26,366 matches
-
În locul stabilite de stele și pe care eu le știu. Va fi o moartea lichide cea care mă va lua, guvernată de lichizii Pești. Din apă am venit, asemenea tuturor ființelor omenești. În apă mă voi Întoarce. În tăcere, Dante apucă horoscopul. Apoi Își Încleștă degetele, ca și când ar fi vrut să Își strângă În pumn propriul destin. Noaptea Colțul din spate al baptisteriului era foarte aproape de vechile construcții Îngrămădite de jur Împrejur, de care Îl despărțea doar o ulicioară Îngustă. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
desfășurare ar fi fost o farsă macabră, nu un asalt mortal. Prima salvă, executată fără prea mare precizie, lovise În gol. Multe săgeți zburaseră pe deasupra turnului, pierzându-se, altele loviseră În ziduri, răspândind schije de cărămidă și praf. Oamenii se apucară să Își reîncarce arbaletele, printre strigăte de surescitare. Genovezii aceia nu păreau la Înălțimea faimei lor, Își zise Dante În sinea lui. Iar Comuna Își storsese din cămară și ultimul bănuț ca să Îi angajeze, trândavi afurisiți. Într-acestea, un huruit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Însoțită de o serie de trosnete, o mică secțiune a crenelurilor se Înclină cu iuțeală crescândă spre exterior, prăvălindu-se peste capetele asediatorilor cu un bubuit ca de tunet. Dante Încă mai estima efectele tirului executat de arbaletieri. Instinctiv, Îl apucă pe bargello de un umăr, trăgându-l sub o streașină de la ușa unei prăvălii. Căzură unul peste altul, În timp ce bucata imensă desprinsă din zid se prăbușea În fața lor și o ploaie de pietre izbea În jur. În piața Îngustă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mâinile i se agitau cu disperare prin văzduh, căutând să se agațe de ceva. Celălalt bărbat se apropie cu un pas și Îi smulse veșmintele cu un rânjet zeflemitor, dezvăluindu-i natura. - Dar e un monstru! strigă el cu silă. Apucă spada de la șold cu ambele mâini, ridicând-o deasupra capului și apoi coborând-o cu toată puterea. Lama o lovi pe Amara În dreptul rinichilor, pătrunzând În carnea delicată și sfărâmându-i vertebrele. O ploaie de sânge și de măruntaie se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să afurisească pe toți și toate, Începu să urce prin pasaj, atât de Îngust pe alocuri Încât Îl Împiedica să tragă lada. Aerul se făcea tot mai greu de respirat și priorul simțea cum spaima Începe să-l domine. O apucase pe acel drum fără vreo certitudine a reușitei și o senzație de sufocare tot mai puternică punea stăpânire pe el. Din spate, auzea răsuflarea greoaie a tovarășului său. Fu cuprins de teamă: dacă pasajul nu avea nici o ieșire sau dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
prietene? Apropo, ce-i Înăuntru? zise el, arătând spre ladă, pe un ton dintr-o dată bănuitor. Încă nu mi-ai spus. Vrei să ții totul pentru tine, să jefuiești un vechi tovarăș de arme? Pe când vorbea, cu o mișcare rapidă, apucase capacul lăzii, deschizându-l. O expresie de dezamăgire i se zugrăvi pe chip, În timp ce tot foia mașinăria, ca să se asigure că nu mai era nimic ascuns pe dedesubt. - Un orologiu... toate astea pentru un afurisit de orologiu... bâigui, trecându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
acționează și prin contact, Își aminti el. Pe vremea studiilor, văzuse spasmele unui iepure, În urechile căruia fusese picurată tinctura. Oare În piciorul cupei era ascuns un tăiș care rănise degetele suveranului? Luciul aurului umplea mica chilie. Cu extremă grijă, apucă din nou obiectul, ridicându-l În dreptul ochilor, ca Într-un ofertoriu mut. Cercetă din nou lucrătura, căutând punctul În care Împăratul Își alipise buzele În ultima sa Înghițitură. Dar nu descoperi nimic care să confirme această ipoteză. Închise ochii, Îndreptându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fragil și prețios. Fiți atenți să nu cadă. Acum, când avea din nou sub ochi plăcile, Își dădea seama Într-adevăr cât erau de mari. În car nu era loc. Cu iuțeală, sub privirile celor doi monahi care asistau năuciți, apucă de subțiori trupul lui Arrigo și Îl potrivi În poziția șezut. Apoi arătă spre plăcile Învelite În fetru, poruncind să fie dispuse de-a curmezișul, lângă cadavru. Călugării de la Misericordia erau din ce În ce mai Înmărmuriți. Sub greutate, oiștea carului gemea periculos. - Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
V. să asiste la decapitarea vreuneia dintre victimele sale, înainte de a pleca, fără nici un sentiment, să ia masa la Bourrache. Arătând cu capul spre cingătoarea subțire, l-am întrebat dacă el era cel care... — Da, mi-a răspuns înainte să apuc să rostesc cuvântul. Mi-am dres glasul și am spus: — Nu ați găsit nimic? A privit încet lucrurile din jur dulapul, scaunul, comoda, măsuța de toaletă, buchetele de flori împrăștiate peste tot, ca niște santinele parfumate, noaptea grea și fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
grizonat. — Să bei atâta de dimineață, e rușine... Până la prânz, o să fiți deja beat. E Berthe. O reped. Îi spun să mă lase în pace. Să-și vadă de ceapa ei. Ea ridică din umeri. Mă lasă singur. Respir adânc. Apuc iarăși pana. Când am zărit casa, inima a început să-mi bată cu putere. Era în întregime acoperită de zăpadă, strălucind în soarele care privea fudul de pe cer. Țurțuri subțiri de gheață uneau marginile acoperișului cu pământul alb. Brusc, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Dacă ați fi văzut ce am văzut eu, de luni întregi, ați ști că orice e posibil. Frumoasă frază, nu? Și poc! în nasul judecătorului, care începe să se înroșească. — Negați? țipă judecătorul. — Recunosc, răspunde celălalt liniștit. — Ceee? urlă bretonul apucându-l de guler pe amicul său. Ai înnebunit, ce spui, nu-l ascultați, eu nici nu-l cunosc, suntem împreună doar de ieri seară! Nu știu ce-a făcut el, ticălosule, ticălosule, de ce faci asta, spune-le, haide, spune-le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
De-a lungul întregii seri, Louisette nu încetă să facă drumuri între primărie și casa primarului. Aducând sticle și supiere, luând carafele goale, aducând alte feluri de mâncare. Primarul era acasă, năucit, stând în pat, cu o febră care îl apucase deodată. Tipograful fusese luat și dus la morga clinicii. Un singur jandarm rămăsese la primărie să-l supravegheze pe micul breton. Louis Despiaux, așa îl chema pe jandarm. Un tip curajos, voi mai vorbi despre el. Biroul primarului, unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de pâinea și de slănina pe care servitoarea i le lăsase. Luisette îi transmise jandarmului ceea ce i se spusese. Acesta clătină din cap, îi spuse prizonierului că trebuia să meargă sus, dar, cum acesta nu avea nici o reacție, Despiaux îl apucă de cătușe și îl trase după el. „În pivniță era umezeală.“ Despiaux e cel ce vorbește. Îmi dezvăluie povestea și dezgustul lui, după ce ne-am așezat la o masă pe terasa de la Cafă de la Croix, în V. E o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pierduse pofta de mâncare scormonind atâta prin cenușa amintirilor. La drept vorbind, nici mie nu-mi era foame, era mai degrabă solitudinea cea care mă făcuse să-i propun asta, pentru a nu ne despărți prea repede. Dar, înainte de a apuca să comand încă un rând, Despiaux s-a ridicat. Și-a întins trupul masiv și și-a netezit cu palmele vesta de la costum, apoi și-a aranjat pălăria și m-a privit drept în ochi, și cred că era prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
parcă pentru a o măsura. Am deschis ușa și i-am spus: „Pe data viitoare, domnule procuror“, a zâmbit, dar nu a răspuns. Și a plecat. E dureros să scriu. De luni de zile îmi dau seama că m-am apucat de așa ceva. Face rău mâinii și sufletului. Omul nu e făcut pentru munca asta, și apoi, cui îi folosește? La ce-mi folosește mie? Dacă Clămence ar fi fost lângă mine, nu aș fi mâzgălit niciodată toate paginile astea, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu o mână ocupată să deschidă un evantai de sidef și dantelă, în vreme ce mâna cealaltă se odihnea pe capul unui leu de piatră. Am rămas multe minute privind-o pe cea pe care nu o văzusem niciodată, pe care nu apucasem să o cunosc: Clălis de Vincey... Clălis Destinat. Ea era, în fond, stăpâna casei, cea care mă urmărea mută, pe mine, vizitatorul cel stângaci. Nu a lipsit mult să mă întorc pe călcâie și să-mi iau tălpășița. Cu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
rămâne numai el, singur înaintea mea, și din cauza căruia nu îți voi mai vedea niciodată chipul, nici nu te voi mai atinge, în timp ce el va crește mereu, îi vor crește dinți pentru a devora totul, va avea mâini pentru a apuca lucruri și ochi pentru a le vedea și apoi, mai târziu, cuvinte, cuvinte pe care le va folosi ca să mintă, el care nu te cunoscuse, fiindcă tu muriseși când el se năștea, și adevărul adevărat e că te ucisese pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Știam că știa, dar nu a spus nimic. A părăsit camera și m-a lăsat singur cu trupul micuț. L-am îngropat lângă tine. Ostrane mi-a spus că nou-născuții dispar în pământ ca o boare în vânt, nici nu apuci să-ți dai seama. Mi-a spus-o fără să insinueze ceva. O spunea părând că se minunează. Nu am scris nici un nume pe mormânt. Cel mai rău e că nici până astăzi nu am nici o remușcare și că revăd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
asta e unu, și-apoi, doi, cine știe ce mai pățiți... Da’, hai, ziceți. Dumneavoastră hotărâți cât, ce și cum, eu doar aștept povestea Tinei... — Să știți că muntencele - ai mei locuiau în Suceava, dar eu mă născusem la țară, c-o apucaseră durerile pe maică-mea mai devreme, și toată nașterea asta a prins-o tocmai la părinții ei, în Colibița Munților Călimani, un sat cu numai 200 de case, vă imaginați așa ceva, un sat cu numai 200 de case? - muntencele, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
se poate, nu poți, nu există în tine ceva... îți respect libertatea... aici e problema noastră, în alegerea greșită, de-aia spun că ți-ai ales greșit Magistrul... sau eu te-am ales greșit pe tine, nu mai contează. Îl apucă filozofiile de doi bani tocmai acuma, după atâția ani de căsnicie și de profesie, eu îl atenționez de-adevăratelea însă: vezi, poate mai spui asta cu Magistrul și Discipolul și la alții!, ai grijă ce spui, că stricăm coșmelia, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
te-ai speriat așa? Loredana, care se așezase între timp, se ridică și își ia ajutoarea în brațe, haideți, doamna Neli, c-ați mai auzit texte la noi... și se uită cu fals reproș la Căpșuna, ce te-o fi apucat acuma?, asta s-o spui la teatrul tău din margine de București, în cabină, la o bârfă, băga-mi-aș picioarele, că nu pot să vă împac pe toți. Neli surâde la suprafață, face frumos, dar iese ca opărită, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
zice puiu-n brață/ Are-un galben de verdeațăăă... Vrei despre bătrânețe: Și-mi pare rău după lume/ Eu mă duc și ea rămâne/ Doamne, câte n-aș vide/ Tânăr de aș rămâne/ Anii vin, anii se ducu/ Și eu n-apucai să cântu... Tinerețe, stai pe loc/, lele, lele,/ Unde fugi?, parcă pui foc, lele, lele... Cum vedem noi moartea: Nu-i lumina nicări/ Și-or muri toți oamenii... Ș-atâta oi mere noaptea,/ Până când oi întâlni moartea./ Să m-așeze-n copârșeu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
fost colege de grupă, o să fiți vecine, ziceați că sunt prietenii cei mai buni, am crezut că nu trebuie să le iau bani. — Băăă, cere-le cât mai mult, să se sature. — În vara asta, noii noștri vecini s-au apucat de reparații, ați văzut, le-a aranjat tot al meu cu o echipă de muncitori de la firma noastră, cu Nicu Ciot, Nicu ăsta lucrează și la facultatea particulară a Maestrului, și la noi, că doar suntem în capitalism... Am intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
atâta timp, bărbate!, eu vorbeam și el își strecurase mâna dreaptă sub fusta mea, are niște mâini mari, masculine, foarte pricepute, mi-a rupt chiloții brutal, dintr-o mișcare, știam că încep să câștig și că viața reîncepea, l-am apucat cu brațele de gât și m-am urcat pe genunchii lui, trecând pe sub volan, sunt mică și încap, el a dat puțin scaunul pe spate, l-am descheiat la pantaloni și-am intrat ușor, îmi spunea versuri la ureche, Bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
sirena lui, Sirena lui Roaită răsună, dar tu recitai frumos, erai bine, doar poezia era rea, fără farmec, mie nu-mi plăcea cum iese și, stând în parc, să ne vină rândul la cor, pe căldura aia, pe mine mă apucă să te pun, băiete, să reciți, recită, mă, așa, ia spune, să te mai văd o dată! N-ai recitat cum vroiam eu și te-am plesnit, na!, asta ca să pui sentiment, să simți aici - și-ți arătam inima -, aveai o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]