7,167 matches
-
Îngăduință: — Ei, iată-ne din nou Împreună! Omul Înalt trăiește o ciudată aventură, are parte de o educație aspră, dar prețioasă. Căci În cele din urmă ajunge să cunoască, cu prețul trudei și sudorii și al frămîntărilor amare, o omenire aspră, dar nu Însingurată. Ajunge să capete un fel de Înțelepciune rară, pe care n-o mai cunoaște nimeni pe lume. Și, prin forța misterului straniu și pătimaș al destinului său, se simte atras spre oameni tocmai datorită acelei Împrejurări care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ha, ha!... Cum să nu pricep? Ha, ha, ha!... Pricep chiar foarte bine, ha, ha, ha!... Ai perfectă dreptate... ha, ha, ha... Cum să nu pricep? Sau poate fi vorba de un dialog amical, de o curiozitate binevoitoare, poate cam aspră, Între oameni simpli, dar plini de bunăvoință? Atunci să ne Închipuim o scenă: o scenă cum am Întîlnit de zeci de mii de ori În labirintul nopții pe tot țărmul continentului. Într-o fundătură Îmbîcsită, prin ferestrele camuflate, Încadrate Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
presărată de urme ude de pahar; o bară de alamă cam strîmbă și nu foarte curată; lumină palidă și obositoare; Leo, barmanul gușat și negricios ca noaptea, plin de solicitudine profesională; iar În fund, chipurile pierite, pecetluite de noapte, scrîșnetul aspru al vocilor de bețivi, fluturi de noapte cu coatele proptite În bălțile de bere. Clopoțelul sună, Leo privește neîncrezător prin fanta deschisă, ușa se crapă și intră omul cel Înalt, de care se apropie imediat Pat Grogan - isteț din fire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
colțul gurii și vorbea de-abia mișcîndu-și buzele, cu gura contorsionată ciudat și neplăcut Într-o parte: Întreaga sa Înfățișare sugera mizerie și mister. Dintre toți, numai ceilalți doi purtau amprenta condiției de vagabond autentic. Unul era mărunt, avea fața aspră și brăzdată, ochii reci și duri ca agatul, iar gura cu buze subțiri, asimetrică, semăna cu o cicatrice. Celălalt, un bărbat trecut de cincizeci de ani, avea trupul vînjos și deșirat și fața ridată a vagabondului de profesie. Atît trupul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
gura cu buze subțiri, asimetrică, semăna cu o cicatrice. Celălalt, un bărbat trecut de cincizeci de ani, avea trupul vînjos și deșirat și fața ridată a vagabondului de profesie. Atît trupul, cît și chipul emanau o ciudată noblețe brutală; fața aspră și ciupită era cioplită ca un bloc de granit și Întreaga sa Înfățișare istorisea povestea impresionantă a drumurilor sale - povestea roților În mișcare și a bielelor zgomotoase, a Încăierărilor violente și a drumurilor aspre, a pustiului sălbatic, a Întinderilor dure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
emanau o ciudată noblețe brutală; fața aspră și ciupită era cioplită ca un bloc de granit și Întreaga sa Înfățișare istorisea povestea impresionantă a drumurilor sale - povestea roților În mișcare și a bielelor zgomotoase, a Încăierărilor violente și a drumurilor aspre, a pustiului sălbatic, a Întinderilor dure, pustii și sălbatice ale Americii. Acesta, conducătorul grupului, desigur, mergea Încet, nepăsător, cu pasul apăsat și legănat, fără să se uite la ceilalți. La un moment dat se opri, Își vîrÎ mîna mare În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
bogate de fum pe nas, vagabondul porni din nou cu pași mari și legănați și, la Început, nu-i spuse nimic băiatului. După puțin timp i se adresă Însă cu glas răgușit și nepăsător, dar cu un fel de bunăvoință aspră: — Unde-ai pornit-o, băiete? spuse el. Către Marele Oraș? Băiatul dădu din cap tăcut, vrînd parcă să spună ceva, dar nu rosti nimic. — Ai mai fost pe-acolo? Întrebă bărbatul. — Nu, zise băiatul. — E prima dată cînd bați drumurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
dreptate? Băiatul zîmbi Încurcat o clipă, apoi zise: — Da. — Mi-am Închipuit eu, spuse vagabondul chicotind grosolan. O, Doamne! Vă cunosc eu pe voi, ăștia picați acum de la țară, după felul cum pășiți. După puțin timp continuă cu aceeași bunăvoință aspră și directă: — Ei, dacă mergi spre Marele Oraș, rămîi cu mine. Și eu merg Într-acolo. — Sigur că da, interveni aici bărbatul cel scund, cu gura ca o cicatrice, cu glasul răgușit și cu un oribil zîmbet batjocoritor. — Sigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de fier a zilelor sale. Imaginea căsuței și a celor două femei Îi dădea cea mai intensă fericire pe care o trăise În viața lui. Le văzuse În toate nuanțele de lumină, În toate anotimpurile anului. Le văzuse În lumina aspră, golașă, cenușie, de iarnă ce scălda pămîntul uscat, Înghețat și cafeniu, și le văzuse În vraja verde și ademenitoare a lui april. Avea pentru aceste femei și pentru căsuța În care locuiau un sentiment asemănător celui pe care-l avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cuprins de un sentiment de gol și amărăciune, regretă că venise. Își dădu seama imediat că femeia care-l privea cu ochi neîncrezători era aceeași cu femeia care-i făcuse semn cu mîna de atîtea ori. Dar chipul ei era aspru, slab și colțuros; pielea Îi atîrna În pungi gălbejite, iar ochii ei mici Îl priveau bănuitor, plini de o Îndoială sfioasă și neliniștită. Căldura, afecțiunea și libertatea curajoasă pe care le găsise În gestul ei dispăruseră În clipa cînd o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Înăbușind bucuria de mai Înainte și făcînd ca gestul său de entuziasm și duioșie să-i pară acum penibil. În cele din urmă femeia Îl invită cam fără voie În casă și-și strigă fata cu un glas ascuțit și aspru. Apoi, timp de cîteva minute chinuitoare, omul rămase Într-un salon mic și urît și Încercă să stea de vorbă cu cele două femei care-l priveau uimite, cu o ostilitate reținută, cu o neîncredere morocănoasă și speriată. În cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu ciripit gingaș, cu armonii șlefuite de o dulce puritate. Iar apoi am auzit glasul păsărilor obișnuite și apoi piuitul lor: unele cu glasuri subțiri, stridente, ca țîrÎitul ascuțit al greierilor, altele cu glasuri joase, lansînd chemări ca un croncănit aspru, ciudat și Îndepărtat - așa erau sunetele care alcătuiau cîntecul păsărilor. Toate păsările ce se trezeau În tufișurile și copacii din parc; iar deasupra lor trecea foșnetul aripilor nevăzute, strigătul ciudat și stins al păsărilor necunoscute aflate În parcul scăldat acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
acest lucru: cuvîntul old nu este un adaos născut dintr-o dragoste melodramatică, ci el descrie exact sentimentul pe care Îl inspiră pămîntul acestui stat - pămîntul este o prezență ocrotitoare, este nespus de vechi și de masculin, spiritul său este aspru și singuratic și, totuși, el veghează asupra locuitorilor săi cu o severă bunăvoință. Terra este femeie, dar Old Catawba este bărbat, Terra este mama noastră și doica noastră și reușim să o cunoaștem, dar Old Catawba este tatăl nostru și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
necunoașterea metalelor, dar ironia sa cea mai tăioasă se Îndreaptă spre „un soi de iarbă sau plantă“ pe care au găsit-o din abundență În toate locuințele. Mai departe descrie destul de amănunțit această iarbă sau plantă: are frunza lată și aspră, iar, cînd este uscată, este galbenă și are un miros puternic. Băștinașii sălbatici, spune el, sînt mari amatori de această plantă și chiar a văzut că o bagă În gură și o mestecă; totuși, cînd au Încercat oamenii lui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Întinse păduri de pin cu frunza ascuțită. Pe măsură ce pătrundea mai mult În interiorul țării, peisajul devenea mai variat În culori și forme: pămîntul era mai cleios, mai mîlos, iar cînd a plouat, l-a blestemat. Pe suprafața lui creștea o iarbă aspră, tufișuri mărunte și țepoase; și iarba aceea mirositoare, al cărei fum Îl scîrbise pe spaniol, creștea atît de abundent, Încît ar fi putut umple de fum și nările pămîntului. Animalele și păsările sălbatice se găseau din plin, așa că spaniolul cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ce se iveau, se desfășura bătălia grăbită, Încîlcită și totuși organizată a muncii. Caii vînjoși, de culoarea fierului, Înhămați cîte patru sau șase, trudeau În praful gros, albicios, al drumului, Însoțiți de zăngănitul de lanțuri și hamuri și de strigătele aspre ale Însoțitorilor. Aceștia Îi mînau spre rîul care curgea În apropiere, pe lîngă șine, pentru a-i duce la adăpost; iar În lumina primelor raze se vedeau elefanții care se bălăceau În rîul bine cunoscut și caii cei mari care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu viteza magică a visurilor, corturile. Pe toată suprafața (de lîngă șine, singura suprafață plană din oraș suficient de mare pentru a permite instalarea circului) clocotea această Învălmășeală sălbatică, grăbită și totuși organizată. În lumina focurilor mari de gaz, fețele aspre și ridate ale muncitorilor străluceau, În timp ce, cu precizia ritmică a unui singur animal - a unei mașini umane de nituit - izbeau cu ciocanele parii, Înfigîndu-i În pămînt cu iuțeala incredibilă a imaginilor de film derulate rapid. Pe măsură ce soarele se Înălța și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
jumulea găinile În ogradă, și mirosul de fum și de pin proaspăt de la surcelele din jurul buturugii și toate celelalte (să știi, fiule, că de-aici ai căpătat tu un miros așa fin) și vîntul care vuia și șuiera prin iarba aspră de ți se rupea inima cînd Îl auzeai (asta a fost chiar la un an după ce-a murit Sally), iar eu ședeam și torceam, parcă mă văd și-acum și-mi aduc aminte toate cum au fost... cînd deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mîna-n buzunarul unui om care are nevoie de bani să-și țină familia. Păi meriți să te tăvălească oamenii prin catran și fulgi și să te scoată din oraș pe-un căruț“ - i-am zis. Poate c-am fost cam aspră, dar chiar așa i-am vorbit. Ei, și cred că l-a cam durut. O vreme n-a zis nimic - drept să-ți spun, Înlemnise. Vai de mine ce ochi avea, știi, arăta de ziceai c-ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pe toți acasă, unde-i locul lor, să m-ajute să-mi duc gospodăria!“ „Da“ - au zis - „dar nu ești mîndră de ei?“ „MÎndră? Ei, Doamne, și de ce, mă rog, să fiu mîndră?“ - că știi, Amanda a avut totdeauna vorba aspră, Înțelegi. „Nici unul nu-i mai breaz. N-am văzut În viața mea un bărbat care să fie-n stare să stea locului cinci minute. Nu, zău, parc-ar avea foc pe coadă“ - a zis. Sigur că era amărîtă că plecaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Turcul plătește! Suntem grozavi dom'le! Asta e! un popor care tinde mereu spre mai mare, mai lung, mai teribil, un popor care și-a făcut în acest sens un adevărat mesaj mesianic din vechiul dicton latin „Ad astra, per aspra" . Ei nici chiar așa, nu prea ne stă nouă în fire să tindem chiar direct „Ad astra", fiindcă ne cam sperie "per aspra”, ci mai pe ocolite poate nimerim și pe acolo, doar suntem români, ce naiba! Așa că de o bună
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
și-a făcut în acest sens un adevărat mesaj mesianic din vechiul dicton latin „Ad astra, per aspra" . Ei nici chiar așa, nu prea ne stă nouă în fire să tindem chiar direct „Ad astra", fiindcă ne cam sperie "per aspra”, ci mai pe ocolite poate nimerim și pe acolo, doar suntem români, ce naiba! Așa că de o bună bucată de vreme, ne-am concentrat pe Cartea recordurilor și realizările au început să curgă, ne-am făcut remarcați și trecuți în cărțoiul
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
foc mic și să vă spun dintr-o răsuflare despre ce este vorba. Știrea șoc pentru alții, nu pentru noi, e că, șase români au rezistat cu brio timp de 15 zile în aridul deșert american Colorado, în condiții deosebit de aspre, care potrivit scenariului american, simulau viața pe Marte. Este demn de luat în seamă că Agenția Spațială Română, care ne tot amenința pe toate canalele de mass media, până de curând, că din toată sărăcia românului, prin strângerea curelei și
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
cu clasă. În jur, pe scaune înalte cu picioare de nichel, femei de treisprezece ani îndesate în blugi strâmți, care le trădau și mai bine lipsa de forme, sau în fuste fosforescente, roz ori verde-praz. Din difuzoare curgea o voce aspră, care se răstea la noi pe un fond muzical cu multă percuție: „poți să intri la mine în cartier, dar ai grijă ce spui”. Am bănuit că erau cei de la BUG Mafia. Știam de ei de pe tricourile lui Gogoașă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mici pauze de urinat, apoi nu mai tresălta trei săptămâni. Ar fi trebuit să-și facă un calendar, să știe când se poate baza pe el și când nu. L XXXVIII Seara, când ajungeam pe ulița deja răvășită de vântul aspru de noiembrie, încercam să reconstitui arborele genealogic al familiei Tupilat. Cred că era mai mult o stratagemă ca să uit de zvârcolirea Sabinei, zăvorâtă în celula ei de la Spitalul „Gheorghe Marinescu”. Se ținea de cap și implora universul: nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]