12,966 matches
-
învățământ pentru următoarele secole. Școala medicală din Salerno a abordat toate domeniile teoriei și practicii medicale și a scos medici și prin ei, opere care i-au făcut renumele. în ea și-au dat mâna abnegația și pasiunea, cu medicinile antice. Traducerile vestitului Constantin Africanul, școlit la Monte Casino, unde a fost și botanist, au fost explorate cu eficiență. Acest medic creștin și-a uimit contemporanii, precum Cremona traducătorul. A scris și cărți cu rețete pe bază de plante. A călătorit
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
au fost mai târziu puși în evidență de Pasteur. Fracastoro a propus imediat izolarea leproșilor. Sifilisul însă făcea ravagii. S-a discutat asupra manifestărilor sale, a vechimii bolii, cu ipoteza aducerii lui din lumea nouă, dar și cea a originii antice prin studiul oaselor afectate de lues. Agentul patogen era bănuit, nu izolat. Se presupunea a fi un germene cu mare viteză de diseminare. în 1505 se înființează în Bologna un spital special și încă unul în Ferrara. S-au propus
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Paracelsus consideră organismul uman un microcosmos în care se reflectă activ macrocosmosul, universul. Paracelsus numea spiritele care însuflețesc universul „entități“, unele benefice, altele malefice, de unde marea importanță acordată medicinei ca apărătoare a integrității vitale a omului. Îl parafrazează oarecum pe anticul Protagoras din Abdera care spunea că „omul e măsura tuturor lucrurilor“. și unul și altul încearcă să convingă că omul este o capodoperă, o ființă sublimă și în această idee umanismul renascentist se întâlnește cu cel antic și medieval. Paracelsus
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
parafrazează oarecum pe anticul Protagoras din Abdera care spunea că „omul e măsura tuturor lucrurilor“. și unul și altul încearcă să convingă că omul este o capodoperă, o ființă sublimă și în această idee umanismul renascentist se întâlnește cu cel antic și medieval. Paracelsus raportează toate manifestările spiritului la medicină, inclusiv religia și pentru el, Iisus Christos este cel mai mare medic iar credința „este cel mai eficient medicament“ pentru că ea susține și amplifică puterea oricărui medicament. Distingând între entitatea creștină
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
medicii au ținut pasul cu pictorii, arhitecții, sculptorii și filosofii. Medicii au dovedit că medicina reflectă toate științele și artele și are capacitatea de a uni concepții, curente și preocupări. Cum nici un alt domeniu n-a unit mai bine umanismul antic cu cel medieval și cu cel renascentist, considerăm necesar să amintim în încheierea acestui capitol și de umanismul poporului român greu încercat de istorie în secolele XV și XVI, dar a cărui spiritualitate este după circumstanțe, sincronă Renașterii. În primul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
o viziune europeană, internațională, aici venind să se instruiască 292 de elevi transilvăneni și alții din Orientul Creștin, cursurile ținându-se în limbile greacă, latină, română, dar sunt și ore de franceză, italiană, germană, arabă, turcă, rusă; se predau filosofii antici, dar și Newton, Descartes, Leibniz precum și noțiuni de astronomie, matematici, istorie, chimie. Academia are bursieri și o bibliotecă și cu referințe medicale. școli similare, dar mai mici, apar la Galați, Bârlad, Cornești - Dâmbovița, Preajma - Dolj etc. în care igiena individuală
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
la festivitatea de absolvire a Promoției Mileniului III de la facultatea de bioinginerie din Iași). <contents> CUVÂNT ÎNAINTE 5 PREFAȚĂ 7 ISTORIA MEDICINEI 9 Preliminarii 9 Medicina - filosofie, știință artă 10 Preistoria medicinei 12 Medicina asiro-babiloniană sau mesopotamiană 15 Medicina Egiptului antic 17 Medicina în Grecia prehipocratică 23 Prezența luminii — prioritatea spiritului 24 Filosofii sunt zei tereștri 27 Unii medici sunt filosofi 27 Hippocrate 29 Jurământul Hipocratic 31 Metodologia hippocratică 33 Alexandria, cetate medicală 36 MEDICINA ROMANĂ 38 Medicina etruscă 43 MEDICINA
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Mediu 52 Bizanțul creștin - Bizanțul medical 54 Medici cercetători în Evul Mediu răsăritean 57 Declinul Bizanțului și al medicinii bizantine 59 MEDICINA ISLAMULUI 61 Originile medicinii arabe 63 Apogeul medicinii arabe 64 EVREII șI MEDICINA IUDAICĂ 69 MEDICINA ÎN ASIA ANTICĂ 77 1. India Antică 77 Concepția medicală 78 2. Medicina în China de altădată 80 3. Medicina japoneză 84 Concluzii la Asia medicală 86 MEDICINA MEDIEVALĂ OCCIDENTALĂ (SPRE RENAȘTERE) 87 Școlile din Salermo și Montpellier 87 MEDICINA îN TIMPUL RENAȘTERII 92
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
Bizanțul medical 54 Medici cercetători în Evul Mediu răsăritean 57 Declinul Bizanțului și al medicinii bizantine 59 MEDICINA ISLAMULUI 61 Originile medicinii arabe 63 Apogeul medicinii arabe 64 EVREII șI MEDICINA IUDAICĂ 69 MEDICINA ÎN ASIA ANTICĂ 77 1. India Antică 77 Concepția medicală 78 2. Medicina în China de altădată 80 3. Medicina japoneză 84 Concluzii la Asia medicală 86 MEDICINA MEDIEVALĂ OCCIDENTALĂ (SPRE RENAȘTERE) 87 Școlile din Salermo și Montpellier 87 MEDICINA îN TIMPUL RENAȘTERII 92 Epocile strălucesc prin spiritul
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
ceva mai mult decât umanul, ale căror aventuri le repetă: astfel Homer a ridicat în slăvi acțiunile eroului său Ahile, iar Vergiliu după el pe ale lui Enea". După cum vedem, Mairet nu dă ca exemple de povestire pură decât opere antice cu scopuri didactice, care au un caracter atât literar, cât și științific. Într-adevăr, Lucrețius, prin intermediul poeziei, în De Natura rerum 3, își expune teoria despre atomi, Vergiliu, în Georgice, considerațiile despre agricultură. Încă din epoca în care ariile de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să refuze un adăpost lui Pompeius; și dacă îl primește, trebuie să-l apere, trebuie să-l predea lui Cezar viu sau mort?" (Eléments de littérature, in Oeuvres complètes, Slatkine, 1968). Explicația faptului că poezia lirică nu intră în tipologia antică este că ea nu este mimetică. Ea nu admite construcția vreunei ficțiuni, care să stabilească o distanță între eul intim și operă. Ideea de a regrupa diferite poeme non mimetice sub eticheta de poezie lirică apare timid în epoca clasică
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
urmelor, cu privire la niște evenimente fictive puse în scenă? Ele nu provoacă auditoriul la a simți ușurare, ci îl invită să sufere, și cu cât suferă, cu atât mai multe favoruri îi acordă autorului unor asemenea imaginații. Dacă aceste calamități fie antice, fie contrafăcute sunt tratate astfel încât să nu provoace suferință, spectatorul își părăsește locul: este dezgustat, critică; dacă, dimpotrivă, suferă, rămâne, ascultă atent, se bucură. Și ce! lacrimi și suferință, ne sunt pe plac? Haida-de! Vrem și noi ca toată lumea să
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aici din lovitura de teatru care, dezvăluind identitățile, revelă existența unei relații de alianță între personaje care, ignorând-o, au transgresat interdicțiile. Din cauza acestei preferințe net afirmate de Aristotel pentru Oedip Rege, Teatrul Olimpic din Vicente, primul teatru după moda antică, construit de Umaniști, în Italia, între 1580 și 1585, a fost inaugurat, cu un imens succes, prin reprezentarea tragediei lui Sofocle. 3.4. Locul spectacolului Poziția lui Aristotel asupra locului spectacolului nu este lipsită de ambiguități. Făcând din spectacol unul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de aur a teatrului francez, clasicismul este comparabil, în măreția sa, cu teatrul grec. Chiar dacă teoreticienii se declară urmași ai lui Aristotel și Horațiu, ei creează o estetică scenică perfect originală, foarte diferită de cea a umaniștilor, prizonieri ai modelului antic pe care au visat în zadar să-l reînvie. Dacă regula celor trei unități, concepută de mari teoreticieni precum Mairet și Chapelain, a fost unanim păstrată ca simbol al dramaturgiei clasice, asta se datorează faptului că ea se află în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
docții consideră în schimb că acțiunea jucată trebuie să apară ca "adevărată", termen ce revine de nenumărate ori sub pana lui Chapelain și a lui d'Aubignac. Va câștiga modul lor de reprezentare. Cu clasicismul, teatrul, îndepărtându-se de stilizarea antică, se orientează cu încetul spre un fel de realism iluzionist care va triumfa un secol mai târziu. 1. De la umanism la clasicism Umaniștii, chiar dacă piesele lor, care nu mai sunt jucate în zilele noastre, nu au trecut proba timpului, au
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o dovedește. Dacă acești poeți și acești teoreticieni sunt dornici să regăsească secretele de fabricație ale Antichității, nu o fac pentru reînvierea trecutului, ci pentru a șterge urmele "barbariei" medievale și pentru reinstaurarea unei limbi și unei literaturi moderne. Canoanele antice le apar, la sfârșitul atâtor secole de tenebre, singurele susceptibile de a da formă spiritului nou. Ei condamnă teatrul medieval, simplist în intrigile sale neconstruite, grosolan în ceea ce privește subiectele sale, ca și în limbaj, și caută exemple în tragedia și comedia
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
le apar, la sfârșitul atâtor secole de tenebre, singurele susceptibile de a da formă spiritului nou. Ei condamnă teatrul medieval, simplist în intrigile sale neconstruite, grosolan în ceea ce privește subiectele sale, ca și în limbaj, și caută exemple în tragedia și comedia antice. "În ceea ce privește comediile și tragediile, scrie Du Bellay în Défense et illustration de la langue française, dacă regii și republicile ar fi vrut să le restituie în vechea lor demnitate, pe care au uzurpat-o farsele și moralitățile, aș crede că tu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
subiect foarte delicat. Am tratat în trei prefețe principalele chestiuni ale artei poetice referitoare la cele trei volume ale mele de comedii. Am conceput aici câteva explicații noi asupra lui Aristotel și am înaintat câteva propuneri, și câteva maxime necunoscute anticilor. Le resping aici pe acelea pe care Academia și-a fondat condamnarea Cidului și nu sunt de acord cu Domnul d'Aubignac asupra a tot ceea ce spune de bine despre mine." Molière și Racine nu s-au preocupat de teoretizarea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
la Aristotel respectiv cu "subiectul", "caracterul", "gândirea", "expresia", "cântul", și "spectacolul". Aceste părți sunt numite "integrante", după cum explică Corneille în Discursul despre utilitatea și părțile poemului dramatic, căci ele se întâlnesc în fiecare dintre "părțile de extensie", constituite, în piesa antică, din prolog, episod, exod și cor, în piesa clasică din expoziție, intrigă și deznodământ. 2.1. Primatul acțiunii Dintre cele șase părți "integrante", Corneille, ca și Aristotel, preferă acțiunea, căreia îi consacră majoritatea reflecțiilor sale teoretice. "Dintre aceste șase (părți
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe care Horațiu ne ordonă să le înlăturăm." Chiar dacă Corneille consideră sentințele ca pe cea dintâi dintre utilitățile poemului dramatic, și chiar dacă nu șovăie să le introducă în cuvântarea personajelor sale, el le folosește totuși mult mai puțin decât autorii antici 13. "Prima (utilitate) constă în sentințele și instrucțiunile morale care pot fi semănate acolo aproape peste tot, dar trebuie folosite cu sobrietate", scrie el în Primul Discurs. 2.3. Spectacol și indicații scenice Cât despre cântec și spectacol, Corneille consideră
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Unités). Comediantul le înlocuiește cu ușurință în teatru, dar în carte ar trebui să fie ghicite destul de des, și uneori ar putea fi chiar ghicite prost, fără să fi fost instruit asupra acestor lucruri mărunte. Mărturisesc că nu este obiceiul Anticilor, dar trebuie să recunosc că din lipsa practicii, ei ne lasă multe lucruri obscure în poemele lor, pe care numai cei foarte stăpâni pe artă le-ar putea dezvolta; și nu știu dacă le pot da de capăt chiar ori de câte ori
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pot da de capăt chiar ori de câte ori își imaginează." După el, este necesară notarea regiei pentru ca actorii să nu se înșele asupra intențiilor autorului. "Mai avem un motiv special de a nu neglija acest mic ajutor așa cum au făcut-o ei (Anticii), adaugă el puțin mai apoi în Discursul despre cele Trei Unități: este faptul că tipărirea pune piesele noastre în mâinile comedianților care bat provinciile, pe care nu-i putem avertiza decât prin asta asupra a ceea ce au de făcut și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
înțelegerii și decupajului dialogului. "Trebuie ca Poetul să-i facă pe Actori să vorbească cu atâta artă, încât să nu fie nici măcar necesară marcarea distincției Actelor și a Scenelor, nici măcar să fie marcate numele interlocutorilor. (...) Și îndrăznesc să spun că Anticii au procedat foarte înțelept în această privință, încât dacă mi s-ar da o Tragedie de-a lui Sofocle sau Euripide, sau o Comedie de Terențiu și Plaut, (...) dacă aș avea în mână un Poem de-al unora din aceștia
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramatice. Corneille, ca și Aristotel, preferă verosimilul extraordinar pe care îl condamnă docții. Îndrăgostit de sublim, el caută situații excepționale, susceptibile să emoționeze spectatorul. Pentru a-și justifica alegerea, el invocă, în Discurs despre poemul dramatic, neverosimilul unor mari subiecte antice precum crimele Medeei, Clitemnestrei, care sunt totuși la originea unor piese foarte puternice. "Marile subiecte care pun cu putere pasiunile în mișcare, și aduc față în față impetuozitatea cu legile datoriei sau tandrețea legăturii de sânge, trebuie să depășească în
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
niciodată decât în mintea poetului și rezervând-o pe cealaltă celor care sunt cunoscute din istorie sau din fabulă, după cum tocmai spuneam." Astfel se explică precauțiile oratorice frecvente la Corneille și la Racine care insistă asupra fidelității lor față de izvoarele antice. În Prima Prefață la Andromaca, Racine îl ia ca pavăză pe Virgil, a cărui Eneida conține "în puține versuri întreg subiectul acestei tragedii". "Personajele mele sunt atât de faimoase în Antichitate, încât, cu condiția să le cunoști, vei vedea foarte
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]