6,602 matches
-
ocrotitoarea femeilor însărcinate și a tinerelor femei pregătite să cucerească bărbații. Uneori era reprezentată ca o femeie cu cap de leu și, mai frecvent, ca o pisică în flăcări. În Egiptul antic pisicile erau venerate, erau considerate sfinte, de aceea uciderea, chiar și din greșeală, a unei pisici era pedepsită cu moartea. Pisicilor sfinte li se ridicau temple iar după moarte erau mumificate. Qadesh este zeița sexualității, a dragostei la egipteni și la babiloneni. Este și protectoarea animalelor și a fertilității
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
la Islam și devenită Hasseki Hürrem / Distinsa jovială, l-a cucerit pe sultanul Soliman Magnificul (1520-1566) cu frumusețea, inteligența și talentul ei literar, a devenit soția lui și, pentru a-și impune fiul ca urmaș la tron, a uneltit pentru uciderea altui pretendent, fiul primei cadâne, Mustafa, și astfel fiul ei, Selim al II-lea, a devenit sultan. Unele femei din harem se distingeau de majoritatea orientalelor erau europence răpite de pirați și vândute sultanilor și vizirilor ca sclave. Dintre acestea
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
Cassius o descria ca fiind adulterină, curtezană și prostituată ce îndemna și pe alte femei s-o urmeze. Pentru a-l deruta pe Claudiu, Valeria îi trimitea femei în dormitor. Frecventa, de curiozitate, deghizată, bordelurile Romei. Distrugea femeile rivale, ordona uciderea bărbaților care-i respingeau favorurile. O victimă a ei a fost Valerius Asiaticus, acuzat de complot și condamnat la moarte, în realitate ea râvnea la grădinile aflate în proprietatea lui. Pentru că nu-i găsea o vină nobilului Caius Silanus, soțul
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
care l-a copleșit cu daruri, l-a obligat să-și părăsească soția, l-a sprijinit să ajungă consul, se spune că, în taină, s-ar fi căsătorit cu el. Aflând de el și de alți bărbați, Claudiu a ordonat uciderea lor. Tot la ordinul lui Claudiu, prin libertul Narcissus, Valeria Messalina a fost ucisă. Împăratul, după ce a primit vestea uciderii ei, și-a continuat netulburat ospățul. La scurt timp, Claudiu s-a căsătorit cu Agrippina, mama lui Nero. Și Valeria
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
spune că, în taină, s-ar fi căsătorit cu el. Aflând de el și de alți bărbați, Claudiu a ordonat uciderea lor. Tot la ordinul lui Claudiu, prin libertul Narcissus, Valeria Messalina a fost ucisă. Împăratul, după ce a primit vestea uciderii ei, și-a continuat netulburat ospățul. La scurt timp, Claudiu s-a căsătorit cu Agrippina, mama lui Nero. Și Valeria Messalina a atras atenția istoricilor, literaților, cineaștilor care i-au perpetuat, real și fantezist, imaginea. Sabina Popaea (31 / 32-65) Trecea
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
de ani, s-a folosit de intrigi pentru a-l instala pe scaunul papal și acesta a devenit papa Ioan al XI-lea (931- 935). A făcut în așa fel încât să se descotoresească de insignifiantul ei soț Alberic, aranjând uciderea lui și căsătoria cu fratele lui, cumnatul ei. Chiar papa Ioan al XI-lea, fiul ei, a fost acela care a oficiat căsătoria. Numai că, în timpul banchetului ce a urmat ceremoniei de căsătorie, fiul legitim cu marchizul Alberic, Alberic al
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
fost posibil dacă îi putea oferi un moștenitor împăratului. A născut, într-adevăr, un băiat, dar nu a trăit decât câteva luni. De ciudă și geloasă pe celelalte concubine ale împăratului care nășteau copii, în special băieți, punea la cale uciderea femeilor și a copiilor. Un apropiat de încredere al împăratului a ajutat o tânără însărcinată să aducă pe lume un copil și să-i apere, și pe mamă și pe copil, de răutatea și răzbunarea doamnei Wan, adăpostindu-i într-
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
tot la intervenția tatălui, soțul ei a fost găsit mort în Tibru. Altă căsătorie a fost stabilită cu Alfons de Aragon, duce de Biseglia, fiul regelui din Neapole. De el s-a legat puternic afectiv, de aceea a suferit din cauza uciderii lui și s-a retras la o mânăstire. A revenit și s-a conformat planurilor suveranului pontif. După ce Alexandru al VI-lea s-a aliat cu regele Franței, Carol al VIII-lea, ducele de Biseglia a părăsit-o pe Lucrezia
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
aceleași personaje, constituie un tot. Acțiunea fiecăreia dintre ele o urmează pe cea dinainte. Răzbunării Clitemnestrei, care, în prima piesă, îi reproșează lui Agamemnon sacrificarea fiicei lor, Ifigenia, îi urmează, în Hoeforele, răzbunarea lui Oreste care îi reproșează mamei sale uciderea tatălui său. Cea de-a treia piesă pune capăt acestei serii de crime dictate de sălbatica lege a talionului, instituind, sub egida Atenei, primul tribunal, în care Oreste este judecat. Trilogia cu legătură este repede abandonată la Atena 15. Condițiile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
atrage un al doilea; și lămurirea unei intrigi nu-i lasă deloc pe actori să se odihnească, pentru că îi însărcinează cu rezolvarea uneia noi." În Examen la Horace, chiar Corneille subliniază defectele tragediei sale, care păcătuiește în privința unității de acțiune. Uciderea lui Camille creează un al doilea pericol pentru Horace, care riscă să fie condamnat ca ucigaș al surorii sale, când tocmai scăpase din primul pericol, în lupta împotriva Curiaților. Corneille face aceeași constatare pentru Theodora, fecioară și martiră (Théodore, vierge
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
reiese din judecata emisă de Chapelain în Sentimentele Academiei franceze asupra tragi-comediei Cidul, atitudinea Ximenei nu satisface "conveniența", căci ea este în contradicție cu rangul eroinei. Faptul că Ximena acceptă să-l primească pe Rodrigo la ea în apartamente, după uciderea tatălui său, este taxat ca neverosimil. Este imposibil ca o fată tânără de obârșie nobilă, care a primit cea mai perfectă educație, și care este prezentată drept plină de virtuți la începutul piesei, să ia în căsătorie pe ucigașul tatălui
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în octombrie 1829. Unele pasaje au fost foarte prost primite, uneori huiduite, de partizanii Clasicismului, înspăimântați de scena cu beția lui Cassio, considerată grosolană, de apariția, în mai multe rânduri, a termenului "batistă"77, considerat de o vulgaritate nelalocul ei. Uciderea Desdemonei, strangulată sub ochii spectatorului, a șocat o mare parte a publicului. Iată ce scrie Vigny cu privire la acest lucru: "Puteți să credeți voi, englezii! Voi care știți ce cuvinte sunt spuse în tragediile lui Shakespeare, că muzei tragice franceze sau
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Într-o lume ce devine exponențial independența. Balade autentic istorice sunt cele referitoare la anumite personalități marcante din istoria poporului nostru, așa cum este și cea intitulată Constantin Brâncovanu, din colecția realizată de Vasile Alecsandri. Balada pornește de la un fapt real - uciderea domnitorului român Constantin Brâncoveanu și a celor patru fii ai săi de către turci la 15 august 1714 - , dar senzațional, care a stârnit o impresie puternică asupra tuturor. Întreaga opera stă sub semnul puterii: pe de o parte, textul face referire
Din suflet de creștin. Ediția a V-a by Florina-Olimpia Lupiș () [Corola-publishinghouse/Science/91775_a_92317]
-
o teapă cu el. În rest, se îngrijește să etaleze un fel de viață mai „subțire”, cu recuzită, obiceiuri și figurație potrivite cu noile lui cinuri. Pragul ultim al ignominiei lui Păturică este imaginat de autor a fi trădarea și uciderea lui Tudor Vladimirescu în schimbul isprăvniciei pe două județe. Dar roata norocului intră impetuos pe panta ei declinantă odată cu revenirea în scaunul țării a unui domn pământean, care face dreptate și pedepsește aprig pe ticălos, tot atunci aflându-și cuvenitul sfârșit
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286992_a_288321]
-
Însemne cultuale sau idoli (Stellmoor, Meiendorf). În ciuda criticilor recente, nu trebuie respinsă ipoteza unor rituri de „oferire a primelor roade”. Acum aproape 90 000 de ani, astfel de rituri ar fi putut Însoți primele incursiuni umane În Alpi, sub forma uciderii cerbilor la mare altitudine (Fedele, 1993). Manipularea rituală, deja menționată, a corpului animal și uman Înflorește timp de milenii de-a lungul țărmurilor de vest ale Mediteranei, de la Provence la Maghreb. În aceleași regiuni se dezvoltă pictura rupestră la vedere
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Întreceri de vânătoare folosindu-se de un ucigaș plătit. În spatele redactării actuale a textului se recunoaște o temă mitică străveche ce se referă la figura arhaică a „Stăpânei animalelor”; aceasta se răzbună pe un vânător ce se făcuse vinovat de uciderea unui număr impresionant de animale sălbatice sau de faptul că nu a cinstit prescripțiile ritului, ofensând divinitatea patroană a lumii animale. O astfel de temă arhaică, atestată În multe alte mitologii trebuie să fi fost reelaborată În funcție de tematica viață/moarte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
nu cu cele de animal, indică faptul că trupurile erau arse ritualic. Mai dificil de stabilit este faptul dacă toți copiii au fost uciși sistematic sau dacă erau arse și trupuri de copii deja morți. Probabil, Într-o anumită măsură, uciderile au avut Într-adevăr loc, deși tradiția clasică poate să fi exagerat proporțiile reale al fenomenului. În ceea ce privește escatologia, indicii indirecte și obiceiuri funerare (obiecte funerare de mărime variabilă) dovesc credința Într-un soi de supraviețuire a defunctului În viața de
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
duce cu gândul la executarea fiilor lui Saul de către ghibeoniți (2 Samuel 21,1-14). În orice caz, tradițiile referitoare la sacrificiile umane mai ales În regiunea În discuție, reunite cu dovezile arheologice, Întăresc posibilitatea ca templul să fi fost destinat uciderii ritualice de persoane, În contexte puțin clare și pentru destinatari de neprecizat. O ultimă Însemnare cu privire la cutumele funerare și concepțiile escatologice ale amoniților: cele dintâi atestă indicii care ne fac să ne gândim la venerarea defuncților; În același timp, transpare
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Astarte", Solomon ar fi instituit un cult și pentru Kemosh, construindu-i un loc sacru În apropiere de Ierusalim (1 Regi 11,7; 2 Regi 23,13; cf. Însemnările În oracolul Împotriva lui Moab din Ieremia 48,1 sqq.). Episodul uciderii În masă comise de Mesha În decursul luptelor sale și consacrarea victimelor lui Kemosh este o acțiune Înrudită cu ¡¶rem-ul iudaic. Jertfirea fiului de rege pe ziduri, comisă pentru a-i impresiona pe asediatori și a-i face să
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înrudită cu ¡¶rem-ul iudaic. Jertfirea fiului de rege pe ziduri, comisă pentru a-i impresiona pe asediatori și a-i face să se retragă (2 Regi 3,27) este greșit asimilată sacrificiilor umane, fiind de fapt vorba de o ucidere ritualică excepțională pentru rezolvarea unei situații de criză și pentru a recâștiga protecția lui Kemosh. 3. Edomițiitc "3. Edomiții" Edomiții locuiau În podișul Seir, din sudul Iordaniei, populat de diferite triburi de păstori nomazi care au devenit sedentare Între sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sacrificați În cinstea Demetrei și a Persefonei În timpul thesmophoriilor. Descoperirea de oase omenești În afara incintelor funerare a făcut să se nască bănuiala că, ocazional, era practicat, și sacrificiul uman. În măsura În care a fost un obicei legat de circumstanțe ieșite din comun, uciderea rituală a victimelor umane a cunoscut o răspândire moderată În tot bazinul mediteranean și chiar În Creta minoică (subcapitolul 2.3b), păstrându-se până și În Grecia clasică, uneori aluziv, uneori fățiș, În tradiția lui pharmakos, care avea scopul purificării
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cerut În mod ritual și obținut artificial prin stropirea animalului cu apă În timpul spălării colective a mâinilor sau prin așezarea unor semințe de cereale pe altar pentru a-l Îmbia să-și aplece capul - ascundeau un sentiment de vină În fața uciderii prin violență, despre care, de altfel, nu vorbește nici măcar Hesiod atunci când descrie Împărțirea prototipică săvârșită de Prometeuxe "Prometeu". Există totuși un simț al vinii pe care dispozițiile oficiale ale cetăților grecești care se refereau la actul sacrificial nu Îl lasă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la actul sacrificial nu Îl lasă să se Întrezărească. Legea jertfelor din Cos, de exemplu, databilă deja În secolul al IV-lea Î.Hr., deci relativ recentă, dă Încă dovadă de o indiferență generală față de victimă. Practica de sacrificială, de la uciderea animalului, exprimată prin verbul sphàttein, la prescrierea stropirii cu sânge a altarului 1, este descrisă fără să poată fi bănuită o atitudine de refuz implicit față de sacrificiu. De altfel, negarea explicită a uciderii boului În bufoniile ateniene, celebrate În cinstea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
generală față de victimă. Practica de sacrificială, de la uciderea animalului, exprimată prin verbul sphàttein, la prescrierea stropirii cu sânge a altarului 1, este descrisă fără să poată fi bănuită o atitudine de refuz implicit față de sacrificiu. De altfel, negarea explicită a uciderii boului În bufoniile ateniene, celebrate În cinstea lui Zeusxe "Zeus" Polieusxe "Zeus Polieus", este un dat prea izolat, iar izvorul principal (Porphyrios, Despre abstinență, II, 28, 4-31, 1), prea tardiv și prea compromis În polemica lui În favoarea vegetarianismului, astfel Încât Întreg
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
codurile cultuale ale cetății, Împotriva cărora, de altfel, se exprimase și Heraclit, care condamnase sacrificiile sângeroase ca și cultul adus statuilor, atingând În polemică și modalitatea În care contemporanii lui se apropiau de mystèria. Nu mai puțin explicit În condamnarea uciderilor sacrificiale fusese Empedocle, care le propunea discipolilor săi o etică În raport cu care să Își conformeze propria existență. Dacă apoi Empedocle și-a proclamat efectiv propria divinitate, el a fost totuși un personaj izolat, așa cum marginale din punct de vedere cultural
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]