60,569 matches
-
Municipală din Tokyo, iar cazurile care intrau sub incidența sa erau cele privitoare la violarea rușinosului Food Control Act (cu alte cuvinte, încălcarea rației de hrană prescrise de invadatorii americani) și, corelativ, cele legate de specula de alimente de pe piața neagră. Desigur, în tulburii ani postbelici ai ocupației americane, aproape toată lumea practica o formă de comerț ilegal, astfel încât procesele aflate pe rol implicau invariabil persoane altminteri oneste, constrânse însă de împrejurări să sfideze reglementările în vigoare pentru a-și putea ajuta
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
proaspăt presărat cu cenușă atomică îi dicta acestuia un singur imperativ categoric: "Supune-te măsurii cu care îi cântărești pe ceilalți". De altfel, una dintre ultimele însemnări din jurnalul tânărului este aceasta: Dacă eu, ca judecător, mănânc orez de pe piața neagră, cum îi pot judeca pe cei aflați sub acuzare? Prefer să mor împăcat că respect legea". Ceea ce, în cele din urmă, s-a și întâmplat. Epilog (aparent, fără nici o legătură cu cele înfățișate anterior): la scurtă vreme după bombardamentul atomic
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
vechea aură inițiatică, fiind practicată de cei mai mulți dintre străinii curioși ca pe un soi de sport popular, la concurență cu judo sau cu sumo. Mărturisesc sincer că extractul din plante al copilăriei mele, celebra tisane preparată de bunica, precum și ceaiul negru englezesc, pe care, ajuns în Anglia, aveam să-l consum îngrețoșat, într-un amestec revoltător de lapte și zahăr, mă lasă indiferent. Să nu vă închipuiți nici măcar o clipă că m-am îndrăgostit, spontan și neașteptat, de ceaiul verde din
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
fragilă a japonezului respiră calm și reculegere în momentul în care mâinile îmbrățișează bolul, în vreme ce statura impozantă a englezului emană sentimentul burghez al celui îndrăgostit de propriile tabieturi. Mai simplu spus, un ocha ("ceai verde"; diferit de kocha sau "ceai negru") sorbit în Japonia te relaxează și-ți deschide perspectiva introspecției lucide, în timp ce un afternoon tea băut în Anglia îți trezește reacții umorale față de mentalități de colonist pe care le credeai, astăzi, de mult apuse. Mă văd nevoit să amintesc, în
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
întreaga-i făptură, atât de fragedă în ciuda unor ușoare rotunjimi care nu făceau decât să îi dea și mai mult farmec, părea zguduită de o povară imposibil de purtat. În jurul gâtului, se zbătea cercul viu al unei eșarfe de mătase neagră, cu o puzderie de petale smulse, parcă, de vânt. Ea ne cerea scuze, înțelegeam treptat, se pleca și nu îndrăznea să se mai ridice, Reiko își ridicase sprâncenele a mirare, iar eu îmi doream, pe jumătate vinovat, pe jumătate implorator
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
cei ce le cumpărau, aproape ca pe niște sclave, de la familii. Evantaiele fragile, din hârtie poroasă, pictată cu grijă, le ascundeau buzele, în timp ce linia întunecată a ochilor se ivea în contrapunctul chipului de lună, scăldat într-o pulbere translucidă. Părul negru și lucios le adia a floare de piersică, iar palmele le erau mai vii chiar decât acelea din desenele maestrului Utamaro. Vara, se ascundeau sub umbrele, umblând cu pași mărunți, dictați de tivul prea strâns al yukatei, printre prăvăliile viu-colorate
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
floare de piersică, iar palmele le erau mai vii chiar decât acelea din desenele maestrului Utamaro. Vara, se ascundeau sub umbrele, umblând cu pași mărunți, dictați de tivul prea strâns al yukatei, printre prăvăliile viu-colorate din Gyon. Dar, o dată cu vasele negre ale comodorului Perry, materializare a poruncii ferme ca Japonia să-și deschidă imediat porturile și să liberalizeze schimburile comerciale internaționale, sosea în arhipelagul lor iubit și umbra unui alt soi de frumusețe de femeie, unul cu care ele nu puteau
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
a nu ne lăsa să uităm acest lucru, pentru a ne întoarce la leagănul cel dintâi al firii, acolo unde, poate, este singurul loc în care putem recupera un crâmpei de fericire. O, însă Keiko... Pe când Namita este lacul odihnind, negru, în el însuși, Keiko este norul suspendat între ființă și neființă, o trecere vaporoasă pe care nu știi dacă ai zărit-o aievea sau dacă ți s-a părut numai. Mă gândesc: poate fi numită frumoasă Keiko? Dacă frumusețea este
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
din America, sunt deja înăuntru. Japonezele zâmbesc, peste chipurile lor se așază o copilărie tăcută, adâncită în ea însăși ca o scoică. Imam, pakistanezul, povestindu-mi cu inocența orientalului, pe care noi nu am avut-o niciodată, despre corpul lui negru, hirsut, încovoiat de rușine în bazinul în care trupurile argintiu-lucitoare, ca de femeie, ale japonezilor, îl învățau că un bărbat poate fi și altfel. Oh, Imam, atunci ai aflat tu că pielea îți este tăbăcită și smeadă, că firul tău
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
firul tău de păr crește ubicuu și nesătul, însemnându-te, așa ai spus chiar tu, animal între miniaturi sidefate. Femeile lor plutesc în fața mea, ca prin fum. Le văd sânii mici, cu sfârcurile uriașe, ieșite în afară, ca de cireașă neagră, răscoaptă. Și eu învăț, Imam. Ochii mei orbi se lipesc de aceste trupuri străine, aureolate de nimbul prosopului alb, le cercetează, le dumică, le înfulecă, fierbinți cum sunt, leșuite de apă, de susur, de abandon. Între picioare, părul aspru și
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
răscoaptă. Și eu învăț, Imam. Ochii mei orbi se lipesc de aceste trupuri străine, aureolate de nimbul prosopului alb, le cercetează, le dumică, le înfulecă, fierbinți cum sunt, leșuite de apă, de susur, de abandon. Între picioare, părul aspru și negru se adună ca o perdea sârmoasă, de cânepă, neîmblânzită nici de izvor, picură încordat ca un arc, până la jumătatea coapsei. Oh, Imam, japonezele nu se rad precum noi, poate că bărbații lor sidefii, cu piele parfumată și mătăsoasă ca de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
tăcută, pentru că nu se poate înălța dincolo de Rezvan. Cum ar putea? Învinsă în fața ludicului, trag cu coada ochiului. Poate că e și asta o formă de contemplație mă consolez, bicisnic. Iat-o acolo, în genunchi, în prag, cu robele ei negre umplând golul minuscul al ușii glisante, ridicându-se elefantin și explodând în falduri de moliciuni, rupând armonia severă a liniilor ce construiesc cu răbdare spațiul geometric al încăperii, pășește cu bubuituri pe bambusul ce se retrage în el, căutând adăpost
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
sau alți copii care fac la fel ca ea. Despre așa ceva ar trebui învățați părinții mai întâi, și apoi copiii, a zis Zâna florilor. -Nu vă mai preocupați de acest caz, pentru că fetița este urmărită pas cu pas de către Tulpina neagră, dacă ați auzit cât de periculoasă este această plantă, și-a încheiat vorba Vântul. -Vai de mine! Poate să o omoare, zise Zâna florilor. -Eu nu cred, a fost de părere, Zeul șoaptelor. -Ba eu cred că da, a subliniat
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
-Se spune că, ori de câte ori Narcisa dădea naștere unei copile, primăvara, Viorela le rupea, și Narcisa suferea de moarte. Viorela cea rea la suflet, rupea fără milă din corpul ei, al Narcisei. Toate Narcisele din lume s-au plâns la Tulpina neagră și aceasta a hotărât să facă dreptate. După ce a aflat în amănunt unde poate fi găsită Viorela, într-o zi Tulpina neagră a hotărât să trimită un mesager după ea. Viorela era singură într-o pădure la marginea satului. Când
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
suflet, rupea fără milă din corpul ei, al Narcisei. Toate Narcisele din lume s-au plâns la Tulpina neagră și aceasta a hotărât să facă dreptate. După ce a aflat în amănunt unde poate fi găsită Viorela, într-o zi Tulpina neagră a hotărât să trimită un mesager după ea. Viorela era singură într-o pădure la marginea satului. Când a găsit-o mesagerul, fetița tocmai a cules toate florile dintr-o poieniță le-a așternut pe jos și se rostogolea peste
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
cine vorbește? Tu... Haldan puturos și sălbatec. Și nici nu știu de ce îți spun așa, că arăți ca un sperietor de păsări, atunci când se seamănă in. Mesagerul a rămas țintuit locului și după ce a primit poruncă prin gând de la Tulpina neagră, a început pregătirea pentru pedepsirea fetiței. Și-a mărit brațele și picioarele, până când s-a transformat într-o tulpină de culoare închisă care se tot târa pe pământ. Când a ajuns la Viorela, care se afla în fața lui la câțiva
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
poate întâmpla. -Am înțeles că nu-i de glumit cu o tulpină nebună. -Ai dreptate, mă bucur că până la urmă ai priceput, dar să știi nu sunt o tulpină nebună, sunt unul din fiii plantei Aldovandato, unii mai spun Tulpina neagră și neamul nostru este extrem de periculos. -Înseamnă că salvarea Viorelei nu este pentru mine, trebuie să-i chem părinții. -Nu știu dacă o mai apucă în viață; este condamnată să moară, pentru că și ea a omorât destule flori, a spart
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
și a început să strige, să țipe, să urle, dar nimeni nu-i vorbea. Dacă a văzut așa, s-a apucat să-i scoată fetiței frunzele din gură, dar a avut o surpriză neplăcută. Pentru că o ramură din rădăcina Planta neagră l-a lovit atât de puternic peste mâini, încât a crezut că a primit o lovitură de ciocan sau ceva asemănător. Mâinile i-au amorțit și nu le mai putea mișca după voință. Atunci s-a gândit să întrebe văzduhul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pământ și lovit unde se nimerea de o tulpină de copac. -Tulpină nebună, ce ai cu mine ce ți-am făcut? De ce mă lovești? -În primul rând nu sunt „tulpină nebună” așa cum m-ai numit, sunt unul din fiii Tulpinei negre; în al doilea rând să nu mai ignori puterea supremă a neamului meu. -De acord, dar fiica mea ce are cu neamul tău? -La rugămintea tuturor florilor din lume și în numele plantelor, fiica ta va fi pedepsită la moarte prin
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
trebuie distruși pentru că ei susțin viața tuturor acelora care trăiesc pe pământ prin oxigenul pe care îl eliberează în atmosferă. -Am înțeles, a răspuns tatăl Viorelei. Acum ce trebuie să facă să nu fie atât de crunt pedepsită? -Mama, Tulpina neagră, vrea să audă câteva cuvinte din partea fetiței. Și acum să o auzim, zise mesagerul. Pentru aceasta, scoate-i frunzele din gură ca să poată vorbi. -Așa voi face, numai te rog eliberează-mă, se ruga printre lacrimi Viorela, după ce gura i-
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
pățit. În fiecare seară, când își spune rugăciunea obișnuită, să-și ceară iertare pentru acele răutăți înfăptuite și că nu mai vrea să fie o fetiță ticăloasă, ci una model pentru ceilalți copii. -Bine, așa voi face precum spune Tulpina neagră, zise silabisind Viorela. Atunci mesagerul a slobozit-o, adăugând: -Dacă purtarea ta se repetă, vom fi nevoiți să apelăm la Floarea diavolului, pentru că cine nu iubește florile și le distruge nu are loc pe lume, a mai zis pentru încheiere
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
Atunci mesagerul a slobozit-o, adăugând: -Dacă purtarea ta se repetă, vom fi nevoiți să apelăm la Floarea diavolului, pentru că cine nu iubește florile și le distruge nu are loc pe lume, a mai zis pentru încheiere mesagerul, fiul Tulpinei negre. După ce și-a strâns tulpinile întinse pe pământ, a dispărut în mijlocul unui vârtej de fum. Viorela, speriată de moarte, împreună cu prietenul, cățelușul Codiță și cu tatăl ei se îndreptau către casă, fericită dar cu jurământ că nu va mai face
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
UNUL FACE ȘI ALTUL TRAGE La margine de pădure, cum mergi înspre Baranca, era cândva acolo o căsuță, în care trăia un băiat pe numele de Costinel. Când el s-a născut mama i-a murit. Fiind bolnav de icter negru, mai târziu i-a murit și tatăl, așa Costinel a rămas singur. În lustra lui sărăcie creștea în acea gospodărie un porc pe nume Mozorel. După ce a murit tatăl, Costinel nu-și punea multe întrebări, dar acele cu care își
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
de metri. Apa în care a fiert floarea de foc o răcești și după aceea îmi speli bine rănile. Mergi apoi pe drumul care duce către imaș unde vei găsi bălegar de cal pe care-l vei amesteca cu pământ negru. Amestecul acela îl învelești într-o cârpă cu care îmi legi rănile. După șapte zile desfaci cârpa și vei vedea că rănile mele sunt vindecate. -Bine, fagule, așa voi face, numai că nu știu ce să fac cu Mozorel. Mă tem că
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
am încotro, o suport, zise resemnat păianjenul. -Poate ai dreptate, te rog să mă crezi, nu am menirea de a te judeca, îi răspunse furnica și a căzut pe gânduri. -Unde-ți umblă gândurile dragă .... vecină? a întrebat păianjenul. -Departe; sunt negre gândurile mele, îi răspunse furnica. -Dar de ce, ai pățit ceva și nu mi-ai spus? -Nu, nimic. Mă gândeam că, dacă eram acasă, pățeam și eu la fel ca voi. Poate și mai rău, mă omora, dacă îmi tăia burta
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]