767 matches
-
iar pe perna de lângă ea zăcea ceva ce părea a fi o cutie de Big Mac. —Anna! Am șoptit destul de tare, în timp ce-o și zgâlțâiam un pic. Nici un răspuns. —Anna! am șoptit ceva mai tare de data asta, zgâlțâind-o de umăr viguros. Am aprins veioza de lângă pat și i-am vârât lumina în ochi ca la Gestapo. Trezește-te! Anna a deschis ochii și a început să se holbeze la mine. —Claire? a croncănit ea neîncrezătoare. Părea chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
Bine, zisese Gelozia. Vrei s-o trezești tu? — Vai, nu, de ce n-o trezești tu? a răspuns Furia politicoasă. Plăcerea e de partea mea, a spus Gelozia plină de grație. După care m-a înșfăcat de umăr și m-a zgâlțâit până m-a trezit. M-am trezit în minte cu imaginea oribilă a lui James în pat cu Denise. Furia amară revenise, cugându-mi prin vene ca o otravă. Așa că în timp ce o hrăneam pe Kate, am terminat restul de vodcă, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
fim, fără copii devenim atît de morți, Încît nu mai are nici un rost să Încercăm să avem sentimente sau orice altceva, gripă, de pildă. Pe de altă parte, groaza absolută și pînă-n ultima clipă a lui Eugen Ionescu În fața morții zgîlțîie și vatămă rău speranța În veșnicie chiar și a geniilor. Se pune Întrebarea ce este veșnicia, dacă nu se pune Întrebarea ce sînt geniile. Fără noi. Pe spinarea cărora stau ei și sug sîngele poporului creator din liga a doua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
totul cu voce tare, pe balcon. Văd că n-au mai spus nimic la radio despre dumneavoastră. În schimb uite ce se-ntîmplă În Albania. CÎteodată imaginile se desfășoară cu o asemenea viteză, Încît n-ai vreme să le bibilești, și zgîlțîi imperturbabil pînă la ore tîrzii sistemul nervos extrem de simplu, aproape clasic, al vecinilor, de parameci, pe care ești obligat din respect față de cultură și omenire să-i perforezi fără milă cu un bătrîn Remington, n-ai Încotro. Iar ei Îndură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nici al anului, ci al Întregii perioade post-revoluționare, a cărei durată doar istoricii o vor stabili.” (Urlete.) „Această propunere, pînă la ora actuală, nu a fost semnată decît de mine. Rog secretariatul să o arhiveze.” (Tăvăleli, sufocări, tropăit. Camera se zgîlțîie de rîs. Preopinentul coboară, demn, de la tribună.) Azi am Întîlnit-o pe Fairuza Balk În autobuzul 137. Ei, și a venit frigul, frunzele mor, iar voi, copii, tot aia ați votat, ba chiar mai mult decît atît. Și asta datorită faptului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
nu l-am fi ținut acasă patru zile. A mai trăit trei. Cu toate bolile lui, În ultima noapte s-a ridicat și-a dat să plece. S-au văzut obligați să-l lege de pat. S-a opus, a zgîlțîit instalația, gata s-o dărîme. A rupt chingile. Și a murit. N-am moștenit nimic de la el, nici o trăsătură, era În ’85. Pe prima mea bunică din partea mamei am văzut-o Într-un tablou. Avea un păr splendid, arămiu, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
baionetă al japonezilor devine iminent. Stă pitit pe undeva, apoi se Întoarce și Își găsește toți camarazii din pluton morți, iar o patrulă japoneză se apropie. Se ascunde sub sergentul Peters și fruntașul Wasnicki și simte cum cadavrele acestora se zgîlțîie sub rafalele japonezilor. Mușcă brațul lui Wasnicki și pur și simplu Îi rupe cu dinții cureaua de la ceas. Așteaptă amurgul, suspinînd, acoperit de cadavre, abia mai reușind să respire. A urmat goana cu spaima În suflet spre cartierul general al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
lente din buze. Ed stătea cu privirea ațintită asupra lui Jones. Puștiul se răsuci, oftă din rărunchi și se ghemui, ca Într-un film pe care-l văzuse la Academie, cu un scaun electric defect, pe care condamnatul s-a zgîlțîit de peste zece ori pînă să se prăjească de tot. Pe coridor un șuierat ascuțit: Jones se prăbuși, cu picioarele muiate, rămînÎnd, cu bărbia proptită În masă. Ed intră la el. — Tyrone, Ray Coates te-a dat pe goarnă. A spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
dintre ăia care apar În poze. Dar dacă sufli o vorbă și ăia se cărăbănesc din locul ăla, direct la Chino o să te oprești! D-dar mi-ați spus... Jack alergă spre mașină și porni În trombă. Hinton Începu să zgîlțîie stîlpul cu mîinile goale. *** Pierce Patchett, cincizeci și ceva de ani, „un fel de om de afaceri“, „activități legale“.. Jack găsi o cabină telefonică și sună la Cazier și la Circulație. O potriveală: Pierce Morehouse Patchett, născut pe 30 iunie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
caraghios, un fel de vioară a doua a unui erou găunos, Ed Exley. Parker Încerca și el să Împiedice redeschiderea cazului. SÎnt șanse de cinci la unu. Cinci la unu ca Exley să iasă șifonat... Sifakis urlă iar. Ușa se zgîlțîi. Bud Își vîrÎ capul În apa strînsă În chiuvetă. Scrijelit pe oglindă: „Meg Greunwitz se fute bine - AX-74022“. Nume de fete pe pereți. Săptămîna trecută Departamentul Șerifului din L.A. a adus la morgă o prostituată moartă, pe care Bud a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
cuprins-o și pe ea temerea, în timp ce își întoarce iarăși fața spre lac și glasul lui spunea: „Cum nimic? Ai zis ceva de nu știu ce rezolvare“, însă a ridicat din umeri, „De ce nu-mi răspunzi?“, punând mâna pe umărul ei și zgâlțâind-o: „De ce nu-mi răspunzi? Ce-ai vrut să zici c-a rezolvat?“, până în clipa în care ea și-a întors spre el fața mică înconjurată de imensa căciulă ce-i acoperea părul, fruntea și urechile și de fularul gros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu se poate, dar asta ar trebui să fac, să mă las purtată sau să aștept și să am răbdare pentru că mă va căuta până la urmă, atunci când va veni vremea, va coborî din turnul lui, pe care în zadar îl zgâlțâi și îl zgârii cu unghiile, și va porni cu mine în lume, așa, nebună cum sunt, și mi se va părea că totul e o pajiște însorită și că zilele sunt fără sfârșit și ne va fi bine și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
reușise prima oară la examenul de admitere la facultate: umblase toată dimineața, se întorsese la căminul studențesc, incapabil să pună ceva în gură, se culcase cu încăpățânare, el care nu dormea niciodată după-amiaza, până a venit cineva și l-a zgâlțâit, trezește-te domle, s-au afișat rezultatele, nu te cheamă Vlădescu Andrei? și s-a dus la universitate încercând să vadă peste capetele celor mulți și îngrămădiți listele, numele jucându-i în față când le-a citit prima oară, neînțelegând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
a apărut În prag cu bebelușul În brațe, bebeluș care saliva pe toată bărbița dolofană, dar gângurea fericit. — Uite pe cine am eu aici, a ciripit ea În stilul acela caracteristic oamenilor care se adresează unui bebeluș și l‑a zgâlțâit pe băiețașul Încântat. Isaac, spune‑i mătușicii Andy să nu se mai poarte În halul ăsta cu noi, dat fiind că noi plecăm foarte, foarte curând. Poți tu să faci asta pentru mămica ta, scumpișor? Poți? Isaac a trântit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
și tratamentul spiritual? E ca un măgar tras de doi stăpîni - nu ajunge nicăieri. Știați asta, nu-i așa? — Dar era o durere groaznică... spuse domnul Mundy. — Durere! exclamă domnul Leonard, pe un ton pe jumătate amuzat, pe jumătate disprețuitor. Zgîlțîi scaunul. Pe scaunul ăsta Îl doare că-mi suportă greutatea? De ce nu, de vreme ce lemnul din care este făcut are aceeași materialitate ca osul și mușchiul din piciorul dumneavoastră, despre care spuneți că doare, pentru că vă suportă greutatea? Asta pentru că nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
era fiartă. Helen făcu ceaiul și duse ceștile la toaletă. Viv era acolo deja și ridicase fereastra. În spatele clădirii era o scară de incendiu; dacă urcau treptele, puteau ajunge la o platformă metalică ruginită, cu o balustradă joasă. Platforma se zgîlțîia cînd pășeau pe ea, iar scara se clătina În șuruburile În care era prinsă. Dar locul era neobișnuit de Însorit, și se duceau direct acolo, de cîte ori aveau ocazia. De acolo puteau auzi soneria și telefonul; și, ca niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
am cunoscut bine - Îi surprinse privirea - cu mulți ani Înainte. Doamna Alexander părea dezorientată, se gîndi Duncan. Fraser nu remarcă. RÎnjea În continuare la Duncan. Îi Întinse o mînă destul de formal, dar cealaltă i-o puse pe umăr și-l zgîlțîi În joacă. Nu te-ai schimbat deloc, zise el. — Tu, da, reuși Duncan să Îngaime În cele din urmă. Fraser se maturizase. CÎnd Duncan Îl văzuse ultima oară, avea douăzeci și doi de ani - era slab, alb și colțuros, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să provoci și tu una. Nu vroiam decît să-mi fac un ceai, zise el, Încă tușind. Un om are dreptul la o ceașcă de ceai, nu crezi? CÎnd Îl săltară În picioare, Își dădură seama cît de rău fusese zgîlțîit. Avea arsuri pe față, pe mîini și pe o parte din păr, iar genele și sprîncenele Îi fuseseră pîrlite de tot. Se gîndiră că ar putea fi mai bine să-l ducă la spital decît să-l lase aici; Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
uneori. Curînd tremura atît de puternic, că nici țigara În gură n-o putea ține și nici să-și soarbă whisky-ul. Ca și cum prin ea trecea un rapid fantomă; nu putea face nimic, o știa, decît să lase trenul să zgîlțîie toate cușetele și vagoanele... Whisky-ul o ajuta. În cele din urmă se liniști și-și termină țigara, așezîndu-se mai confortabil. După ce o să se liniștească deplin și o să fie sigură că trenul rapid n-o să se mai Întoarcă, o să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
importanță are? — Ce importanță? Isuse! Nici nu-ți imaginezi! Eu... La naiba! Oamenii Începuseră să strige. Aveau o voce speriată, ca a lui Fraser. Unul Îl chema pe domnul Garnish. Altul izbea cu ceva În ușa celulei sale. Ferestrele se zgîlțîiau din nou În rame, pentru că mai căzuse o bombă, mai aproape ca oricînd... Apoi Începu să plouă cu bombe, sau așa păru. Era ca și cum ai fi prins În lada de gunoi iar cineva bătea În ea cu un ciomag. Giggs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mobilă? zise ea, ignorîndu-i Întrebarea. Palmer’s? — Nu știu. — Isuse, așa trebuie să fie! O, Cristoase! Coborîse fereastra să stea de vorbă cu el, și brusc simți miros de ars. Băgă motorul În viteză și polițistul sări Înapoi. Motorul se zgîlțîi În timp ce ea Întoarse. Schimbă din nou viteza, debraind de două ori ca de obicei, dar calculîndu-și mișcarea greșit și zdrobind roțile dințate: Înjura, furioasă pe mecanismul greoi, și, aproape În lacrimi, Își zicea, Nu plînge, proasto! Își lovi șoldul sălbatic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și obrajilor păreau umbre găunoase. De parcă ar fi fost un strigoi. Așteptă ca Duncan să coboare lanterna, apoi gesticulă precipitat În direcția zăvorului. — Deschide-l! Duncan ridică fereastra. MÎinile Încă Îi tremurau și fereastra se poticnea ridicîndu-se, iar geamul se zgîlțîia În ramă. O manevra Încet, de frică să nu facă zgomot. — Ce s-a-ntîmplat? Întrebă el după ce ridică fereastra. Alec Încercă să se uite În cameră, dincolo de el. — Ce făceai acolo? Am bătut la cealaltă fereastră. — Viv nu s-a-ntors. Dorm aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să văd că erau de fapt o pereche de răngi de oțel. Din clipa În care plecaserăm de la club Îmi Închipuisem că avea de gînd să Întreprindă o serie de acte provocatoare, spargeri mărunte și alte lucruri neplăcute care să zgîlțîie Residencia Costasol, ațipită În automulțumirea ei. Bănuiam că infracțiunile despre care Îl informase poliția spaniolă pe David Hennessy erau tot opera lui Crawford, uvertura campaniei sale de hărțuire pînă la exasperare. Douăzeci de minute mai tîrziu, ne-am oprit În dreptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
se petreacă ceva deosebit, nici că Atoma are să facă minunea pe care o chema colegul nostru Ci tocmai atunci, când Pamfil Duran, mai semeț ca oricând, se ruga, menind și chemându-și cu înfocare închipuirea, deodată schela sondei s-a zgâlțâit, cutremurându-se tare, de parcă ar fi hurducat-o un duh nevăzut din mină Iar Pamfil Duran bâldâbâc! a venit de sus, taman în Apa cea viforoasă și țesută cu negreață, așa îmbrăcat cum era și cu lampa și cu harnașamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
apare tăcut lângă ei, purtând pe tava cu încrustații orientale cafelele pregătite din timp. Mai doriți ceva, mademoiselle? Nu, merci 28 Pierre. Poți pleca. După ce își cere permisiunea, Marius aprinde o țigară din care trage cu sete. Ridică ceașca și zgâlțâie ușor conținutul. Inspiră aroma plăcută cu nările fremătând de plăcere. Soarbe atent din cafea ca și cum ar dori să prelungească cât mai mult deliciul clipei. Vântul blând ce se joacă prin părul lui, tuns scurt, cazon, scoate la iveală pentru privirile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]