6,703 matches
-
în final, în apercepția transcendentală ca determinare universală de timp. Cum am putea gândi sinteza dintre intuițiile pure și un material sensibil, fără intervenția ca atare a schemelor imaginației transcendentale și a categoriilor intelectului pur? Întotdeauna se află, în orice intuiție sensibilă, mai mult decât ceea ce o constituie direct; acest ceva în surplus este, raportat la structura fenomenală proprie intuiției sensibile, nimic; totuși, cum vedem, este vorba despre "ceva". Dar despre ceva ca o absență activă: anume despre "absența" timpului ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un material sensibil, fără intervenția ca atare a schemelor imaginației transcendentale și a categoriilor intelectului pur? Întotdeauna se află, în orice intuiție sensibilă, mai mult decât ceea ce o constituie direct; acest ceva în surplus este, raportat la structura fenomenală proprie intuiției sensibile, nimic; totuși, cum vedem, este vorba despre "ceva". Dar despre ceva ca o absență activă: anume despre "absența" timpului ca activ-constitutivă pentru intuiția sensibilă, în acest caz. Cea mai potrivită exprimare a acestui fapt, oarecum paradoxal, o găsim în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mult decât ceea ce o constituie direct; acest ceva în surplus este, raportat la structura fenomenală proprie intuiției sensibile, nimic; totuși, cum vedem, este vorba despre "ceva". Dar despre ceva ca o absență activă: anume despre "absența" timpului ca activ-constitutivă pentru intuiția sensibilă, în acest caz. Cea mai potrivită exprimare a acestui fapt, oarecum paradoxal, o găsim în "Estetica transcendentală", acolo unde Kant vorbește despre caracterul în mod necesar obiectiv al timpului ca o condiție a intuiției sensibile. Timpul nu este deci
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
absența" timpului ca activ-constitutivă pentru intuiția sensibilă, în acest caz. Cea mai potrivită exprimare a acestui fapt, oarecum paradoxal, o găsim în "Estetica transcendentală", acolo unde Kant vorbește despre caracterul în mod necesar obiectiv al timpului ca o condiție a intuiției sensibile. Timpul nu este deci decât o condiție subiectivă a intuiției noastre (omenești), intuiție care este totdeauna sensibilă, adică întrucât suntem afectați de obiecte, și în sine, în afara subiectului, el nu este nimic. Cu toate acestea, el este, cu privire la toate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai potrivită exprimare a acestui fapt, oarecum paradoxal, o găsim în "Estetica transcendentală", acolo unde Kant vorbește despre caracterul în mod necesar obiectiv al timpului ca o condiție a intuiției sensibile. Timpul nu este deci decât o condiție subiectivă a intuiției noastre (omenești), intuiție care este totdeauna sensibilă, adică întrucât suntem afectați de obiecte, și în sine, în afara subiectului, el nu este nimic. Cu toate acestea, el este, cu privire la toate fenomenele, deci și la toate lucrurile care ne pot fi date
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a acestui fapt, oarecum paradoxal, o găsim în "Estetica transcendentală", acolo unde Kant vorbește despre caracterul în mod necesar obiectiv al timpului ca o condiție a intuiției sensibile. Timpul nu este deci decât o condiție subiectivă a intuiției noastre (omenești), intuiție care este totdeauna sensibilă, adică întrucât suntem afectați de obiecte, și în sine, în afara subiectului, el nu este nimic. Cu toate acestea, el este, cu privire la toate fenomenele, deci și la toate lucrurile care ne pot fi date în experiență, în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de ordonare a diversului sensibil al unui fenomen în anumite raporturi 150). Într-o asemenea poziție, el este necesarmente obiectiv: se află în chiar structura fenomenului. Dar, pe de altă parte, el este, mai general, o "condiție subiectivă" (omenească) a intuiției sensibile; adică este o simplă posibilitate, care trece în registru de existență "obiectivă" atunci când chiar constituie fenomenul, aflându-se ca atare în structura, ea însăși obiectivă, a acestuia. Ca posibilitate, el nu este "ceva"; ba da: ens imaginarium, adică un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sa posibilă, adică aceea de nimic, este întărită de Kant prin afirmația că timpul poate fi luat ca idealitate transcendentală: în sensul că, pe de o parte, el nu poate fi nimic dacă se face abstracție de condițiile subiective ale intuiției sensibile sau dacă îl raportăm la lucrul-în-sine (el nu poate fi, prin urmare, decât "realitate empirică"), iar pe de altă parte, că el este ceva tocmai ca o condiție formală a intuiției sensibile (este, am putea spune din nou, doar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dacă se face abstracție de condițiile subiective ale intuiției sensibile sau dacă îl raportăm la lucrul-în-sine (el nu poate fi, prin urmare, decât "realitate empirică"), iar pe de altă parte, că el este ceva tocmai ca o condiție formală a intuiției sensibile (este, am putea spune din nou, doar "realitate empirică"). Însăși calitatea de "condiție de posibilitate" a timpului (și a altor "forme") are de-a face cu ceea-ce-este "ceva" și cu ceea-ce-este nimicul. Timpul joacă între aceste două poziții, condiționând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vorba despre imposibilitatea intervenției celor trei modalități de timporizare, totodată căi de constituire fenomenală: ca apercepție transcendental-originară sau timporizare prin categorie, ca imaginație transcendentală sau timporizare prin schema imaginativ-temporală, ca punere în formă a unui obiect sensibil sau timporizare prin intuiția sensibilă. Orice pretenție de timporizare prin rațiune, dusă la bun sfârșit, conduce la aparență dialectică. "Absența temporală", așadar, nu este "fenomen" al dialecticii. Fenomenul orice constituire fenomenelă nu este, așa cum s-ar putea crede, opusul aparenței; acești doi termeni nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timp (ținând de "absența" timpului). Faptul acesta se lămurește imediat ce socotim Ideea ca și cum ar fi timporizată, ca și cum am avea de-a face cu "prezența" timpului. În acest caz, Ideea are pretenție obiectuală, ca și cum obiectul ei ar fi dat, cumva, în intuiție. Abia acum avem de-a face cu aparența dialectică. Dar care este, din această perspectivă, opusul aparenței? Asemenea oricărui termen, trebuie să participe și ea la un gen și să aibă un opus. Nu putem gândi un răspuns decât acceptând
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
punct de vedere operațional, analitica și dialectica transcendentale kantiene, ca părți ale logicii transcendentale, aceasta din urmă în mod necesar unită cu estetica transcendentală, se desfășoară astfel: 1. reducția (reducția transcendentală a conceptelor de spațiu și timp în sensul constituirii intuiției sensibile ca parte a unei constituiri fenomenale); 2. deducția (deducția transcendentală a categoriilor, în sensul unei constituiri fenomenale integrale, considerată sinteză formal-intuitivă); 3. reconstrucția (constituirea fenomenală, prin schemele imaginației transcendentale și prin principiile inetelectului pur: axiome ale intuiției, anticipații ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sensul constituirii intuiției sensibile ca parte a unei constituiri fenomenale); 2. deducția (deducția transcendentală a categoriilor, în sensul unei constituiri fenomenale integrale, considerată sinteză formal-intuitivă); 3. reconstrucția (constituirea fenomenală, prin schemele imaginației transcendentale și prin principiile inetelectului pur: axiome ale intuiției, anticipații ale percepției, analogii ale experienței și postulate ale gândirii empirice, a unității posibilității experienței); 4. reducția (reducția la timp a tuturor operațiilor de constituire, adică a "prezenței" timpului; reducția la condiția de "regulativ" ca "absență" a timpului). La prima
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi decât în sensul unei "relații", unei "corespondențe", unei "comuniuni", cu ceva care este în stare (are "capacitatea", "facultatea" etc.) să scoată la iveală temeiul prin evidențierea lui. Calea (methodos) prin care temeiul este scos la iveală ar putea fi "intuiția" (în sensul platonician, îndeosebi din Republica, al termenului noesis, sens exersat, însă, și în medii presocratice);161 dar Heidegger nu vorbește despre aceasta. Desigur, privilegierea sa l-ar fi așezat pe filosof, direct și fără drept de apel, într-un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
se află, de exemplu, de așezarea sa într-o anumită poziție în structura existențial-ontologică a Dasein-ului.174 Deși Heidegger nu o spune răspicat, dintre cele trei "descoperiri fundamentale ale fenomenologiei"175, pe lângă intenționalitate se-nțelege, și prin forma sa ca intuiție categorială (în sens fenomenologic) operează în tot acest scenariu și originaritatea a priori-ului. Originar pare a fi Dasein-ul; cel puțin pentru o analitică existențială ca ontologie fundamentală. Dar dacă aceasta din urmă oferă doar propedeutica ontologiei în toată puterea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin acte judicative, diferă de cele proprii celor două poziții logice. De altminteri, cum știm, Husserl socotea că elementele din structura judecății care nu sunt "obiectele" constituite ca subiect și predicat (verbul, cuantorii, alte determinări ale termenilor) corespund, obiectual, unei intuiții speciale, numită de el "intuiție categorială". Heidegger, de asemenea, angaja o veritabilă "analitică existențială" pentru a lămuri poziția lui "este", care nu trebuie asociată doar funcției de copulă, ci și statutului său propriu-zis existențial, legat de "destinul ființei". Dar ce
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cele proprii celor două poziții logice. De altminteri, cum știm, Husserl socotea că elementele din structura judecății care nu sunt "obiectele" constituite ca subiect și predicat (verbul, cuantorii, alte determinări ale termenilor) corespund, obiectual, unei intuiții speciale, numită de el "intuiție categorială". Heidegger, de asemenea, angaja o veritabilă "analitică existențială" pentru a lămuri poziția lui "este", care nu trebuie asociată doar funcției de copulă, ci și statutului său propriu-zis existențial, legat de "destinul ființei". Dar ce operații mai angajează judecata, atâta vreme cât
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
priori-ul, se ocupă, desigur, și cu timpul; de fapt, se ocupă predilect cu timpul. Și nu doar atât, ci uneori timpul ocupă o "poziție" fundamentală în reconstrucția filosofică, așa cum e cazul la Kant, unde timpul nu este doar o intuiție pură (alături de spațiu), ci și "agentul" punerii în relație a materialului sensibil cu categoriile intelectului și, cumva, însăși apercepția originară; în a doua sarcină a sa, timpul este legat de o facultate de cunoaștere aflată între sensibilitate și intelect, numită
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este, în esența sa, timp: se petrece; dar el lasă o ființare să aibă loc, o ființare care de fiecare dată este ea însăși și nu altceva. Din acest joc de a avea loc se ivește lumea, ceea ce înseamnă că intuițiile primare mitologice privind "lumea" ca o deschidere spațială se susțin: nu însă după reglementările judicativului constitutiv, ci după judicativul regulativ, care pune în evidență ființarea în sensul de ceea-ce- are-loc (adică în sensul petrecerii unui eveniment). Și aceasta mai înseamnă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lumea" ca o deschidere spațială se susțin: nu însă după reglementările judicativului constitutiv, ci după judicativul regulativ, care pune în evidență ființarea în sensul de ceea-ce- are-loc (adică în sensul petrecerii unui eveniment). Și aceasta mai înseamnă că multe dintre intuițiile fenomenologice ale lui M. Merleau-Ponty privind "lumea", "Trupul" etc. se pot susține, de asemenea, non-judicativ: de aici stranietatea discursului filosofului francez. Ființarea, adică ceea-ce-are-loc, constituie dovada lucrării timporizatoare a timpului; și nu se află aici nici un paradox. Evenimentul (răsărirea etc.
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
funcția sa modelatoare, adică ar fi retras din operarea sa propriu-zis constitutivă). Păstrându-ne în aria analogiilor cu filosofia kantiană, am putea spune că cele două ipostaze ale judicativului au drept corespondent mai degrabă principiile intelectului. Cele constitutive, anume axiomele intuiției și anticipațiile percepției, constituie ca atare obiecte, ceea ce înseamnă, în registru kantian, operare prin deducția transcendentală, adică prin "aplicarea" categoriilor intelectului la un material empiric divers, prin mijlocirea schemelor temporale ale imaginației. Cele regulative, anume analogiile experienței și postulatele gândirii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
oferit de) constitutivitatea judicativă. Odată asumată o asemenea îngăduință, așteptarea noastră trebuie să aibă ca țintă tocmai ivirea, prin vreun semn anume, a non-judicativului. Note finale Am încercat, în lucrarea de față, să descriu un paradox: judecata se află înaintea intuiției în privința constituirii fenomenale, în ambele ipostaze ale acesteia: cunoștința și fenomenul. Ea are o funcție a priori și față de toate elementele esențiale aparținând acestor două ipostaze ale constituirii fenomenale, enumerate la începutul lucrării: "imagine", "sens", "gând", "trăire", "fapt de existență
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mărturie pentru acest fapt. Pentru Brentano, de exemplu, judecata este o "prezentare" (Vorstellung) ca act mental elementar, de sens empiric, chiar senzorial acceptată sau nu în funcție de "obiectul" ei. Pentru Husserl, judecata nu este altceva decât un construct intențional bazat pe intuiția empirică, pe cea categorială și pe cea eidetică, luate împreună într-o unitate; ea dă seamă de o "stare de lucruri". În ambele situații este vorba despre o reducție la imagine (aceasta din urmă, ca tip de "fenomenalitate mentală"). Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și indicația categoriilor" (Critica rațiunii pure, (1994) p. 270), semnalând astfel o limitare a categorialului tocmai prin extinderea acestuia la un spațiu impropriu. 44 Hegel, Enciclopedia științelor filosofice. Logica, p. 85. 45 Principiile constitutive ale intelectului sunt, potrivit lui Kant: axiomele intuiției și anticipațiile percepției; iar cele regulative sunt: analogiile experienței și postulatele gândirii empirice. Cf. Critica rațiunii pure, (1994), "Analitica transcendentală". 46 Edmund Husserl, Cercetări logice I. Prolegomene la logica pură, p. 349. A se vedea, pentru această problemă, Capitolul XI
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
102. 107 CRP, II, p. 100. 108 CRP, II, pp. 224-225. 109 CRP, II, pp. 176-177. 110 Cf. CRP, II, p. 62. 111 "Eu leg, deci, propriu-zis, două percepții în timp. Această legătură nu este opera simplului simț și a intuiției, ci este, aici, produsul unei facultăți sintetice a imaginației, care determină simțul intern cu privire la raportul de timp." CRP, II, p. 205. 112 CRP, II, p. 82. 113 "Schema nu este totdeauna în sine decât un produs al imaginației, dar întrucât
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]