6,950 matches
-
Veneției. "Arta" am selectat-o din depozitul de la fostele studiouri ale Televiziunii, unde se adunaseră tot de la casele Ceaușeștilor tablouri, sculpturi, lucrări de tapiserie, multe de nume cunoscute și de excelentă calitate. Când am intrat în depozit, însoțit de administrator, înăuntru era întuneric beznă. Când administratorul a "făcut lumină", am crezut că ne aflăm pe lumea cealaltă pe ambii pereți ai unui culoar lung de vreo 20 de metri tablouri și iar tablouri de diferite dimensiuni și în diferite culori cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
scrie mi-a venit astfel firesc, respirând aerul pur al pădurii, simțindu-mă la fel de norocos să fiu acolo și să fi avut cu o zi Înainte o premieră la care am lucrat cu pasiune. Deși fericit, ceva rămâne totuși agitat Înăuntru. Ca și cum aș datora ceva cuiva. Altora? Mie Însumi? Intenția de a scrie a pornit din aceste Întrebări. Parafrazându-l pe Brook, aș putea intitula această carte Amintiri imaginare sau mincinoase. De ce mincinoase?! Dacă vreau să Înțeleg parcursul meu În timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
sunt relaxat, nu sunt liber să primesc nimic. Prea multă tensiune adunată În trup creează o barieră care nu mă lasă să percep nici o senzație: sunt blocat. De altfel, nu am unde să primesc impresii noi, pentru că nu fac loc Înăuntru, ci țin cu dinții de vechiul meu bagaj de tensiuni. Ușor de spus „relaxează-te!“, greu de aplicat, nu? Poți să simți Însă unde sunt concentrate tensiunile: spatele Îți e crispat, picioarele țepene, stomacul e ca de piatră și rezultatul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
experiment plin de absurdități vesele despre dificultățile limbajului și ale comunicării, la care au participat actorii Wolcz și Pittiș. Pentru filmare, căutând un spațiu restrictiv și oprimant, am optat pentru o cabină telefonică și Îmi aduc aminte că ne Înghesuiam Înăuntru regizor, actori și cameramani, precum Frații Marx la operă, și muream de râs. Totuși, În final a ieșit un film și m-ar bucura să aflu că mai există. GB: Pentru mine, cea mai mare plăcere În a-ți urmări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
convingea. E greu de descris ce anume, dar păreau că apar dinăuntru, ca un ecou al subconștientului. Le-am cerut actorilor să asculte sonoritatea cuvintelor În timp ce le rosteau. Astfel, ce era proiectat În afară corespundea cu ce a fost auzit Înăuntru și jocul lor capta o vibrație neașteptată. Mai târziu, când ne-a fost dată traducerea În franceză și engleză, odată ce textul a fost Înțeles logic, ni s-a părut, prin comparație, banal și plat. Mulți dintre snobii tipic parizieni care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
care e destul de șocantă pentru un Începător și aproape imposibil de respectat. Totuși, neavând de ales decât să mă supun, descopeream că a nu vorbi, a nu ceda tentației permanente de a face mereu comentarii Îmi deschidea o nouă perspectivă Înăuntru și, În loc să fie o restricție, devenea o eliberare. Activitatea se termina seara În jur de nouă și jumătate-zece. La sfârșitul primei zile nu era de mirare că genunchii Începuseră să-mi tremure. În cursul practicii de dimineața, un călugăr-samurai se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
o podoabă dintr-un pom de Crăciun, pe care Onia, o verișoară drăguță, de aceeași vârstă cu mine, mi-a dat-o la St. Petersburg, cu câteva luni În urmă. Am păstrat-o, din motive sentimentale, până ce s-au format Înăuntru niște dungi Închise la culoare, care am hotărât În vis că sunt șuvițe din părul meu, intrate cumva În substanța aceea sclipitoare odată cu lacrimile mele, În timpul unei groaznice vizite la un frizer nesuferit din Învecinatul Fiume. În aceeași zi, Într-
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
principală a primei mele copilării.) I-am expus fratelui meu un plan răutăcios și l-am convins să-l accepte. Îndată ce ne-am Întors de la plimbare, am lăsat-o pe Mademoiselle bufnind pe scara de la vestibul și am dat buzna Înăuntru, lăsându-i impresia că aveam de gând să ne ascundem Într-o Încăpere Îndepărtată. De fapt, am alergat până ce am ajuns În cealaltă parte a casei și apoi am ieșit din nou În grădină prin verandă. Marele danez mai sus
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
sonoră, ci un obiect care astăzi pare aproape simbolic - un toc din spumă de mare cu un minuscul cristal incastrat În partea sa ornamentală. Îl țineai aproape de un ochi, Îl Închideai pe celălalt și, după ce scăpai de clipitul genelor, vedeai Înăuntru o miraculoasă panoramă fotografică a golfului și a șirului de stânci care se termina la far. În acest moment se petrece un lucru Încântător. Procesul de reconstituire a tocului și a microcosmosului din ochiul lui magic Îmi stimulează memoria, determinând
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
celui culcat pe nisip. Trei ani mai târziu, fiind ofițer de cavalerie În armata lui Denikin, Iuri a fost ucis În lupta Împotriva Roșilor, În nordul Crimeii. L-am văzut la Ialta, mort, cu toată partea frontală a craniului Împinsă Înăuntru la impactul cu mai multe gloanțe, care-l loviseră ca placa de fier a unui leagăn monstruos, când, după ce o luase Înaintea detașamentului lui, atacase singur, cu un curaj nesăbuit, un cuib de mitraliere ale Roșilor. Astfel a fost domolită
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
În mijlocul lui ca un curcubeu condensat era atât de alunecos după o rafală de ploaie, Încât părea uns cu o alifie Închisă la culoare și, Într-un sens, magică. Din punct de vedere etimologic, „pavilion“ și „papilio“ sunt strâns Înrudite. Înăuntru nu era nici o mobilă, În afară de o masă rabatabilă prinsă cu niște balamale ruginite de peretele de sub fereastra de la răsărit, prin ale cărei despărțituri, două sau trei, unele fără geam, altele cu geamuri palide, printre nuanțele de albastru afumat și de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
gravitația terestră Încă mă ținea de călcâie, dar era gata să-mi dea drumul În orice clipă. Cu excepția a două ferestre de pe colț de la ultimul etaj (salonul mamei), casa era deja cufundată În Întuneric. Paznicul de noapte Îmi dădu drumul Înăuntru și, Încet-Încet, cu grijă ca să nu tulbur aranjamentul de cuvinte din capul care mă durea, am urcat scara. Mama era Întinsă pe canapea cu ziarul Rech din St. Petersburg În mâini și un Times din Londra În poală. Un telefon
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și că a locuit și ea pe strada Pietroasa. Ne ține minte pe amândoi, și pe Jeni, și pe mine. Pe mine, ca băiat, mă „remarcase” în mod special și, din simpatie, văzându-mă cum merg, cu vârfurile picioarelor întoarse înăuntru, se străduia cu toată seriozitatea, pe cât îi stătea în putință, căci ea avea un mers normal, să mă imite, pășind ca mine, în felul acela caraghios. Dincolo de acest discret gest de afecțiune nu a trecut însă, astfel încât sentimentele ei, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe jos, în stradă, în colțul format de chiar turnul Bărăției și de un zid, îl înșfacă, îl iau literalmente pe sus - victima nu se împotrivește, mai scâncește încetișor, jalnic, cumva poate prefăcut -, îl duc la mașină și îl înghesuie înăuntru, apoi se urcă și ei și vehicolul demarează, dispare. Totul se petrece în mai puțin de un minut, în câteva zeci de secunde. Ce se întâmplase, de fapt? Asistasem, în mod cu totul întâmplător, la o secvență dintr-o simplă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
pe divanul din camera „mea” (prima la intrare) și eram gata-gata să ațipesc. Casa în care locuiam se afla de câteva luni în reparații generale. Echipa de zidari și zugravi aproape că terminase exteriorul și se pregătea să înceapă lucrul „înăuntru”, la diverși locatari. Încât, ca și la alții, în acel început de martie, și la noi era vraiște. Dezordinea din cameră, devenită neprimitoare, străină m-a gonit de acasă. Ultragiată, sensibilitatea mea specială față de spațiul domestic intim, ocrotitor mi-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
de „foști”, cum mi s-a părut, cu vechi covoare roase și cu multe cărți, printre care, țin minte, o ediție Voltaire în 90 de volume. Am fost deci de mai multe ori în strada I.L. Caragiale, uneori însoțindu-l înăuntru pe prietenul meu, alteori așteptându-l afară, ca să nu deranjez. N-aveam cum să știu pe atunci, în 1958, că destinul mă adusese pe căi capricioase, numai de el cunoscute, foarte aproape de Doina, care avea 13 ani și era în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
la Saint-Suplice, o dată într-o duminică, la slujbă (felul bărbaților care intră în biserică de a-și face cruce îndoind simultan, din mers, un genunchi îmi displace, mi se pare, nu știu de ce, ipocrit), altădată într-o zi obișnuită, când înăuntru nu era aproape nimeni și când am reușit să aprindem câte o lumânare (prima oară n-am găsit locul de unde se cumpără și nici n-am văzut lumânări aprinse: poate la ei nu e obiceiul, ne-am zis...). Vizita de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ea îi dă cel mai des de mâncare. Când intră în baie (iar în baie nu se dă de mâncare) stă în fața ușii, ca un câine credincios, așteptând cu răbdare să iasă, sau miaună cerând să fie lăsat și el înăuntru. * A devenit, s-ar zice, conștient de poziția lui în casă: e autoritar, poruncitor, ne domină. * De-a dreptul maiestuos este când stă cu labele lui motănești, cele din față, mult întinse înainte, leonin, cu o regească solemnitate. * Gălbenuș (mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
al cărei zgomot țâșnea spre bucătărie oriunde s-ar fi aflat în casă - nici un răspuns, nici un efect. Chiar când, odată, l-am descoperit într-o boxă cu gratii, dar fără geam, n-a vrut să ne ajute. Ne introduceam brațul înăuntru, mai mai să-l atingem (se vârâse într-o cutie de pantofi - chiar în restriște își făcuse rost de o brumă de comoditate): nici gând să se miște, să ne vină în întâmpinare. Mai inteligent, cel mare, singura dată când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Eram îngropată de nici doi ani când a venit cutremurul ăla și rămășițele mele sunau în coșciug ca niște bețe într-o cutie de chibrituri pe care cineva o clatină energic ca să constate dacă e goală sau mai are ceva înăuntru, mai poate fi folosită...” * „Raportez: sunt soldatul înecat în timpul celui de-al doilea război mondial, căzut la datorie pe fundul marelui lac, despre care ați binevoit să citiți... Eram șofer și primisem ordinul să trecem cu camioanele noastre de mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
Luceafăr Ceresc, Crin Dumnezeiesc și Mama omenirii. Mergeți să vedeți că nu mint. Este Adevărul Adevărat. Căsuța unde a locuit Maica Domnului este mică la privire. Se vede o cămăruța foarte modestă, cam 3 m pe 3 m, cred. Luminată înăuntru cu bec electric. Cum am spus, mica la vedere, dar foarte mare la valoare. Ea este protejată printr-o poartă de fier forjat și privești prin ea. Altfel lumea ar lua din ea bucățele de piatră. De-a lungul anilor
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
Iar în mijloc erau ălei ce duceau la o clădire care era mormântul lui Bahai. Și este păzit de poliție-securitate. Ușile clădirii sunt deschise unde-i mormântul. Dar este și om de pază și privești de la distanță, nu intră nimeni înăuntru. Nimeni nu are voie să atingă o floare sau o frunză. Nici poze nu dau voie să se facă. Va imaginați ce strictețe este. Și ce curățenie, ce clădire îngrijita! în care stă un om mort. Iar Domnul Iisus câte
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
vor fi Mântuire vor găsi. Cand smochinul înverzește Știți că-al primăverii timp sosește, Tot așa, văzând aceste, Voi să știți că-aproape este, Vine Sfântă împărăție, Nu mai are să-ntârzie. De va spune cineva: „Iată-L pe Hristos colea! înăuntru, în chilie... Sau departe-i, în pustie!” N-ascultați! Că mulți hristoși Răsări-vor, mincinoși, înșela-vor mult popor, Crezământ să nu dați lor! Precum fulgerul ivit De-acolo din răsărit Până la apus se-arată Strălucirea-i dintr-odată, Astfel
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
în suedeză de genialul, poliglotul poligloților Erik Hermelin. Trecutul mă obligă să trăiesc ca în literatură: în sens invers. Iau des drumul înapoi, în primăvara anului 1974 - acolo, îl surprind pe un vecin de la trei deschizând cutia mea poștală, punând înăuntru două scrisori de la René. Mi-am dat seama că nu eram primul cititor al scrisorilor adresate mie. Vecinul, surprins asupra faptului, a întors repede spatele, urcând scările fără un cuvânt. Șeful blocului îmi dăduse odată de înțeles că eram supravegheată
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
teamă să nu cadă bucăți din sobă peste ei. Dar nu s-a întâmplat nimic. Aranjând lucrurile în noul apartament - care e aproape identic cu cel lăsat, având patru camere în loc de cinci și un șemineu mai mic -, am uitat cheile înăuntru și ușa s-a închis brusc. Am rămas afară, alergând după cineva care știa adresa unui vânzător de yale. A sosit după un timp, am văzut cât de greu e să deschizi o ușă închisă, m-am gândit cu o
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]