1,209 matches
-
vântului. Se uită la băiat și văzu că și acesta era Înspăimântat. La vreo treișcinci de metri, Între ierburi, marele leu zăcea lipit de pământ. Își ținea urechile ciulite, stătea nemișcat și numai coada lungă, terminată-ntrun smoc de păr negru, zvâcnea ușor În sus și-n jos. Se pusese la pândă de cum ajunsese la adăpost, dar rana din stomac Îi făcea greață, iar cea din plămâni Îi slăbea puterile și cu fiecare respirație gura i se umplea de o spumă roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
după ce nu se mai gândise la povestea cu leul, se trezi și adormi din nou, pentru a se trezi Înspăimântat dintr-un coșmar În care capul Însângerat al leului se afla deasupra sa, și, trăgând cu urechea În timp ce inima-i zvâcnea În piept, Își dădu seama că soția sa nu se află În celălalt pat de campanie din cort. Rămase treaz, conștient de această absență, timp de două ore. La capătul acestui interval, soția lui se reîntoarse În cort, ridică plasa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de porc, injectați. Wilson, care era În față, Îngenunche și trase, iar Macomber trase și el, zgomotul carabinei sale fiind acoperit de bubuitul armei lui Wilson, și văzu cum din umflătura oaselor sar țăndări ca din țiglă și capul bivolului zvâcni, apoi mai trase din nou Înspre nările larg deschise și capul bivolului fu smucit din nou și dintre oase săriră iar țăndări, și apoi nu-l mai văzu pe Wilson - ochind atent, trase din nou, cu masa enormă a bivolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
la start. Mai ales la San Siro, unde era terenul mare și verde, cu munții profilați departe-n zare, cu macaronarul gras care dădea startul cu un bici lung și cu jocheii care se agitau nerăbdători de colo-colo; apoi bariera zvâcnea Într-o parte și porneau toți la grămadă și apoi Începeau să se Înșire. Știți cum e să vezi o grămadă care se pune-n mișcare. Dacă ești sus În tribună, cu un binoclu, Îi vezi doar cum se reped
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
apă de pe pod. Era o zi călduroasă. Un pescăruș albastru zbură pe deasupra apei. Trecuse mult de când Nick nu mai văzuse păstrăvi Într-un râu. Îl făceau să se simtă foarte liniștit. În timp ce umbra pescărușului trecea pe deasupra apei, un păstrăv mare zvâcni În sus, umbra sa trasând un unghi larg, și apoi, când sparse suprafața apei lucind În soare, Își pierdu umbra, iar când pică Înapoi În apă ea păru să plutească În continuare adusă de curent, fără a opune rezistență, până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
legănă cu taurul, ridicând capa până se desfășura unduitoare-n Întregime, Întorcându-l pe taur de fiecare dată și făcându-l să atace din nou. Apoi, după a al cincelea dans, Își ținu capa În dreptul șoldului și pivotă, așa Încât capa zvâcni În exterior ca fusta unei dansatoare și-l făcu pe taur să se-nvârtă În jurul lui, Înconjurându-l ca o curea. Apoi păși Într-o parte, lăsându-l pe taur În fața lui Zurito, care stătea pe calul său alb; Zurito Înaintă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Billy... — Billy nu deranj. Billy fratele meu. Și apoi, după aia, stăteau toți trei și pândeau o veveriță neagră, pe care n-o puteau vedea pentru că se ascunsese pe crengile de sus, și ei o așteptau să chițăie, pentru că atunci zvâcnea involuntar din coadă, și unde vedea Nick ceva mișcare, acolo trăgea. Taică-su Îi dăduse doar trei cartușe pentru toată ziua și avea o pușcă de douăzeci cu o singură țeavă, foarte lungă. — Nenorocita dracu’, deloc nu vrea să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
felul de puști, mitraliere și pistoale. Ce sunete ciudate scoteau! Și erau tare frumos colorate. L-a rugat pe tăticul să-i cumpere și lui. După ce se termină spectacolul o să arunce, rând pe rând, toate puștile. Toate! -...”O pasăre albastră zvâcnise dintre ramuri, Și viața căprioarei spre zările târzii Zburase lin, cu țipăt, ca pasările, toamna, Când lasă cuiburi sure și pustii. Împleticit, m-am dus și i-am închis Ochii umbroși”... Sorina nu mai poate recita. Lacrimi mari și calde
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
nu accepte ideea de a merge În junglă la masa de Crăciun, cu oameni pe care nici nu Îi cunoșteau. Iar acum, prin faptul că nu Îi țineau partea lui Bennie, Îi dădeau dreptate lui Dwight. Bennie Își simțea capul zvâcnind. De ce mă privesc așa? De ce nu spun ceva? Dumnezeule! Mă acuză și pe mine. Poate cred că sunt prost... nu sunt! Sunt prea credul. Am avut Încredere În ghidul ăla nenorocit. E atât de rău să ai Încredere În oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
liberă. Onorează-ți familia și nu pe cei care ne-au distrus“. Walter a Încuviințat și a așezat fotografia sub piatra care-l lovise și care Îi eliberase gândurile. Când s-a trezit În camera verde, Walter Își simțea capul zvâcnind ca o tobă. În apropiere se aflau trei polițiști militari. A aflat că turiștii americani dispăruseră. Era pe punctul de a spune polițiștilor ceea ce știa, când și-a amintit cu claritate de cuvintele tatălui său. Și-a amintit vocea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
din salvare pe propriile-mi picioare, deci nu eram așa de grav afectat. Cum s-a lăsat întunericul, au început migrenele. Pe la 24.00 capul mă durea îngrozitor. Am chemat asistenta și mi-a făcut o injecție. Capul nu îmi zvâcnea, parcă cineva mi-l prinsese în menghină. Durerea m-a ținut cam o oră. M-am gândit că n-o să rezist, dar durerea a devenit din ce în ce mai surdă; am simțit că o să trec și peste asta. Picăturile pentru ochi pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
picioare și îmi era teamă să nu cad în drum spre serviciu și să mă rănesc, cum ar veni, „a doua victimizare“. Dimineața mă trezeam cu o mare durere de cap. Parcă eram mahmur după o băută zdravănă. Capul îmi zvâcnea la fiecare bătaie a inimii. Starea asta a continuat o bună bucată de vreme. N-am luat nici un medicament, pur și simplu mi-am impus să suport durerea. Pentru că inhalasem gaz sarin, riscul să iau un medicament greșit era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
mă lovea durerea de cap. Coboram din metrou, ieșeam la suprafață gândindu-mă: «Sunt bine», dar greutatea aia tot îmi apăsa creierul. Nu puteam să mă concentrez la nimic. Dacă vorbeam mai mult de o oră, capul începea să-mi zvâcnească. Și acum sunt la fel. Pe la jumătatea lunii aprilie le-am dat o declarație polițiștilor. În total a durat cam cinci ore. Eram vlăguit. În august, după un concediu de o săptămână, am simțit că ceva se schimbase. Mă urcam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
concentarare pe timp îndelungat. Mă concentrez, dar nu pentru mult timp. După o vreme ajung într-o situație asemănătoare cu cea în care se consumă bateriile. Atunci totul devine oribil. Încerc să mă străduiesc încă puțin, dar degeaba. Capul îmi zvâcnea și mă durea - nu mai suportam situația asta. Da, acum când discutăm sunt bine. Însă, când trebuie să fac documente migăloase, obosesc îngrozitor. Chiar dacă citesc texte, nu pricep nimic. Nu-mi intră în cap. Chiar dacă citesc printre rânduri, nu înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
trebuiau internați. Eram cu mașina de la vânzări și le-am spus: «Stați puțin. Mă duc să duc mașina la firmă.» S-au supărat: «Pe bune! Nu glumești?» (râde) Cât timp am stat în spital am avut dureri de cap. Îmi zvâcnea. Noaptea nu dormeam. Cei de la spital nu mi-au dat nici un fel de explicații despre sarin. De la început doctorii au avut o mică scăpare. Ne-au spus să ne dăm jos hainele și să ne spălăm pe corp. Dacă ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Cred că cineva îi băgase o batistă în gură. Îmi părea rău pentru ea. In jurul ei erau oameni, care o priveau. Nimeni nu avea ce să-i facă. Toți o examinau îndeaproape și se întrebau ce avea. Trupul îi zvâcnea. Am mers mai departe, dar la vagonul al treilea am văzut un bărbat leșinat. Cam la cinci metri de femeie. Un bărbat la vreo treizeci și cinci de ani. Era întins pe o parte. «Ce zi ciudată e astăzi!» La cinci metri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
să merg acolo. E aproape, la două, trei minute distanță. Cum am ajuns, a venit un grup de bărbați și a spus: «Hei, s-a întâmplat ceva ciudat. Și noi am pățit-o. Odihnește-te!» Capul mă durea îngrozitor, îmi zvâcnea. Mă dureau ochii. Îmi era rău. Mi-am pus un prosop ud pe cap. După treizeci de minute am aflat că fusese vorba de gaz otrăvitor. Apoi un prieten m-a însoțit până în stație. Ne-am întors la Kodemmachō. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
simetrice, două personaje ce dau, fiecare, câte un titlu: Comisionarul și Arhivarul, profesii atât de depărtate lumii computerului și a sateliților interstelari de astăzi, cum și existența ori obiectele lor, într-un patetic trecut fabulos, suferind de oroarea vacuului și zvâcnind sub poalele de praf ce-l acoperă, exasperându-i imobilitatea. Vom afirma de la început că ambele proze sunt un exercițiu de pură asmuțire a verbului, mijind, dar înșelător, sensuri și ridicând întrebări cu răspuns suspendat, cu impenitenta voluptate a alcătuirii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
în aer! Primprejur copacii coborau în văluri. Umbrele nopții, care venea, și ale brazilor tremurau. Departe, în satul nostru, se aprindeau luminițe. Bisericuța se vedea distinct cu zugrăveala colorată pe pereți. Parfum, culoare, melodii. I-am spus, cu tot trupul zvîcnind: "Suntem fericiți, Irina! Ce e mai minunat decât clipa aceasta! Cine e în stare să facă la fel? Ce dragoste seamănă cu a noastră?" O temps, suspends ton vol! Menajul nostru a avut multă poezie, cel puțin eu simțeam astfel
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
la primii cavaleri, care în momentul acela coborau într-un luminiș ce avea în mijloc o baltă înconjurată de stufăriș și pâlcuri de arbuști. Speriate de trecerea atâtor oameni, câteva potârnichi își luară zborul razant cu pământ, cu câteva bătăi zvâcnite de aripă, în vreme ce tăcerea cobora între copacii dimprejur. Profitând de spațiul oferit de întinderea de iarbă, Sebastianus își șfichiui calul și se apropie de silueta zveltă pe care o vedea când și când apărând în mijlocul grupului de războinici robuști. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
corpolent, ce avea ca unică armură o platoșă de fier. Balamber pară lovitura securii sale cu două tăișuri, care îi trecu șuierând pe deasupra capului, și își cabră calul, ca să se protejeze de alte lovituri. în momentul acela, comandantul dușman îi zvâcni pe dinainte, căutând să-și facă loc printre combatanți și să cucerească spațiul deschis al câmpiei. Fu doar o străfulgerare, dar suficient cât să-i îngăduie s-o recunoască pe Frediana. Dacă acel moment de distragere nu-i fu fatal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
eschivă printr-o deviere bruscă spre stânga. Se opri aproape imediat, întorcându-și calul. O văzu cum trage de hățuri și cum pornește din nou spre el, după o scurtă răsucire, întinzând înainte sabia, ferm hotărâtă să-l ucidă. El zvâcni din nou spre ea, căutând să o aibă în dreapta, cum ar fi trebuit să facă pentru a o lovi mai bine cu sabia, însă când se încrucișară se mulțumi să facă o nouă eschivă și să se ghemuiască iute în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
o tragă ușor peste piatră; reuși foarte repede și firele subțiri de cauciuc se strânseră în jurul pietrei. Nu putea să estimeze câte ore exersase sincronizarea acestui act în izolarea camerei sale. Cu un strigăt - și acesta făcea parte din psihologie - zvâcni în picioare și, cu toată puterea, aruncă piatra împreună cu foaia albă și fâlfâitoare. Nu avu timp să-și regăsească echilibrul sau să se ferească. Două corpuri îl izbiră simultan din direcții diferite și îl aruncară la trei metri. Craig rămase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
umăr mâneca udă și plină de sânge a cămășii și o înfășură în jurul părții de sus a brațului. Îl răsuci strâns cu o bucățică scurtă ruptă dintr-o creangă, atât de strâns încât îl durură mușchii. Brațul începu să-i zvâcnească, dar nu era un zvâcnet neplăcut. Hemoragia încetă. Se ridică șovăind în picioare și începu să urmeze cursul râului. Asta fusese intenția lui inițială, iar acum corpul lui își aminti. Era mai ușor să urmezi un traseu ales în prealabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
simetrice, două personaje ce dau, fiecare, câte un titlu: Comisionarul și Arhivarul, profesii atât de depărtate lumii computerului și a sateliților interstelari de astăzi, cum și existența ori obiectele lor, într-un patetic trecut fabulos, suferind de oroarea vacuului și zvâcnind sub poalele de praf ce-l acoperă, exasperându-i imobilitatea. Vom afirma de la început că ambele proze sunt un exercițiu de pură asmuțire a verbului, mijind, dar înșelător, sensuri și ridicând întrebări cu răspuns suspendat, cu impenitenta voluptate a alcătuirii
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]