10,656 matches
-
EminescuOpIV 124} {EminescuOpIV 125} Iar o vale nesfârșită ca pustiile Saharei, Cu de flori straturi înnalte ca oaze zâmbitoare, Cu un fluviu care poartă a lui insule pe el, E grădina luminată a palatului în munte - A lui scări de stânci înnalte sunt crăpate și cărunte, Iar în halele lui negre strălucind ca și oțel Sunt păduri de flori, căci mari-s florile ca sălci pletoase, Tufele cele de roze sunt dumbrave-ntunecoase, Presărate ca cu lune înfoiete ce s-aprind; Viorelele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
strălucind ca și oțel Sunt păduri de flori, căci mari-s florile ca sălci pletoase, Tufele cele de roze sunt dumbrave-ntunecoase, Presărate ca cu lune înfoiete ce s-aprind; Viorelele-s ca stele vinete de dimineață, Ale rozelor lumine împle stânca cu roșeață, Ale crinilor potire sunt ca urne de argint. Printre luncile de roze și de flori mândre dumbrave Sbor gândaci ca pietre scumpe, sboară fluturi ca și nave, Zidite din nălucire, din colori și din miros, Curcubău sunt a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Albă-i ca zăpada noaptea, corpu-i nalt e mlădiet, Aurul pletelor strecoară prin mînuțele-i de ceară Și prin haine argintoase străbat membrele-i ușoare, Abia podul îl atinge mici picioarele-i de-omăt. Trece râul și ușoară nalte scări de stânci ea suie; La ivirea-i zi se face în spelunci de cetățuie, Ca o zi ea intră mândră în palatul ei de stânci; Luna e plină de raze - sub căldura-i - argintoase, Orice stea e-o piatră scumpă - iară florile
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ușoare, Abia podul îl atinge mici picioarele-i de-omăt. Trece râul și ușoară nalte scări de stânci ea suie; La ivirea-i zi se face în spelunci de cetățuie, Ca o zi ea intră mândră în palatul ei de stânci; Luna e plină de raze - sub căldura-i - argintoase, Orice stea e-o piatră scumpă - iară florile focoase Giuvaeruri umezite cu luminile adânci. Umede tremur lumine pe boltirea cea albastră. Zâna Dochia cu glasu-i cheam-o pasăre măiastră, Ce sburînd prin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dungi; Pe-umărul Dochiei mândre cântă pasărea măiastră, Valuri râd și-ntunecoasă mână lumea lor albastră. Repezind luntrea bogată pe șiroiurile lungi. Prin pădurile de basme trece fluviul cântării. Cîte-odată între codri el s-dună, ca a mărei Mare-oglindă, de stânci negre și de munți împiedecat Ș-un gigantic lac formează într-a cărui sân din soare Curge Aurul tot al zilei și îl împle de splendoare, De poți număra în fundu-i tot argintul adunat. Apoi iar se pierde-n codrii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
departe, Fuge pe-albele oglinde ale apei ce se-mparte Sub a luntrei plisc de cedru în lungi brasde de argint - Și din ce în ce mai mândre, mai înnalte, mai frumoase Sunt pădurile antice, ele-ngroapă-ntunecoase Cu-a lor vârfuri munții mândri, stâncile ce-n cer se-ntind. {EminescuOpIV 129} Cât de lat să mișce-un fluviu ale apei lui revolte, Arbori de pe mal de-asupră-i se ajung în mândre bolte, Ramurile se-ntrețese, crengile se împletesc, Frunza deasă smălțuește nalta, verdea boltitură, Rîu-n vecinica
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
face, un ocean de lumină, Fluviul a ieșit din codri, în câmpii fără de fine, Cari verzi și înflorite, mîndre-n soare se întind. Dar cât ține răsăritul se-nnalț-un munte mare - El de două ori mai nalt e, decât depărtarea-n soare - Stâncă urcată pe stâncă, pas cu pas în infinit Pare-a se urca - iar fruntea-i, cufundată-n înnălțime, Abia marginile-arată în albastra-ntunecime: Munte jumătate-n lume - jumătate-n infinit. {EminescuOpIV 130} Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de lumină, Fluviul a ieșit din codri, în câmpii fără de fine, Cari verzi și înflorite, mîndre-n soare se întind. Dar cât ține răsăritul se-nnalț-un munte mare - El de două ori mai nalt e, decât depărtarea-n soare - Stâncă urcată pe stâncă, pas cu pas în infinit Pare-a se urca - iar fruntea-i, cufundată-n înnălțime, Abia marginile-arată în albastra-ntunecime: Munte jumătate-n lume - jumătate-n infinit. {EminescuOpIV 130} Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă mare - Ea: înnalt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Abia marginile-arată în albastra-ntunecime: Munte jumătate-n lume - jumătate-n infinit. {EminescuOpIV 130} Iar în pieptu-acestui munte se arat-o poartă mare - Ea: înnalt este boltită și-ntră-adînc în piatra tare, Iar de pragu-i sunt unite nalte scări de negre stânci, Cari duc adânc în valea cea de-acol-abia văzută Și-n pădurile umbroase cu-adîncimi necunoscute Și-n câmpii unde mii râuri s-argintesc plane ș-adînci. Pe acea poartă din munte iese zori în coruri dalbe, Ridicîndu-se în cerul dimineții dulci, rozalbe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu caii arzători, Pe-acolo noaptea răsare blonda lună argintoasă Și popoarele de stele iese-n roiuri luminoase Și pe cer se împrăștie ca de aur sfinte flori. Zeii Daciei acolo locuiau - poarta solară În a oamenilor lume scările de stânci coboară - Și în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun-; Și pe negre stânci trunchiate stau ca-n tron în verdea lume Și din cupe beau auroră cu de neguri albe spume, Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră și răsun-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
de stele iese-n roiuri luminoase Și pe cer se împrăștie ca de aur sfinte flori. Zeii Daciei acolo locuiau - poarta solară În a oamenilor lume scările de stânci coboară - Și în verdea-ntunecime a pădurilor s-adun-; Și pe negre stânci trunchiate stau ca-n tron în verdea lume Și din cupe beau auroră cu de neguri albe spume, Pe când mii de fluvii albe nasc în umbră și răsun-. Cîte-odată-un corn de aur ei răsună-n depărtare, Trezind sufletul pădurii, codrilor
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
armelor lucire, Scuturi ard, carăle treer și vuiesc asurzitor; Iar Saturn cu fruntea ninsă stând pe steaua-i alburie Și-aruncînd ochii lui turburi peste-a vremi-mpărăție Aiurîd întreabă lumea: - Și aceia-s muritori? Colo unde stau Carpații cu de stânci înnalte coaste, Unde paltinii pe dealuri se înșir ca mândră oaste, Munții țeapăna lor frunte o suiau n-albastre bolți; Stau tăcuți ostașii Romei, ridicând fruntea lor lată, Strălucitele lor coifuri, la stîncimea detunată, Unde ultima cetate ridica-n nori
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Cu-a lui mîn-arată drumul la oștirile-i bătrâne Și de dor de bătălie crunt e ochiul strălucit. Astfel arcul nalt din ceruri el îl urcă cu grandoare. Munții lungi își clatin codrii cei antici și-n răsunare Prăvălesc de stânci căciule, salutând întunecat; Iar hlamida lui cea albă svîrle falduri de zăpadă, Când el brațul își ridică strigând stîncelor să cadă, Mișcând codrii de răsună în imperiul lor urcat. {EminescuOpIV 135} Și-n zenit opri oștirea-i peste armia romană
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se uită cu durere la divinii săi străbuni. Iar pe plaiuri verzi de munte oștile-urbei risipite Privesc cerul, zeii dacici, armiile lor pornite - Rupt e șirul lor pe-a locuri de al soarelui foc roș. Pe un trunchi înnalt de stâncă chiar Cesarul stă-n uimire: "Ridicați semnele Urbei înspre-a cerului oștire Și strigați: Cu noi e Roma! " - Codri-adînci și-ntunecoși Clocotesc de lungul freamăt și de-a armelor sunare. Armia: "Cu noi e Roma" - Acvilele-i ard în soare
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și-ntunecoși Clocotesc de lungul freamăt și de-a armelor sunare. Armia: "Cu noi e Roma" - Acvilele-i ard în soare. Van din Sarmisegetusa vin săgeți în roșii ploi, Scuturi se îndrept spre dânsa oprind grindina de-aramă, Zeii urlă - stânci se clatin, norii-n fâșii se distramă Și de fulgeri lungi șiroaie curg în munții rupți și goi. Din Apus vin zeii Romei. Pe o stea de vulturi trasă, Zeus de nori-adunătorul urcă bolta maiestoasă, Mart încoardă arcul falnic spre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pe culmile de munte focuri au aprins străjerii; Ca și pete mari de aur n-umbra văilor adânci, Ele par suspinse-n nouri. Lângă foc străjerii-aruncă Pe pereții suri de piatră umbra lor fantastic-lungă. Armia doarme pe pajiști ridicate și sub stânci. {EminescuOpIV 138} Sub o stâncă lângă focul ce pereții îi afumă, Cesaru-i culcat pe paie, singur, cu-a lui grije numa; Sub el văile adânce pline de neguri și somn. El privea la focuri roșii și la stânci de umbră
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
au aprins străjerii; Ca și pete mari de aur n-umbra văilor adânci, Ele par suspinse-n nouri. Lângă foc străjerii-aruncă Pe pereții suri de piatră umbra lor fantastic-lungă. Armia doarme pe pajiști ridicate și sub stânci. {EminescuOpIV 138} Sub o stâncă lângă focul ce pereții îi afumă, Cesaru-i culcat pe paie, singur, cu-a lui grije numa; Sub el văile adânce pline de neguri și somn. El privea la focuri roșii și la stânci de umbră pline; Ca un clopot clar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și sub stânci. {EminescuOpIV 138} Sub o stâncă lângă focul ce pereții îi afumă, Cesaru-i culcat pe paie, singur, cu-a lui grije numa; Sub el văile adânce pline de neguri și somn. El privea la focuri roșii și la stânci de umbră pline; Ca un clopot clar albastru și stropit cu mii lumine Cerul lumea o cuprinde cu sinistru-i mândru Domn. Amorțit el mișcă limba lui de tunet printre nouri, Trezea, scăpărând printr-înșii, ale văilor ecouri, iar în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Romei semne cu-a lor mort, adânc surâs; Și încet ei trec prin aer privind lung cetatea Dacă, Binecuvântând oștirea spre Apus ei iarăși pleacă, A lor șiruri luminoase împlu aerul de vis. Inrădăcinată-n munte cu trunchi lungi de neagră stâncă, Răpezită nalt în aer din prăpastia adâncă, Sarmisegetusa-ajunge norii cu-a murilor colți; Și prin arcurile-nguste, făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a halelor lungi bolți. 895Și prin arcuri
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
stâlpi și-n muri Luminând halele negre, armuri albe și curate, Atârnate de columne, lănci și arcuri răzimate De păreți - pavezi albastre strălucind pe stâlpii suri. {EminescuOpIV 139} Duci-s nalți ca brazi de munte, tari ca și săpați din stâncă. Crunt e ochiul lor cel mare, tristă-i raza lor adâncă, Pe-a lor umeri spânzur roșii piei de tigru și de leu, Tari la braț și drepți la suflet și pieptoși, cu spete late, Coifuri ca granit de negre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Moartă din flamida neagră ce-l acopere pe el. El vorbește. Și profetic glasu-i secolii pătrunde: Sufletu-i naintea morții lumineaz-a vremii unde; Gândul lui o prorocie - vorba lui mărgăritar; Și l-aude valea-adîncă și L-aud stelele multe. De pe stânca lui Cesarul stă-n uimire să-l asculte - Vorbele-una câte una lunecă-n ureche-i clar: "Vai vouă Romani puternici! - Umbră pulbere și spuză Din mărirea-vă s-alege! Limba va muri pe buză, Vremi veni-vor când nepoții n-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lor; Constelații sângeroase ale boltelor albastre Zugrăvi-vor a lor cale spre imperiile voastre, Fluvii cu de pavezi valuri înspre Roma curgători. "De pe Alpi ce stau de-asupra norilor cu fruntea ninsă, De prin bolți de codru verde, de prin stâncile suspinse, Pe a pavezelor sănii coborî-vor în șivoiu; Cu cenușa pocăinței și-a împlea pământul fruntea, Cu cenușa Romei voastre - moarte legioane, - punte Peste râuri. Și nimica nu se v-alege din voi. Veți ajunge ca-n tâmpire, în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
scoate pe fereastă și coroana-ntunecată De pe frunte o aruncă în abisul văi adânci; Palid, adâncit ca moartea ca o umbră stă în lună, Părul lui de vânt se îmflă, iară vorbele-i răsună Și blestemu-i se repetă repezit din stânci în stînci! {EminescuOpIV 141} Și uimit stetea Cesarul... "Cugeți tu pămînt? - el zise - Avem noi în mâni a lumei soarte sau cortegiu de vise? Hotărâți de-a ta gândire urmăm azi ziua de ieri?... Și în ordinele-eterne mișc-asupra-i universul Oceanele
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
fereastă și coroana-ntunecată De pe frunte o aruncă în abisul văi adânci; Palid, adâncit ca moartea ca o umbră stă în lună, Părul lui de vânt se îmflă, iară vorbele-i răsună Și blestemu-i se repetă repezit din stânci în stînci! {EminescuOpIV 141} Și uimit stetea Cesarul... "Cugeți tu pămînt? - el zise - Avem noi în mâni a lumei soarte sau cortegiu de vise? Hotărâți de-a ta gândire urmăm azi ziua de ieri?... Și în ordinele-eterne mișc-asupra-i universul Oceanele-i de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Au fost ei - și dacă mor ei - suntem noi nemuritori?... Strănepoții?... Rupți din trunchiul ce ni dă viață fertilă, Pe noi singuri ne uitarăm printre secoli făr-de milă. Ei purtau coroane de-aur, noi ducem juguri de lemn... Exilați în stânci bătrâne au umplut ei cu noi lumea, Am uitat mărirea veche, cu rușine chiar de nume, Multe semne de peire și de viață nici un semn. Au fost vremi când pe pământul lor, n-aveau loc să-nmormînte Morții lor... P-inimi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]