6,881 matches
-
deasupra deșertului, evocând un timp mitic. Brook ne prevenise să nu intrăm În aceste ruine cu atitudinea arogantă a turiștilor interesați să se fotografieze lângă coloane și morminte de regi. Odată ajunși, ne-am așezat pe pietre și am rămas tăcuți, lăsându-ne pătrunși de forța impresionantă a locului. Cu mii de ani În urmă, când Persepolis fusese Înălțat pentru a servi drept capitală a imperiului, acest loc era perceput ca un centru de spiritualitate. Au trecut peste treizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ei, am reluat În toamnă la New York spectacolul, Încercând să adaptăm totul la spațiul Închis. Copaci vii, aduși din serele din New Jersey, pământ și iarbă „organică“ erau plasate cu grijă În spațiu. Cu ajutorul scenografului japonez Jun Maeda (un meșter tăcut și genial, care scotea minuni lucrând cu un fierăstrău medieval minuscul - cu ajutorul căruia a clădit decorurile la toate piesele pe care le-am lucrat acolo!), am jucat pe poduri ridicate peste mici Întinderi de apă, pe care spectatorii treceau ca să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de goana după reputație și expresie personală. La vechii egipteni a vrea să te faci „cunoscut“ ca artist, a-ți afișa numele, erau lucruri considerate dăunătoare propriei dezvoltări, exact opusul tendinței noastre de a căuta celebritatea... Am stat câtva timp tăcut, față În față cu Sfinxul. L-am privit atent și pentru o clipă m-am simțit golit de orice ambiție. Pentru o clipă am respirat bucuros, eliberat de veșnicul meu Însoțitor, orgoliul. După o călătorie liniștită și feerică pe Nil
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
la repetițiile Pescărușului, Îmi Închipuiam cât de mult trebuie să-i fi ajutat pe actori să Înțeleagă subtextul atât de alunecos al frazelor lui. Dar cu Cehovii contemporani lucrurile au mers puțin diferit. Walker părea un tip timid, ascuns și tăcut. Cum intențiile piesei lui și relațiile dintre personaje erau destul de absconse și de enigmatice, eu și actorii Îl asaltam cu Întrebări, dar curând ne-am dat seama că el nu se simțea confortabil printre noi, În concretul teatrului, unde nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și proaspete. Înainte de a fi adunate de o slujnică pentru a fi duse Într-un loc necunoscut de ea, locul de execuție, care n-o interesa, mama mai stătea o clipă să le admire, cu o privire strălucitoare de satisfacție tăcută. Deseori se Întâmpla ca la sfârșitul vreunei zile ploioase, soarele să mai licărească palid Înainte de a apune deasupra mesei jilave pe care erau Întinse ciupercile ei, foarte colorate, unele purtând urmele vegetației din jurul lor - câte un fir de iarbă lipit
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
aproape de buze, În timp ce Întinde mâna dreaptă spre cartea următoare. Pe inelar sclipesc două verighete - a ei și a tatei, care, fiindu-i prea largă, este legată de a ei cu o ață neagră. Ori de câte ori văd morții În vis, Îmi apar tăcuți, mâhniți, ciudat de deprimați, cu totul altfel decât erau În viață. Îi simt, fără să mă mir, În locuri pe care nu le-au vizitat niciodată În timpul existenței lor pământene, În casa vreunui prieten de-al meu pe care nu
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
se aude sub bătăile inimii tale. Într-un basm englezesc pe care mi l-a citit odată mama, un băiețel se dăduse jos din patul din poză și călărise pe calul lui de lemn pe o cărare pictată Între copaci tăcuți. În timp ce Îngenuncheam pe pernă, Învăluit de somnolență ca Într-o ceață și cu senzația de confort produsă de pudrarea cu talc, Îmi imaginam că mă cațăr În tabloul de deasupra patului și mă afund În pădurea de ulmi fermecată - pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
numit loden. Eram captivat de modul În care folosea radiera specială pe care o ținea În buzunarul de la vestă, de felul În care ținea foaia bine Întinsă și apoi curăța cu dosul degetelor, „gutele percii“ (cum spunea el). Trist și tăcut, Îmi ilustra legile de fier ale perspectivei: trăsăturile lungi și drepte ale creionului ținut elegant În mână și incredibil de bine ascuțit, făceau ca liniile camerei pe care o crea din nimic (pereți abstracți, tavan și podea pierzându-se În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Dictée, În timp ce Mademoiselle cotrobăia prin colecția ei de teste de ortografie după un pasaj solid, dificil. 5 Între timp decorul se schimbă. Copacul plin de promoroacă și uriașul troian de zăpadă cu gaura lui gălbuie fuseseră curățate de un servitor tăcut. După-amiaza de vară este Însuflețită de nori repezi care Înfruntă albastrul cerului. Pe cărările grădinii se mișcă umbre cu ochi. Brusc, lecția ia sfârșit și Mademoiselle ne citește pe veranda unde rogojinile și scaunele Împletite degajă un miros tare, de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acele poiene luxuriante sortite să nu fie niciodată explorate, pe care le zărești de la geamul vagonului-restaurant al unui tren transcontinental. La capătul Împărăției fermecate a ierbii, se Înălța, ca un zid, pădurea. Acolo hoinăream, examinând trunchiurile de copaci (partea vrăjită, tăcută a unui copac) În căutarea unor minusculi fluturi de noapte denumiți În Anglia Pugs - mici vietăți delicate care ziua se lipesc de suprafețele pestrițe cu care se amestecă aripile lor plate și abdomenele Întoarse În sus. Acolo, pe fundul mării
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
miez ursuz mai multe straturi de recruți - verișori de aceeași vârstă cu noi care Întâmplător erau disponibili, diverși copii cu care ne Întâlneam În fiecare iarnă la petreceri mai mult sau mai puțin plicticoase, câțiva colegi de școală (neobișnuit de tăcuți - dar din păcate observau fiecare fleac) și copiii servitorilor. După ce blânda și optimista mea mamă i-a dat mână liberă, Lenski a Închiriat un aparat complicat și a angajat un student de la universitate, cu o figură abătută, pentru a-l
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-uri de șase gloanțe. În ciuda interesului meu față de luptă (... amândoi au fost răniți... sângele țâșnea pe toată suprafața pardoselii acoperite cu nisip), nu m-am putut abține să nu părăsesc În imaginația mea saloon-ul, ca să mă amestec În mulțimea tăcută adunată În fața hotelului pentru a desluși (În „Întunericul Înmiresmat“) anumite señoritas „cu o profesiune dubioasă“. Cu și mai multă emoție am citit despre Louise Pointdexer, frumoasa verișoară a lui Calhoun, fiica unui plantator de trestie de zahăr, „cel mai nobil
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pontonului pe jumătate sfărâmat, acoperindu-și sânii cu brațele Încrucișate, pentru a se feri de vântul dinspre răsărit, În timp ce scotea limba provocator spre urmăritorii ei. Cealaltă imagine aparține unei sâmbete din vacanța de Crăciun a anului 1916. Priveam de pe peronul tăcut, Înveșmântat În zăpadă, al micii gări Siverski de pe traseul trenului de Varșovia (era cea mai apropiată de moșia noastră) un crâng argintiu din depărtare care devenea plumburiu sub cerul serii și așteptam să apară dâra de fum violet-Închis a trenului
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Dașa, Tamara și Lena au fost aici.“ sau „Jos Austria!“. Furtuna s-a sfârșit repede. Ploaia, o cădere violentă de apă, sub care copacii se clătinaseră și se smuciseră, a fost redusă dintr-odată la niște linii oblice aurii și tăcute, ce se izbeau, când scurte când lungi, de fundalul tot mai domoalei agitații vegetale. Vârtejuri de albastru voluptuos se desfășurau Între nori măreți - grămadă peste grămadă de alb pur și cenușiu purpuriu, lepota („frumusețe maiestuoasă“, În rusa veche), mituri mișcătoare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Tamarei. În acea după-amiază tăcută de iulie, când am descoperit-o stând total nemișcată (doar ochii i se mișcau) Într-un crâng de mesteceni, părea să se fi ivit spontan acolo, printre acei copaci ce stăteau de pază, cu plinătatea tăcută a unei manifestări mitologice. A omorât cu palma o muscă de cal pe care o așteptase să coboare și a plecat după două alte fete, mai puțin drăguțe, care o strigau. Le-am văzut imediat, dintr-un punct de observație
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
croită printre tufele de iasomie, din care picura ploaia, urca un povârniș abrupt. Trebuia să cobor din șa și să-mi Împing bicicleta. Când ajungeam În vârf, lumina mea vie dansa pe porticul alb cu șase coloane din dosul conacului tăcut și cu obloanele trase - tăcut și cu obloanele trase este probabil și astăzi, după o jumătate de secol, conacul unchiului. Acolo, Într-un colț al adăpostului boltit de unde urmărise șerpuirile luminii mele În urcuș, Tamara aștepta, cocoțată pe parapetul lat
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
din care picura ploaia, urca un povârniș abrupt. Trebuia să cobor din șa și să-mi Împing bicicleta. Când ajungeam În vârf, lumina mea vie dansa pe porticul alb cu șase coloane din dosul conacului tăcut și cu obloanele trase - tăcut și cu obloanele trase este probabil și astăzi, după o jumătate de secol, conacul unchiului. Acolo, Într-un colț al adăpostului boltit de unde urmărise șerpuirile luminii mele În urcuș, Tamara aștepta, cocoțată pe parapetul lat, rezemată de o coloană. Stingeam
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
șevalete cu desene - până când un veteran al campaniei turcești, cu gură spurcată, ne-a amenințat că o să cheme poliția. De la aceste mari muzee am avansat la unele mai mici, de pildă Muzeul Suvorov, din care Îmi amintesc o sală foarte tăcută, plină de armuri și tapiserii vechi, flamuri de mătase sfâșiate și mai multe manechine cu peruci, cu cizme grele și uniforme verzi stând de strajă deasupra noastră. Dar oriunde ne duceam, invariabil, după câteva vizite, un paznic bătrân, cu ochi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și acolo au rămas și după plecarea lui. Apoi, Într-o zi de primăvară a anului 1918, când puful roz al florilor de migdali Însuflețea versanții mohorâți ai munților, bolșevicii au dispărut, fiind Înlocuiți de o armată germană ciudat de tăcută. Rușii patrioți erau sfâșiați Între senzația de ușurare animalică de a fi scăpat de călăii băștinași și necesitatea de a recunoaște că Își datorează izbăvirea unor invadatori străini - și pe deasupra germani. Aceștia pierdeau Însă războiul În vest și veneau la
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
al vieții. Drama unui om, drama unei umanități. Conflictul lui Ștefan cu sine; conflictul lui cu lumea, conflictul lui cu destinul. Câmpul de bătălie nu este numai exterior, ci și în conflicte interioare, în adâncul sufletelor unde se dau bătălii tăcute, neștiute, dar nu mai puțin devastatoare, care, uneori, le depășesc chiar pe cele exterioare. Eroii meditează, își pun întrebări, caută răspunsuri la problemele existențiale, care sunt ale lor, dar nu mai puțin și ale noastre: în acest sens, "Patimile" devine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cufundat în rugă nu clintește... Nu clintește nici la a doua bătaie, nici la scrâșnetul ruginit al balamalelor. Așteaptă, sunt în rugăciune, șoptește bătrânul fără să ridice capul. În obscuritatea chiliei, abia se deslușește omul rezemat cu spatele de ușă, tăcut, respectându-i ruga... Șuierul vântului, ploaia și tusea seacă a străinului. Bătrânul își face cruce, smerit, se ridică greoi, bătrânește: e un călugăr înalt, uscat, gârbovit, cu barbă albă, într-o rasă neagră, ponosită, peticită, legată cu o funie. Fii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
alarma Duma. Toți sar, își ridică armele. Ștefan se apropie șchiopătând, ducând calul de dârlogi, însoțit de boier Vlaicu. E cu capul gol, cu pletele năclăite de sudoare, înzăoat, cu platoșa turtită... Se sprijină de țeava tunului... Respiră adânc... Rămâne tăcut, cu privirile ațintite peste câmpul de bătălie: Și războiul aista, îngână el, dar nimeni nu deslușește ce bolborosește el acolo. Simte răsuflarea caldă aburindă a calului ce-și freca botul de umărul lui. Îl mângâie pe coamă cu drag și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în Ceruri", mormăie el. Dac-ar fi după mine, le-aș pohti mai abitir pe cele pământene. Din păcate, nu se grăbește nimeni să mi le dea... Aaa! se adresează el unui boier înalt, frumos, cu tâmplele argintii, ce stătea tăcut, retras, mai în spate, boier Isaia! Dragul meu! Poftește mai în față! Așa-așa... Ca rudă apropiată a Domnului, s-ar cuveni să stai în față, să fii pildă tuturor că Domnul din Ceruri a fost milostiv cu tine și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
mine. Într-o zi, mi-am luat inima-n dinți și l-am întrebat, așa, într-o doară, chipurile "Ce facem dacă...?" S-a uitat urât la mine: "Nici nu mă gândesc", a mârâit el. Două zile, a stat apăsat, tăcut. Apoi, mi-a răspuns răstit: "De-o fi să... O să-l rog pe Mateiaș... Un loc de refugiu, undeva în Transilvania..." Iar pribegi, iar, Dumnezeule! îngână Maria chinuită. De ce să punem răul înainte? râde el forțat. "Năzdrăvanul ista, fași el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
gol", îl străfulgeră un gând. O săgeată rătăcită în bătălie din spate. Nu se știe de cine slobozită, nu se știe de unde, propune Alexa. Nu... nu... Și-aiasta-i încă cu primejdie. Sângele mânjește, lasă urme. Lovitura trebuie să vină pe furiș, tăcută, nevăzută, neștiută, fulgerătoare, ca mușcătura de năpârcă mortală. Un praf, un prăfuleț cât o buburuză, o înghițitură strecurată... Am cercat-o: a doborât un taur. Otrava! Câte capete încoronate n-au fost trimise în iad cu un prăfuleț cât o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]