KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...259 260 261 ...572 >

14,286 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352

unul, vine altul. ― Binele cu forța... ― Asta ce legătură are? Lauren dă din umeri. ― Nu știu, doar ține minte că atunci când sunt prea mulți... ― Of, Lauren. O înghiontesc ușor și ea-mi zâmbește, pentru că știe că mă simt deja un pic mai bine. ― Vezi, spune Lauren. Există o luminiță la capătul tunelului, și amândouă începem să râdem. Așa e mai bine, continuă ea. Poți să stai aici cât de mult vrei tu. ― Asta e cealaltă chestie, spun eu nefericită. Am încercat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Adică să-mi spun povestea? ― Nu chiar. Dar poți să povestești lucrurile de bază, și noi o să păstrăm toată povestea pentru un articol de fond, care nouă nu prea ne-ar folosi, din păcate. Dar pentru asta poți scrie un pic la persoana întâi și să extinzi ideea principală, adică felul cum suntem noi atrași de aspectul fizic, cum suntem orbiți de dorință, și cât de ușor e să te îndrăgostești de cineva din cauza felului în care arată, și nu de ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
gândesc la asta, chiar că mă simt mai bine. Mă simt în continuare singură, slavă Domnuluii că o am pe Lauren, pe care o cred, chiar cred că totul va fi bine. Îmi frec cu mâinile burta, simțind-o un pic umflată, și-i mulțumesc lui Dumnezeu că am făcut atât de multe exerciții, că nu am falduri de piele moale peste tot pe corp, după care mi-aduc aminte despre o vreme când eram acasă, în Londra, și când stomacul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
piele. Așa că mă bag în pat și mă hotărăsc: n-am de gând să mă mai înfrupt așa, dar nici n-o să mai fiu obsedată cu slăbitul. Mă gândesc că de mult trebuia să mă relaxez și să trăiesc un pic. Mă gândesc apoi că grăsimea se va depune exact unde ar trebui să se depună. Ce ziceți de așa o revelație? Capitolul douăzeci și nouă ― Cine sunt toți oamenii ăștia? îi șoptește Ben lui Simon. Sunt conduși într-o cameră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
destul material, spune Ben. Am putea să încheiem prin a-ți ura succes. Și așa fac, iar Alexia își arată celebrul ei zâmbet și le mulțumește, iar ei se pregătesc să strângă. ― Mi-a făcut plăcere, spune ea, reținând un pic mai mult mâna lui Ben, când interviul a luat sfârșit, iar echipa a plecat din încăpere. Îmi doresc să fi avut mai mult timp. ― Ai fost minunată, o laudă Ben, tot încercând să-și dea seama dacă flirtează cu el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
conversația pe care o are cu prietena ei. Probabil are deja un prieten care o așteaptă acasă, pentru că e clar că ele două nu se află ca să agațe bărbați. ― Bun, spune el, după ce și-a terminat paharul. Ne mișcăm un pic? Nu mă simt eu chiar atât e bine pe cât spun că mă simt, dar nu-i nici așa de rău. E uimitor cum te poți înviora cheltuind niște bani, mai ales când nu-i ai. E amuzant să ies cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
a ieșit așa din viața ei. Nu e el chiar așa de îngrijorat, numai că ar fi drăguț s-o vadă, pentru că el mâine pleacă. Se întreabă dacă să mai sune o dată, dar hotărăște că trei apeluri ar fi un pic cam exagerat. Azi are parte de o zi liberă în Los Angeles, și știe ce ar trebui să facă. Da, ar trebui să facă ce ar face un turist, de exemplu un tur la Disneyland sau Universal Studios, dar când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
el. Asta e, n-am s-o mai văd vreodată. ― Mersi că mi-ai împrumutat mașina, strig eu, aruncând cheile de la mașină pe masa din sufragerie. ― Nici o problemă. Ți-ai luat ce vroiai? ― M-am dus să mă uit un pic prin librărie, am cumpărat două romane noi. ― Hei, JJ? ― Da? Intru în dormitorul lui Lauren și mă așez pe pat, cât probează ea lucrurile noi pe care și le-a luat ieri. ― Mai știi eșarfa aia pe care o aveai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
liniștită, spune Lauren, dar îi pică fața. Nici nu-mi trebuie așa de tare. ― Nu mă gândesc la tine acuma! E eșarfa mea preferată. ― Vrei să-l sun eu? ― O, Doamne, ești un înger. Chiar vrei? Mi se face un pic rău numai când mă gândesc că Lauren are să-l sune, și când o privesc cum se duce spre telefon, încep să tremur. Are o conversație scurtă și rece el, în care el îi spune că eșarfa este într-adevăr acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
mi se confeseze. Oricum nu are nimic cu ea, și îmi dezvăluie că i s-a oferit o slujbă mult mai bună de la un alt post TV, ceea ce rezolvă problema. Partea amuzantă este că de fapt chiar îmi pare un pic rău pentru Diana Macpherson, pentru acest căpcăun al mass-mediei, pentru că știu cum e să dorești pe cineva atât de tare - să-l dorești chiar dacă el nu te vrea pe tine. Îi spun despre Brad, despre cum a fost să am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
eu. Nu, serios, Lauren. A fost atât de diferit de Brad. Vreau să spun, sexul era uluitor cu Brad, dar noaptea trecută m-a făcut să realizez că la asta se reducea totul, era doar o partidă grozavă. N-avea pic de tandrețe, pic de dragoste, era numai pasiune, și la vremea aceea credeam că era de-ajuns. Dar Ben e atât de diferit; poate pentru că-l știu, poate pentru că suntem prieteni, dar cred că e mai mult de-atât. Știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Lauren. A fost atât de diferit de Brad. Vreau să spun, sexul era uluitor cu Brad, dar noaptea trecută m-a făcut să realizez că la asta se reducea totul, era doar o partidă grozavă. N-avea pic de tandrețe, pic de dragoste, era numai pasiune, și la vremea aceea credeam că era de-ajuns. Dar Ben e atât de diferit; poate pentru că-l știu, poate pentru că suntem prieteni, dar cred că e mai mult de-atât. Știu fără urmă de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
chiar încerc. Încerc să nu sar în sus de fiecare dată când aud vreun zgomot, pentru că mă gândesc că ar putea fi telefonul, doar că nu este, și pe la 10 seara mă uit la ceas și mi se face un pic rău, pentru că acasă e șase dimineața și știu, pur și simplu știu că având în vedere diferența de fus orar el trebuie să fi ajuns acasă de nu știu când. Chiar dacă a durat o groază până ce și-a primit bagajul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
perfectă din toată viața mea, la viitorul pe care l-aș fi putut avea dacă Ben m-ar fi sunat. Dar ea nu mă lasă deloc singură, și știu că încearcă să mă înveselească, dar uneori glumele ei sunt un pic cam seci, atâta tot. Și apoi, e prea mult. Trebuie să vorbesc cu cineva care îl știe pe Ben. Cineva care-mi poate spune ce să fac. Cineva care ar putea, care poate ar putea să știe ce gândește el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911

ea sboară... tu cu ochiul plutitor și-ntunecos Stai cu buze discleștate de un tremur dureros. Nu-ți mai scurge ochii tineri, dulcii cerului fiaștri, Nu uita că-n lacrimi este taina ochilor albaștri. Stele rare din tărie cad ca picuri de argint Și seninul cer albastru mândru lacrimile-l prind; Dar dacă ar cădea toate, el rămâne trist și gol, N-ai putea să faci cu ochii înălțimilor ocol - Noaptea stelelor, a lunei, a oglinzilor de râu Nu-i ca

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
mea de brad, Focul pîlpîe în sobă, Iară eu pe gânduri cad. Stoluri, stoluri trec prin minte Dulci iluzii. Amintiri Țîrîesc încet ca greeri Printre negre, vechi zidiri, Sau cad grele, mângâioase Și se sfarmă-n suflet trist, Cum în picuri cade ceara La picioarele lui Crist. În odaie prin unghere S-a țesut păinjeniș Și prin cărțile în vravuri Îmblă șoarecii furiș. În această dulce pace Îmi ridic privirea-n pod Și ascult cum învelișul De la cărți ei mi le

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
Departe sunt de tine și singur lângă foc, Petrec în minte vieața-mi lipsită de noroc, Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit, Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit. Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri, Redeșteptând în față-mi trecutele nimicuri; Cu degetele-i vântul lovește în ferești, Se toarce-n gîndu-mi firul duioaselor povești, Ș-atuncea dinainte-mi prin ceață parcă treci Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subțiri și reci; Cu brațele-amîndouă

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
lumină Tinzîndu-mi dreapta în deșert. Ș-o să-mi răsai ca o icoană A pururi verginei Marii, Pe fruntea ta purtând coroană - Unde te duci? Când o să vii? {EminescuOpI 119} SONETE I Afară-i toamnă, frunză-mprăștiată, Iar vântul svîrle-n geamuri grele picuri; Și tu citești scrisori din roase plicuri Și într-un ceas gândești la vieața toată. Pierzîndu-ți timpul tău cu dulci nimicuri, N-ai vrea ca nime-n ușa ta să bată; Dar și mai bine-i, când afară-i sloată

Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

a lui Matsuki. Îl socotea meschin pe acest Matsuki care privea totul cu răutate. De aproape două săptămâni, San Juan Baptista înaintează tot spre răsărit prin oceanul nesfârșit fără urmă de pământ. Din fericire, n-am avut nici zile fără pic de vânt și nici nu ne-a lovit vreo furtună. Pe drumul acesta nordic, răstimpurile de acalmie sunt mult mai rare decât în apropierea ecuatorului, dar furtunile dau adesea târcoale. Căpitanul Montaño zice că suntem din cale-afară de norocoși că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Comandantul fortăreței, care ieși din cabinetul său de lucru în întâmpinarea solilor, era un om bătrân. Îi primi pe cei patru soli vorbind mult într-o limbă neînțeleasă și, în timp ce Velasco le tălmăcea, îi măsură din cap până în picioare fără pic de rușine. Tălmăcit de Velasco, salutul lui era plin peste măsură de cuvinte de mulțumire, dar din privirea lui stânjenită samuraiul înțelese limpede că nu erau deloc întâmpinați cu brațele deschise. După ce au isprăvit saluturile, au fost invitați la cină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
sfârșească. Soarele dogorea întruna. Legănat de cal, samuraiul își aduse aminte de valea sa. Și pământutile lui erau sărace, însă, sărăcia de aici era cu totul altfel. În vale era verdeață, erau ogoare și curgeau pâraie. Însă aici nu era pic de apă și creșteau numai plante noduroase, pline de ace. De lângă el, Nishi zise: E prima dată când văd o asemenea priveliște. Samuraiul încuviință din cap. Trecuse oceanul întins și nemărginit. Acum călătorea printr-un câmp sălbatic și neprimitor. Totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
trase pe Velasco la o parte: Padre, mâine plecați? Așa avem de gând. Știți că drumul până la Veracruz e primejdios? — Cei din tribul Huaxteca sunt învrăjbiți împotriva voastră, a moșierilor spanioli, îl privi Velasco batjocoritor. Dar nu vor avea nici un pic de ură față de acești soli dintr-o insulă care vouă vi se pare atât de mică și îndepărtată. Când s-au întors în odăile de la primărie în care fuseseră găzduiți pentru noapte, solii erau epuizați, însă entuziasmul nu se scăzuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
bucură să taie coada șopârlei. Însă, chiar dacă-și pierdea coada, șopârla continua să trăiască, iar în curând coada îi creștea la loc. Cu toate că ordinul nostru a propovăduit în Japonia vreme de șaizeci de ani, japonezii nu s-au schimbat nici un pic. S-au întors la felul lor de-a fi de dinainte. S-au întors la felul lor de-a fi de dinainte ... Lămurește-ne, părinte Valente! — Japonezul nu trăiește nicidecum ca o ființă separată. Noi, misionarii europeni, n-am știut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
atunci se prefăceau că i se închină, iar apoi se puteau descotorosi de el. Până la urmă, acestea erau adevăratele sentimente ale negustorilor. Samuraiul clipi. „Oare cu ce... sunt eu altfel decât negustorii?” Omul acesta pocit și sfrijit, omul acesta fără pic de onoare și fără mândrețe, atât de amărât, omul acesta de care te puteai descotorosi după ce te foloseai de el, omul acesta născut într-un pământ pe care samuraiul nu-l văzuse niciodată și mort demult. Samuraiul își zise că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
iarăși în fața ochilor noștri, pe chipurile japonezilor ghemuiți pe punte s-a așternut din nou întristarea. Mai cu seamă Hasekura stătea singur deoparte și privea marea. Uitându-mă la chipul lui, mi-am dat seama că își urma călătoria fără pic de speranță. Pe chip i se citea acea resemnare și supunere în fața sorții specifică japonezilor. — Nimeni nu știe ce va fi mâine, am început eu să-i vorbesc. Cine știe, poate că ajunși la Roma, toate se vor schimba în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]