6,679 matches
-
șef al Poliției, Darryl Gates, a devenit un simbol al rasismului albilor și al violenței împotriva negrilor. Ice Cube avertizează că va veni și răsplata, exprimîndu-și furia sa ca negru împotriva Poliției din L.A. Într-un alt cîntec, un polițist urlă: Te vom trata ca pe un rege" și Ice Cube replică: "Care rege?" Polițistul răspunde: "Rodney King! Martin Luther King! Și toți regii afurisiți din Africa!" și apoi îl ucide. Trimiterile la "King" ("rege") se referă atît la violențele albilor
Cultura media by Douglas Kellner [Corola-publishinghouse/Science/936_a_2444]
-
lucru absent. Dcă auziți "de Gaulle" vă și apare-n fața ochilor silueta înaltă, cu pasul cumpănit și privirea ațintită-n zare. Noțiunea de "nazist" evocă o mulțime de indivizi mărșăluind în pas de paradă, ridicînd brațele în salutul hitlerist, urlînd slogane și agitînd flamuri cu cruci încîrligate, arzînd cărți ori oameni. Nu atît puterea de a demonstra, cît puterea de a arăta opune ideea de vivacitate celor mai puține percutante decît ea. Căci ea nu instruiește, ci împătimește. Pentru cel
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
și îi preschimbă pe revoluționari în moștenitori ai tradiției. Sînt înviate toate marile figuri ale acesteia din urmă și puse laolaltă într-o coroană de metafore grele ale unei istorii a inimii. Noi i-am redat lui Jeanne d'Arc, urlă el din răsputeri, păstoriței din Domrémy, cea trădată de rege și condamnată de Biserică, adevăratul ei chip deformat de reacțiune, așa cum tot noi am redat și Marseillaise-ei adevăratul ei sens, de cîntec revoluționar al desculților din Valmy și al voluntarilor
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
nuvelele sale, înainte de toate The Beast that Shouted Love at the Heart of the World ⁄ Fiara ce-și striga iubirea spre inima lumii (1968)69 și I Have No Month and I Must Scream ⁄ N-am gură, și trebuie să urlu (1967)70. Ele au valoare atât grație rescrierii halucinante a străvechilor teme, cât și datorită voinței de a se delimita de titlurile recunoscute la prima vedere, care cataloghează dintr-o dată textele ca aparținând unui gen anume. Se manifestă astfel dorința
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
din romanele negre de Dashiell Hammett. Nu are ambiția de a dezlega enigme, este prins în firele rețelelor ca o muscă în pânza de păianjen, fericit dacă mai apucă să supraviețuiască. Viitorul nu are sens în lipsa prezentului angoasant. No future, urlau adepții punk. Scriitura se vrea nervoasă, ca în thrillere și în romanele polițiste, în viitorul prezentat drept cvasi- imediat pe care-l anticipase William Burroughs (1961). În acest nou univers, indivizii sunt folosiți pentru a transporta informația. Sunt suporturi de
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
schimbă perspectiva. Într-adevăr, acum obiectul își arogă statutul de subiect și încalcă teritoriul uman. O asemenea răsturnare este mai interesantă decât tema computerului devenit sadic și care-i torturează pe oameni, ca în N-am gură și trebuie să urlu de Harlan Ellison, sau decât cea a robotului dement, ca Hal, robotul din 2001: O odisee spațială (Stanley Kubrick, 1968). Autonomizarea obiectelor, care aproape le face să acceadă la statutul de subiect (cel puțin legal), pare să meargă mână în
by Roger Bozzetto [Corola-publishinghouse/Science/946_a_2454]
-
și niciunul nu se gîndea la teatru. Mai ales că venisem pe 16 din Reșița, unde erau ecouri teribile de la Timișoara. Am propus o pauză în repetiții. Directorul însă, vajnic comunist (poezia lui preferată era... Carnetul roșu de partid!), a urlat la mine că să nu fac anarhie în teatru. M-am supus, fără voie. Nu știu cum s-a întîmplat: cineva a deschis televizorul și i-am văzut, uluiți, pe Caramitru și Dinescu urlînd "Tiranul a fugit! Sîntem liberi!"... Toți cei din
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
lui preferată era... Carnetul roșu de partid!), a urlat la mine că să nu fac anarhie în teatru. M-am supus, fără voie. Nu știu cum s-a întîmplat: cineva a deschis televizorul și i-am văzut, uluiți, pe Caramitru și Dinescu urlînd "Tiranul a fugit! Sîntem liberi!"... Toți cei din distribuție s-au bucurat, au chiuit, s-au îmbrățișat și chiar au lăcrimat. Nu făceam excepție. Culmea culmilor, la ora 12,55 secretarul de partid (nu-i mai dau numele) a intrat
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
nu mai încăpeau, și-n sală: nu știa ce să facă cu ele. Nu știa cum să le miște. Nu realiza cum se pot mînui. Devenise isteric. Uitînd că a încasat un avans substanțial (cam 150% din onorariul meu), a urlat, a înjurat, a făcut spume la gură și a plecat... la gară! Comodă alegere! Și nesimțită, scuzați-mi aprecierea! Dacă nu știi teatru de păpuși ce te bagi, bre, Grigore? Și mai iei și banii amărîtei instituții, punînd-o pe directoare
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
Numai că la un moment dat, două "gîște" de la actorie se trezesc rîzînd ca proastele. Oaspetele se oprește din vorbit, le privește cu dispreț, se-nroșește și... părăsește clasa, în mod năucitor și ne-diplomatic. Iese scandal în facultate, profesorii urlă (Moni Ghelerter, mai ales), fetele altfel frumoase! plîng... Important este că l-am văzut, de-aproape, pe marele Zavadski!... * 1991. La Teatrul Mic, o premieră cu un text german, montat de Vlad Mugur. Urmărind ce se petrece pe scenă, deodată
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
dar neadecvat, miros de friptură. Mai ales că era un spectacol tragic, nu Scrisoarea... lui Ciulei. Ies pe hol să văd ce se petrece; acolo dau peste Dan Micu (directorul teatrului) care coboară grăbit la subsol (unde era bufetul) și urlă isteric la niște actori ebrietați care frigeau ceva. Incredibil, nu?! Un scenograf ghiduș 1989. Montam, la Baia Mare, o piesă de Titi Cubleșan, al cărei titlu era Recurs la Judecata de apoi (titlu care n-a plăcut la CCES și s-
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
de tembela-mi docilitate în fața necunoscutei. După ce am terminat, IDȘul cum i se mai spunea nu a avut nici el o reacție de om sănătos la cap. Ba chiar parcă vroia să-mi demonstreze, cabotin, că se aștepta la așa ceva!... Urlam la el și-i spuneam "de ce nu te miri ?! Uimește-te, de-aia te-am abordat, să mă compătimești, să admiri ocultismul tărășeniei, să mă lămurești!..." Bogdane, în primul rînd, calmează-te. Apoi, află că la fel a pățit și
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
Decret veni! De la Tovarășa! Cabinetul 2! S-a dus cu băuturaaaa, băăăăă, nenorociților!... Gata cu bețiileeeeee, detracaților ce sînteți!!!... Și directorul lăcașului de cultură combină un surîs sardonic cu un ton de lungire a vocalelor, specific bocitoarelor îndemînoase. Continuă să urle: Nu se mai bea nici la biroooouri... nici la cabiiiine... nici pe scenăăăă... (apoi încet, dar încet de tot, dădu un ordin scurt și neclar)... Bagă mîna în coșul de hîrtii!... (președintele sindicatului execută porunca și, cu uimire, scoase de-
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
teatru, rîdeam, găteam... Mai greu era dimineața: pe la ora 6,30 eram treziți de un cunoscut regizor care, din motive de boală, se culca la orele 21 și se scula la 5. La ora amintită venea la noi în apartament, urlînd "Roșu!", sau "Dandanache"!... Adio, somn! El monta, în paralel, Ifigenia lui Goethe și era dornic să-i împărtășească interpretei noile truvaiuri regizorale. Roșu însemna că luni, să zicem, a decis că tot decorul să fie vopsit în acea culoare. Marți
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
devenea imprevizibil. Lîngă el, marele grafician Pucă, cu părul lung, negru și mereu nespălat, cu barba nețesălată, cocoșat, în pardesiul lui uzat de sezon iarnă / vară, părea un Rasputin timid, făcînd un contrast agreabil. Pucă vorbea rar și încet, Pîcă urla și era pus pe scandaluri. Pucă avea realmente, talent, Pîcă se contura mai mult în calitate de personaj decît de creator. Trebuie să mai amintesc un lucru: pe vremea lui Ceașcă, era efectiv un privilegiu să ai acces la restaurantul păstorit de
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
și magiei, ale fizicii și ale esteticii. Nu voia să stea să privească lumea rostogolindu-se în mocirlă în timp ce imbecililor li se îngăduia să fie la cârma înfăptuirilor omenești. Izbuti să sară peste zidul incintei într-o noapte când vântul urla ca o jivină dezlănțuită iar sciatica și reumatismele îl supărau mai mult ca de obicei. Scrâșnind din dinți își porunci lui însuși să fie mai presus decât acel sfâșietor junghi ce pleca din șale și se răspândea de-a lungul
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
a da piept, într-un fel sau altul, cu covârșitoarele forțe cuibărite în cazărmi și în biserici care executau cu zel ordinele primite. Dar atunci la ce bun santinelele ce au vegheat vegheaseră săptămâni întregi pe străzi și în porturi? urla Tommaso. Oare ei să ne fi trădat? ce, imediat ce-au văzut carele armatei, nu ne-au anunțat? Poate erau complici. Sau pur și simplu n-or fi crezut că e nevoie să stea de veghe. Acum însă să ne
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ia-mă și du-mă departe, fă-mă să zbor". Atunci când paznicii îi aduceau mâncarea, surâdea și, cel mult, îi ruga să asculte o poezioară. Rimele îmbrățișate generau voioșie și se înscriau în tradiția toasturilor de la nunți. Noaptea nu mai urla, nu mai acuza pe nimeni, declamând ca un actor. Părea să se fi îmblânzit și paznicii cu greu credeau în acele purtări, plecând de la relatările transmise de înaintașii lor de la Sant'Elmo. Într-o zi, o doamnă necunoscută, cu un
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
și omul vicios: „Cu prieteni răi, rău te faci; cu cei de omenie mănânci colaci”; „Cine doarme cu câinii se scoală plin de purici”; „Cine se amestecă cu porcii trebuie să mănânce tărâțe”; „Cine se bagă Între lupi trebuie să urle” etc.) Bucurie, plăcere - durere, suferințătc "Bucurie, plăcere - durere, suferință" Bucură-te de ziua de azi. - Carpe diem (Horațiu) („Clipa de fericire prezentă - spune J.W. Goethe - este singura reală, cea de mâine fiind iluzorie.”) „Caută și păstrează mereu o bucată
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Sau mai jos. Mina: Vorbești ca de-un condamnat. Și-mi pare rău. Doar știi că tot ce s-a întîmplat n-a fost din vina lui. Că n-a avut nici o vină. Vera: Tocmai de asta îmi vine să urlu. Tocmai pentru că n-a avut nici o vină! Dacă avea, treacă-meargă, alta era căciula și alta traista. Mina: Și, la urma-urmei, ce-ai fi vrut să facă? Vera: Nu știu. Mina: Ăsta e el. Cînd era acolo își vedea de treabă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să nu zic aia, să nu fac ailaltă... Mina: Ilie, potolește-te, ce naiba, spuneai că vrei să te recreezi! Ilie: Tocmai de aia sînt în pădure și vreau să mă simt liber. Să fug, să cînt, să vorbesc tare, să urlu, să urlu ca leul, ca tigrul, să ciripesc dacă vreau. (imită cîteva animale) Mina: (intervine dar fără convingere) Ilie, iar începi? Ilie: (mai imită cîteva păsări) Știi bancul cu huhurezul? Mina: (se înscrie) Nu-l știu. Ilie: Cînd îl întreabă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
zic aia, să nu fac ailaltă... Mina: Ilie, potolește-te, ce naiba, spuneai că vrei să te recreezi! Ilie: Tocmai de aia sînt în pădure și vreau să mă simt liber. Să fug, să cînt, să vorbesc tare, să urlu, să urlu ca leul, ca tigrul, să ciripesc dacă vreau. (imită cîteva animale) Mina: (intervine dar fără convingere) Ilie, iar începi? Ilie: (mai imită cîteva păsări) Știi bancul cu huhurezul? Mina: (se înscrie) Nu-l știu. Ilie: Cînd îl întreabă pe unu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Clanț. Tronc, ușă închisă... și eu care nu știu cum să vorbesc cu o ușă închisă... Bunica: Așa e el. Alex: Da cum e el? Cine știe cum e el, colocatarul ăsta care rîde cînd ceilalți plîng, plînge cînd ceilalți rîd, tace cînd alții urlă și urlă cînd alții tac... Aceasta-i întrebarea! Bunica: Lasă întrebările și du-te mai bine după apa minerală. Ehe, păi dacă-i tot dăm cu întrebările, cînd mai facem și treabă? Alex: Bunică! Bunica: Păi nu-i așa, dragu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
ușă închisă... și eu care nu știu cum să vorbesc cu o ușă închisă... Bunica: Așa e el. Alex: Da cum e el? Cine știe cum e el, colocatarul ăsta care rîde cînd ceilalți plîng, plînge cînd ceilalți rîd, tace cînd alții urlă și urlă cînd alții tac... Aceasta-i întrebarea! Bunica: Lasă întrebările și du-te mai bine după apa minerală. Ehe, păi dacă-i tot dăm cu întrebările, cînd mai facem și treabă? Alex: Bunică! Bunica: Păi nu-i așa, dragu' bunichii? Că
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mine! (tăcere; își privește îmbrăcămintea... scoțiană) M-am îmbrăcat și eu cu ce-am găsit. Știu că nu-mi stă bine în bleu... Niciodată nu mi-a stat mie bine în bleu! (tăcere) Da' măcar îmi stă bine în scoțian? (urlînd) Maria: Ieși! Ieși! Pleacă de-aici! Du-te oriunde! Omoară-te! Ieși! (din bucătărie intră bunica; înregistrează repede situația) Bunica: Ce-i cu tine, băiatule, ai ajuns și femeie?! Mihai: Pe naiba, femeie! Sînt scoțian. Bunica: Da' ce-ți veni
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]