11,589 matches
-
valurilor larmă. ( El se urcă în luntre și îi dă drumul pe mare) Se-nsenină. S-aude glas de corn. REGELE SOMN Răsună corn de aur și împle noaptea clară Cu chipuri rătăcite din lumea solitară 285A codrilor... în cârduri veniți genii șăgalnici Ce-acum împleți pământul cu sunetele jalnici, Acum ascunși în umbră sau tupilați sub foaie, Pișcați picioarele-albe a fetelor bălaie, Și zimbrii zânei Dochii, pe frunți cu stemă mare, 290Și voi, cai albi ai mării, cu coame de ninsoare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
tu mi-l pui cu sila. De la oricare-un snop de fraze seceri, Apoi le răsfoiești filă cu filă. Viclean te bucuri de-ale noastre-ntreceri, Privind în vrav prostia immobilă. {EminescuOpIV 335} ORICARE CAP ÎNGUST Oricare cap îngust un geniu pară-și, Cu versuri, goale de cuprins, să placă Și, cum dorește, sgomot mare facă, Cununi de lauri de la plebe ceară-și. Ci muza mea cu sine se împacă. Eu am un singur, dar iubit tovarăș, Și lui închin a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
aceeași adâncime, Iar moștenirea ta și-a tot: uitarea. Parcă mă văd murind... în umbra porții Așteaptă cei ce vor să mă îngroape... Aud cântări și văd lumini de torții. O, umbră dulce, vino mai aproape - Să simt plutind de-asupră-mi geniul morții Cu aripi negre, umede pleoape. {EminescuOpIV 339} PETRI-NOTAE Împresurat de creditori, se vede, Și neputând plăti cu rele rime, Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime, Să ne-asurzești cu versuri centipede. Presupuind că nu te știe nime, Că ești
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de acel ce ochii în lume i-a deschis! Blestem mișcării prime, al vieții primul colț. De-asupră-i se-ndoiră a cerurilor bolți, Iar de atunci prin chaos o muzică de sfere, A cărei haină-i farmec, cuprinsul e durere. O genii, ce cu umbra pământul îl sfințiți Trecând atât de singuri prin secolii robiți, Sunteți ca acei medici miloși și blânzi în viață Ce parcă n-au alt bolnav decât pe cel de față. Oricui sunteți prieteni, dar și oricui îi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
căci nu mă înțelegi. {EminescuOpIV 438} OCHIUL TĂU IUBIT Ochiul tău iubit, Plin de mângâieri, Dulce mi-au lucit Până ieri. Oare te pierdui Pe acest pământ, Fără ca să-mi spui Un cuvînt? Oare te înduri, Tu, ca să mă lași, Geniu de păduri Drăgălaș? Luna în zădar Bate în ferești, Și mă-ntreabă iar Unde ești? Ar luci pe zid Până ce te culci, Până ți se-nchid Ochii dulci. Și ar tremura Tainic în frunziș Și te-ar săruta Pe furiș
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gândit ideea pămînt: Plin de doruri, plin de cântece - văi de lacrimi și ca să poată fi n-a pus condițiunile vieței în alte lumi ci a legat-o de fundul cel negru a[l] pământului de care a legat gândirea geniului și cerșitura săracului - a pus pe muma vântului să toarcă viața prin viață, firul gândului și să stropiască celor de pe malul veciniciei floarea cea neagră a mormântului. În fundul pământului Unde muma vântului Toarce firul gândului La floarea mormântului Pe cărări
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
piatră și ea nu te admiră. Ci tu, nebun și palid, la poalele ei plângi Ca valul care cântă trecutul unei stânci, Ce veștedă, bătrâna se leagănă prin nori, Când stânca e eternă și valu-i trecător. POETUL Și tu, crezi, geniu negru, că fără scop și țintă A lumei und-amară mă ‚nneacă, mă frămîntă? Tu crezi că eu de geaba m-am scoborât din stele Purtând pe frunte-mi raza a națiunii mele? Voiu să ridic palatul la două dulci sorori
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
înger - vis în mirare, Când lipești sânul de capul meu Dispare lumea de sub picioare, Mă cred în raiul lui Dumnezeu Tu-mi pari un înger de flacări albe Văd fruntea-ți blondă în rece-eter Haina-ți lumin-a serei rosalbe, Tu geniu gândit de cer? Tu ești cântare înnaripată, Iar eu suspin sunt ce te îngîn, Cântare dulce și tremurată, O, du cu tine al tău suspin. lO. VISUL UNEI FLORI (cca 1869 ) Când în lunca-ngălbenită Filomela cîntă-n dor, Viorica vestezită Doarme
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sublim prin aer trece Și luciul marei turburi s-aplană, se-nsenină. În fundul ei sălbatec e cântec și lumină - Ard stele-n facle de-aur - palate de saphir Lucinde se răsfață și-n fundu-i se resfir, Prin care trec în cântec genii cu părul blond, Ce cânt reverii mândre cu glasul vagabond Și albi ca neaua nopții, și îmbrăcați de raze. Privește însuși cerul din nouri ca să-i vază Pe când din fundul mărei Nordul, străbunul rege, Cu visuri de astfel lungi nopțile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
taină de-un cuget de proroc Eu văd fericea țării în Tine și mă rog! Genunchii-n piatra stearpă, și cugetul în cer, Ca Dumnezeu să-ți dee aceea ce îți cer! {EminescuOpIV 470} MUREȘANU Tablou dramatic (1869 ) Persoanele MUREȘANU GENIUL LUMINEI ANUL 1848 SILFI DE LUMINĂ Scena înfățișează un peisagiu de o romanticitate sălbatică în munți. Pe de o parte stânci sparte și răsturnate, de alta brazi acățați pe vârfuri de stânci, unii răsturnați de vijelie și torente. În fund
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Mureșanu. Fața lui devine rătăcită și ochiul lui uimit și nesigur. El își întinde brațul ca pentru a se feri de razele ce-i ard creerii: ) Cu raza morții negre eu fruntea ta ating Și harfa ta o sfarăm și geniul ți-l sting! Dispare în pământ. O melodramă ușoară dar melancolică - Se lasă o negură neagră, care apoi se ridică pentru-a lăsa să se vadă o negură {EminescuOpIV 474} rosă, În timpul acela se începe-a auzi, cu musică surdină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ochiul unui înger pin nori-i n-a pătruns. Ci tânăra speranță în haină de mister Arată-n lume-oglinda-i cea plină de visări! În lumea adormită, lumina când răsare Din caosul ce fierbe întunecos și mare, Cu raza-ntîi atinge a geniilor munți Ce-n nourii de gânduri se pierd bătrâni cărunți Și-apoi abia la lume s-arată zâmbitoare, O maiestate mândră în car de foc... un soare! O, munții cu-a lor frunte gîndindă-n nouri creți, Când se-ncunun-cu raze, ai
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se pierd bătrâni cărunți Și-apoi abia la lume s-arată zâmbitoare, O maiestate mândră în car de foc... un soare! O, munții cu-a lor frunte gîndindă-n nouri creți, Când se-ncunun-cu raze, ai zilei sunt profeți, Și capete de geniu când ard, când se inspiră, {EminescuOpIV 475} Arderea lor arată, la lumea ce-i admiră, Că ziua e aproape... Și palizii poeți Profeți-s plini de vise ai albei dimineți. Profete al luminei! În noaptea-ți te salut Și vărs
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
când ard, când se inspiră, {EminescuOpIV 475} Arderea lor arată, la lumea ce-i admiră, Că ziua e aproape... Și palizii poeți Profeți-s plini de vise ai albei dimineți. Profete al luminei! În noaptea-ți te salut Și vărs geniu de aur în corpul tău de lut, În buclele-ți eu strecor dulci lauri de argint, Cu raza zilei albe, eu, geniul ți-l aprind. (Mureșanu a îngenuchiat uimit. Ea-i lasă să cadă pe frunte cununa de lauri, îi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Profeți-s plini de vise ai albei dimineți. Profete al luminei! În noaptea-ți te salut Și vărs geniu de aur în corpul tău de lut, În buclele-ți eu strecor dulci lauri de argint, Cu raza zilei albe, eu, geniul ți-l aprind. (Mureșanu a îngenuchiat uimit. Ea-i lasă să cadă pe frunte cununa de lauri, îi zâmbește și dispare în sus, răpită de un nor auriu). SILFII DE LUMINĂ (de sus către lumină) Tu ce din ceriuri pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
umbră. Mai întîi scăldată În ceți eterne și sure, Însă, încet-încet, Razele mari a gândirii Negurile albe pătrund Și formează un arc albastru, Clar senin în jurul lui, Ce-a lui margini își găsește Într-a negurilor creți Și-nnainte, înainte Sboară geniul de lumină. Îndărătu-i pintre neguri A rămas un fluviu clar De albastru senin aer. În dungi supte, în cordele De argint, ele suspendă Fluturări și creți în calea Râului de-aer albastru, Ce de cale îi servește Mândrului geniu și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Sboară geniul de lumină. Îndărătu-i pintre neguri A rămas un fluviu clar De albastru senin aer. În dungi supte, în cordele De argint, ele suspendă Fluturări și creți în calea Râului de-aer albastru, Ce de cale îi servește Mândrului geniu și nalt Al luminei. 3l. DIN BERLIN LA POTSDAM (cca 1875 ) Din Berlin la Potsdam merge Drum de fier, precum se știe, Dară nu se știe încă C-am luat bilet de-a trie, C-am plecat de dimineață Cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
să ascult; Mă miram, cum de pierdusem ochii pentru tot ce fu? Toate existau sub soare, pentru că exiști și tu. 62. BOLNAV ÎN AL MEU SUFLET... (cca 1876) Bolnav în al meu suflet, în inimă bolnav, Cu mintea depravată și geniul trândav, Închin a mea viață la scârbă și-ntristare Și-mi târâi printre anii-mi nefasta arătare, - Prea slab pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic - Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic. Născut făr-de-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
538} 82. AMOR? O, CE AMARĂ FERICIRE... (cca 1879) Amor? O, ce amară fericire, Cât dulce chin e în acest cuvînt! Un zâmbet e în zile de mâhnire, Un soare e la-ntunecos avânt. Ș-atunci prin casă-un dulce geniu trece Frumos și blând... părea că-i geniul vinei Celei mai mîndre-n astă lume rece... O taină poartă în zâmbirea finei Frumoasei guri, ce nici prin gând ne trece, Care-i e taina; iară geniul cine-i? Tu mă urmezi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
1879) Amor? O, ce amară fericire, Cât dulce chin e în acest cuvînt! Un zâmbet e în zile de mâhnire, Un soare e la-ntunecos avânt. Ș-atunci prin casă-un dulce geniu trece Frumos și blând... părea că-i geniul vinei Celei mai mîndre-n astă lume rece... O taină poartă în zâmbirea finei Frumoasei guri, ce nici prin gând ne trece, Care-i e taina; iară geniul cine-i? Tu mă urmezi adânc în somn Pe luciul visurilor mele, Plutind
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
atunci prin casă-un dulce geniu trece Frumos și blând... părea că-i geniul vinei Celei mai mîndre-n astă lume rece... O taină poartă în zâmbirea finei Frumoasei guri, ce nici prin gând ne trece, Care-i e taina; iară geniul cine-i? Tu mă urmezi adânc în somn Pe luciul visurilor mele, Plutind, al gândurilor Domn, - Ca luna ce se prinde 15Cu dulcea ei icoană Pe fața unui lac. 83. VALURI PE LAC, STELELE-N CERURI (cca 188O) Valuri pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
rămas singur acasă. Incertitudinile mișcă spiritul uman. Ideile mari nu pot fi decât limpezi. Omul contemporan pendulează între hăurile sufletului și transcendent. Extratereștrii nu pot intra în contact cu noi. Așa cum nici noi nu o putem face cu protozoarele. Întrebările geniilor nu pot fi decât răzvrătitoare. Avem totuși în noi prea multe uși zăvorâte. Și mărul discordiei vitaminizează cunoașterea. Marile întrebări ne țin tot cu ochii în soare. Unii își conservă vârsta. Alții-creierul. Încă ne-am mai putea întoarce spre noi
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
mai odihnită zonă a corpului uman. Absurdul vitaminizează filosofia și arta. Suntem aripi ale cojii noastre de stea. Nu sunt curios cum se vede lumea de pe eșafod. Dacă vrei să te cunoști bine, mai informează-te și de la alții. Nici geniile nu reușesc să înjuge mai mult de 14% din creierul aflat în dotare. Pentru a se fortifica, talentul are nevoie de sprijin, caracterul - de ostilitate. Intelectualii - acești salahori care încearcă să ne curețe creierul de steril. În cuvânt încap toate
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
marile esențe, setea de absolut se metamorfozează în dezamăgiri. Suntem niște tunele paralele. Nu știm, cu adevărat, de unde venim. Și nici dacă vrem să ajungem undeva. Și totuși care e scopul vieții? Adică pentru ca să ce? Nu știm dacă oamenii de geniu sunt soli ai viitorului, ori relicve ale trecutului. Polemica deține secretul condimentării iubirii. Și totuși cum să logodești efemerul cu absolutul într-o singură viață? Luciditatea pură este a științei. Arta o combină cu febra. Cine ar putea să spuna
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
țăranii. Filosofia - această punere în ecuație a abisului. Omul un melc care-și cară obsesiile în spate. Toți figurăm pe un palier sau altul al ignoranței. Prea mulți oameni acceptă lumea fără să o înțeleagă. Nu mai crede nimeni în geniile vag școlite. Oamenii de știință trebuie să viseze mai mult chiar decât poeții. Între De ce?, Cum? și Unde? Se întinde plaja marilor noastre agitații. Nu e totuși prea rău dacă pierzi bani și câștigi minte. Există epoci când și killerii
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]