66,268 matches
-
state, fiind problamată de autoritățiel comuniste „Frontiera Păcii și Prieteniei” . Pe 7 decembrie 1970 a fost semnat Tratatul de la Varșovia dintre Republica Federală Germania și Polonia cu privire la frontiera vestică a celei din urmă. Părțile semnatare acceptau existența „de facto” a frontierei de pe Linia Oder-Neisse. Un tratat final nu a fost semnat până în 1990. Până la semnarea de către partea germană a „Tratatului reglementărilor finale”, guvernul acestei țări a considerat că statutul „Teritoriilor Recuperate” era acela al unor zone aflate „temporar sub administrație poloneză
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
rapid iar unificarea Germaniei de Vest și a celei Răsăritene s-a făcut fără piedici. Tratatul reglementărilor finale a avut o prevedere care a impus Germaniei să semneze un tratat separat cu Polonia cu privire la recunoașterea reciprocă a granițelor. Tratatul de frontieră germano-polonez a fost semnat în 1990. Semnarea și ratificarea tratatului de frontieră dintre Germania și Polonia a reprezentat din punct de vedere al dreptului internațional recunoașterea granițelor existente și renunțarea de către partea germană la orice pretenție teritorială.
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
făcut fără piedici. Tratatul reglementărilor finale a avut o prevedere care a impus Germaniei să semneze un tratat separat cu Polonia cu privire la recunoașterea reciprocă a granițelor. Tratatul de frontieră germano-polonez a fost semnat în 1990. Semnarea și ratificarea tratatului de frontieră dintre Germania și Polonia a reprezentat din punct de vedere al dreptului internațional recunoașterea granițelor existente și renunțarea de către partea germană la orice pretenție teritorială.
Teritoriile recuperate () [Corola-website/Science/328890_a_330219]
-
după războiul civil finlandez și expediții finlandeze de voluntari în Carelia Răsăriteană. Ratificarea tratatului a fost la Moscova în data de 31 decembrie 1920. Tratatul a fost înregistrat la Liga Națiunilor pe 5 martie 1921. Tratatul a confirmat faptul că frontiera finlandezo-sovietică ar urma vechea frontieră dintre Marele Principat al Finlandei și Rusia Imperială. Finlanda a primit în plus Petsamo, cu port la Oceanul Arctic, care niciodată nu îngheață. Încă din 1864, țarul Alexandru al II-lea al Rusiei a promis să
Tratatul ruso-finlandez de la Tartu () [Corola-website/Science/328979_a_330308]
-
expediții finlandeze de voluntari în Carelia Răsăriteană. Ratificarea tratatului a fost la Moscova în data de 31 decembrie 1920. Tratatul a fost înregistrat la Liga Națiunilor pe 5 martie 1921. Tratatul a confirmat faptul că frontiera finlandezo-sovietică ar urma vechea frontieră dintre Marele Principat al Finlandei și Rusia Imperială. Finlanda a primit în plus Petsamo, cu port la Oceanul Arctic, care niciodată nu îngheață. Încă din 1864, țarul Alexandru al II-lea al Rusiei a promis să cedeze Petsamo Finlandei, în schimbul unei
Tratatul ruso-finlandez de la Tartu () [Corola-website/Science/328979_a_330308]
-
a considerat acest tratat ca un "dictat samavolnic", contestând atât baza sa morală (al zecelea din cele "14 puncte" ale președintelui american Woodrow Wilson și "dreptul popoarelor de a dispune de ele-însele"), cât și modalitățile de aplicare (de exemplu trasarea frontierei româno-ungare de către comisia condusă de francezul Emmanuel de Martonne). În decursul perioadei interbelice Regatul Ungariei condus de regentul Miklós Horthy s-a preocupat de apărarea intereselor minorității maghiare din România (și din Cehoslovacia) și s-a apropiat de puterile care
Relațiile dintre România și Ungaria () [Corola-website/Science/328923_a_330252]
-
obișnuiți cu o formă de guvernământ centralizată. Chiar dacă exista o varietate de culturi și religii pacea persista în teritoriu.<br> Un moment important a fost constituit de mutarea capitalei la Damasc și deschiderea porților comerțului cu estul în momentul căderii frontierelor între imperiul bizantin și imperiul persan.<br> Mu'awiya a creat o armată puternică formată din soldați sirieni și o flotă importantă cu care a reușit să mențină pacea, dar și să cucerească teritorii. Cu toate acestea, încercarea sa din
Califatul Omeiad () [Corola-website/Science/329011_a_330340]
-
un serviciu de poliție și un serviciu poștal (barid). De la un capăt la altul al islamului, după un sistem regulat de circa o mie de relee, circulă ordinele oficiale și informațiile cu privire la atitudinea guvernatorilor, funcționarilor, starea provinciilor sau situația la frontiere. În vârful ierarhiei, șeful suprem al poștei este dublat de cel al Informațiilor (khabar), la rându-i însărcinat cu supravegherea administrației centrale, inclusiv a vizirului.
Organizarea militară și politică abbasidă () [Corola-website/Science/329016_a_330345]
-
jur de 8.000 locuitori. este una din cele șase locații pe unde se poate trece peste linia verde și zona-tampon creată de ONU între Republica Cipru și Republica Turcă a Ciprului de Nord. Orașul de pe partea Republicii Cipru a frontierei este Astromeritis. Trecerea este doar pentru traficul de vehicule. Trecerea a fost deschisă la 31 august 2005.
Zodeia () [Corola-website/Science/325361_a_326690]
-
(în limba latină: limes Sorabicus; îm limba germană: Sorbenmark) a reprezentat o [[Marcă (teritoriu)|marcă] la frontiera estică a [[Francia răsăriteană|Franciei răsăritene]] care a existat între [[Secolul al IX-lea|secolele al IX-lea]] și [[Secolul al XI-lea|al XI-lea]]. Ea includea câteva ținuturi mărginite de tribul [[slavi|slave]] ale [[sorbi]]lor. pare să
Marca sorabă () [Corola-website/Science/325358_a_326687]
-
a constituit o marcă de frontieră în Germania medievală la granița cu Regatul Poloniei, existența ei fiind cuprinsă între secolele al X-lea și al XIV-lea. Teritoriul situat la răsărit de fosta "limes Sorabicus" a Franciei răsăritene, populat de către slavii veleți (luzacieni) și milcieni, a
Marca de Luzacia () [Corola-website/Science/325363_a_326692]
-
(numită uneori și "Marca de Miśnia") a constituit o marcă de frontieră pe cuprinsul Germaniei medievale, situată în regiunea actualului land Saxonia din Germania. Desprinsă din "Marca lui Gero" în anul 965, ea a fost inclusă în Electoratul de Saxonia în 1423. a fost uneori numită ca Marca Thuringiei. Totuși, acest din
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
982, teritoriul Mărcii de Meissen s-a extins, ajungând în est până la râul Neisse, iar în sud în direcția Erzgebirge. În 983, prinzând vestea înfrângerii împăratului Otto al II-lea în bătălia de la Stilo, slavii din tribul veleților aflați la frontiera Saxoniei s-au răsculat. Episcopiile de Havelberg și Brandenburg au fost distruse, iar Marca de Zeitz devastată. Markgraful Rikdag și-a unit forțele cu cele ale markgrafilor de Luzacia și Marca Nordului, ca și cu ale episcopului de Halberstadt și
Marca de Meissen () [Corola-website/Science/325377_a_326706]
-
Dardanele. Sultanul Mahmud al II-lea a încercat să dea conflictului un caracter religios și a proclamat jihadul. El și-a mutat reședința la Adrianopol, a preluat personal conducerea trupelor chemate să apere islamul și a ordonat întărirea fortificațiilor de pe frontiera nordică a Dunării. Asemenea mișcări au fost considerate un motiv suficient de către împăratul Nicolae I pentru declararea războiului. Pe 14/26 aprilie 1828, trupele ruse staționate în Basarabia au primit ordinul să atace posesiunile otomane de la sud de Dunăre. Imperiul
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) () [Corola-website/Science/325356_a_326685]
-
Gero era fiul markgrafului Thietmar, tutore al regelui Germaniei Henric I "Păsărarul". În continuare, Gero a fost numit de către regele Otto I "cel Mare" pentru a-i succeda fratelui său, Siegfried în pozițiile de conte și markgraf în districtul de la frontiera cu triburile venzilor de pe valea inferioară a râului Saale, în 937. Această numire a întâmpinat opoziția lui Thankmar, fratele vitreg al regelui și văr al lui Siegfried, care s-a răsculat în 938 împotriva regelui Otto, alături de Eberhard de Franconia
Gero () [Corola-website/Science/325381_a_326710]
-
a reprezentat o marcă de frontieră a Imperiului Carolingian, constituită în anul 889. Înainte de a deveni o marcă, a fost un principat sau ducat guvernat de principi slavi inițial independenți, iar apoi a trecut sub Bavaria și ulterior sub suzeranitea francilor. Regiunea a fost divizată în
Marca de Carintia () [Corola-website/Science/325426_a_326755]
-
976, o nouă marcă de Carintia a fost creată, devenind ulterior Marca de Stiria. În 745, Carantania, un principat slav independent, pe măsura creșterii amenințarii avarilor, s-a supus ducelui Odilo de Bavaria, el însuși vasal al francilor. Prin aceasta, frontiera Bavariei s-a extins, iar fiul lui Odilo, Tassilo al III-lea de Bavaria, a început creștinarea triburilor slave de dincolo de râul Enns. În 788, Carol cel Mare a integrat cu totul teritoriul Carintiei (Carantaniei) în statul franc, care a
Marca de Carintia () [Corola-website/Science/325426_a_326755]
-
Polono-Lituaniană sub conducerea lui "Jan Karol Chodkiewicz" și Imperiul Otoman, sub conducerea sultanului "Osman al II-lea". O armată de 130.000 - 150.000 de veterani turci, conduși de sultanul Osman al II-lea (1618-1622), au pornit de la Adrianopole către frontiera cu Polonia. Turcii, după ce au obținut victoria în Bătălia de la Țuțora (17 septembrie - 7 octombrie 1620), au sperat să cucerească Ucraina, aflată în componența Poloniei. Comandantul Uniunii Polono-Lituaniene, hatmanul lituanian Jan Karol Chodkiewicz a traversat Nistrul în septembrie 1621 cu
Bătălia de la Hotin (1621) () [Corola-website/Science/325439_a_326768]
-
March de Carniola a reprezentat un stat în sud-estul Regatului Germaniei din Evul Mediu timpuriu, ca predecesor al Ducatului de Carniola. El corespunde în mare cu regiunea Carniolei centrale din prezentul stat Slovenia. În momentul creării sale, marca servea ca frontieră de apărare împotriva Regatului ungar și a croat. de pe versantul estic al Alpilor Iulieni datează probabil din secolul al IX-lea, când s-ar fi format alături de mărcile de Carintia, Istria și Pannonia. Cele mai sudice dintre acestea, Carintia și
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
său, Otto de Suabia, duce de Bavaria și a separat marca de Ducatul bavarez. El a transformat Carintia în ducat pentru Henric "cel Tânăr" din dinastia bavareză a Luitpoldingilor, care a activat ca un fel de "conducător al poliției de frontieră", controlând mărcile de Istria, Verona (Friuli) și Carniola. În 1040, regele Germaniei Henric al III-lea a separat Carniola de Ducatul de Carintia și a conferit în schimb celui din urmă Marca Windică. Motivul acestei separări a constat parțial în
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
se aplice asupra Austriei, Carintiei și Carniolei. Ottokar a refuzat, însă a fost în cele din urmă pus sub interdicția imperială în 1276 și forțat să cedeze teritoriile în cauză, reținând doar Boemia și Moravia. Sub Habsburgi, Carniola a devenit frontiera împotriva Veneției înspre vest, în vreme ce frontiera sa răsăriteană cu Ungaria se menținea stabilă. Rudolf I a oferit Carniola fiilor săi, Albert I și Rudolf al II-lea în 1282, după o întâlnire desfășurată la Augsburg, însă Carniola a fost concedată
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
Carniolei. Ottokar a refuzat, însă a fost în cele din urmă pus sub interdicția imperială în 1276 și forțat să cedeze teritoriile în cauză, reținând doar Boemia și Moravia. Sub Habsburgi, Carniola a devenit frontiera împotriva Veneției înspre vest, în vreme ce frontiera sa răsăriteană cu Ungaria se menținea stabilă. Rudolf I a oferit Carniola fiilor săi, Albert I și Rudolf al II-lea în 1282, după o întâlnire desfășurată la Augsburg, însă Carniola a fost concedată aliatului său, contele Meinhard de Görz-Tirol
Marca de Carniola () [Corola-website/Science/325428_a_326757]
-
asemănătoare cu a celor mai înalți munți. Este vorba despre «Acoperișul lumii», Podișul Tibetan, cel mai mare podiș din lume, mărginit de trei lanțuri de munți gigantice: Kunlun Shan (Kunlun), lanțul Himalaya și Karakoram sau Karakorum, care constituie, de altfel, frontierele sale naturale.. Tibetul are o climă continentală, rece și uscată. În mod paradoxal, temperatura medie anuală este mai mare decât cea a atmosferei la o altitudine echivalentă. Diferențele de temperatură dintre partea de sud a Tibetului și de nord sunt
Tibet () [Corola-website/Science/325473_a_326802]
-
cât mai multe teritorii, inclusiv Atena și Teba, mai înainte ca puterile occidentale să impună încetarea focului. Marile puteri europene s-au întâlnit în cadrul unei conferințe la Londra în 1829 și au propus fondarea unui stat grec independent cu o frontieră nordică care să se întindă de la Arta la Volos în zona continentală, iar dintre insule fiind cuprinse doar Evia și Ciclade. Grecii au fost dezamăgiți de aceste frontiere, dar nu aveau cum să se opună hotărârilor Regatului Unit, Franței și
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
în 1829 și au propus fondarea unui stat grec independent cu o frontieră nordică care să se întindă de la Arta la Volos în zona continentală, iar dintre insule fiind cuprinse doar Evia și Ciclade. Grecii au fost dezamăgiți de aceste frontiere, dar nu aveau cum să se opună hotărârilor Regatului Unit, Franței și Rusiei, care contribuiseră în mod hotărâtor la obținerea independenței Greciei. Conferința de la Londra din 1932 a recunoscut apariția unui nou stat independent pe harta Europei - Regatul Greciei. Capodistria
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]