7,296 matches
-
ca pe un sacrificiu pe care ți-l cere literatura. Citeam prozele scurte ale consacraților și le demontam cuvânt cu cuvânt, silabă cu silabă, încercând să aflu ce mecanisme complicate au făcut ca ele să fi fost publicate. Și mă chinuiam de mama focului să cred că nu e nicio legătură între realitate și ficțiune, fiind sigur că o proză trebuie să fie sută la sută ficțiune, mult mai târziu lămurindu-mă eu că nici cea mai diabolică imaginație de romancier
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
am ieșit să trâmbițez darul în lume. Nu am vrut niciodată să mă laud cu astfel de împliniri. Am lăsat să curgă totul de la sine. Atunci simțeam că Dumnezeu îmi dăruiește ceva liniștea de a merge mai departe. Mă simt chinuit când sunt pus la cazne de cărțile mele. Consideram că sunt pus la o pedeapsă de viața lor care-și cerea drepturile. Căutam atunci căile cele mai decente. Lui Dumnezeu nu-i plac lăudăroșii. Națiunea română pare a se clătina
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
tabla înmulțirii), pe urmă am început să bat tactul la fiecare vers, încercam să număr "tacturile", dar orice făceam nu-mi ieșea socoteala. Atunci m-am pus eu să corectez versurile, mai adăugând un cuvânt, mai scoțând altul și așa, chinuindu-l pe fratele meu, am reușit să fac versului o "proteză". Nu mai șchiopăta, dar a doua zi la școală învățătoarea (soția secretarului de partid) mi-a cam luat-o în nume de rău când eu cu toată mândria am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
îi ignor. Am ajuns până acolo încât i-am iertat public la Revoluție (când am fost extrem de conciliant, crezând că a venit vremea împăcării cu destinul meu și cu destinul colectiv al românilor, că așa ne fusese scris, să fim chinuiți și de o dictatură roșie), pentru ce mi-a făcut în anii 80 ai secolului trecut, chiar pe cel ce mă avea sub urmărire directă la Focșani, un maior de Securitate și asta fiindcă în noiembrie 1989 el nu m-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pe lume, cred c-a făcut-o doar să pot depune mărturie cu viața mea despre cea mai mare tragedie pe care a trăit-o poporul român, din întreaga sa istorie. Dar aș putea lungi puțin povestea: nașterea mea a chinuit-o de moarte pe mama, timp de o zi și o noapte. I s-au rupt apele Su' Turn, un loc al nostru la 3 km de sat, pe valea Baicului, spre Țibleș, unde săpa cartofi "dea doilea", a venit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
Dragomirești, în acele vremuri, nevestele tinere din Maramureș erau moșite de la începutul lumii de mamele lor, de aceea li se și spune bunicelor moașe, iar bunicilor, moși ei erau soții celor care moșeau. În tot acest timp cât s-a chinuit mama cu mine, tata Ilie s-a rugat în genunchi lui Dumnezeu, pe pământul din șură, o zi și o noapte fără contenire, până am reușit să ies din viscerele născătoarei la lumină. Dar fiindcă arătam rău la facere și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
primul lucru era scurgerea sângelui, ca mai perisabil în ordinea trupului. Mișcarea însăși e perisabilă, neclintirea nu. Deși poetul simulează că lucrează cu infinitul, cu universul din ochiul său, în fond nu e decât un captiv în propriul trup, un chinuit de propriile limite, numai că e una dintre acele ființe care e cît de cît conștientă de nevolnicia sa. Într-un fel poetul (care o fi?) e un palavragiu care îi duce pe alții cu vorba, se duce pe sine
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
pe drum mergea Îl băteau și-l Înjunghiau Când El Crucea o purta Cu Maică-sa se Întâlnea Iar ea când Îl văzu La picioare Îi căzu Și cu glasul lăcrimat Suspinând a cuvântat O, Preadulce Fiul meu, Cât te chinuiești de greu Tu pe oameni Îi iubești La ei milă nu găsești Pentru ei pătimești foarte Iar ei Te duc la moarte. Și cum sta și cuvânta Și la Iisus se uita Și Iisus din nou pornea Iar pe urmă
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
ea pun pe Hristos! Mâini, picioare i le prind Cu putere i le-ntind Cuie mari le potrivesc Și pe Cruce-l pironesc! Apoi Crucea o Înalță Rănile s-au deschis tare Curge sânge tot la vale... Iisus greu se chinuiește Setea-L arde și-L muncește Dar cu ce L-au adăpat? Fiere și oțet i-au dat Dar dușmanii n-aveau pace Văzând că Iisus tace Nu se tânguie, nu plânge Măcar că-i scăldat În Sânge Toți Îi trec
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
fir cu care să curețe acul. Vorbea fără oprire: - Mi-aduc aminte o dată, pe la Mary Island... Eram pe vas și Colonelu’ s-a-mbătat și a căzut În apă și era să se-nece cu alea două pistolas ale lui. Ne-am chinuit o grămadă să-l scoatem. Ike a suflat prin ac. - Acum e curat. L-am văzut pe unu’ care se droga la Lupita. Îi ziceau El Sombrero fiindcă-și scoate mălaiu’ trăgînd pălăriile din cap la oameni și fugind. Se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
intrăm în război contra Puterilor Centrale, căci erau să fie învinse. El voia să intrăm imediat. Bagajele se găsiseră și sosiră a doua zi fără nici o lipsă. Când mă văzui teafără acasă și fără nici o știre de la bărbatul meu, mă chinui o grijă grozavă de el. Ionel însă mă liniști în curând, spunându-mi că numeroși români din Franța soseau pe mare și că printre ei era și Costache. Multe zile în urmă fusei la gară să-l iau. Sosea o
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
prin ei multe bunuri și ne trimitea continuu din tot ce avea. Asemenea, doamna Pietraru și dl Paul Rădulescu, de câte ori veneau de la țară, ne aduceau câte un plocon bun. Cu cât se apropia Crăciunul și sărbătorile noastre, cu atât ne chinuia gândul cât de triste au să fie pentru noi toți, mai ales pentru soțul meu închis. Dar deodată, la 14 decembrie, ne pomenirăm, pe neașteptate, cu el acasă. Era așa de slăbit, încât ne-a speriat. I-au dat drumul
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
într-o stare grozavă, nu mai avea nici un resort, se văita și se frământa întruna, nu mai mânca, nu dormea, slăbise. Își închipuia că de vom fi internate pe mâna acelor monștri, cum zicea, nu ne va mai revedea. Mă chinuia ideea să o las într-o astfel de stare și nu știam cum s-o potolesc. Costache era și dânsul foarte impresionat de arestarea mea. Eram între două focuri. Eu nu aveam și nu-mi dădeam vreme să mă îngrijorez
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
mă rugam de doctor să nu-mi dea, cum obișnuia, intrare de favoare în cabinetul lui, ca să-l țin mai mult pe trotuarul din față și să-mi prelungesc orele de libertate. Mama nu lua lucrurile cu atâta filozofie, se chinuia pentru noi și slăbise mult. Voind să vadă pe Lia, plecă pe jos, căci nu aveam voie să ne urcăm în trăsuri fără o permisiune specială a poliției. Când ajunse în strada Cosma, oboseala drumului și emoțiunea de a o
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Nu mai eram singură, mi se părea că se stabilise o legătură între noi. Aveam voința neclintită să mă obișnuiesc cu noua mea viață, care credeam că va ține până la întoarcerea alor noștri, un an, mai degrabă doi. Ce mă chinuia însă era dorința de a avea știri și ideea să fiu aici forțată de germani. A doua zi veni preotul de mir să se prezinte, fusese însărcinat de germani cu poliția mănăstirii; purta un brasar german; îi admira din suflet
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
urmeze slujba până la ziuă. La 8, maicele au revenit pentru liturghie și la 11 am mers cu toții de la biserică la maica stariță, să ciocnim ouă roșii sfințite.]( Ediția I, 1937, pp. 148-150.) [29 martie/11 aprilie - Trei zile am fost chinuită fără știri, nici scri sori, nici jurnale. Ce lungă mi s-a părut vremea! În fine, scrisoarea oficială de la Costache. Tot era ceva. Șeful soldaților, Feldwebel Landowski, de altfel foarte cuviincios, de câte ori era să plece un soldat la București nu
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
dispreț pentru Stere era în atitudinea fiecăruia. În rezumat, erau oameni fini, judecau bine, dar simțeau ca străinii care dominaseră țara. Criză inevitabilă la generația dinainte de război. guvernul hibrid Când însă ne sosi nouă știrea fericită a alipirii Basarabiei, eram chinuiți de pacea care nu se putea semna: Kühlmann se îmbolnăvise din oficiu, sosi Burian. Lumea era exasperată, știam bine că [pacea] nu e definitivă, dar ne enervam din ce în ce, mai ales văzând tonul ziarelor guvernului: Lumina lui Stere
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
și să aleagă câțiva copaci frumoși care nu trebuiau atinși. Știa cu ce ființă înverșunată de distrugere avea a face. Tot ce face [Eliza] pornește dintr-o gelozie patologică, o invidie ne mă surată. Cât a trăit mama, l-a chinuit pe Ionel ca să-l despartă de dânsa și să-i facă la Florica viața amară. După moartea ei, s-a înverșunat asupra întregii familii și în special asupra mea, căci simțea legăturile mai strânse din cea mai mică copilărie care
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
se îmbrăcă și întrebă: „Cu ce mergem?“ „Automobilul n-a putut urca, ne coborâm pe jos.“ D-na Iorga și fiica lui voiau să-l însoțească. Nu le lăsară (probabil ca să nu constate numărul auto-ului). În drum, după ce-l chinuiră în diferite chipuri, îi smulseră barba, îi tăiară gâtul... îl omorâră și îl aruncară pe marginea șoselei, apoi telefonară doamnei Iorga: „Vino de ridică la kilometrul... hoitul lui Iorga.“ Și acesta fu dus la morgă. Generalul Antonescu fu prevenit, arătă
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
alta, Dar ai ieșit aceeași, precum ai fost făcută. O, din condei se pot întoarce multe, Însă întotdeauna cerneala te trădează. Acum înțeleg de ce la mine nu vine poștașul: Pentru că tu nu mi-ai scris niciodată. De multe ori mă chinuie-ntrebarea: Oare de ce nu m-am născut copac? Și eu aș vrea să mă înalț la cer, Dar pentru asta încă nu sunt vrednic. Cu scriitorii eu mă am de bine: Îi știu pe toți, ei nu mă știu deloc
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
plecăm, mai aveam cam o oră, și apare nea Oblete cu o Dacie, în portbagajul la care avea un somn de vreo 7 kg., viu, prins cu puțin timp în urmă. Îmi aduc aminte că acasă la Reșița m-am chinuit să-i tai capul cu un fierăstrău, cap care l-am dat unei pictorițe din București care fusese cu noi în tabără, Valeria Tofan, ea plecând în seara aceea cu trenul spre București. În ziua când am plecat de la Moldova
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
morarului, de Anita, ajutând-o să realizeze un vas cu flori, ca și cum le-ar fi dăruit el cu toată dragostea pe care începuse să o poarte pentru ea. Era un visător, cum reieșea și din singurul tablou pe care se chinuia să-l termine, ce reprezenta un singur copac într-un fond ciudat, dar simpatic realizat, albastru, ce îți crea o stare de neliniște. Vasilică era singurul care nu picta, stătea liniștit ascultând un post de radio de la un tranzistor ce
Aventuri în insula naivilor by Mihai DASCĂLU , Gustav Ioan HLINKA , Costel IFTINCHI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/316_a_626]
-
repede, în loc de liceu, printr-o așa-zisă facultate muncitorească de doi ani, și apoi aduse la Filologie fără a mai fi dat, ca noi, ceilalți, examen de admitere. Aveam câțiva astfel de colegi, toți mai vârstnici decât noi, care se chinuiau să țină pasul cu ceilalți, în general nepreaizbutind. Cine știe ce prăpăstii debitaseră cele două nefericite, încât olimpianul Tudor Vianu, spre groaza Venerei Antonescu, să strige la ele ca scos din minți: „Afară, afară, să vă fie rușine, voi veți nenoroci școala
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
toată pagina de gardă și pe jumătate din următoarea ale volumului I din Opere (1968). Un mesaj rămas, din nefericire pentru mine, aproape în întregime obscur. Am consultat și pe alții cu ochi mai ageri decât ai mei, m-am chinuit cu lupa, fără să pot descifra mare lucru: cuvinte dis parate, sintagme, frânturi de propoziții. Sensuri prizoniere zbătându-se sub grafia capricioasă, imposibilă. Doar către sfârșitul torențialului text, o adnotare lizibilă, singura: „Când dracu’ o să mă pot opri?“ Oprirea s-
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
elaborație dacă nu dificilă, în orice caz foarte filtrată, nelăsând să ajungă în pagina destinată tiparului decât ceea ce ei consideră că este expresia „definitivă“ a mesajului lor artistic și intelectual. Autorii ca Mihalaș cred în perfecțiune sau, oricum, sunt munciți, chinuiți de mirajul atingerii ei, dispuși mai degrabă să nu se exprime decât să se exprime „imperfect“, impropriu, ceea ce ar fi un adevărat „sacrilegiu“. Astfel interpretez eu poezia Incantație, cu mereu invocatul vers „nu vreau să las urme, nu vreau să
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]