60,135 matches
-
sioniști ajunși la închisoare și spunea că ar fi vrut să poată trăi destul, ca să-și răscumpere greșelile. E încă tânăr, zise Stelian încurajator. Are timp. Da, adevărat, încuviință ceasornicarul. Dar căile Domnului sunt neștiute!... Coborâră din tramvai și o porniră pe o străduță lungă și întortocheată. Peste vreun sfert de oră se opriră în fața unui bloc cenușiu, cu bucăți de tencuială desprinse din fațadă, și intrară în el, apucând-o în sus pe o scară în spirală, luminată slab din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o luăm din loc!... Da, sigur... Hai! glăsui fostul violonist, dezmeticindu-se și sărind militărește în picioare. Din rucsacul greu pe care-l ridică de pe bancă se auzi un zăngănit metalic. Ai grijă! îl avertiză printre dinți Fănel Trifu. O porniră amândoi pe alee spre una din ieșirile din parc și nu întâlniră în drumul lor decât câțiva copii jucându-se și doi-trei pensionari liniștiți. După ce lăsară în urmă parcul, o apucară pe niște străzi lăturalnice. Traversară mai multe intersecții și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mare grijă. Totuși treptele vechi de lemn scârțâiau destul de tare la orice mișcare și nu avură ce face. Sus, în capătul scărilor ardea un bec economic de 25 de wați și îi întâmpină un câine mic de rasă, care se porni să latre ascuțit. În clipa următoare o ușă se deschise și în pragul ei își făcu apariția Titi Vlădăreanu în persoană. Bine-ai venit, mă Fănele, că de când te-aștept! vorbi omul cu glas volubil și, poftindu-i pe amândoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
asupra sa documentul pe care i-l încredințase. Pe figura lui ca o mască se ivise o vagă expresie de respect și vocea îi sună mai puțin impersonal atunci când îi dădu de știre că secretarul general îl aștepta. Împreună o porniră pe coridorul larg și bine luminat, urcară cu liftul, mai străbătură încă un coridor, parcă și mai bine luminat decât primul, și se opriră în fața unei uși impozante. Prevenitor, secretarul bătu în ușă, o întredeschise și anunță sosirea oaspetelui, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
flegmatic, Ceaușescu afabil în aparență, dar cântărindu-l cu o privire iscoditoare, șireată. Convivial și bine dispus, Maurer destupă cu dibăcie o sticlă cu vin roșu de Cotnari, le turnă la toți în pahare și le ură noroc, apoi se porni o discuție în legătură cu justețea politicii de condamnare a regimului din Iugoslavia lui Tito, pe care o dusese partidul în vremea lui Stalin. Discuția, purtată cu reținere și prudență, se sfârși în coadă de pește, în momentul când chelnerița cea brunetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
o mașină de culoare neagră, asemănătoare cu cea pe care o văzuse în fața Comitetului Central, oprindu-se și ea la vreo câțiva zeci de metri în urma lui, de parcă l-ar fi urmărit. Putea fi însă doar o simplă coincidență. O porni mai departe, cuprins de dorința de a se vedea ajuns mai repede acasă la sora și la cumnatul său. Străbătu bulevardul aglomerat, trecu de Piața Unirii și își continuă drumul pe cheiul Dâmboviței. Merse o vreme liniștit, privind doar înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
grăbit să-i ajungă din urmă pe tovarășii săi de muncă. Șoferul mașinii negre apăsă vesel pe claxon și, scoțându-și pe geam capul tuns regulamentar, strigă în gura mare, ca să-l audă toată lumea: Trăiască omul nou! Nando Rossi o porni mai departe pe cheiul Dâmboviței. În fața casei de la numărul 112 bis Fiat-ul său, parcat pe trotuar, parcă îl aștepta. La câțiva metri mai încolo, pe același trotuar, apăruse un Ford vechi și burduhănos, al cărui șofer trebăluia de zor la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
fier la mijloc și îl siliră să descuie mașina și să se așeze la volan, urcându-se și ei în același timp și trântind portierele. Nando Rossi introduse cheia în contact, dar în ultima clipă se răzgândi și refuză să pornească, încercând să coboare din mașină. Nu plec nicăieri! declară el plin de revoltă. Cine vă dă dreptul să mă obligați să plec?... Securistul cu obrazul brăzdat de cicatrice, care se instalase pe scaunul de alături, îl trase cu putere înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
în cele din urmă să accepte postul de contabil cu jumătate de normă de la sfatul popular, oferit cu insistență de vicepreședintele Girolteanu. Așa că, punându-și pe el costumul cel bun, ieși grăbit într-o dimineață pe poarta casei și o porni cu pas întins spre sfat. Aa, bine-ați mai venit pe-aici, pe la noi, domnule Teodorescu! îl întâmpină, cu amabilitatea-i obișnuită, cel de-al doilea om din conducerea sfatului popular, invitându-l să ia loc pe scaun și strângându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe spate. Ei, Grigore, nu se știe niciodată..., vorbi el pe un ton conciliant și, schimbând vorba, îl întrebă pe cuscrul său ce mai știa despre Siminică. Nu prea bucuros de întrebare, Grigore Gospodin se ridică de la masă și-o porni spre poarta de la drum, grăbit dintr-o dată să plece. Dracu să-l ia și să-l pieptene! bodogăni el ursuz. Am auzit că i-a născut unguroaica o fată... Dar eu mi l-am scos de la inimă... Nici cu spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de obicei: Uite-l pe tata-mare! Are pălărie și mustață!... Îl vezi? ...Tata-male!... Tata-male!... strigă peltic copilul, uitându-se lung la Stelian, dar când Virgil vru să i-l dea ca să-l țină puțin în brațe, se sperie și se porni să plângă în gura mare. Stelian își drese glasul stânjenit, iar Mariana se supără și, luându--l pe copil din brațele lui Virgil, îl puse să stea pe marginea prispei și îi dădu să bea niște ceai dintr-un biberon. Copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
vândă casa, de ce îl mai încurcase degeaba?!... Peste câteva săptămâni, Stelian primi o scrisoare de la Virgil, care îi reamintea de intenția lui de a se muta înapoi la Vărăști și dorea să știe dacă se interesase în legătură cu transferul lui. Se porniră însă niște ploi reci de toamnă și mai trebui să aștepte câteva zile, până când putu să se ducă la secția financiară din Vidra, ca să vadă ce era de făcut cu serviciul lui Virgil. Îl găsi pe șeful secției financiare în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
puse un lacăt mare la poarta de la drum și, pe o vreme de ploaie amestecată cu lapoviță, îmbrăcat cu un vechi palton și cu căciula bine trasă peste urechi, se urcă în căruța lui Mitică al lui Caloianu și o porni spre gara Vidra, iar de acolo mai departe, spre stațiunea din vestul țării, unde spera să afle alinare pentru suferințele trupești și să mai uite puțin, dacă s-ar fi putut, de cele sufletești. PARTEA A DOUA CAPITOLUL I 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
E-he, ia uitați-vă la șefu, ce mutră a făcut! Parcă i s-ar fi înecat corăbiile! exclamă vesel și mucalit, de la biroul de vizavi, Nelu Mazurcă, făcând larg prin aer un gest semnificativ cu mâna, după care se porni să râdă cu poftă. Un coleg de la alt serviciu, care tocmai intrase în biroul celor de la buget, îl imită, iar Mihai Viniciuc, ocupat ca întotdeauna cu scriptele lui, își ridică nasul dintre hârtii intrigat. Virgil se grăbi să pună la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
copil... Virgil își goli paharul și încuviință din cap, dând să plece. Dar Lazăr îl rugă să-l aștepte și pe el, luă de sub tejghea o plasă cu niște pungi pline și i-o întinse, încuie peste tot și-o porniră împreună pe șoseaua luminată din loc în loc de câte un bec anemic. Era o noapte rece, de sfârșit de an, dar liniștită. Cu toate că nu prea avea chef de vorbă, fiindcă era foarte obosit, Virgil nu se putu reține să nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
rezolvat ceva în acest sens, așa cum promisese. Lazăr se opri și îi strânse mâna în chip de bun rămas, apoi îl bătu pe umăr consolator: Lasă, Virgile, îi zise el cu aceeași veselie, că și aici e bine! și-o porni singur mai departe pe șosea, clătinându-se pe picioare. 2 Ceea ce discutase Lazăr cu Virgil era adevărat. De câteva luni Mariana era din nou însărcinată. Era și acesta un motiv în plus ca să-și dorească să se întoarcă cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
lui, mai umplu un rând de pahare. Hai noroc și bine v-am găsit! se grăbi să le ureze, golind de unul singur paharul. Copilul tăcu puțin, ca să asculte ce se vorbea, și când pricepu că interdicția era definitivă se porni să plângă și mai amarnic decât înainte, tropăind din răsputeri cu picioarele în dușumea. Banii!... Ba-aaanii!... Vreau ba-aaaaanii!... Dă-mi ba-aaaaanii!!... urla și se tânguia mititelul, printre sughițuri. Virgil îl mai lăsă câteva minute să se jeluiască, după care, văzând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
-i un creion bicolor nou-nouț și un carnețel cu multe pagini, pe care să mâzgălească, dar copilul, după ce luă creionul și carnetul și le răsuci puțin în mâini cu o anumită curiozitate, le azvârli cât colo pe dușumele și se porni să bocească și mai amarnic, cerând înapoi bancnotele mari și frumos colorate aduse de Gospodin. Ei, nu fi porc, că-ți trag palme!... îl amenință tatăl său pe jumătate în glumă și pe jumătate în serios, vădit indispus și incomodat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
și reușise să-i facă rost, apelând la bunăvoința rudelor și a cunoștințelor ei bucureștene, de o mașină nemțească de gătit cu gaz în foarte bună stare. Bucuros de vizită, Virgil îi luă din mână mașina de gătit și o porniră amândoi pe șosea înainte. Nici că se putea nimeri mai bine mașina asta! o asigură el vesel și îi destăinui ceea ce maica încă nu știa: că el și Mariana așteptau al doilea copil. Dumnezeu să v-ajute! se închină maica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
cu mâna ei de gât. Virgil îi dădu Marianei cu un aer plin de satisfacție mașina de gătit și o pofti pe maică să ia loc la masă. Maica se închină și dădu să se așeze, dar copilul, nemulțumit, se porni să țipe și să țopăie prin cameră, ca să-i atraga atenția. Ei, ce e, ce spui tu acolo? îl întrebă mama sa amuzată și nedumerită. Ce vrea copilul ăsta al tău, Mițo? se miră și maica. Mmmm, mmmm!... se porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
porni să țipe și să țopăie prin cameră, ca să-i atraga atenția. Ei, ce e, ce spui tu acolo? îl întrebă mama sa amuzată și nedumerită. Ce vrea copilul ăsta al tău, Mițo? se miră și maica. Mmmm, mmmm!... se porni s-o cheme Ștefănel, așezându-se pe pragul ușii de la intrare și începând să bată cu palma pragul. Înțelegând ce voia copilul, maica Agripina se ridică de la masă și veni să se așeze alături de el. Dar nici nu apucă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
la treburi, fiindcă învățase foarte bine meseria de frizer și câștiga bani frumoși cu clienții particulari, sporind bugetul familiei. Din Lipscani o luară împreună spre Piața Unirii, unde se despărțiră. De aici Virgil se urcă într-un tramvai și o porni mai departe spre casa Noricăi, în strada Grădina cu Tei. Sora lui mai mare era acasă cu Anicuța și cu Tudorel, care își făceau sârguincios temele (acum și Anicuța era școlăriță, intrase în clasa întâi), dar se ridicară în grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ani, îl preveni ca nu cumva să uite să-l poftească și pe el la botez. Ștefănel, care asistase zăpăcit la această plecare precipitată nu se știe unde și nici de ce a mamei sale, nepricepând nimic din cele întâmplate, se porni să bocească și să-și strige mama, cu deznădejdea unui copil care se simte abandonat. Lui Virgil nu-i trebui mult timp ca să-și dea seama că singur n-ar fi putut să se descurce și cu copilul, și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
putut să se descurce și cu copilul, și cu serviciul. Ar fi fost bine să-l dea în grija unei femei serioase, care mai crescuse copii, dar cui?... Parcă ghicind ce gânduri îi treceau prin cap tatălui său, copilul se porni să bocească și mai amarnic: Unde e mama?... O vreau pe mama!... Mama, mama!... Lasă, nu mai plânge, că mama o să vină înapoi... Hai, taci..., încercă Virgil să-l liniștească, gândindu-se ce s-ar fi cuvenit să facă. După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
gândindu-se ce s-ar fi cuvenit să facă. După ce îi dădu copilului ceva să mănânce și un portofel cu care să se joace, el îl îmbrăcă în niște hăinuțe mai bune, după care îl luă de mână și o porni spre cooperativă, la cumnatul său. Deși trecuse de ora închiderii, Lazăr Popescu nu plecase încă acasă și, îndată ce-l văzu intrându-i în prăvălie, se grăbi să-l felicite. Pe căi doar de el știute, Lazăr aflase deja de plecarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]