14,398 matches
-
a lui Porfiri aștepta un răspuns din partea lui Salitov. Expresia polițistului era aproape indolentă. Își ținea spatele și gâtul foarte drepte. ă Vino-ți în fire, Porfiri Petrovici, rosti Salitov repede, ca și cum și-ar aproba propriile cuvinte. Apoi brusc păru pierdut. Porfiri se trase de la ușă și se îndrepta ca băut înspre Salitov. Salitov îl privea cu teamă, nefiind sigur dacă venea spre el să-l îmbrățișeze sau să-l strângă de gât. În ultimul moment, Porfiri o coti brusc într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fi mai odios de-atât?“. Deschide, te rog. Promit să fiu cuminte. Kitty deschise ușa. — Bine. Intră și fă-te comod. Sam era un bărbat voinic, de vreo patruzeci de ani; avea un Început de chelie și o privire ciudată, pierdută. Intră În holul Întunecat cu sticla de vin roșu Împachetată În punga maro de hârtie și cu buchetul obosit de floarea-soarelui. Astea sunt pentru tine, spuse el, Întinzându-i florile. S-au cam ofilit, din păcate. Atât mai rămăsese la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
deloc În discuție, mulțumită acum că devenise o persoană mai bună și mai Înțelegătoare, după revelația ei. Charlie zâmbi fără să zică nimic, ca un motan, cu ochii pironiți pe drumul Întunecos care se Întindea În fața lor și cu gândurile pierdute Într-o zare neștiută, misterioasă. Studioul avea tavanul Înalt și pereți de un alb imaculat, acoperiți cu picturi șocante, de dimensiuni monumentale. Unele aveau un fond roșu aprins, o serie de portrete ale unor personalități comuniste precum Stalin, Lenin, Karl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
În cea de-a treia, trebuie să ajungă și el mâine. Patrick va avea expoziția lui În aulă, În standul rezervat și În hol. Chiar la intrare. — Ce? zise Desert Rose, uitându-se În ochii verzi ai lui Charlie, confuză, pierdută, incapabilă să Înțeleagă cum era cu putință. Îi aruncă o privire lui Pedro, ca și când i-ar fi cerut ajutorul, dar spaniolul zâmbi ciudat și nu zise nimic. — Lucrările lui sunt mai comerciale decât ale tale. Am mai multe șanse să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
aleagă Între URSS, care tocmai cotropise țara și voia oricum să facă din România o țară comunistă, și Germania. Așa că a trecut de partea naziștilor, care Îi promiseseră că-l vor ajuta să lupte Împotriva comuniștilor și să recucerească teritoriul pierdut, deși, că tot veni vorba, acesta nu a fost reanexat nici până acum. Țara era la ananghie, avea de ales Între două rele. În ’44 România a schimbat taberele cu prețul intrării În sfera de influență a URSS și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
prietenă care o ajutase și În trecut, În schimbul unor lucrări de artă. Intră robotul, care-o informă că avocata avea câteva zile de concediu. — E disponibilă? Întrebă detectivul Fitzgerald. — Din păcate nu, dar va fi În curând, blufă Desert Rose pierdută. Își luă șalul și-i urmă pe detectivi În stradă; aerul proaspăt o ajută să-și recapete pe moment siguranța de sine. — Domnule detectiv Fitzgerald, am cel mai bun avocat din oraș care va dovedi că sunt nevinovată. Dana Diamond
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
încinse, nu era permis fumatul. Sfârșitul lumii, spuneau ei, încă n-a venit, n-avea rost s-o rupă la fugă. Cipriano Algor își puse furgoneta în mișcare. Întârziase uitându-se la demolarea clădirilor, iar acum voia să recupereze timpul pierdut, cuvinte nesăbuite între toate, expresie absurdă cu care ne închipuim că înșelăm cruda realitate că nici un timp pierdut nu e recuperabil, de parcă am crede, împotriva adevărului, că timpul pe care-l consideram pierdut pentru totdeauna s-ar fi hotărât, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
rupă la fugă. Cipriano Algor își puse furgoneta în mișcare. Întârziase uitându-se la demolarea clădirilor, iar acum voia să recupereze timpul pierdut, cuvinte nesăbuite între toate, expresie absurdă cu care ne închipuim că înșelăm cruda realitate că nici un timp pierdut nu e recuperabil, de parcă am crede, împotriva adevărului, că timpul pe care-l consideram pierdut pentru totdeauna s-ar fi hotărât, de fapt, să rămână pe loc, așteptând, cu răbdarea celui care n-are nici o grabă, să-i observăm lipsa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
pe care-l va auzi din gura ta, Nu-l voi numi Constant, a fost numele unui câine care nu se va mai întoarce la stăpâna lui și, dacă s-ar întoarce, n-ar găsi-o, poate îl voi numi Pierdut, i se potrivește, Mai e unul care se potrivește mai bine, Care, Găsit, Găsit nu e nume de câine, Nici Pierdut nu e, Da, e o idee, era pierdut și a fost găsit, acesta îi va fi numele, Pe mâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ca să te ajut, După atâta timp cât am făcut vase cred că mi-am pierdut îndemânarea, Și eu pot spune același lucru, dar, dacă câinele nostru s-a pierdut ca să fie găsit, cum cu finețe a explicat Isaura Estudiosa, și mâinile noastre pierdute, ale dumitale și ale mele, vor putea, cine știe, să se regăsească, E o aventură care se va sfârși prost, S-a sfârșit prost și ce n-a fost o aventură. Cipriano Algor își privi fiica în tăcere, apoi luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îl lăsase la gardianul de la poartă conținea două măști, nu una. În caz că vreuneia i s-ar strica sistemul de purificare a aerului, spunea biletul. Și din nou rugămintea, Ai grijă de Marta, te rog. Era aproape ora prânzului. O dimineață pierdută, își spuse Cipriano Algor, amintindu-și de mulaje, de lutul care aștepta, de cuptorul care-și pierdea căldura, de șirurile de păpuși dinăuntru. Apoi, în mijlocul bulevardului, cu spatele întors la peretele Centrului unde fraza, Sunteți clientul nostru cel mai bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ani trebuie să renunți la glorie”. Bietul Dodo s-a consolat să rămână cu femeile. Le-a iubit mai departe și a cântat cu degetele pe carnea lor muzica dulce a dragostei, înăbușindu-și în această plăcere decepțiile pentru gloria pierdută. Până când femeile au luat-o, ca și în cazul meu, pe urma gloriei. L-au părăsit și ele. Atunci Dodo s-a angajat la un restaurant. Bietul Dodo. Ca un papagal...” De ce ca un papagal, n-am înțeles. Anton fusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o mumie în sarcofagul lui cu oglinzi; nu vroiau să riște o descoperire care i-ar fi lăsat singuri. Și trăgeam concluzia că sala cu oglinzi reprezenta pentru bătrâni un fel de mister fără vârstă ce putea fi profanat și pierdut; o vrajă sau un blestem de care aveau nevoie pentru a da un rost ori o scuză azilului și în legătură cu care erau liberi să-și bată gura oricât cu condiția să nu-i ridice vălul. Nimeni n-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ai căzut pe gânduri? Mă străduiam să-mi aduc aminte ceva, o vorbă, o frază care să mă scoată din impas și nu reușeam. El mă privea în continuare, ochii lui se fixaseră de mine ca niște lipitori. Mă credeam pierdut. Nemulțumit, Bătrânul s-a așezat în fotoliul de răchită, și-a întins piciorul stâng pe perna roșie, cufundându-se într-o tăcere absentă. Reflecta parcă asupra hotărârii pe care trebuia s-o ia în privința mea. Am stat așa o vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mi-am zis: «Proasto, în felul ăsta nu faci decât să golești și anii pe care-i mai ai de trăit». Și m-am schimbat cu 180 de grade. M-am reapucat de fumat, nu-mi mai păsa de nopțile pierdute și de regim, iar într-o dimineață m-am hotărât să văd ce mai pot vedea din lume înainte de a ajunge într-un cărucior ca ăsta. Am început să mă fardez violent, fiindcă nu vroiam să mă simt ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fac. Trebuie să fii totdeauna de partea celor care câștigă, nu de partea celor învinși. Ar fi o prostie să ai scrupule tocmai acum. Spune, eventual, că ai făcut pe tine de frică, asta produce impresie, înduioșează. — Ești cinic, șopti pierdut Dinu. — Eu cinic? — Îmi vorbești de parcă aș fi un șobolan oarecare. Vorbea cu ultimele resurse de mândrie jignită. — Știi ce ești? i-am zis. Un căcăcios. Tremuri ca un vierme. S-a înroșit violent și a înghițit în sec. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
slăbit - eu, din vina mea, nemaidându-i nici un semn. Mi se pare de neconceput că am lăsat să treacă atâta timp. Cu siguranță că pe ea o caut, ba mai mult, pe ele; femeia nu e una singură, sunt multe, pierdute toate În același fel, din inerția mea, și sunt cuprins de nesiguranță, și una mi-ar ajunge, pentru că asta o știu, am pierdut mult pierzându-le. De obicei nu găsesc, nu-l mai am, nu reușesc să mă hotărăsc să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
sau patru cuvinte consecutive care puteau constitui un fragment de frază, să le dicteze altor patru școlari... (J. Swift, Gulliver’s Travels, III, 5) Cred că, tot brodând pe marginea visului său, Belbo se Întorcea Încă o dată la gândul ocaziei pierdute și la legământul lui de renunțare, din cauza faptului că nu știuse să prindă - dacă existase vreodată - Momentul. Planul căpăta contur pentru că el se resemnase să-și construiască momente fictive. Îi cerusem nu știu ce text, iar el frunzărise pe masă Într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
că ar fi de-ajuns un nimic ca să devină stăpânul lumii. Cum se numește Împăietorul ăla de care ne-ai vorbit, Casaubon? Poate complotul există cu adevărat, iar istoria nu-i altceva decât rezultatul acestei bătălii pentru reconstituirea unui mesaj pierdut. Noi nu-i vedem, iar ei, invizibili, acționează În jurul nostru.“ Lui Belbo și mie ne venise, evident, aceeași idee, și am Început să vorbim amândoi deodată. Dar ne mai lipsea ceva ca să efectuăm conexiunea justă. Aflasem chiar că măcar două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
neotemplier pentru a-l distruge. N-o fi Întâmplător că oamenii aceia de soi rău Îl atrăseseră; de partea lor pe Mirabeau, tribunul revoluției. Vreți să vă fac o mărturisire?“ „Spuneți“. „Oamenii ca mine, interesați să reînnoade firele unei Tradiții pierdute, se simt dezorientați În fața unui eveniment cum e cel de la Wilhelmsbad. Cineva ghicise și tăcuse, alții știau și au mințit. Iar după aceea a fost prea târziu, mai Întâi vârtejul revoluționar, apoi haita ocultismului secolului al XIX-lea... Uitați-vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În public, faima... Fiindcă evoca, prin efecte catopirice, umbrele așteptate, și aproape Întotdeauna recunoscute, contactul său cu lumea cealaltă era lucru dovedit. (Le Coulteux de Canteleu, Les sectes et Ies sociétés secrètes, Paris, Didier, 1863, pp. 170-l71) Belbo se simțise pierdut. Totul era clar. Agliè credea că povestea lui era adevărată, voia harta, Îi Întinsese o capcană și acum Îl avea la mână. Ori Belbo se ducea la Paris, să dea pe față ceea ce nu știa (dar faptul că nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ridicaseră În picioare, aruncându-și mantiile și ținând brațele rigide, ca și cum urmau să-și ia zborul. După o clipă de imobilitate Începuseră să se Învârtească În jurul lor Înșile, folosind piciorul stâng ca pivot, cu fețele Înălțate În sus, concentrați și pierduți, În timp ce veșmintele lor plisate le Însoțeau piruetele, lărgindu-se În formă de clopote, și păreau niște flori bătute de un uragan. În același timp, medium-ii parcă se chirciseră, cu fețele contractate și desfigurate, ca și cum ar fi Încercat să-și facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
mai autentic, simțul ridicolului. În momentul acela, sunt sigur, a hotărât că nu mai trebuia să se lase Înspăimântat. Poate că poziția lui, deasupra tuturor, Îi dăduse un sentiment de superioritate, În timp ce observa din Înălțimea avanscenei adunătura aceea de smintiți pierduți Într-o răzbunare de Grand Guignol, și pe fundal, până aproape În hol, pe avortonii ce nu se mai interesau de nimic, dându-și coate și hlizindu-se, ca Annibale Cantalamessa și Pio Bo. Își Întoarse neliniștit privirea numai către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
făcută pentru Hylici? Și totuși, ăia, care aveau de-acum mântuirea la Îndemână - do it yourself - nimic. Asta-i toată revelația? Ce banalitate: și dă-i și colindă isterici cu corăbiile lor prin toată Mediterana În căutarea unei alte științe pierdute, pe lângă care dogmele acelea de treizeci de parale n-ar fi fost decât Învelișul superficial, parabola pentru cei săraci cu duhul, hieroglifa aluzivă, un fel de a le face cu ochiul Pneumaticilor. Misterul trinitar? Prea ușor, trebuie să fie altceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
ai aflat prea târziu. Înțelegi totul când nu mai e nimic de Înțeles. Acum știu care este Legea Regatului, a acelui biet, disperat, deșucheat Malkuth În care s-a exilat Înțelepciunea, mergând pe dibuite pentru a-și regăsi propria luciditate pierdută. Adevărul lui Malkuth, unicul adevăr ce strălucește În noaptea sefiroților, e că Înțelepciunea se descoperă goală În Malkuth și descoperă că propriu-i mister stă În a nu fi, decât un moment, care-i și ultimul. După el, Alții o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]