7,890 matches
-
toți anii În care le fusese alături. — Hildebrand, timpurile s-au schimbat, zâmbi Îngă duitor Bertold. Chiar și cele mai trainice prietenii slăbesc În cursul vremii. Domnul Bodo știe ce are de făcut și nu numai că noi i-am Îngăduit, ci chiar l-am rugat să facă Întocmai. — Cum, venețienii nu mai sunt prietenii Casei imperiale? Întrebă mirat bătrânul cavaler. — Venețienii sunt latini și gândesc ce-au gândit și strămoșii lor: Divide et impera, spuse Conrad. De fapt, nici nu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
și mai cu seamă, vă urăște ca nimeni altul. — știm, suspină Bertold. știm că Friederich ne urăște și a jurat pieirea Casei noastre. și mai sunt și alții... Dar, domnule Bodo, toate sunt În mâna Domnului și, dacă El va Îngădui, toate măsurile noastre de precauție nu ne vor ajuta cu nimic. — Mărite frate, interveni Conrad cu blândețe, Stăpânul nostru, al tuturor, ne hotărăște destinele, dar noi trebuie să ne luăm singuri măsurile de apărare. Cum spun țăranii noștri: „Dumnezeu Îți
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
spre Aquitania și spre insula cea mare a britanilor. Aduc piele din Cordoba și arme din Toledo. Sare, vin, ar gint, totul trece prin această vale a Rinului. Să facem aici, la poalele muntelui nostru, un oraș bogat. Să le Îngăduim oamenilor să ajungă la bunăstare, să le dăm legi generoase. Să facem din acest colț de lume un ținut Înfloritor, astfel Încât toate capetele Încoronate care vor să poarte război și să Încheie pace să alerge la noi pentru a ne
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
frate, cerul Îți trimite semn. Tot ce-ți dorești se va Îndeplini, tu vei fi pentru urmașii noștri Conrad, Întemeietorul de orașe. Partea a doua a frazei n-o mai pronunță cu voce tare: „Iar eu voi muri curând. Doamne, Îngăduie mi să mor cu bărbăție, așa cum se cuvine unui Zähringer.“ III Câteva zile trăise Într-un fel de letargie, din care se trezea doar pentru a bea câteva picături de apă. Ca de obicei, natura Își vindeca singură rănile. Pârâul
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cumva...? Își făcu din nou, grăbită, semnul crucii, sărutând un me dalion de aur care-i atârna de un lanț subțire pe piept. — Nu, nu, se grăbi să o liniștească Simeon. Nu vă temeți, stăpână. Nu sunt Satana. Dacă-mi Îngăduiți, am să sărut și eu relicva sfințită ca să vă dovedesc că sunt un bun creștin. — Atunci de unde știi cine sunt? Spuneai că ești străin și acum, dintr-odată, știi că sunt femeie și știi și cine anume... — Domniță, dacă-mi
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
am să sărut și eu relicva sfințită ca să vă dovedesc că sunt un bun creștin. — Atunci de unde știi cine sunt? Spuneai că ești străin și acum, dintr-odată, știi că sunt femeie și știi și cine anume... — Domniță, dacă-mi Îngăduiți să mă ridic, am să vă lămuresc totul. Simeon se ridică, frecându-și ușor genunchii: — Iată, e foarte simplu. De loc, mă trag de foarte de parte, tocmai de unde Danubiul, care izvorăște pe aici prin păr țile voastre, se varsă
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
la ureche, arătând către Simeon, care, legat burduf, urmărea toată scena cu emoție. Domnul Eglord ascultă fără ca vreun mușchi să i se clintească pe față. Apoi ceru să fie adus captivul mai aproape. — Doamne, se plecă Simeon, atât cât Îi Îngăduia asprimea legăturilor, pricepând că a intrat Într-o poveste primejdioasă care l-ar fi putut costa viața. Doamne, sunt un biet pribeag, un amărât care caută de lucru. Sunt fericit că am dat de oameni. Mă rătăcisem prin pustietățile astea
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
brusc Într-un zâmbet plin de dulceață. — Vino Încoace, omule, spuse el. Ai avut noroc să fiu și eu de față, altfel ai atârna acum acolo sus, arătă el către o creangă răzleață a bradului. Dar eu n-am să Îngădui așa ceva. Maica noastră Biserica Îi ocrotește pe toți oropsiții și fu garii. Iar tu ești un biet oropsit și fugar, nu-i așa? Simeon pricepu cursa care i se Întinsese. și pricepu că trebuie să fie foarte atent la cuvintele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ce se Întâmplă. Nici prin cap nu-mi trece să fug și nici n-am de ce să fug. Eu am Încredere În Domnul nostru Iisus Hristos și-n prea Sfânta Lui Maică și-n Sfinții Săi Apostoli, care nu vor Îngădui să fie ucis un nevinovat. Clericul Îl privi lung. Omul din fața sa se Închinase după moda orientală, ducând mai Întâi mâna la umărul drept și apoi la cel stâng. — Foarte frumos. După cum văd, te Închini ca un eretic și-am
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ducesei. Asta a fost hotărârea stăpânului nostru și știi că el nu glumește. Doamna Sophie e Într-adevăr o fire mai retrasă și mai rece În aparență, dar te asigur că e un suflet nobil și cinstit și nu va Îngădui nimic nedrept. Nu, domnule Hildebrand, altceva mă neliniștește. Nori negri se adună pe cer. Vrăjmașii ne Înconjoară din toate părțile. Zilnic aud vești care mă pun pe gânduri. știi că stăpânul nostru a binevoit să mă onoreze cu Încrederea sa
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
uite pentru o clipă cum trebuie să se poarte. Adelheid făcu o ușoară reverență, așa cum Învățase de la Rishawa și dădu să fugă. Obrazul Îi ardea și ar fi vrut să intre-n pământ de rușine. Așteaptă o clipă, frumoasă doamnă. Îngăduie-mi să te Întreb cine ești și ce Înger bun te-a adus la noi. Cu o aseme nea grație și frumusețe nu suntem obișnuiți! Sunt Adelheid din Appenweier, pupila ministerialului Hildebrand. Tocmai am sosit la castel și trebuie să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
pare că te găsesc. Te caut de multă vreme. Bodo m-a trimis. Adelheid Își struni calul cu inima fremătând de bucurie: — Bodo? Întrebă ea. Unde e? De ce n-a venit el? și cine ești domnia ta de mă cunoști? — Dacă Îngădui, domniță, am să-ți răspund pe rând la Întrebări. Mai Întâi ce te interesează mai mult. Nu te speria, lui Bodo Îi merge bine, n-are mare lucru. Doar un picior rupt pe care i-l pune părintele Constantius În
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Ia-ți slujitoarea să te sprijine și să te ajute, ca să putem ajunge neîntârziat la mânăstire! Cum Berthei Îi era frică să pornească singură prin pădure, găsi că sfatul grăsanului era bun și o rugă pe stăpâna ei să-i Îngăduie s-o Însoțească. Așa că cele două tinere porniră În goana calului, fără nici un cuvânt, călăuzite de catârul călugărului, care se dovedi tot atât de iute ca cel mai de preț bidiviu din grajdurile ducelui. Noaptea se apropia cu repeziciune. Călugărul le conduse
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
seama unde se află, dar prințesa reuși să distingă În fața ei un drum mai larg. — Iată, stăpâna mea, zise călăuza, dac-o luăm la stânga ajungem Într-o jumătate bună de ceas la mânăstire. Dar eu am să te rog să Îngădui să facem un mic ocol, abătându-ne spre dreapta, nu mult, numai o goană de cal, ca să iau niște ierburi de leac de care avem neapărată nevoie pentru rana cavalerului nostru, de la un preot, prieten al părintelui Constantius. Părintele mi-
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
să-i apăr pe cei care au nevoie de ajutorul meu! Atunci fă-o, cavalere, și toată nobilimea Îți va admira virtutea! — Da, dacă mă gândesc bine, ar exista o soluție, con tinuă Eglord, o soluție perfectă, care mi-ar Îngădui să vă apăr, fără ca aceasta să dea naștere la vorbe necugetate, domniță Adelheid. Ministerialul tăcu, privind cercetător obrazul palid și ochii cărora Încordarea le Întuneca strălucirea. — ...O soluție care mi-ar da dreptul să te protejez. Căsătorește-te cu mine
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
vorbească: — Vă rog să mă iertați că Îndrăznesc să grăiesc În fața atâtor capete luminate. O fac numai pentru că soarta celor doi tineri mă Îndurerează. Ce știm? știm că domnița Adelheid a plecat de la cuvioșia voastră, se Înclină el către sihastru. Îngăduiți să cercetăm drumurile În jurul acelui loc. Eu, ca străin, pot s-o fac fără să bat prea tare la ochi. — și dacă te Întâlnești iar cu oamenii lui Eglord? Ei te cunosc, nu-i așa? Întrebă starețul cu prudența lui
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Înseamnă că voia Domnului a fost să-mi pierd viața prin aceste locuri. și prea rău n-o să-mi pară. Dar am să mă păzesc. N-am să mai cad prostește În capcană, acum că știu despre ce e vorba. Îngăduiți-mi să mă duc. știu să citesc urmele prin păduri. În tinerețea mea am urmărit și hăituit vânatul nu numai o dată. — Lăsați-l să meargă, spuse pustnicul. Omul are un gând bun și e cinstit și de Încredere. Cu ce
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
Îmbrățișă pe negustor, care nu-și putea reveni din uimire: — Jupâne Urs, am să-ți spun lucruri de care ai să te minunezi. Deocamdată să ne rugăm Domnului să-i scape pe cei doi nevinovați. și apoi, dacă El va Îngădui, se vor face și celelalte. Păstrează cu grijă cruciulița și taina ei, ca și până acum. Întovărășește-mă o bucată de drum, ca să putem vorbi În liniște. Apoi te vei Întoarce aici, așa cum s-a hotă rât, ca să aștepți noutățile
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
prea mult de noi ca să Îndrăznească! — Prevederea este mama Înțelepciunii, murmură Conrad. Nu uita ce ne-au Învățat părintele și dascălul nostru. Nu uita de asemenea că și Biblia ne Învață să fim Înțelepți ca șerpii. Să fim Înțelepți, frate. Îngăduie-mi să orânduiesc eu suita noastră la Molsheim. Mai bine să ne pară rău c-am fost prea mulți decât c-am fost prea puțini! Bertold zâmbi și dădu pe gât licoarea aurie din cupa de argint: — Frate dragă, nimic
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care trec Într-acolo, ce arme au. Înțelegi, Haro? Înainte de-a fi ajuns la Întâlnire, să ne spună oamenii lui Ludovic tot ce au văzut. Bătrânul servitor păli și-și privi stăpânul cu Îngrijorare: — Doamne, ne paște vreo primejdie? Îngăduie unui bă trân fără minte să te roage să nu mergi! Ce nevoie aveți de Molsheim? Dacă vi se Întinde o cursă, mărite stăpân? — Dacă ni se Întinde o cursă, vom ști la timp și vom fi pregătiți, Haro. Fii
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
săvârșit astăzi. Așa că te leg prin jurământ să-ți Încleștezi gura și să fii cu desăvârșire mut. — Preacuvioase părinte, n-am Îmbătrânit de pomană ca negustor cinstit și bun creștin. Fii fără grijă, buzele mele sunt pecetluite. Dar, te rog, Îngăduie-mi Încă o Întrebare, ultima. De ce, după ce lucrurile s-au potolit, nu te-ai Întors la Reims, unde te aștepta o situație strălucită, un scaun de episcop și poate chiar mai mult? Monahul ridică din umeri: — La ce bun? Luptele
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
care, din păcate, nu-l cunoscuse niciodată. Adelheid se trezi Încet-Încet din starea ei de letargie. Viața era acum pentru ea numai durere și, deși Conrad și ducesa Sophie o Înconjurară cu iubirea și grija lor, Îi rugă să-i Îngăduie să părăsească Curtea, unde amintirile erau atât de greu de Îndurat. Rămase un timp la doamna Rishawa din Appenweier, care Își Înăbuși propria durere ca s-o mângâie. Câteva săptămâni mai târziu Îl rugă pe Conrad să-i Îngăduie să
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
-i Îngăduie să părăsească Curtea, unde amintirile erau atât de greu de Îndurat. Rămase un timp la doamna Rishawa din Appenweier, care Își Înăbuși propria durere ca s-o mângâie. Câteva săptămâni mai târziu Îl rugă pe Conrad să-i Îngăduie să intre Într-o mânăstire. Acesta acceptă, cu inima grea, după ce Încercase Îndelung s-o facă să-și schimbe hotărârea. El Îi rândui o suită numeroasă și o zestre bogată, astfel ca și În mânăstire fiica lui Bertold să trăiască
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
uit trecutul trist și să scap de vedeniile cumplite care mă bântuie. Totuși, mă tem că soarta a hotărât să n-am odihnă, să fiu mereu pe drumuri, vânat de stafiile trecutului, până când Dumnezeu mă va scăpa și-mi va Îngădui să trec Într-o altă lume, mai bună. Păstră agrafa de argint pe care i-o dăruise Adelheid la prima lor Întâlnire, atunci când o salvase de la moarte, și porni mai departe, ducând cu sine doar traista de cioban, În care
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
mine! În camera copiilor, zici? Da, domnu' Răzmeriță. Prea bine. Dar ia spune-mi: mă refuzi dacă te servesc cu un fagure de miere? Deloc. Îl voi mânca cu multă plăcere. Așa te vreau, copil frumos! Atunci fii bun și îngăduie puțin. Acuși, acuși! În timp ce mi se pregătea o doză din nectarul florilor, sintetizat de neobositele adunătoare de polen sub formă de miere de albine, sufletul meu se umplea de frumusețea transcendentală a acestui colț de rai. Se zicea că, dată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]