7,219 matches
-
Gata, spuse Grünlich iarăși, Încruntându-se la ei. Se adunară În fața ușii. — Dacă trag, spuse doctorul Czinner, alergați În zigzag. Grünlich Împinse de ușă, o deschise și zăpada năvăli În Încăpere. Afară nu era chiar atât de Întuneric cum fusese Înăuntru. Felinarul de la șeful de gară lumina dincolo de linii silueta soldatului În cadrul ferestrei. Grünlich se aruncă primul În furtună: cu capul plecat până aproape la genunchi, el se buluci Înainte ca o minge. Ceilalți Îl urmară. Nu era ușor să alergi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
că doctorul avea sânge pe mustață. De după colț se auzeau voci și fata constată că nu avea timp să se decidă. Dr. Czinner stătea așezat, cu spatele rezemat de o ușă de lemn cu zăvorul tras, iar ea Îl târî Înăuntru și Închise iarăși ușa, dar se temu să tragă la loc zăvorul. Cineva trecu alergând, un motor tuși, apoi acesta porni și se tură și distanța Înghiți zgomotul, transformându-l Într-un murmur. Adăpostul nu avea ferestre. Era destul de Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
la ei cu o repeziciune surprinzătoare. Scund și grăsuliu, el se Încleștă de ușă ca să urce. — Ce se Întâmplă? Îl Întrebă Myatt. Omul Împroșcă puțin cu scuipat În timp ce vorbi: — Dă-i drumul repede! Ușa se trânti, iar el se buluci Înăuntru și se prăbuși cu răsuflarea tăiată pe bancheta din spate. — Mai este cineva? Întrebă Myatt. Sunteți singur? — Da, da, singur! Îl asigură omul. Dă-i drumul repede de aici! Myatt se Întoarse și se aplecă În spate, Încercând să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
i se topise și efectul ei trecea. Înainte ca făclia să pâlpâie și să se stingă, privirea i se Încețoșă, iar magazia uriașă, cu stivele ei de saci, se depărtă de el În Întuneric. Nu avea senzația că se află Înăuntru. Se gândi că fusese lăsat În urmă, să o privească dispărând. Mintea i se Încețoșă și curând Începu să cadă, cu respirația tăiată, printr-un spațiu infinit, simțind În cap și-n piept un gol pătruns de vânt, pentru că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se vedea departe și mult sub ei, luminile bărcilor de pescuit din Cornul de Aur sclipeau ca niște făclii de buzunar, iar chelnerii se Învârteau peste tot, servind cafele. Nu cred că este nici o masă liberă. Va trebui să mergem Înăuntru. Un bărbat gras făcu semn cu mâna În direcția lor și le zâmbi. — Îl cunoști? Myatt se gândi o clipă, fără să se oprească din mers. — Da, cred... E unul pe care-l cheamă Grünlich. Îl văzuse bine doar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
gest leneș, a apăsat pe clanța ușii, deschizând-o larg, de parcă ar fi vrut să-mi arate cine știe ce priveliște... Ochii obișnuiți cu lumina de afară nu puteau distinge amănuntele din fundul odăii. Bănuiam doar că mai există și alte ființe înăuntru. Când am făcut încă un pas, inima a fost gata să plece din piept. Dincolo de masa plină cu tot felul de bunătăți ședeau Sevastița și Zâna, cu chipul luminat de un zâmbet ce purta undă de fericire. Am pășit pragul
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
fotografia lumea - inclusiv mlaștina, caiacul și pe el însuși - sau un auxiliar meteorologic care repartiza traficul aerian, pronostica ploi și avertiza vapoarele în caz de furtună. „Progresul - comentă pentru sine. Mă spionezi sau încerci să mă ajuți? Porți pe cineva înăuntru?“ Câteodată, ziua, vedea trecând, foarte sus, uriașe avioane comerciale în drum spre Sud. Își imagina ce or fi crezând pasagerii când vedeau ivindu-se din imensa monotonie a selvei amazoniene un firicel de fum din coliba singuratică. Un reactor putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
liniștesc pe yubani. Ar fi mai bine... Cristo pornise motorul la a treia încercare și Lucas se ștergea de sânge cu o batistă, ghemuit ca un câine bătut pe locul lui din ambarcațiune. Rafalo slăbi parâma, împinse ambarcațiunea și sări înăuntru: — La revedere! strigă el, ridicând glasul peste zgomotul asurzitor al exploziilor. Încercați să vă păstrați capul la dimensiunea asta. Nu răspunse. Ambarcațiunea începuse să se rotească încet și cârmaciul acceleră la maximum, îndreptându-se spre locul de vărsare a râușorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu se îngrijise să o cunoască până atunci: lumea omului din selvă. „Văzu“ cum Kano stătea de vorbă în limba lui cu războinicii, cum aceștia clătinau îngrijorați din cap și cum îi arătau celui cu picioare diforme să-l aducă înăuntru pe străin. Se așeză pe vine în fața lor, alături de Kano, și îi lăsă să-l studieze cu atenție, cu aceeași atenție cu care și el îi studia la rândul lui. Erau mici de statură, dar de o constituție robustă; cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de dolari ca să acopere datoria! Pe vremea aceea, părea o problemă atât de gravă! Și ce ușor era să semnezi o notă de plată când nu aveai bani! Apoi, de a doua zi, un viermișor minuscul începea să ia naștere înăuntru, să îl îngrijoreze cu gândul că trebuia să plătească la sfârșitul lunii și, pe măsură ce treceau zilele, viermele creștea până devenea o gigantică anaconda care îl sufoca, răpindu-i somnul și pofta de mâncare, și care îl făcea să-și piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nuci de Brazilia, ceva iuca și manioc, hamacul și apărătoarea de țânțari, sarbacana, maceta, câteva piei și fluturi, și bani. Se duse la copacul învecinat, îndepărtă pământul de la rădăcină și dintr-o gaură scoase un borcan de sticlă închis ermetic. Înăuntru se afla toată averea lui - ceva mai mult de o mie de dolari - produs al vânzării mobilelor și mașinii, după ce scăzuse biletul de avion, cheltuielile de început și ceea ce îi dădea din când în când părintelui Carlos pentru provizii. Indianca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
spună Kano... O trase spre el și îi mângâie părul încercând să o calmeze ca pe un cățeluș speriat. — Hai, gata! E de-ajuns. O sili să ridice capul și o sărută pe frunte: — Să fii cuminte! Împinse ambarcațiunea, sări înăuntru și începu să vâslească, foarte rar, spre vărsarea râușorului. Când era pe punctul de a dispărea printre desișuri, se întoarse și agită mâna în semn de bun-rămas. Piá, foarte liniștită, cu apa până la genunchi, îl privea plecând. Vâsli rar, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
râseră de lăcomia lui, iar părintele Ascanio, bucătarul-șef - mărunt și zbârcit - se umfla în pene la laudele pe care nu mai prididea să le aducă fasolei lui. — Divine! Divine, scuzați-mi expresia... Sunt lucruri cărora le duci dorul, acolo, înăuntru... amănuntele... bruma aceea de șofran... foile de dafin... iar cârnații, desigur! Minunați, cârnații... — Încă puțin? — O să plesnesc... Dar mai putu încă vreo două linguroaie, și niște portocale prăjite, și o cafea neagră și tare ce vopsea ceștile. Și un păhărel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
se află aici pentru că nu există alt loc unde să fie trimiși. Suntem cenușăreasa provinciilor țării. Nu ni se dă nimic, pentru că nu producem nimic, cu excepția oxigenului și a frumuseții. Acum, lucrurile se vor schimba; există cupru și țiței acolo, înăuntru, și putem începe să producem - „să dăm“! , ceea ce înseamnă că apoi vom putea „cere“... Trebuie să renunțăm la tot, pentru că yubani-i nu vor să fie deranjați? Yubani-i nu sunt decât o minoritate în cadrul teritoriului și al țării... — Nu vrem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ca inginer agronom, pot să vă înțeleg motivele, dar, din nenorocire, nu am autoritate. Poate că Ministrul Transporturilor va putea și el să le înțeleagă și să devieze șoseaua - mișcă din cap dar, mă îndoiesc. Sincer, mă îndoiesc. Se întoarse înăuntru în birou, consultă o agendă roșie, pe care o scoase dintr-un sertar, și își ridică din nou capul: — Mâine pleacă un avion spre capitală. Veți avea loc în el și o scrisoare pentru ministru. Este tot ce pot face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nimic nici aici, nici la Santa Cruz. — Și ce vrei? Să-i lansezi pe yubani în luptă, fără să ții seamă de consecințe? Cine îi va opri după aceea? Nu răspunse. Cugeta în vreme ce urmărea cu privirea bena funicularului traversând râul. Înăuntru, nu se distingea decât silueta corpolentă a unei negrese enorme - „La Sandra“ - care încerca să se apere de soare sub o umbrelă. „Dacă se răstoarnă bena și „La Sandra“ cade în apă - se gândi el -, toți peștii și caimanii din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
-și găsească adăpost în gura uscată ca iasca. O muscă stăruia neobosită să i se vâre în ureche și încă alte o sută - unele verzi - se zbenguiau pe pielicelele de maimuță sau înotau cu disperare în grăsimea neagră și sleită. Înăuntru, cineva pusese o cumbia la patefon și suportă netulburat hărmălaia stridentă, fără să aibă energia să se ridice de pe scaun și să dea de pământ blestematul de aparat. Altădată ar fi făcut-o, ca în ziua aceea când un vecin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
inaugurare, se dovediseră incapabile să atenueze, măcar și ușor, marea problemă. Închise fereastra și privi patul îmbietor, whisky-ul și baia mare ce se deschidea în capătul camerei. — Ce grozav ar fi dacă progresul ar exista doar de la uși spre înăuntru! șopti el. Ce grozav ar fi! Se îmbrăcă și coborî în stradă. Părăsi curând marile bulevarde și se înnopta deja când intră în orașul vechi Santa Cruz cu palate enorme, grădini mititele, biserici baroce și străzi cu piatră șlefuită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mică pensie copiilor, dar dacă nu o plătesc, nu se întâmplă nimic. — În America de Nord e diferit. Acolo, femeia este cea care iese în câștig. — Știu. Și mi se pare la fel de nedrept. - făcu o pauză. Chiar nu vă copleșește singurătatea acolo, înăuntru? — Absolut deloc. Singurătatea o observ aici, în oraș. Mă simțeam mai singur în noaptea asta decât în toate nopțile pe care le-am petrecut în selvă. Să cinez singur, dar înconjurat de oameni..., să mă plimb singur, în mijlocul traficului... să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
patrimoniu care trebuia să dureze o mie de ani. — Dormi? — Nu. — La ce te gândești? — La aceste cinci zile. Poate, mai bine zis, la aceste cinci nopți. — Și? — Îmi va fi greu să le uit. — De ce să le uiți? Acolo, înăuntru, nu trebuie să-ți amintești astfel de lucruri. E singurul lucru care te face să ai îndoieli. Urmă o lungă tăcere, pe care ea o rupse din nou: — Te gândești să rămâi pentru totdeauna? — Da. — Chiar dacă se va construi șoseaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu există niciodată un mai departe... O să sfârșesc putrezit de căpușe; amibele vor face să-mi plesnească ficatul; muștele verzi îmi vor umple de larve pielea capului sau lepra îmi va roade chipul, dar eu voi fi în continuare aici, înăuntru, ascuns între acești copaci, pentru că nu voi fi niciodată în stare să accept niște lucruri. Deja e prea târziu și nu merită osteneala să am regrete. E moartă și nu rămâne decât să uit. Va fi ca și cum n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
răzbune. Spiritele par deja biruite când îi permit lui Xudura să se așeze deasupra lor, dar sunt foarte viclene și în orice clipă se pot răzvrăti. Apa lui güio e de ajutor împotriva lor. Războinicii așezară vasul pe foc, aruncară înăuntru pumni de plante și rădăcini, amestecară totul și se așezară pe vine așteptând să fiarbă. Stăteau în continuare fără să rostească alte vorbe decât descântecele și procedau de parcă ar fi fost singuri și restul tribului n-ar fi existat. Stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lucru, desfăcu pachetul. Când ultima frunză de palmier fu dată la o parte, scoase un țipăt și se îndepărtă dintr-o săritură... — P...da mă-sii...! Toți îl imitară instinctiv, deși majoritatea nu avu timp nici măcar să distingă ce era înăuntru. Apoi, se apropiară din nou încet. — Dumnezeule din Ceruri! — Capete micșorate! — Sunt autentice? Bineînțeles că sunt autentice, imbecilule! N-ai ochi să vezi? Se întoarseră spre el: — Recente? — De acum trei zile. — Dumnezeule sfânt! Ce sălbăticie. Cine sunt? — Niște garimpeiros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
selvei. — S-ar zice că se grăbesc. Și că le e teamă. Îi cunoști pe piloții ăia? Inti Ávila dădu din cap: — Pe cel mai scund l-am văzut odată în Santa Marta. Aparatul se vedea acum liber și săriră înăuntru. Motorul se înecă de două ori, scoase un șir de explozii care îi îngroziră pe indigeni și începu să ruleze încet, îndepărtându-se în direcția opusă taberei. Căpitanul urcă în jeep, iar Planchart băgă în marșarier, se răsuci și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
ușor până pe pământ. S-ar fi zis că îi venea foarte greu să respire; gâfâi, obosit, își dădu ochii peste cap până deveniră complet albi, rămase așa o clipă și apoi îl privi stăruitor pe noul venit. — Răul este deja înăuntru, spuse băiatul în limba lui. Yubani-i îl poartă în piept... Păsările răului zburau peste tabăra albilor. Și yubani-i vor dispărea pe tăcute, fără război, de pe fața pământului. Tuși sec și se înfioră, agitat. Făcu un ultim efort. Yubani-i vor pleca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]