2,768 matches
-
cu demențialul și minciuni dincolo de abjecție vede orice român de bun-simț. Ceea ce nu se prea bagă de seamă este că matahala cu sânge tricolor are mereu gura larg deschisă, ca balenele înghițitoare de plancton, pentru a primi în ea cu voluptate toate invectivele pe care i le adresează inși scoși din sărite de ticăloșia lui. A-i spune otrepei că e otreapă înseamnă a-l hrăni pe C.V. Tudor cu energia pură a gunoiului din care se nutrește. De aceea, lovitura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
de pe afiș de a mai stârni interesul masculilor. Mișcările lascive fac să îi tremure cărnurile vechi, sânii prăbușiți, zâmbetele ațâțătoare îi crapă obrajii ca piersica putredă în zeci de riduri, gușa de iguană îi palpită în ritmul unor gemete anunțând voluptatea care îți sună ca horcăitul unui muribund. Cearcănele violacee nu mai înseamnă dulcea oboseală a amorului, ci prevestirea orbitelor goale. O imagine a morții mult mai puternică decât scheletul cu mantie și coasă. Dar până și o cocotă ajunge să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
idolii copilăriei mele l-am ales ca model. Țin bine minte că-mi plăceau la nebunie cărțile despre marii exploratori ai Africii - Stanley, Baker, Livingstone, Burton... În zilele noastre exploratorii nu prea mai au ce face. Digby se cufundă cu voluptate În gîndurile sale. Avea sentimentul că fericirea lui izvora dintr-o imensă oboseală; nu voia să facă nici un efort și se complăcea În această stare. Poate că tocmai de aceea Își recăpăta atît de Încet memoria. Am putea consulta listele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o bucățică de unt, căci sanatoriul avea și vaci. În timp ce citea, Digby se pomeni cu Johns, care venea să mai schimbe cîte-o vorbă cu el. — Ce-i aia „coloana a 5-a“? Îl Întrebă el, ridicîndu-și privirea. Johns nu cunoștea voluptate mai mare decît aceea de a da informații. Se lansă, așadar, Într-un discurs, În care pomeni chiar de Napoleon. — Cu alte cuvinte, e vorba de niște oameni aflați În solda inamicului? Întrebă Digby. Atunci, nu-i nimic nou! — Ba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de o exaltare nervoasă, deschise ușa și aruncă o privire pe coridor, ținîndu-și răsuflarea. Conștient oarecum de amenințarea pedepselor la care se expunea, simțea că face o faptă eroică, vrednică de un Îndrăgostit. GÎndurile lui rebele Îl umpleau de o voluptate nevinovată: era ca un elev ce se laudă că a mîncat bătaie de dragul unei fete, stînd la soare lîngă un teren de crichet, bînd suc și ascultînd Îndrăgostit, cu capul plin de vise, țăcăneala mingilor... Pacienții aveau ore de culcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
spre ea, Makiko. Dorință agravată acum de haina de mătase desfăcută sau așteptând să fie desfăcută, ca o ofrandă explicită; așa încât, apariția lui Makiko în fața mea și atingerea doamnei Miyagi pe piele m-au făcut să fiu aproape copleșit de voluptate. Doamna Miyagi trebuie că-și dăduse seama, căci agățându-se de umerii mei m-a târât cu ea pe rogojină și, cu tresăriri iuți ale întregii ei ființe, și-a strecurat sexul ei umed și primitor sub al meu, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
lua drept inspirată. Ochii fardați o priviră cu mirare. Ce cauți tu aici? Doamna Noia răspunse cu politețea pe care i-o cerea funcția și locul. Sunt asistenta domnului director general. Cu ce vă pot ajuta? Femeia dotată cu nesfârșite voluptăți își încruntă sprâncenele. Ah! Nătăfleața de la telefon și nevasta celui care nu-și poate ține bărbăția în pantaloni. Ne-am cunoscut, îți amintești? Luana Noia se clătină în scaun. Tânăra se îndreptă spre biroul lui Bariu. Luana sări de la locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
are. Eu eram În ter meni buni cu cei din jurul lui, așa că ziariștii mă rugau să le aranjez Întrevederi la Palat. Toți băieții ăia răutăcioși... Mick și-a pus buzele pe gura sticlei și a Început să o lingă cu voluptate. ...au lansat un zvon. știi ce reputație are președintele! și nu e nici un secret, cu mine s-a purtat Întotdeauna foarte corect! — Hm-hm, a mormăit Mick cu sticla la gură. — Eu sunt În orice caz Încântat să vă cunosc, a
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
scoate masca, o lasă să cadă jos, pe covorul grena, ca să rămînă lîngă el goală, indecent de goală, acoperită numai cu un strat subțire, transparent de celule primordiale...". Proza Doinei Popa explorează ceea ce e dincolo de "circumferințele creierelor", pulverizează amănuntele, cu voluptate, aproape, pentru a le (re)organiza apoi, în tot felul de variante ale cuplului soții Nik și Nina Alexe, Trofin, Carmina și Ovidiu, Fana și Dimitrie -, totdeauna în perspectiva feminității care se năruie: acesta e profilul personajului Doinei Popa: "Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
privire, o încerca un sentiment de gelozie, era atât de feminină și de frumoasă Elena, așa cum ședea acolo, cu tălpile goale pe covorul de iută, cu ochii ațintiți către acea nouă confidentă, oglinda, ce-i făcea complimente și-i promitea voluptăți viitoare... În anul acela, în iarnă, Elena fugise de acasă, fugise în seara de revelion pe la ora 21. Plecase afară să aducă apă, cișmeaua se afla în apropierea porții, țârâia încet, o lăsau mereu să curgă ca să nu înghețe, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
direcție, dorită de ea și-i replica, puțin contrariată, că nu se gândise nici măcar o clipită la posibilitatea unei relații intime, Doamne ferește, i s-ar părea o profanare, la vârsta ei, nu-i așa, să se mai preteze la elucubrațiile voluptății. Accepta, ca aproximativ reală, afirmația lui politicoasă că, de fapt, nu este chiar așa de în vârstă pe cât se crede... ei, nu, dar pentru o femeie ca ea, care este o timidă, ar fi de-a dreptul imposibil să... ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
pe Larisa, acum, desigur traversau în diagonală parcul, poate el se va arăta curtenitor profitând de pustietatea din jur, întărâtat de toată marea de verde ce-i înconjura, era o oră așa matinală, ora la care simțurile amorțite înclină către voluptate, logic părea imposibil ca ei să taie parcul ca doi străini, fără să se atingă măcar, câte speranțe își pusese Sidonia în acea dimineață, cum așteptase ca pe ghimpi, acasă, întoarcerea fiului, cât dorise, cât implorase forțele naturii să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
au stins veioza și au așteptat liniștiți somnul. Sidonia regretă cu nu profitase de acel moment de slăbiciune instaurat între ei, era obișnuită să ia inițiativa, i-ar fi putut mărturisi că în ea nu s-au stins încă ecourile voluptății, că se întâmplă ca o parte din tine, din corpul tău, din sufletul tău să rămână cu îndărătnicie tânăr, știa că e un moment ratat care poate nu se va mai repeta niciodată, dar o stăpânea un ridicol sentiment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
spună cuvinte amare. Un joc instaurat între ei care îl înnebunea. Hărțuiala făcea parte integrantă din actul lor amoros, nici nu mai era firească, era căutată, provocată anume, era deja viciu. Carmina se lăsa de fiecare dată învinsă de-o voluptate halucinantă ce dispărea odată cu plecarea bărbatului, fiind înlocuită de-o stare de pace și relaxare totală, când mușchii și neuronii se destindeau, ca după o încordarea supremă, încununată cu succes. La început revenirea lui Ovidiu o consternase, o lăsase fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
Carmina realiză că pentru ea timpul trece ireparabil, că nu era bine să se mulțumească cu acel rol minor și își ceru libertatea, voia să se liniștească, să termine povestea, protestă la început vehement apoi, pe măsură ce se adânceau în acea voluptate fără de seamăn, din ce în ce mai șovăielnic, realiză că, pentru ea, Ovidiu devenise o stare de necesitate sufletească, trupească, că începe să-i fie dragă până și căldura pe care o lasă în plapumă după ce pleacă, că ea începe să o caute prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
atunci avu impresia că ceea ce-i spusese era adevărat și ea se îmbătă de mândria de a fi simplu, femeie. Avusese șansa să cunoască, în sfârșit, o afecțiune trainică, de suflet, iar ea alesese, fără să judece prea mult, o voluptate care se construia artificial, fără o bază de pornire și care avea să nu ducă niciunde. Pe profesorii Alexe i-a reîntâlnit la o expoziție de pictură. O clipă îi trecu prin minte să se întoarcă ca să-i evite, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
-i spusese. Care drum, s-a întrebat în urma lui, exasperată, Carmina, care drum să găsesc? Ce sătulă sunt de atâtea șarade. Pe urmă a cuprins-o remușcarea. Desigur, nu știa că ea se împotmolise cu Ovidiu într-un cotlon al voluptății, și ceas de ceas, tot mai sâcâitor, trivialitatea își arăta colții. Doamne, oare de ce oamenii își investesc în mine speranțele, că eu nu sunt bună de nimic. Oare ce trebuie să fac? Ce trebuie să descopăr? Singură acasă și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
și refuza brutal orice dialog. Mânca În grabă, fără să le arunce măcar o privire, fie ea de reproș. Apoi ziua trecea, iar el aștepta cu urechea lipită de perete apariția primelor semne Într-o stare confuză de iritare și voluptate. Trebuia să urce de fiecare dată pe un podium vechi, prăfuit, Înconjurat din trei părți de scaune și bănci pe care se Înghesuiau elevi și părinți emoționați, importanți sau numai curioși, dar respirând cu toții cu stoicism același miros greu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mă prezint: Flavius Tiberius-Moduna. Nimeni nu o mai privise așa până atunci: cântărind fiecare detaliu al corpului ei. Un amestec neobișnuit de circumspecție de cămătar, placiditate de portărel și cucernicie de bigot. Un aliaj omogen, o mască sub care clocotea voluptatea Întocmai ca-n sufletul lui Ranke, organistul de la Reformată, concediat În cele din urmă pentru blasfemie. Nu o admira și nu o proteja. Punea stăpânire pe ea precum marea În flux pe țărmuri joase și sărace. Omul din fața ei era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
inscripții pe pietre funerare sau destinatari misterioși ai unor poezii. Tot datorită Sabinei l-a descoperit pe Klimt. Și toate astea se petreceau pe când ea se Îndepărta cu rușine și disperare de limba sa maternă pentru a se afunda cu voluptate În brânză, brazdă, viezure, barză sau varză, limba de damă de companie a mamei sale și profă de germană pentru copiii nomenclaturiștilor luminați. 39. Flavius-Tiberius Încerca să clasifice, cu puținele sale cunoștințe, mulțimea de lucrări din atelier după tehnicile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
lumină, strălucind cu mândria unui sentiment natural, celălalt ochi strălucea mai puțin și nici nu mai era atât de amenințător, ci gata să cedeze În fața unei atitudini mai pașnice. Ca să se pună de acord, cei doi ochi se scufundară cu voluptate Într-un pahar de vin vechi, lăsându-și stăpânul În beznă, cum se Întâmpla pe vremuri cu sala de cinema, când se schimbau bobinele. Sau când se rupeau. Coriolan duse două degete la gură și nu se opri din fluierat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
apa-lumină, sper să mă țină deasupra și mă ține. Îndepărtez mîinile lui Rusalin și încep să plutesc. Închid ochii, atît de exaltantă e atingerea valurilor mici. Valuri nobile și sentimentale. Ca valsurile. Așa cum le cînta Iordan, cu umeri zvîcnind de voluptate, ca și cum făcea dragoste. Iar îți fuge mintea aiurea, Iordana! Vacanțele de vară, verile acelea în Dorobanț, cînd aveam 12-l3 ani și Rusalin 14-l5, cu un pas înaintea mea spre lumea adultă, își contopesc zilele într-una singură. O zi lu-ungă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
gîndi ce riscant e ne cheamă o mie de făgăduinți în insula florilor, Zante". Am avut împreună un (ano)timp fabulos. Vrăjit, feeric, prea scurt. "E singurul loc unde ceasul nu bate, Vino, vom locui fără grijă-n Castelul numit Voluptate". Trupul meu a știut că-i așa. "Tare se mai pricepea sa-și ungă la inimă victima, nu mă cruță vocea. Cît a durat împăcarea aia paradisiacă? Cît un joc cu bile de sticlă? Bila Iordana, bila "Veronica Micle", bila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ce se târa cu un zgomot asurzitor pe plajă. Nu mai văzusem o astfel de mașină și nici nu mi-am pus problema că plaja ar putea fi pieptănată și aranjată peste noapte, precum pârtiile de schi. Și cu aceeași voluptate cu care sfâșiam zăpada neîncepută, disciplinată și aliniată sub șenilele ratrack-ului, mă avântam acum în marea de nisip, "as pure as unsunned snow...", și lăsam urme în zigzag, pășind cu un singur picior, în timp ce pe celălalt îl trăgeam din urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se cufundă în adâncul mărilor să vâneze. Totuși, există unii oameni ce rămân foarte atașați unii de alții. Îi recunoști ușor numai după ce, ajunși la bătrânețe, la capătul unei vieți liniștite, fără căutări, se mai țin încă de mână cu voluptatea de odinioară. Acești oameni, ce nu s-au despărțit unul de altul nici pentru o clipă, pare că și-au întâlnit jumătatea. Aceștia sunt oamenii-albatroși. Ea nici măcar nu-i invidia, sau nu credea că acești oameni sunt speciali. Erau doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]