1,189 matches
-
e vorba? Pământiu la față, Ianuarius are puterea să se uite în ochii principelui: — Narcissus e un băiat liniștit și la locul lui, mărite stăpâne, așa cum îl știi... — Zi odată, omule, nu mă mai face să-mi pierd vremea, îl zorește cezarul, tamburinând impacientat cu degetele pe brațul fotoliului. Privirea secretarului se agață cu disperare de catedra pe care stă împăratul. Urmărește, cu capul golit de gânduri, linia spăta rului înclinat și curbura, aproape în semicerc, a scaunului. Ochii îi ză
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Să plece chiar în seara asta... Îl îneacă tusa. Morfăie hârșâit: — ... cu o scrisoare urgentă pentru Sulpicius Quirinius... N-am greșit! jubilează Parthenicus în timp ce se îndepărtează în grabă. Guvernatorul Syriei este într-adevăr prieten cu principele. Fugi mai iute! îl zorește iritat Augustus de la spate. Tre buie să ajung în dimineața asta și la Regia să consacru o vestală! CAPITOLUL IV — Repetă după mine... Glasul fetiței se împletește temător cu cel al Marelui Pontif: — Mă leg să-mi păstrez cu cinste
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
lui Gallus s-a înstrăinat de ea și de soție. A ajuns să fugă de lume ca să fie singur cu el însuși. De aceea are uneori răbufniri atât de crude și violente. Cineva o apucă de fustă. — Hai odată! o zorește Agrippina. Se scoală în picioare. Încearcă să se dezmeticească. E încă buimacă. Hai, că mă piș pe mine! Limbajul grosolan are darul s-o trezească. Antonia se ridică și ea să meargă cu ele, în timp ce ceilalți își maschează cât pot
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
vestiarul gladiatorilor. Trebuie să-i pregătesc... Intră pe un culoar, urmat de Pusio. Călărețul observă că în căperile laterale au fost transformate acum în cuști zidite, unde dormitează sau se învârt în cerc animale sălbatice. — Hai, nu mai zăbovi, îl zorește instructorul. Nu ne putem opri o clipă, să stăm de vorbă în liniște? — Aici!? hohotește Rufus. Ție nu-ți mută nasul din loc du hoarea asta înțepătoare de pișat? — Ba da, recunoaște celălalt stânjenit. Se oprește însă după câțiva pași
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Bine, bine, face posac. Îl amuză într un fel curiozitatea copilărească a germanului. Un pic nerăbdător este și el să afle ce vrea să-i transmită din partea principelui. Dacă o fi adevărat. — Hai totuși mai repede, că am treabă, îl zorește. Tonul sună însă neconvingător, așa că Pusio nu-l bagă în seamă, atent la ce se întâmplă în arenă. Cuprins de un fel de sfârșeală, Rufus se lasă să alunece încet pe pământ și se sprijină de zid cu un oftat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dulce liniștire, În visuri fericite m-ar duce către nori, {EminescuOpI 9} LA BUCOVINA N-oiu uita vreodată, dulce Bucovină, Geniu-ți romantic, munții în lumină, Văile în flori, Râuri resăltînde printre stînce nante Apele lucinde-n dalbe diamante Peste cîmpii-n zori. Ale sorții mele plângeri și surâse, Îngînate-n cânturi, îngînate-n vise Tainic și ușor, Toate-mi trec prin gîndu-mi, trec pe dinainte, Inima mi-o fură, și cu dulci cuvinte Îmi șoptesc de dor. Numai lângă sînu-ți geniile rele, Care îmi
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
îl strînge-n brațe, tu îl fă altare, Dulce Românie, asta ți-o doresc. {EminescuOpI 16} Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, Tânără mireasă, mamă cu amor! Fiii tăi trăiască numai în frăție Ca a nopții stele, ca a zilei zori, Vieața în vecie, glorii, bucurie, Arme cu tărie, suflet românesc, Vis de vitejie, fală și mândrie, Dulce Românie, asta ți-o doresc! {EminescuOpI 17} LA HELIADE De mi-ar permite-Apolon s-aleg dintre cunune, Ghirlanda n-aș alege-o de
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mere de-aur coapte; Sub nisipul din pustie cufundat e un popor, Ce cu-orașele-i deodată se trezește și se duce Sus în curțile din Memfis, unde-n săli lumina luce; Ei petrec în vin și-n chiot orice noapte pîn-în zori. {EminescuOpI 46} {EminescuOpI 47} {EminescuOpI 48} Bruh! mi-i frig. - Iată pe mână cum codește-un negru purec; Să-mi moiu degetul în gură - am să-l prind - ba las săracul! Pripășit la vreo femeie, știu că ar vedea pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
Era foarte important În emisiune, cel mai respectat de acolo și toată lumea Încerca să-i câștige atenția și să-i facă pe plac. Dar ea nu trebuia decât să zică „mi-e foame“ sau „mi-e frig“ și el Îi zorea pe toți zicându-le să-i aducă un sendviș sau o pătură. Credea că mama ei ar fi trebuit să vină mai des pe platou și să vadă cum Îl tratează ceilalți pe Harry. Dacă ar fi făcut asta, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
Filip, uimit și el de claritatea expunerii lui Carol. Totuși de ce n-ai mers până la capăt? Nu știu, veni răspunsul după câteva minute de tăcere. Dintr-o slăbiciune de moment... pe care acum o regret. Poate altă dată... Nu te zoresc. Am timp destul. Știu că tu ai. Eu sunt cel presat, că altfel n-ai să ai parte de prea multe lefuri de la fiică-mea. Confiscă-mi cuțitul, briciul, lentilele ochelarilor, bretelele, șireturile și orice alte obiecte aducătoare de izbăvire
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
disprețuim moartea, dar asta nu înseamnă nici s-o dorim, nici s-o provocăm noi înșine... Dacă te aflai întâmplător pe stradă la ora aceea din noapte, într-un decembrie friguros, puteai vedea doi insomniaci care străbăteau urbea până n zori, în neștire, purtând pe ei paltoane grele, ude și incomode, gesticulând ca apucații de streche și urlând unul la altul, băgând groaza în animalele noctambule ale orașului. Capitolul VI DUPĂ LUNGI PREUMBLĂRI îI AJUNSE oboseala și frigul pătrunse în măduva
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
flăcări, care a incinerat trupul preabogatului și mult păcătosului Dimitrios... Capitolul VII CÂRCIUMA SE MAI GOLISE ÎNTRE TIMP, dar afară strada pulsa de viață. Mișunau trăsuri cu birjari zgomotoși, prostituate livide de oboseala prea multor clienți, marinari veniți de aiurea, zoriți ca în ceasul morții, având la dispoziție doar câteva ore pentru a-și satisface nevoia de băutură, femei și distracții ieftine, acumulate în lungile luni de pribegie pe apele nesigure ale mărilor. Mai mulți vaporeni din marina militară intrară zgomotoși
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
m-ai înțeles? Știind că nu e bine să te contrazici cu persoanele care știu mai multe decât tine, am dat aprobativ din cap, nădăjduind că se va simți satisfăcut și va pleca. Parcă simțind ce gândeam, Costică îl și zori: - Hai băi Vasile, lasă omu’ în pace! Eu mă duc că mă așteaptă acasă! - Stai, bă, unde pleci așa? Cum să-l las? Păi tu știi cine-i ăsta? - Cine? - Boier de la Iași! Ăștia chiulesc pe banii noștri, bă! Noi
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
am băgat în seamă. Într-o zi când se apropia ora venirii trenului dinspre Huși, iar eu eram în drum spre ferma partidului, care era cam la un kilometru de gară, am dat nas în nas cu un grup, ce zorea din răsputeri ca să prindă trenul. Era tocmai grupul de orbi, ciungi, ologi, pe care-l văzusem de atâtea ori în tren. Acum, ca prin miracol, nici unul nu mai avea nici pe naiba, sporovăiau veseli și zburdau ca mânjii, iar tipul
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
Filip, uimit și el de claritatea expunerii lui Carol. Totuși de ce n-ai mers până la capăt? Nu știu, veni răspunsul după câteva minute de tăcere. Dintr-o slăbiciune de moment... pe care acum o regret. Poate altă dată... Nu te zoresc. Am timp destul. Știu că tu ai. Eu sunt cel presat, că altfel n-ai să ai parte de prea multe lefuri de la fiică-mea. Confiscă-mi cuțitul, briciul, lentilele ochelarilor, bretelele, șireturile și orice alte obiecte aducătoare de izbăvire
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
disprețuim moartea, dar asta nu înseamnă nici s-o dorim, nici s-o provocăm noi înșine... Dacă te aflai întâmplător pe stradă la ora aceea din noapte, într-un decembrie friguros, puteai vedea doi insomniaci care străbăteau urbea până n zori, în neștire, purtând pe ei paltoane grele, ude și incomode, gesticulând ca apucații de streche și urlând unul la altul, băgând groaza în animalele noctambule ale orașului. Capitolul VI DUPĂ LUNGI PREUMBLĂRI îI AJUNSE oboseala și frigul pătrunse în măduva
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
flăcări, care a incinerat trupul preabogatului și mult păcătosului Dimitrios... Capitolul VII CÂRCIUMA SE MAI GOLISE ÎNTRE TIMP, dar afară strada pulsa de viață. Mișunau trăsuri cu birjari zgomotoși, prostituate livide de oboseala prea multor clienți, marinari veniți de aiurea, zoriți ca în ceasul morții, având la dispoziție doar câteva ore pentru a-și satisface nevoia de băutură, femei și distracții ieftine, acumulate în lungile luni de pribegie pe apele nesigure ale mărilor. Mai mulți vaporeni din marina militară intrară zgomotoși
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
vreme cît persistă sentimentul de Dumnezeu. Aș putea să-mi doresc să nu persiste. Contradicțiile sunt atât de dureroase. Nici o preocupare pentru dreptate? Nici o urmă de milă? Să fie Dumnezeu doar bârfa celor vii? Apoi Îi privim pe cei vii zorind ca păsările deasupra unei ape, iar unul dintre ei plonjează sau se aruncă, dar nu mai revine la suprafață și nu mai e văzut niciodată. Nici noi la rândul nostru nu vom mai fi văzuți niciodată, odată trecuți prin acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
ninsorile Peste toate zările. Toarce timpul fir de lacrimi Peste câmpul plin de patimi; Cărările se sfârșesc, Sub zăpezi se-mpotmolesc. Toarce timpul pe la geam Lungi fuioare de balsam, Vântu-și strigă rănile Prin toate poienile, Iar a nopților pruncie Țese zori de veșnicie Dar pe-a timpului cărare, Iarna liniște nu are! Să nu te superi, mamă! Să nu te superi, mamă, c-ades m-ai legănat; Cu mângâierea-ți caldă mereu m-ai alinat. Și atunci când am greșit tu nu
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
când în când se mai zărește câte-o chioară cioară ce-și face loc în bătrâna gară cra cra cra creangă ruptă de tramvai câțiva pelerini îmbrăcați în mantouri lungi și-n pantaloni de blugi se grăbesc și se tot zoresc și umbletul și-l măresc iar noi doi cuminți ne jucăm de-a v-ați ascunselea sub umbrele mari crezând că suntem țâncii și stăpânii luncilor iazurilor și pădurilor dar nu e așa căci eu plâng după jucăria stricată din
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
altfel: înceată, în armonici, în lâncede după-amiezi de basme, în târguri de contrabandă în care se vindeau pânzeturi din Damasc, lulele, tabac, narghilele, covoare din Persia, cercei, salbe de chilimbar, și câte mărunțișuri pentru care oamenii aveau timp, nimeni nu zorea vremea; o revoluție era un nimic, o podoabă, cum ai schimba cerceii de la urechile unei cadâne din serviciul sultanului, pe ascuns, fără să observe eunucii puși de pază. Că totul vine și pleacă, asta e roata lumii ca la bâlci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
pare foarte rău că te-am încurcat. — Nici gând, a zis. Este prezentarea ta, este creația ta. Mi-a dat un pupic. —Bravo. Capitolul 50tc "Capitolul 50" — N-au ajuns încă, a zis Franklin, gâfâind, apucându-mă de braț și zorindu-mă înspre sala de consiliu. —Iat-o! Triumfător, m-a înfățișat Ariellei, care a zis: — Pe ultima sută de metri, nu crezi? —V-am zis, aveam o programare. A urmat un schimb de priviri: care era problema cu mine? Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
considerabile erau neîncetat cărate spre coastă. * * * În ochii mei de copil, extrema zăpăceală care domnea în portul Almeria a lăsat o amintire de neșters. Mulți oameni se hotărâseră, la fel ca și noi, să plece în ultima clipă și erau zoriți să ia cu asalt până și cea mai mică barcă. Ici-colo, câțiva soldați castilieni se străduiau să-i potolească, printr-un urlet amenințător, pe cei ce provocau îmbulzeală; alții verificau cu priviri lacome conținutul vreunui cufăr. Se convenise ca expatriații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ați văzut galioanele?“ Pentru cei care ne iscodeau astfel, nu era nicidecum vorba de a pregăti apărarea portului, ci de a nu zăbovi în debandadă. Văzând că noi, refugiații, eram cei nevoiți să împărțim vorbe de mângâiere, eram și mai zoriți să punem un munte și un deșert drept distanță între noi și țărmul acela, care se oferea cu brațele larg deschise năvălitorilor. Un bărbat s-a înfățișat înaintea noastră. Era catârgiu, zicea el, și trebuia să plece fără zăbavă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nume Ptolemeu. El așezase în vârful ei o oglindă mare din oțel care făcea să se aprindă, se spune, orice vas inamic ce încerca să se apropie de coastă. Mai erau desigur și alte lucruri de vizitat, însă noi eram zoriți să plecăm, făgăduindu-ne să ne întoarcem într-o zi în Alexandria, dar cu sufletul liniștit. Ne-am îmbarcat așadar pe o corabie egipteană care pleca spre Tlemcen, unde ne-am odihnit o săptămână încheiată înainte de a porni la drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]