66,303 matches
-
Ion Negoițescu, "Alte însemnări critice", Cartea Românească, 1980; Mircea Zaciu, "Lancea lui Ahile", Dacia, 1980; Mihai Dinu Gheorghiu, "Reflexe condiționate", Junimea, 1983; Lucian Raicu, "Fragmente de timp", Cartea Românească, 1984; Paolo Fabrizio Iacuzzi, "Dizionario degli autori", Bompiani, 1987; Romul Munteanu, "Jurnal de cărți", vol. 5, 7, Libra, 1994, 1998; Laurențiu Ulici, "Literatura română contemporană", Albatros, 1995; Cornel Moraru, "Obsesia credibilității", Editura Didactica, 1996; Constantin Cubleșan, "Eminescu în perspectiva critică", editura Cogito, 1997; Mircea A. Diaconu, "Fetele poeziei", Junimea, 1999; Gabriel Dimisianu
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, "Jurnalul fericirii". A fost doctor în drept constituțional. S-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă București, Nicu-Aurelian Steinhardt, într-o familie evreiască. Tatăl său, inginerul și arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă și cherestea. Oscar
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
lucrarea " Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit", publicată în același an. Din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole), pe care a considerat-o "„până la botez, evenimentul cel mai de seamă”" (Jurnalul fericirii, p. 121). Antisthius este pseudonimul, - inspirat de numele unui personaj din Caracterele lui Jean de La Bruyère - sub care a publicat primele sale apariții editoriale: Cartea „În genul... tinerilor” a fost volumul de debut al lui N. Steinhardt, apărut în
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu (coleg de lot, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, doi preoți uniți și unul protestant, "spre a da botezului un caracter ecumenic" (cf. "Jurnalul fericirii"). Episodul dă naștere cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor '70, această primă variantă - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscată de Securitate în 1972 și îi va fi restituită
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
de lot, fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participă Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, doi preoți uniți și unul protestant, "spre a da botezului un caracter ecumenic" (cf. "Jurnalul fericirii"). Episodul dă naștere cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor '70, această primă variantă - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscată de Securitate în 1972 și îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenții pe lângă
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
această primă variantă - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscată de Securitate în 1972 și îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenții pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760 pagini dactilografiate. "Jurnalul fericirii" este confiscat a doua oară în 1984. Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns din țară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca, la Paris. Cartea
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
difuzează în serial la microfonul postului de radio "Europa Liberă" între anii 1988 și 1989. Temându-se de noi intervenții din partea Securității, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoș pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică "Jurnalul" în 1991, iar în 1992 cartea primește premiul pentru cea mai bună carte a anului. Câteva fragmente din "Jurnalul fericirii" lasă loc pentru interpretări în ceea ce privește aderența autorului la ideile legionare ale intelectualității perioadelor interbelică și a deportărilor in Transnistria: ""Printre
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
intervenții din partea Securității, N. Steinhardt face apel la prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoș pentru a-i salva manuscrisele. Acesta publică "Jurnalul" în 1991, iar în 1992 cartea primește premiul pentru cea mai bună carte a anului. Câteva fragmente din "Jurnalul fericirii" lasă loc pentru interpretări în ceea ce privește aderența autorului la ideile legionare ale intelectualității perioadelor interbelică și a deportărilor in Transnistria: ""Printre țigani. Rasismul este o demență, dar - cum să spun? - nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însușirile ei, este
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
Lucrarea, la origine teză de doctorat, apreciată intens în mediul intelectual românesc, cuprinde, între altele, o serie de studii privind urmăririle lui Steinhardt de către Securitate sau felul cum a fost receptată generația 80, de exemplu, de acesta. " Articole biografice " " Recenzii " " Jurnal "
Nicolae Steinhardt () [Corola-website/Science/297608_a_298937]
-
Sadoveanu nu era de acord cu agenda lui Densusianu, criticând mișcarea simbolistă românească la care adera revista. Începe să scrie pentru reviste non-simboliste precum "Opinia" și "Pagini Literare". În paralel, a fondat și tipărit manual pentru o scurtă perioadă un jurnal cunoscut sub numele de "Aurora" sau "Lumea". Sadoveanu pleacă la București în anul 1900, cu intenția de a studia dreptul la Universitatea din București, renunțând însă la scurt timp, pentru a se dedica literaturii. A început să frecventeze societatea boemă
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
din editorii "Sămănătorului", alături de Iorga și de Iosif. Revista avea scopul de a stabili o „cultură națională”, o mișcare de emancipare față de influențele străine. Totuși, conform lui George Călinescu, această ambiție s-a manifestat doar printr-o „mare influență culturală”, jurnalul continuând totuși să fie unul eclectic, la care colaborau atât tradiționaliștii rurali ai „tendinței naționale”, precum și adepții unor curente cosmopolite precum simbolismul. Călinescu și Vianu au fost de acord cu faptul că "Sămănătorul" a fost, în mare parte, promotorul unor
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
arată că el era un om citit, bine familiarizat cu literaturile din mai multe țări. Deși considerat un scriitor spontan, Sadoveanu a întâmpinat greutăți în elaborarea poveștilor sale și în cercetările contextului istoric, păstrând multe dintre detaliile investigațiilor sale în jurnalele personale. Volumul său de debut, "Povestiri", a fost apreciat de George Călinescu ca fiind un volum care cuprinde toate temele care vor fi dezvoltate în romanele ulterioare. Totuși, el le consideră pe unele „ciudate”, arătând că Sadoveanu avea probleme în
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
în propria țară. Sadoveanu devine astfel un susținător al regelui autoritar Carol al II-lea și forțele sale corporatiste, Frontul Renașterii Naționale, care au dus la dezvoltarea cultului personalității regelui. În 1940, el a oferit controversatele laude la adresa conducătorului prin intermediul jurnalului său oficial, "Revista Fundațiilor Regale", care l-a făcut pe adversarul politic al lui Carol, psihologul Nicolae Mărgineanu, să-i considere pe Sadoveanu și apropiații săi „niște ticăloși”. Carol îi face un favor, reînnoindu-i mandatul de senator, funcție acordată
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
monedă de schimb cultural între România și Statele Unite. Aprecierea de care se bucura Sadoveanu în Uniunea Sovietică de după cel de-al Doilea Război Mondial l-au făcut unul dintre scriitorii români a cărui opere erau publicate și în RSS Moldovenească. Jurnalele și notițele lui Sadoveanu au fost strânse la începutul anilor 2000 și publicate în 2006 de către Editura Junimea și de MLR. Principalii coordonatori ai acestui proiect au fost istoricii literari Constantin Ciopraga și Constantin Mitru, care a fost cumnatul lui
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
La 4 aprilie 1944, fiind grav bolnav, s-a retras în satul argeșean Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, "opacitate suspectă la plămânul drept"). La 7 iulie, Rebreanu scria în "Jurnal": „"Perspective puține de salvare, dată fiind vârsta mea, chistul din plămânul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică."” La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, a încetat din viață la vârsta de 59 de ani. După câteva luni a fost deshumat
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
revista "Luceafărul", condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea "Codrea (Glasul inimii)". În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele "Ofilire" (15 decembrie 1908), "Răfuială" (28 ianuarie 1909) și "Nevasta" (16 iunie 1911). A început un nou jurnal de lector ("Spicuiri"), aplecându-se, în mod deosebit, asupra paginilor de critică și istorie literară din "Viața românească", aparținând, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influența lui Creangă
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
vieții. Postum, această recunoaștere avea să se transforme într-un veritabil cult, lui Liviu Rebreanu, recunoscut drept un clasic al literaturii române, i s-au consacrat poate zeci sau sute de studii și comentarii. Rebreanu a fost și autorul unui jurnal intim, foarte interesant pentru datele inedite pe care cititorii le pot afla din biografia autorului. Postum au fost editate și alte opere, inclusiv o carte de călătorii în Franța și Germania, "Metropole", tradusă și în limba franceză. În decembrie 1906
Liviu Rebreanu () [Corola-website/Science/297590_a_298919]
-
în utilizarea parodiei și a umorului negru. "" a devenit renumit pentru atacarea deschisă, provocatoare și fără menajamente a subiectelor controversate cum ar fi avortul, homosexualitatea, violența și sexul în mass-media, religia; dar și pentru abordarea subiectelor la ordinea zilei în jurnalele de știri: războiul din Irak, alegerile prezidențiale din 2000 și 2004, sau inundațiile din New Orleans din 2005. Uneori reacția este uluitor de rapidă: episodul 111, „It's Christmas in Canada” în care este înfățișat Saddam Hussein prizonier, a fost
South Park () [Corola-website/Science/297656_a_298985]
-
subțire și grotesc (dacă se poate așa ceva) este cea a junelui Petre Țuțea, pe care Cioran și-l amintește astfel (sîntem în anii '30): A cumpărat Pravda - eram nu departe de Palatul Regal - , și-a făcut cruce și a sărutat jurnalul. Nu știa un cuvînt rusește. Așa, pe stradă, a sărutat Pravda. Era marxist atunci; un marxist înfocat, mistic" (p.83). De altfel, Țuțea chiar avea să mărturisească ulterior, într-un interviu acordat lui Vartan Arachelian: Majoritatea istoricilor actuali, apreciază articolele
Petre Țuțea () [Corola-website/Science/297629_a_298958]
-
averea lui Baudelaire și îi va plăti o mică rentă pentru tot restul vieții. Ceea ce probabil în 1845 a contribuit la o tentativă de sinucidere. Pentru a-și suplimenta venitul Baudelaire scrie critică de artă, eseuri, și cronici pentru diverse jurnale. În 1846 și 1847 îi apăreau în reviste două povești: "Le Jeune enchanteur", o poveste de dragoste și "La Fanfarlo", o nuvela autobiografică. Drame scrise între 1843-1854, precum "La Fin de Don Juan", au rămas doar la faza de proiect
Charles Baudelaire () [Corola-website/Science/297643_a_298972]
-
Tzara și care atunci semna S. Samyro, publica împreună cu Ion Vinea revista "Simbolul", la care mai colaborau A. Maniu, Emil Isac, A. Solacolu”. Peste câțiva ani, la Zürich, în 1916, Tristan Tzara inventa dadaismul, determinând și metoda lui: "Luați un jurnal, luați o pereche de foarfeci, alegeți un articol, tăiați-l, tăiați pe urmă fiecare cuvânt, puneți-le într-un sac, mișcați...” Numele școlii a fost găsit la întâmplare, vârându-se cuțitul de tăiat hârtie într-un Larousse. Dadaismul nu era
Literatura română avangardistă () [Corola-website/Science/297640_a_298969]
-
Leland Stanford în memoria fiului său, Leland Stanford Junior, care este astăzi considerată a fi una dintre cele mai prestigioase din lume. se află pe locul doi în topul celor mai performante universități din lume, atât în studiile publicate în jurnalul Times Higher Education, cât și în topul publicat de Shanghai Jiao Tong University. Deși numele complet și corect al universității este "Leland Stanford Junior University", acesta este rar folosit, obișnuindu-se a se referi la această universitate că "Stanford University
Universitatea Stanford () [Corola-website/Science/297655_a_298984]
-
Petică)", în „Săptămâna”, nr. 173, 29 mart. 1974, p. 5, în Liviu Călin, "Recitind clasicii", Ed. Minerva, 1975, pp. 87-90. CĂLIN 2006: Constantin Călin, "Cronologie - Bacovia", în „Vitraliu”, XV, nr. 5-6, 25 spetembrie 2006, p. 25. CĂLIN 2011: Constantin Călin, Jurnal despre Bacovia (4), în „Ateneu”, revistă de cultură, Bacău, Anul 48 (serie nouă), nr. 3 (499), martie 2011, p. 15. CĂLINA 2010: Nicoleta Presură Călina, "Sulle tracce delle letture italiane del poeta romeno Ștefan Petică, "in „Quaderni di Studi italiani
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Top 300 Capital, familia Voiculescu deținea aproximativ 600-650 de milioane de euro în anul 2012. Este fondatorul Intact Media Group, trust de presă ce cuprinde televiziuni (Antena 1, Antena 2, Antena 3, Euforia Lifestyle TV, Antena International, GSP tv), publicații (Jurnalul National, Gazeta Sporturilor, BBC Good Food, BBC Top Gear, BBC Science Focus, Income Magazine, The Industry) și posturi de radio (Romantic FM și Radio ZU). La 8 august 2014, a fost condamnat printr-o sentință definitivă la executarea unei pedepse
Dan Voiculescu (politician) () [Corola-website/Science/297701_a_299030]
-
contactelor nepermise de regulamente cu cetățeni străini în timpul deplasărilor în afara țării. În urma contestațiilor ridicate în acest caz, Curtea Constituțională a decis că Legea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) era neconstituțională, admițând excepția ridicată în procesul Dan Voiculescu-CNSAS. Ziarul Jurnalul Național, aparținând trustului Intact, a titrat în acea zi „Dan Voiculescu a învins CNSAS”. Legea a fost ulterior modificată prin ordonanță de urgență, fiind pusă de acord cu decizia Curții Constituționale prin introducerea obligativității confirmării verdictului în instanță. În cazul
Dan Voiculescu (politician) () [Corola-website/Science/297701_a_299030]