648 matches
-
artist-activist de partid, înregimentat pînă-n măduva oaselor, ciupind gras din surse care mai de care mai dubioase, mereu pe fază în a-i strecura sub braț idolului aflat în vizite de lucru portretul cu zîmbet Divertis sau peisajul cu pășuni voievodale. Ce deprimantă ar arăta o definitivă istorie autohtonă a artei structurată doar pe atare specimen! A și existat, de altfel, dar din fericire a dispărut în hăuri. Insignifiantul. Manufacturierul cunoscut doar de amici și de rudele apropiate. Consumîndu-și bruma de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
unele conflicte, sub egida patriarhatului ecumenic și cu acordul basileus-ului. (Documentele Hurmuzachi XIV (1) 1915 1-4. 3-4 (mai 1359); 19. 43 (mai 1359), apud Valentin Al. Georgescu 41). Totuși, interesul instituțiilor constantinopolitane s-a manifestat - deși foarte atent la titulaturile voievodale (Valentin Al. Georgescu 43) − numai sub aspect religios, ținând cont că din capitala imperiului nu au fost trimise însemnele obișnuite ale puterii, care să arate fie o relație solidă între cele două coroane, fie o atenție specială acordată noilor forme
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
de la nord de Balcani își pun problema menținerii lor în istorie în relație cu asumarea credinței creștine de rit bizantin (și apărarea ei, în numeroase situații). Apanajele puterii constantinopolitane își au așadar rostul lor atunci când sunt preluate de programele politice voievodale ale unor personaje istorice proclamate sau autoproclamate conducători cruciați. Acestei direcții politico-religioase fundamentale pentru secolele evului mediu românesc îi lipsește însă coordonata ecumenică expansionistă, care a caracterizat instituția basileică în etapele ei victorioase. În fond, era vorba de structuri instituționale
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în frunte cu basileul bizantin în lumea ortodoxă. În plan juridic, actul lui Nicolae Alexandru din 1359, care constituia o ieșire fățișă din vasalitatea regalității angevine, are aceeași greutate ca biruința de la Posada, desăvâr- șind-o. Din acest moment, în titlul voievodal apare și calificativul de samodârjeț, echivalent al atributului imperial bizantin autocrator, cu egalul său românesc "singur țiitor". Calificativul are aceeași semnificație cu formula rex est imperator in regno suo, care cu numai un secol mai devreme își făcea apariția sub
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
legiuitori și constructori la eroii-model, de la o istorie sacră la mozaicul istoriei și al existenței se face datorită apariției unui cronotop particular, politic (noul spațiu statal, aflat într-un timp al fondării instituțiilor de drept), corelat cu o nouă tipologie voievodală, a apărătorului creștin. Fixarea în memoria colectivă a atâtor ipostaze ale regalității poate fi pusă tot pe seama faptului că medievalii români au trăit sub presiunea permanentei amenințări venite dinspre puterea otomană, asimilată în imaginarul popular, în cel istoriografic și în
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pusă tot pe seama faptului că medievalii români au trăit sub presiunea permanentei amenințări venite dinspre puterea otomană, asimilată în imaginarul popular, în cel istoriografic și în programele iconografice ale lui Petru Rareș cu imaginea (anti-modelul) diavolului. A transforma un chip voievodal într-un mit, a concentra o întreagă arie imaginară în jurul eroicului și a invoca permanent figura strămoșului cruciat denotă o grijă atentă la apelul mobilizator venit dinspre domn, ca principal agent al "ridicării la oaste" sub semnul istoriei mereu solicitante
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și în cel popular, figurile lui Mihai Viteazul (Pop 15-37, 129-47) și Constantin Brâncoveanu (Pippidi 315-57); primul, simbol al unui act istoric proiectat în legendă, al "unirii" de la 1600 - de fapt, conjunctural (Boia 22-26) −, al doilea, împlinirea supremă a modelului voievodal, în care credința și cultura au fost potențate mitic de valoarea jertfei. Ca revers al sfârșitului tragic sub semnul martiriului (moartea lui Mihai Viteazul în Letopisețul Cantacuzinesc sau a lui Ion-vodă la Cahul, în letopisețul lui Ureche), imaginarul a fixat
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
acestor secole ale regalității militante, ce se revendică din cea mai înfricoșătoare putere în care crede și pe care o respectă omul medieval - divinitatea însăși −, menține în echilibru mersul lumii (creștine) și relația dintre laic și religios. Summum al modelelor voievodale, Alexandru Macedon − întemeietor de cetăți și civilizator, monarh "elin" convertit la creștinism (!) în urma unor apariții mirabile de sfinți, apărător al credinței, fiu și soț respectuos, autocrat drept, judecător imparțial - ocupă o poziție centrală în sistemul rolurilor emblematice proiectate în imaginarul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
vezi mai ales Mazilu). Structurile imaginarului sunt oglindite și de celelalte cărți populare − mărturie a capacității localnicilor de a adapta creativ textele cu circulație europeană −, dacă luăm în considerare faptul că letopisețele și cronicile, în afara mitului întemeietorului și a modelelor voievodale, surprind eroicul doar în limitele evenimentului principal. În schimb, acolo unde intervin apologurile sau reflecțiile baroce, ne aflăm în prezența anti-modelelor, care urmează a fi condamnate de istorie, de divinitate și de memoria colectivă, sau în apropierea unor destine curmate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
Neculce 20) În timp ce etica înaltă a Curții se sprijină mai ales pe exemplele majore ale bătăliilor câștigate împotriva otomanilor (doar câteva cazuri: lupta de la Codrul Cosminului, de la Țuțora sau de la Stănilești) și pe transformarea în modele a unora dintre figurile voievodale, anecdotica și insolitul, completând fața "istoriei", țin de comploturi, de crime domnești sau boierești, de capturări și de evadări. Există însă și un al treilea nivel, cel al bizareriilor sau al zvonurilor, redate de cronicari în scene scurte, dar expresive
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
spațiul religios (biserica mare), și în cel laic (la palat sau la casele domnești); ele se referă la dubla natură a puterii supreme de inspirație bizantină, dar totodată și la postura de conducător al "familiei" creștine. Obiectele investiturii - inelul, cârja voievodală, pocalul, coroana, tronul și sceptrul - și cele ale jurământului - Biblia, crucea și icoanele - puneau în relație foarte strânsă ceremonialul cu instanța religioasă a clericatului; ca instituție de putere, acesta și-a asumat și a exercitat o influență persuasivă fără concurență
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
modele și coduri eroice, figura împăratului creștinat din Alexăndria sau tipologii ale sfinților-martiri. Relațiile de "vasalitate" (credință față de autocrat), practicate în spiritul politicii și al moralei românești, pun în evidență, în același con de lumină unde se află și figura voievodală și tot pe schemele gândirii populare, chipul boierului devotat, modelul monahal (Daniil Sihastrul) și prietenul nobil și credincios din cărțile de aventuri. Scrieri traduse și filtrate de sensibilitatea cărturarului "autor", romanele cavalerești, lucrările sapiențiale sau hagiografiile au toate o finalitate
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
dezbrăcându-mă de veșmântul țesut de Dumnezeu. (Canonul Mare, II a 12) Textul și imaginea ne atestă faptul că regimul de vizibilitate publică al medievalității era dominat de gesturile de omagiere a regalității și a eroicului și de manifestările puterii voievodale, boierești sau negustorești; "aparițiile" masculine sunt transferate în imaginar sub forma modelelor și memorate în registrele descrise anterior în funcție de valoare și de performanță concretă. Sub "mâna" autoritară a stăpânului, pater familias, stau însă nu doar pravilele sau respectarea în general
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
scapă celor ce nu au nevoie de lupă, uneori apropriindu-se năucitor de profilul lor. Claritatea privirii asupra lumii medievale (dacă vreți, perspectiva metodologică asupra textului) se reglează printr-o lunetă de tip bosch-ian. Pentru primul istoric, cel al literaturii, chipurile voievodale, spre exemplu, beneficiau de aura sacră și de aproape toate circumstanțele atenuante, datorită calității actului cultural și, în mod particular, datorită limbii scrise, sub patronajul sau chiar de către înaltul oficial. Pentru cel de-al doilea istoric, literar de această dată
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a rămas una din cele mai vechi fortărețe ale românismului, iar populațiile străine care s-au pripășit pe pământul ei nu i-au putut schimba nici caracterul, nici înfățișarea : Basarabia cu populația ei răzeșească, cu toate cetățile și ctitoriile ei voievodale, a fost și a rămas românească. În noaptea de 26 spre 27 iunie, guvernul U.R.S.S., printr-un ultimatum care expiră în 24 de ore, a cerut României această provincie românească precum și nordul Bucovinei. România avea de ales între rezistență
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]
-
, Nicolaus (10.I.1493, Sibiu - 17.I.1568, Bratislava), teolog, istoric și poet umanist. Descendent al unei vechi familii voievodale românești, origine des invocată de umanistul european de mai târziu, O. este al doilea din cei patru copii ai sibiencei Barbara Hunsar și ai argeșanului Stoian (Ștefan) Olahus, care se înrudea cu domnitorii Vlad Țepeș, Mihnea cel Rău și Iancu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288517_a_289846]
-
chip excesiv, însă profundă și originală, apără totdeauna imaginea creatorului solemn, estetizant, seniorial, pierdut în cerul marilor modele. El însuși, ca om, trecea până de curând printre noi ca un prinț exilat, abstras și melancolic, de o melancolie puțin studiată, voievodală. Am avut sentimentul, citindu-l și observându-l de la distanță, că poetul își construise un stil al personalității și se identificase, în cele din urmă, în viață și poezie, cu el. A. E. Baconsky rămâne prin modul de a fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
I. Observația, poate prea tranșantă (nici celelalte „ispite” nu au dispărut ulterior), este în esență corectă: se rețin în primul rând obsesia unei mitologii rustice, ancestrale, de sorginte dacică (deși sunt evocate și „săbiile izvoarelor latine”), apoi filonul glorificării măreției voievodale, celebrarea marilor momente ale istoriei naționale, mitologizate prin recursul la o retorică solemnă și totodată ardentă (câteva titluri de poeme: Mihai Voievod, Motiv de baladă, Dacica, Voievozii, Țara mea de inimă și grai...). Poezia patriotică neotradiționalistă a lui I., de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287641_a_288970]
-
pământul și pe tine;/ Sfios barbarul de același neam/ Din miază-zi, nemuritor în sine,/ E locul blând și ierburile sfinte/ Țărâna dă miresme de tămâi/ Când cornul mă chema spre legăminte/ Tu încleștai amarnic: «Mai rămâi!»” (Amintiri spre Someș). Figura voievodală, de sorginte eminesciană, se preface aici în chip de războinic, luptător, mesager de cultură, liant între epoci și culturi diferite, trimis civilizator. Lumea mitologică, de o arhaitate caldă, cuceritoare, se întrepătrunde cu lumea mirifică a începuturilor originare, pe care poetul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288111_a_289440]
-
XV), autor de imnuri religioase. Logofăt - se presupune - în divanul domnesc și apoi monah, F. este în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân primul autor cunoscut din Țările Române al unor cântări bisericești. Menționat ca scriitor al unui document de danie voievodală către mănăstirea Cozia din 8 ianuarie 1392 (păstrat în copie și în traducere românească din secolul al XVIII-lea), a devenit călugăr, desigur în aceeași mănăstire. Este autorul unor scurte tropare (imnuri), numite Pripeale, incluse, alături de „psalmii aleși” (alcătuiți de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287003_a_288332]
-
Nu s-a stins în sufletele noastre setea tinerească de viață clădită pe eterne porunci creștine și legi legionare care ne-au condus pașii și ne țin pe vertical cu gândul la Căpitan și la morții sfinți. Pe această linie voievodală creștină se vor ridica noi contingente de cruciați. Cine se va învrednici să bea din izvorul învățăturii Sfintei Evanghelii apa Divină nu va muri în veci. Autorul CLOPOTAR VREMELNIC Sunt clopotar vremelnic, corabie în ceață, Să nu-mi rostesc cuvântul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
de hotărnicire și, prin justa lor interpretare, la studiul și cunoașterea satelor fără documente ori cu acte puține, cum ar fi: -însorărirea, ca fenomen teritorial, social și juridic, a existat încă înainte de apariția actelor scrise, a domniei și a cancelariei voievodale; -are aplicabilitate practică la două sau mai multe moșii alăturate, nici într-un caz nu se pretează la o singură moșie sau cu scopul de a “forma din ele un singur tot“, ci doar să restabilească, în caz de acaparări
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]
-
e)9. Cula Tudor Vladimirescu Comuna Șimian, satul Cerneți Mehedinți e)10. Cula Duca Comuna Măldărești, satul Măldărești Vâlcea e)11. Cula Greceanu Comuna Măldărești, satul Măldărești Vâlcea f) Clădiri civile urbane ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea Unitatea administrativ-teritorială Județul f)1. Palatul voievodal Municipiul Alba Iulia Alba f)2. Palatul baroc Municipiul Oradea Bihor f)3. Primăria Municipiul Oradea Bihor f)4. Ansamblul de clădiri Municipiul Oradea Bihor "Șirul canonicilor" f)5. Casa Ioan Zidarul Municipiul Bistrița Bistrița- Năsăud f)6. Casa Argintarului
EUR-Lex () [Corola-website/Law/275089_a_276418]