcă, nici picioarele, nici spinarea, nici o mișcare nu transpare dinăuntrul trupului său, numai gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
din pat ca să-i fac un sendviș, dar refuză să mănânce, voi mânca doar atunci când tata se va însănătoși. În fața școlii împrejmuite asemenea unei închisori, mă despart de ea, de buclele ei care se micșoraseră de foame, încadrându-i fără vlagă fața, în ochii strălucind ca două flăcări ardeau încăpățânarea și slăbiciunea, o văd pășind singură, prin fața ei trec grupuri-grupuri de copii, împărtășind hohote de râs și secrete, nici unul dintre ei nu se oprește lângă ea, nici unul nu îi alină îngrijorarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
Coborâm scările ținându-ne de mâini, sub privirile provocatoare ale soarelui de dimineață, mama ne face cu mâna emoționată, cu mișcări exagerate, ca și când vor trece mulți ani de acum înainte până ce ne vom revedea, Noga se sprijină de mine, fără vlagă, cu picioarele moi, singura cămașă pe care i-o lăsase el, îi înfășoară trupul ca un steag negru, semnalizând câte un pericol grav la fiecare mișcare pe care o făcea. La poarta școlii mă despart de ea, o îmbrățișez cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
pe acoperiș. Era o vreme superbă. În aer plutea un iz de început de toamnă. Libelulele zburau speriate prin campus, alungate de plasele copiilor ce porniseră în căutarea lor. Nu era nici o adiere de vânt, așa că Hinomaru atârna parcă fără vlagă de catarg. Am îmbrăcat o cămașă proaspăt călcată și am ieșit în stație. Duminica dimineața, străzile din preajma căminului păreau moarte. Erau practic pustii și aproape toate magazinele închise. Diversele zgomote răsunau într-o asemenea zi cu o claritate de nedescris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
instalat pe stâlpul de telegraf ca să vadă și ele ce se întâmplă acolo jos. Midori părea epuizată. Privea în gol, departe. N-a mai scos nici o vorbă. — Ești obosită? am întrebat-o eu. — Nu chiar. Pur și simplu sunt fără vlagă și mi-e capul greu. Nu mi s-a mai întâmplat de mult. Am privit-o în ochi și Midori m-a privit și ea. Am îmbrățișat-o și am sărutat-o. A tresărit, apoi s-a relaxat și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
îmbâcsit, amestecat cu parfumul florilor. Asistentele alergau de colo-colo, tocurile lor răsunând sec. Tatăl lui Midori se afla într-o rezervă cu două paturi, al lui fiind lângă ușă. Lăsa impresia unui animal mic, neputincios. Zăcea pe o parte, fără vlagă, cu brațul stâng atârnând inert la marginea patului, din pricina perfuziei. Era mic și slab. Îți imaginai cu ușurință că va slăbi și mai mult. Capul îi era bandajat, iar brațele gălbejite erau pline de vânătăi - urme lăsate de injecțiile [i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de simplu aici. Vocea lui Naoko îmi răsuna în urechi în răgazul pe care-l lăsau valurile negre ce se izbeau de țărm. În cele din urmă, valurile s-au domolit și eu am rămas singur pe plajă. Stors de vlagă, nu mă simțeam în stare să fac doi pași și m-am trezit prins în mrejele tristeții. În asemenea situații mă puneam pe plâns. Nu știu dacă pot să-i spun chiar plâns. Erau niște lacrimi mari care se prelingeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
neliniștite, pentru că Naoko părea a fi într-o stare de spirit foarte bună. Eu fusesem îngrijorată până atunci, așteptându-mă să o văd deprimată, epuizată, slăbită. Vreau să spun că știu că testele și terapia din spitale te storc de vlagă și de aceea avusesem inima cât un purice. Cum am văzut-o însă, mi-am dat seama dintr-o privire că totul era în regulă. Avea o mină bună, arăta mult mai bine decât mă așteptam, era zâmbitoare și glumeață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
vrea să ceară mai multe detalii, dar se teme să nu primească vreun răspuns neplăcut. Bărbații sunt uneori surprinzător de naivi! Capitolul XX Aș vrea să aud glasul iubitului meu. Simt că mă paște o depresie, că nu mai am vlagă, fiindcă mi-am pus în gând să fac pe grozava și să nu-l mai caut de fiecare dată când o iau razna. M-am convins să nu-l contactez în acest weekend, pe motiv că sunt plecată cu prietenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
Asta spusese și tanti Cucu: o femeie care se hrănea cu așa ceva nu putea fi decât un vampir pe care dacă nu-l înțepai în inimă, dacă nu dădeai foc și apoi făceai pipi pe cenușa lui, îți sugea toată vlaga din vine. Te transforma într-o cârpă de șters pe jos în bucătărie, într-un robot casnic condamnat toată viața să spele rufe, să calce. Vai și-amar! Până la urmă care era treaba cu călăvia? O simplă căutare pe net
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]