7,731 matches
-
Totul te acaparează și te uimește deopotrivă! Ce poți spera este doar o serie de reveniri pe aceste meleaguri spectaculoase, pentru a te minuna iar și iar de ceea ce reușește să construiască (autostrăzi, viaducte peste golfuri, zgârie nori din ce în ce mai înalți, tuneluri în stâncă pentru alte linii de metrou etc.) întrun termen record, acest popor atât de disciplinat și de motivat. CU ADRENALINA LA MAXIMUM, LA CURSELE DE CAI Firea locuitorului din Hong Kong este de a paria pe orice. El trăiește cu
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
două perechi de cabluri dus-întors, din zona de jos a parcului, până sus în zona montană a aceluiași parc. Trenul elegant, realizat după excavarea pământului pe o distanță de 1,3 km, seamănă cu un submersibil și poate transporta prin tunel o mulțime impresionantă de oameni, din Waterfront, până în Summit. În el, turiștii au emoții puternice prin simularea de întâlniri cu creaturi din adâncurile mării. Ocean Park, deschis în 1977 pe o suprafață de 17 ha, ocupă în prezent circa 87
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
3,02 km pătrați, micro insulița Lam Chau de 0,08 km pătrați și recuperarea de pe fundul mării adiacente a 9,38 km pătrați), precum și un oraș și un sat nou construite (Tung Chung și Ngong Ping), sau să construiești tuneluri pe sub mare, să aduci nisip din zone îndepărtate pentru a forma o nouă plajă pentru turiști, sau să transformi satele în orășele într-un timp record. Această „rețetă” a progresului se aplică peste tot: în Noile Teritorii, în Kowloon sau
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
timp record și contra cronometru, ca într-o olimpiadă a sportivilor, s-a aplicat și în Lantau. Din Hong Kong poți ajunge în Lantau cu metroul care, fără conductor, se deplasează cu circa 100 de km pe oră pe poduri, prin tuneluri pe sub mare sau pe uscat (când ai șansa să mai observi și Soarele!), cu feribotul sau elicopterul, dar poți folosi și autobuzul cu două nivele sau taxiul, care ducându-te pe rețeaua de autostrăzi și poduri construite peste viaducte, îți
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
pe la ora 21.30. M-am dus la subsol și am intrat singur. Nu a venit nimeni cu mine. Am intrat în buncărul în care a stat mareșalul Antonescu, atunci când a dat ordinul să-i atace pe legionari. Erau două tunele. Nu am mers până la capăt. Nu mi-era frică. Un tunel ducea spre Muzeul Țăranului Român, altul spre stânga, probabil spre metrou. Avea cam 1,70 înălțime, era rotund, luminat și avea mult praf. Nu erau urme. M-am întors
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
intrat singur. Nu a venit nimeni cu mine. Am intrat în buncărul în care a stat mareșalul Antonescu, atunci când a dat ordinul să-i atace pe legionari. Erau două tunele. Nu am mers până la capăt. Nu mi-era frică. Un tunel ducea spre Muzeul Țăranului Român, altul spre stânga, probabil spre metrou. Avea cam 1,70 înălțime, era rotund, luminat și avea mult praf. Nu erau urme. M-am întors. Aveau cantină, dușuri, grup sanitar, cabinet medical. Erau trei intrări: în stânga
Dracul zidit by Viorel Patrichi () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100968_a_102260]
-
au poposit aici. Drumul până pe vârful dealurilor l-am făcut cu autocarul, iar la capăt am dat de o parcare enormă cu foarte multe autocare. Urcușul până la mânăstire a fost foarte interesant, pe o potecă tăiată în piatră și un tunel care a fost săpat ca să ușureze accesul călugărilor, ca și al vizitatorilor. M-a fascinat modul în care urcau călugării pe vremuri sus, într-o plasă legată de o funie, carte era trasă sus de un scripete. Acesta se mai
Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1050]
-
paterice? Cum spui, cinstite Părinte, să te supun la paterice, în pustiul încercărilor, cum scrie la Pateric. De-asta sunt aici, nu ca să te povățuiesc! Iscoditor mai ești! — Sunt chiar iscoada, Sfinția Ta! În străfundurile dragostei stă ascunsă mila. Este tunelul subteran al vieții, pătimirea pentru faptul că exiști în afara vieții tale. Și, tocmai din această pricină, cei cărora li se face milă de ei înșiși pierd din destin. Nu cumva suferiți de ceva? - Da, sunt ființă muritoare! În clipele de
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
face mai puțin resimțit - că sunt oricum constrâns să formez „aceeași“ societate cu astfel de oameni. Vrând-nevrând, suntem aceeași specie. Însă gândul, acest dar nemeritat, când prinde să se înfiripe, își creează propriul labirint de mișcări și sapă pe dinăuntru tuneluri, canale și conducte. Și, cu asemenea săpături în noi, devenim, încetul cu încetul, minerii propriei noastre experiențe. Gândul ne face să fim ceea ce nu înțelegem că „facem“: întrucât gândul ne face să fim tot ceea ce, în chip fizic, nu putem
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Este destinul o idee sau conjuncția unor forțe reale? Să spunem, mai întâi, că destinul nu urmărește pe cineva așa cum face pisica cu șoarecele. Deși, uneori, ni se pare, celor care au antena experienței de viață, că trecem printr un tunel și că, acolo, pe acest culoar, condițiile se îngustează sub presiunea unei forțe superioare. Această ezitare privind natura destinului este suficientă pentru a ne împiedica să precizăm în ce constă el exact. Noțiunea de destin se află, ca și alte
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
se aude un pocnet puternic, semn că iar s-a rupt. De dimineață, pe lîngă linia tehnologică e o agitație continuă. Sub bluzele de salopetă, maiourile muncitorilor sînt leoarcă. Ferește, ferește! strigă unul, alergînd cu cîrligul de metal întins printre tunelurile de încălzire, în vîrful căruia poartă capătul benzii de polimer. Valțurile preiau banda, motoarele trag din greu, iar rolele din capăt aruncă în afară primii metri din fîșia care se lățește văzînd cu ochii. Apoi se aude o bubuitură pe la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
și Îl duse cu el. Stomp spuse: — Wendell White. Cum merge treaba, paesano? — Cam nasol. Cum merge treaba cu Lana Turner? — Și mai nasol. Cine ți-a spus? — Mickey C. Teitlebaum izbucni În rîs. — Cred că are o gaură cît tunelul de pe Strada 3. Johnny pleacă diseară cu ea la Acapulco, În timp ce eu mi-o pun cu Manuela Cinci Degețele. White, ce te aduce aici? Nu te-am văzut de cînd Dick Stens lucra pentru mine. — Îl caut pe Dublu Perkins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
totul pare să fie o banală muncă intelectuală: revizuirea unei traduceri. În fond, însă, este vorba de o experiență singulară pe care, pe lume, au mai făcut-o doar câțiva oameni: cei care, ca și noi, au pătruns în acest tunel deschis de mintea unui om și care reprezintă, poate, cea mai lungă călătorie a gândului către "capătul nopții". Nici unul dintre traducătorii lui Sein u. Zeit nu s-a încumetat să spună ce anume a trăit. Singurătatea celui care a făcut
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să privească din barul de vară cum se lasă umbra nopții peste pajiștea terenului de polo, făcînd să se prelungească grădina pînă departe În zarea Întunecoasă și cum terenul de minigolf, care era ca o bijuterie, roșu cu căsuțe albe, tuneluri, podețe și coline, se cufunda și el În Întuneric, dar păstrîndu-și totuși culorile, chiar dacă erau mult mai estompate. Înaintea privirilor lui, verdele, albul și roșul luau negrul cu asalt. În seara aceea, Juan Lucas tocmai adăugase o nouă dimensiune plăcerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
de parcă urma să îi pocnească urechile. O senzație amorțită și difuză de alienare. Singura realitate palpabilă era agonia degetelor sale amorțite de la picioare. Poate... poate... poate au vrut să spună Dublin, New York. —Dublin, Irlanda, spuse Calvin Carter ca ecoul unui tunel lung, spulberând și ultima ei picătură de speranță. Nu îmi vine să cred că mi se întâmplă mie asta. —Irlanda? —Locul acela mic și umed de pe partea cealaltă a Mării Irlandei, explică generos Barry. Unde se bea mult, spuse Lisa leșinată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
zona depresiunii Câmpulung. După ce prima cale ferată din Bucovina, anume Nepolocăuți- Cernăuți-Ițcani, era construită în anii 1866-1869 (cit. I. Nistor), cu ramificația Dornești-Rădăuți abia în 1889, în 1888 a fost construită calea ferată Dărmănești-Câmpulung, cu prelungire până la Vatra Dornei, prin tunelul de la Mestecăniș. Direcția de Mișcare a Căilor Ferate Bucovinene se găsea la Cernăuți, dar Direcția Generală își avea sediul la Stanislavov, în Galiția. Înglobarea căilor ferate bucovinene în cele ale Galiției a adus un import masiv de impiegați străini. Ulterior
Cuvântul - dinspre şi pentru oameni... : declaraţii politice, texte de presă, discursuri, interviuri, corespondenţă by Sanda-Maria ARDELEANU () [Corola-publishinghouse/Journalistic/100953_a_102245]
-
Opaițul proiecta un halou vaporos la picioarele noastre. Bea se opri În pragul labirintului, uluită. Am zîmbit, recunoscînd pe chipul ei aceeași expresie pe care tata trebuie că o văzuse pe chipul meu cu ani În urmă. Am pătruns În tunelurile și galeriile labirintului, care scîrțîia la fiecare pas. Semnele lăsate la ultima mea incursiune erau acolo. — Vino, vreau să-ți arăt ceva, am zis. Nu o dată am rătăcit traseul și am fost nevoiți să ne Întoarcem o bucată de drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Îngrijorare și fascinație. Busola mea mintală Îmi sugera că ruta noastră se pierduse Într-un amalgam de spirale ce urca Încetișor spre măruntaiele labirintului. În cele din urmă, am izbutit să-mi refac pașii prin hățișul de culoare și de tuneluri, pînă cînd am apucat-o pe un coridor Îngust care părea o pasarelă Întinsă spre beznă. Am Îngenuncheat lîngă ultimul raft și mi-am căutat vechiul prieten ascuns Îndărătul rîndului de tomuri Îngropate sub un strat de praf ce strălucea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
zise Fermín. Ia un Sugus, care vindecă orice. Ieșind din cafenea, Fermín insistă să luăm un taxi pînă la colegiul San Gabriel și să lăsăm metroul pentru altă zi, argumentînd că era o dimineață de mai mare dragul și că tunelurile sînt pentru șobolani. — Un taxi pînă la Sarriá costă probabil o avere, am obiectat eu. — SÎntem invitați de Casa de Economii pentru Cretini, mi-o reteză Fermín. Căci aici patriotul mi-a dat greșit restul și am făcut o afacere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Fernando, restul băieților Îl considerau ceva mai puțin decît un lacheu nedorit, mișuna singur prin grădini și curțile interioare, fără să intre În contact cu nimeni. De atîta rătăcit prin colegiu, ajunsese să știe pe de rost toate cotloanele edificiului, tunelele din pivnițe, pasajele ce urcau În turnuri și tot soiul de tainițe labirintice de care nu-și mai amintea nimeni. Era lumea sa secretă și refugiul său. Avea mereu la el un briceag sustras din sertarele lui taică-su și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
venit la Santa Lucía. Eu sînt maica Hortensia, cea care v-am chemat. Urmați-mă. O urmarăm pe maica Hortensia fără să spunem nici pîs de-a lungul unui coridor cu aspect de peșteră al cărui miros Îmi aminti de tunelele de la metrou. Coridorul era flancat de niște cadre lipsite de uși, dincolo de care se zăreau săli iluminate de lumînări, cu șiruri de paturi rezemate de perete și acoperite cu plase Împotriva țînțarilor ce se ondulau ca niște lințolii. Îndărătul perdelelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
erau pastilele alea? — Alifia lui Morfeu. Ai să adormi buștean. Nu, acum nu pot... Am continuat să bîigui pînă cînd pleoapele și lumea s-au prăbușit fără drept de apel. A fost un somn negru și gol, un somn de tunel. Somnul celor vinovați. Se lăsa seara cînd lespedea acelei letargii s-a risipit și am deschis ochii Într-o Încăpere Întunecată, străjuită de două lumînări istovite care pîlpîiau pe noptieră. Fermín, răpus În fotoliul din colț, sforăia cu furia unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
un rîu de nisip strălucitor din care se Înălțau felinare și copaci, asemenea unor catarge Într-o negură deasă. VÎntul spulbera zăpada În rafale. M-am dus pînă la stația de metrou de la Spitalul Clinic și m-am cufundat În tunelele de abur și de căldură la mîna a doua. Hoarde Întregi de barcelonezi, care obișnuiau să confunde zăpada cu miracolele, comentau caracterul neobișnuit al intemperiei. Ziarele de seară plasau știrea pe prima pagină, cu fotografii cu Las Ramblas acoperite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
seară plasau știrea pe prima pagină, cu fotografii cu Las Ramblas acoperite de zăpadă și cu izvorul de la Canaletas Înțesat de stalactite. „Ninsoarea secolului“, promiteau titlurile. M-am prăbușit pe o bancă de pe peron și am tras În piept de tuneluri și de funingine adus de rumoarea trenurilor nevăzute. De cealaltă parte a liniilor, pe un afiș publicitar, proclamînd farmecul parcului de distracții din Tibidabo, apărea tramvaiul albastru, iluminat ca la moși, iar În spatele lui se zărea silueta vilei familiei Aldaya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am oprit la jumătatea traseului și am scrutat bezna ce inunda parterul. CÎnd venise, Fumero lăsase ușa de la intrarea principală deschisă. VÎntul stinsese lumînările și spulbera Înăuntru volburi de zăpadă. Frunzele uscate și Înghețate dansau pe tavan, plutind Într-un tunel de luminozitate prăfoasă prin care se insinuau ruinele din casă. Am mai coborît patru trepte, sprijinindu-mă de perete. Am Întrezărit o sclipire a vitrinei de la bibliotecă. Încă nu-l detectasem pe Fumero. M-am Întrebat dacă nu cumva coborîse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]