9,947 matches
-
și cratițe, dar nimeni nu se apropiase încă de masa lor să le ia comanda. Carmen ajunsese la conlcuzia în acel moment că foamea pe care o simțise trecea pe locul doi, contând mai mult un somn bun după atâta oboseală. Nu putea decât să își amintească de greșelile pe care le făcuse Nicky cu un an înainte și nu numai anul trecut, ci și anii de dinainte o umpleau de regret. Nici un an din căsătoria ei nu fusese lipsit de
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ai grijă de tine! Și tu mamă la fel. Mai vorbim, ne mai auzim la un telefon. Cu bine. La revedere. Vă pup pe toți. Mașina alerga cu viteză spre capitală și nici unul din cei doi nu dădeau semne de oboseală, considerând mai degrabă că sunt recompensați. Pe când lumina soarelui era aproape de amurg, se proiecta la întâmplare un curcubeu chiar deasupra lor iar Nicky se gândi că e un semn din cele mai bune și că totul va fi bine cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
supăr! E-aproape și-un sfert... Livia a ajuns lîngă pat și trage plapuma de pe mine: simt răcoarea ușii întredeschise lunecînd ca o înviorare peste trupul meu. Bine, bine, iubito, mormăi, mă scol! Mă ia de braț și mă ridică. Oboseala, mormăi, sprijinindu-mă de ușă, m-a ajuns oboseala. Ia să nu mai alergi toată ziua ca un cal, că, de cînd te știu, tot obosit te știu. Hai, intră în baie... "Ca un cal!", îmi zic în gînd, mirîndu-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lîngă pat și trage plapuma de pe mine: simt răcoarea ușii întredeschise lunecînd ca o înviorare peste trupul meu. Bine, bine, iubito, mormăi, mă scol! Mă ia de braț și mă ridică. Oboseala, mormăi, sprijinindu-mă de ușă, m-a ajuns oboseala. Ia să nu mai alergi toată ziua ca un cal, că, de cînd te știu, tot obosit te știu. Hai, intră în baie... "Ca un cal!", îmi zic în gînd, mirîndu-mă de tonul aspru al Liviei. Da, are dreptate, umblu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
băut o cafea și m-am așezat la masa de scris, cu altă ceașcă de cafea în față. La unsprezece noaptea am terminat și-am vrut să mă culc. Bucuria lucrului împlinit m-a umplut întotdeauna de viață, anulînd orice oboseală, dar în noaptea aceea mă simțeam tot mai rău. M-am dus la spital, la urgență. Era de gardă Livia. Mi-a făcut o injecție în venă, după care mi-am revenit. Și cum a doua zi era duminică, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cu capul în direcția biroului inginerului-șef, dacă ar fi după el, ar sta sălile de cinema goale, iar cărțile de literatură beletristică ar rămîne necitite. Pe-ăsta nu-l interesează decît fotbalul, femeile și vînătoarea. Maistrul Cornea, roșu de oboseală, semn că a urcat în fugă scările, intră în birou ca o vijelie. Se oprește în fața șefului și-i pune pe birou o hîrtie. Dumneavoastră ați semnat-o? întreabă. Eu, răspunde Don Șef după ce privește hîrtia. E ceva în neordine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
zile, în loc de douăzeci și opt. He-he! rîd eu. Opt zile pe an de producție în plus. Asta înseamnă vreo șase-șapte milioane. Vă țineți la înălțime, Don Șef. N-ați văzut ce bine mă simt la înălțime? surîde el amar. Doctorii ce spun? Oboseală prea multă. Zi de zi, seară de seară, mă îngropam între hîrtii să pot realiza o programare bună. Apoi, excesul de cafea, patru-cinci pe zi... În ultimii ani m-am obișnuit cu rația zilnică de alcool nu mult, un pahar-două
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să beau o cafea în fugă pînă va veni cel trimis de Brîndușa să mă ia. Dom' Vlădeanu! Unde naiba umbli, domnule?! mă aud strigat dinspre recepție. Mă întorc și-l văd pe Don Șef apropiindu-se grăbit, roșu de oboseală, cu șuba larg desfăcută la piept. De-o oră vă caut. Și eu, și cîțiva muncitori. Am fost acasă la dumneavoastră, am sunat la doctoriță nimic! De la combinat m-au anunțat că vă găsim în restaurantul hotelului... Am fost sus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
era modul meu de-a mă implica. La cantină, începeam munca la cinci dimineața și-o isprăveam după ora unsprezece noaptea. Singurele după-amieze libere erau cele de duminică, imediat după masa de prînz. Atunci, dacă nu mă culcam, frînt de oboseală, mă duceam și făceam baie în mare, împreună cu ospătarele, vreo douăzeci la număr, toate tinere și frumoase. În cantină, stăteam lîngă ghișeu, în camera de unde puneam felul doi în platouri și le urmăream îndelung cu privirea. Atîtea fete frumoase, venite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se mai uită o dată în jur, se miră văzînd grinzile de beton, strînge din umeri ca la un lucru pe care nu-l înțelege și pleacă spre rezervoare. Don Șef vine în grabă, cu șuba descheiată la piept, roșu de oboseală: Ce facem, dom' Vlădeanu, cu ventilatorul acela, pe care l-au lăsat la ușa din mijloc?! Îl montăm la filamente, că le tot promitem ventilație de nu știu cînd. Dom'le, ce-ți mai trece prin cap! Eu m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Tata! exclam. O fi venit cineva de la Ion de acasă și-mi aduce vreo veste de la tata, altfel nu mă chema Ion seara asta..." Trag cheia din ușă, bag legătura cu chei în buzunar și plec spre scări, uitînd de oboseală, suportînd cu stoicism durerile din mușchii piciorului bolnav. I-o fi tatii rău, poate că-i în spital și eu nu știu. După munca de-o viață, l-o fi ajuns acum, la bătrînețe, boala. Degeaba încerc eu să văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
a strigat: "Ionică, hai la tat-tu, să vezi cum cosește". Am pornit în urma ei. Mi se părea că nu se mai sfîrșește drumul, dar cînd am ajuns și am văzut fînul înalt și plin cu flori, am uitat de oboseală. "Joacă-te prin fîn, Ionică. Adună lui mama un buchet mare de flori", mi-a zis mama, dar tata a intervenit: "Nu, că-mi încurcă fînul și-o să-mi fie greu la cosit". "Nu fi prost!", i-a șoptit mama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se întorc pe obraz, trec apăsat peste buze, rămînînd alăturate în fața gurii, cu palmele lipite ca într-o rugăciune la ceas de taină. Vorbele ei calde topesc încet și sigur în sufletul meu orice urmă de îndoială, alungă din mine oboseala, îmi încălzesc sufletul viscolit și-mi aprind obrajii. Zîmbetul ei descătușează în mine zîmbetul. Simt dintr-o dată un val de fericire cuprinzîndu-mă, că-mi vine să desfac larg brațele, să cuprind lumea întreagă. Pentru că mă simt eu însumi ca o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
o aducea la disperare, făcând-o incapabilă să răspundă la întrebările de verificare ce i se puneau, presta „muncă voluntară obligatorie“ la pavoazatul școlii pentru serbările comuniste, iar pe lângă toate acestea mai dădea și lecții particulare de franceză. Dar, în ciuda oboselii extreme, îi scria fiicei ei zilnic. Din scrisorile și cărțile poștale pri mite ca răspuns de la fiica ei a făcut treisprezece caiete legate - un „Nou Testament“ de uz personal - pe care se pare că locotenentul Iosif Bistran, care a condus
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
12½ , apoi alergătură disperată; încărcată cu plasa care conținea un kilogram de carne și în fine două kilograme de struguri, cu cele trei reviste pe care a trebuit să le duc la Vama Poștei; apoi întoarcere acasă, împleticindu-mă de oboseală. Acasă, fața speriată a Linei care mi spune că s-a telefonat de la Banca de Scont ca să mi se comunice că dacă nu achit polița de zece mii de lei, a cărei scadență... etc. Telefon la bancă; mâine, nu mai târziu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ce-mi impune contractul cu editura C.; îndatoririle devin din ce în ce mai presante, ca o rețea ce se strânge în jurul gâtului să mă sugrume. Azi dimineață, școală până la 12½, apoi cursa spre Banca de Scont, achitarea a 3000, apoi întoarcerea plină de oboseli, acasă. După masă, Maria. Și ea cu griji multe, cu dorința încordată de a face ca tine, cu conflicte de meserie și cu 2 000 lei pentru lecții. Am luat din ei becuri pentru casă. În biurou e unul mare
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea. Nimic și nimeni pe lume nu mă va mai face să zâmbesc. Mă gândesc la tine cu mândrie și tandrețe, cu un imens regret pentru zilele când noi două abia ne vorbeam, condamnate ale vieții, gâfâind și extenuate de oboseală, seara. Totuși, glasul îți răsuna prin casă, tu erai bună și dulce, eu - cârtitoare și tandră. Doi ani, scumpa mea, fetița mea, și eu îmbătrânesc în fiecare zi, fiindcă vârstei i se adaugă acum imensa mea disperare de a te
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
căldura patului, unde mă aștepta sticla de În limba română în original (n. tr.). apă clocotită, nu am mai putut scrie. Dar nici nu am putut dormi de părere de rău că nu am avut energia să înfrunt frigul și oboseala care mă anihilaseră. Acum, dimineața, cum ora întâia sunt liberă, am rămas în pat și scriu, [și] de aceea, nu de bătrânețe, scrisul e inegal și rândurile se scoboară sau se curbează cu intenții de boltă. Eri dimineață deci: gospodărie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să știi că eu îți voi scrie în fiecare zi tot; vor fi scrisori netrimise care odată și odată tot vor fi citite. Tu să știi că îți voi scrie în fiecare zi ca și acum. Afară de zilele cu extremă oboseală, în fiecare zi de la 9 [la] 11 stau în biuroul tatei și îți scriu; așa va fi mereu. Iată că se apropie ceasul întâiului venit la Sb[urătorul], ceasul care va rupe intimitatea noastră, aparent; dar tu vei fi cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mea și comunicări ale partidului pentru profesori. Totul a mers foarte bine. Apoi discuție prelungită și comunicări ale consilierului educativ, întoarcere acasă, cină, lecție de franceză cu Iani și doar aceste cinci minute ca să-ți spun că te iubesc în ciuda oboselii și dincolo de ea, cu dragostea mea febrilă și exasperată. Te iubesc din toată inima, scumpa mea. Mă apuc iar de lucru, fiindcă mâine am de prezentat două rapoarte, unul politic, altul despre clasa mea, a IV-a B, ca dirigintă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în nebunia alegerilor și, cum sunt responsabilă politică, trebuie să iau parte trup și suflet la succesul acestor scumpe idei care au devenit într-atâta ale mele, încât trebuie să lupt pentru izbânda lor, cu riscul de a crăpa de oboseală. Să știi că nu mă plâng: îmi place munca mea, Doamnă Marchiză, dar sunt îngrijorată fiindcă mi se pare că sunt nedemnă, că poate altcineva ar avea mai multă pricepere decât mine și ar face mai mult bine dragei mele
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ar apropia mai mult de Dumnezeu, care mi-ar asculta cu înțelegere durerile, doleanțele, dorințele. Dar poate că am coborât toate aceste trepte, până la tărâmul Proserpinei. Azi casa mi se pare nițel îmbătrânită, poate pentru că și eu arăt rău de oboseală. O biată față boțită, trasă, fără ruj pe buze; poftă nebună să mă duc să-l văd pe Tăticonț. Dar vai, n-am cum; poate că totuși se va întâmpla foarte repede. Să trecem peste asta. [...] Nu mai am vești
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
oare înțelept să risc o sumă așa de mare pentru un eventual rezultat negativ? Draga mea, îți scriu, continui să-ți scriu mai mult duminica asta, fiindcă toată săptămâna n-am putut s-o fac, de prea multă muncă și oboseală. Nu arăt prea bine la ora 2, când mă întorc de la ore cu obrazul și buzele de cenușă, trasă la față, de nerecunoscut. Dar cafeaua mă reface și, dacă la ora 2 sunt un cauciuc Michelin dezumflat, la 3 sunt
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
trebuie să nu ne mai atașăm de lucruri, ca să evităm eventualele suferințe. Mica mea dragă, încearcă să-ți faci o situație acolo; nu există deocamdată nici o speranță de întoarcere. Dar parcă poți să știi? Mă clatin de somn și de oboseală, dar am vrut să-ți scriu în seara asta, înainte de plecarea curierului, repede, încă și încă. De fiecare dată mă gândesc că e ultima oară, fata mea preaiubită. Sărbători fericite, An Nou fericit, cu bucuria pe care i-o cerem
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care treceau pe acolo, ieșind de la Universitate - am auzit că erau persoane care plângeau -, șopteau: „Confiscare... biblioteca lui L[ovinescu]“. În noaptea acelei blestemate zile de marți, cea mai cumplită din toată sinistra aventură, n-am putut închide un ochi: oboseală, efort excesiv să nu plâng în fața lor. Spre amiază, în aceeași zi, expertul pentru tablouri. Trecând prin fața portretului tău de Tonitza, s-a dovedit mai sensibil, mai uman; cum, în sfârșit, începuseră să-mi curgă la crimile, în tăcere, s-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]