13,876 matches
-
de timp” (I, 76-77). Ce este acest adevăr ultim pe care Cioran îl caută cu disperare? O urmă de ambiguitate se păstrează în legătură cu sensul investit aici. În absența unui fundament ontologic (sau în prezența unuia tot mai precar), Cioran a abandonat poziția filozofului care se proiectează în idee, la fel cum are mari îndoieli în legătură cu adevărul ilustrat de sfânt. Cu puține excepții (sunt amintiți Pyrrhon și Epicur), filozofia greacă i se pare „decepționantă”: „nu caută decât... adevărul; filozofia indiană, dimpotrivă, caută
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să se identifice cu nimicul: „Să renunți la tot, chiar și la rolul de spectator” (I, 94) își spune la un moment dat, ca o consecință a înțelegerii condiției aparente a lumii. Cum se întâmplă și cu alte prilejuri, Cioran abandonează lupta și își transformă astfel adversarul în aliat. Poate că la această situație se referă Cioran atunci când se inculpă cu dispreț, spunând: „Nu ești decât un dezertor Ă ți-ai trădat propria cauză, te-ai despărțit de tine însuți” (I
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu ajutorul salvator al lui la ce bun?” (I, 96). Numai că acest surogat de izbăvire e dublat de sterilitate: „Nimic nu-l face mai steril pe un scriitor decât obsesia perfecțiunii. Ca să produci, trebuie să-ți urmezi firea, să te abandonezi, să-ți asculți vocile..., să elimini cenzura ironiei sau a bunului gust” (I, 49). Cum vom vedea, Cioran se luptă adesea cu cenzura bunului gust, cu exigențele înțelepciunii (și, tot exersându-le, le și ratează), ba chiar cu limitele ironiei
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să nu rănesc, și desigur să nu fiu la rândul meu rănit. Poți fi poltron și din prea multă sensibilitate” (I, 156). Iată-l, deci, pe Cioran mistificând și din neputință și lașitate, nu numai din „eroism”, ca și cum s-ar abandona pe sine. Și în acest abandon de sine, urlând ca să nu mai urle. Poate că nu-i la mijloc decât o lașitate în plus. Dincolo de toate motivele, pe care Cioran le supune unei reci analize, este pur și simplu nevoia
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Napoleon. Spune la un moment dat: „Sunt atât de refractar la acțiune încât ca să mă hotărăsc să înfăptuiesc vreuna trebuie să citesc mai întâi o biografie a lui Napoleon...” (II, 321). Și totuși, există momente în care aceste modele sunt abandonate și Cioran își regăsește ființa și sensul în refuzul de a acționa, de a participa: „Model de agitație zadarnică: Napoleon. Ă Cum i-am putut admira atâta vreme pe cuceritori?” (III, 281). Este momentul în care Cioran descoperă sensul negativității
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lupta pentru ceva îmi repugnă și mă depășește. Am trecut definitiv de vârsta la care-ți place să te bați, să te pui în valoare, să ieși în evidență. De altminteri, de ani de zile nu fac decât să-mi abandonez vechile poziții, să tăgăduiesc cu înverșunare” (idem). „Vreau să fiu lăsat în pace!”, exclamă el. Să nu ne înșelăm, însă: Cioran nu poate fi înțeleptul care să fi cucerit Indiferența, chiar dacă își dorește nu numai să fie lăsat în pace
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
III, 13). Boala lui Cioran este, în fapt, boala neputinței de a o rupe cu obârșia, cu acel altul incriminat. Deși trăiește în permanență drama absenței rădăcinilor, iată-l pe Cioran suferind tocmai pentru că rădăcinile, negate adesea, nu pot fi abandonate. Înțelegând acest paradox, el își spune la un moment dat: „Să nu-ți renegi niciodată originile, oricâte motive ai avea să roșești pentru ele. E o apostazie rușinoasă și de altfel fizic imposibilă, o contradicție în termeni: e un refuz
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ține de fundamentarea ontologică a ființei sale, care se mută din limbaj în existență. Nu mai e deloc o surpriză să vedem că Cioran face apologia bolii, a eșecului, a renunțării. Își spune: „Să abdici, «să-ți prezinți demisia», să abandonezi, să capitulezi, să te retragi și mai ales să destitui, să fii destituit... etc. etc... Găsesc o plăcere aproape sănătoasă în toate nuanțele eșecului” (II, 48). Succesul îi este de-a dreptul malefic, în vreme ce eșecul îl fundamentează. Iată: „Succesul îmi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
susține orice inițiativă ce se va dovedi echitabilă și eficientă". (împăturește hîrtia; privește spre vecini; Vecin 1 face un pas spre delegat; se privesc; delegatul privește spre familie și Mihai face și el un pas spre delegatul care, însă, îi abandonează punînd rezoluția pe masă; se îndreaptă spre ieșire, apoi se oprește) V-am adus și corespondența... Cutia poștală era bucșită... (lasă un maldăr de plicuri și cîteva ziare; se instalează un moment în care fiecare îl privește pe fiecare) Mihai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
De ce să-ți fie frică! Doar nu te dă nimeni afară din casă..., din pensie, ai voie să mergi pe stradă..., să te duci la spectacole..., la biserică... De ce să nu spui?! Gh. P. doi: Pentru că mărturisirea înseamnă să te abandonezi cu totul, cu toată ființa..., ca și cum te-ai duce în Piața primăriei gol-goluț, fără frică, fără rușine... liber, liber, liber... Gh. P. unu: Păi atunci dă-i drumu'! În Piața primăriei... De ce nu te dezbraci?! Gh. P. doi: Pentru că eu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
direcționează această cultură. Dumneavoastră lăsați cultura organizațională să vă ghideze sau sunteți cel ce o îndrumă? Atunci când compania lui Ralph era aproape de faliment, consultantul pe care l-a angajat a aflat rapid că firmei îi lipsea direcția și că își abandonase în totalitate cultura, valorile și principiile care îi aduseseră succes în anii anteriori. Prima și cea mai importantă funcție a lui Ralph era să reînvie vechea filosofie ce ghidase compania atât de bine. Forța de muncă aplaudase acest succes și
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
autorității pe criterii de specializare și expertiză comună, cât și prin atragerea unor membri din comunitate, ajungându-se la formarea unor rețele consolidate, cu obiective specifice legate de propriile sarcini și interese. Obiectivele generale devin astfel secundare și sunt treptat abandonate în favoarea unei noi agende, specifice birocrației și structurilor sale. Selznick validează, printr-o cercetare empirică, ipoteza lui Merton conform căreia birocrațiile produc disfuncții. În cazul său, disfuncțiile decurg din specializarea accentuată și concentrarea asupra sarcinilor imediate care dislocă obiectivele generale
Management public în România by Mihai Păunescu () [Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
administrației publice au fost abordate cu succes de NMP, motiv pentru care aria de implementare a acestora este în continuă extindere și aprofundare. În al doilea rând, cu atât mai mult cu cât anumite componente ale NMP nu au fost abandonate, analiza practicilor trecute și a efectelor lor este foarte importantă pentru crearea unui nou stil de formulare și implementare a politicilor publice, de guvernare a sectorului public. Efectetc "Efecte" Deși a înregistrat și succese incontestabile, abordarea problemei administrării resurselor publice
Management public în România by Mihai Păunescu () [Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
anumite decizii putând fi luate la nivel local. Totuși, soluția deconcentrării este mai degrabă specifică statelor centralizate, fiind aplicată în administrația franceză încă de la jumătatea secolului trecut, ca o soluționare a problemelor din ce în ce mai dificile de natură birocratică, fără a se abandona concepția generală privind puterea centrală. De altfel, o instituție-cheie în procesul de deconcentrare din România este prefectul. Pe plan legislativ, procesul de descentralizare este reglementat prin Legea-cadru nr. 339 din 12 iulie 2004. Potrivit acesteia, în modelul administrației publice din
Management public în România by Mihai Păunescu () [Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
un nou tip de sistem sanitar. Politicile publice în domeniu deveneau parte a politicii generale de sovietizare a țării. Sistemul asigurărilor medicale, copiat după modelul german și care funcționase în marile centre industriale, acoperind cinci procente din populație, a fost abandonat în favoarea sistemului Semașko. Au fost, de asemenea, naționalizate spitalele sau cabinetele aparținând unor fundații ori asociații profesionale. Serviciile sanitare vor fi, în noua modalitate de organizare, finanțate prin redistribuire la nivelul bugetului de stat, iar accesul devine astfel universal, garantat
Management public în România by Mihai Păunescu () [Corola-publishinghouse/Science/2056_a_3381]
-
al logodnicei sale căreia i se dăduse vestea că este mort. Rușii se purtau foarte dur și chiar se zvonea că vor rămâne acolo pentru a plăti o parte din despăgubirile de război. Guvernul român nou instalat de ruși îi abandonase pentru că nu voiau să se înscrie în divizia comunistă “Horia, Cloșca și Crișan”. La eliberare în 1946 autorul își amintește că în gara Iași era o manifestație la care se striga: “Ana, Luca și cu Dej Bagă spaima în
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
găsi drăceasca îndrăzneală/ De-a mărturisi că îngeri cad/ Nu din păcat, ci din oboseală." Cu "Octombrie, noiembrie, decembrie", Ana Blandiana devine din nou lirică prin feminitatea dorințelor, a pasiunii. Dragostea este puternică, asemenea morții, o dragoste senzuală, de trup abandonat de suflet: "Amar mi-e timpul și otrăvitor,/ cu soarele prelins la subsuori". Alteori dragostea înseamnă păcat: "Să fug?,/ O, fie-ți milă,/ Altădată/ N-aș fi fost decât/ arsă pe rug." Sentimentul iubirii devine grav: "Suntem egali?, Vom muri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
iar în sală, eu stăteam alături de Pino Caramitru. Teatrul ne reunea pe toți la răscruce de timpuri, de vieți. Alexa, profund implicat, mi-a anunțat atunci perspective și programe, s-a angajat în numeroase proiecte dar, ciclic, aflam că le abandona, că ceea ce debuta în entuziasm stagna, se întrerupea...Într-o zi, undeva în grădina Tuileriilor, mi-am permis să-l rog să-mi explice rațiunea acestui periculos ciclu infernal, și el, îndelung mi-a răspuns: La început îmi văd perfect
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
plan, impactul vocației sale vocație inițial realizată, iar apoi doar proiectată! Un artist rănit, dar un artist fără regrete nici remușcări,iată ce e Alexa. El a aliat drumul teatrului cu acela al vieții în moduri diferite, dar fără a abandona, nici trăda, ceea ce revela demult, în seara în care, uimit, descopeream Cartofi prăjiți la orice. Această distorsiune m-a preocupat și, sincer, m-a neliniștit până când mi s-a revelat sensul "ascuns" al unui parcurs nu simptom de neîmplinire, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
chestiune, Robert W. Corrigan îi scrie vicepreședintelui Consiliului Culturii și Educației Socialiste, ca argument în favoarea acordării acestei vize fiind citate drepturilor omului, în contextul prelungirii clauzei națiunii celei mai favorizate. România a renunțat la această clauză în 1988, când a abandonat definitiv orice dialog cu lumea occidentală. În octombrie 1987, filmul Înghițitorul de săbii, regizat de Alexa Visarion în 1981, și care oferă argumentul artistic decisiv în acordarea celei de-a doua burse Fulbright. Filmul este recenzat pentru Cal Arts, de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
politic și erotic, care nu are intenția de a se căsători cu Zița... El i-a zăpăcit, i-a năucit pe toți, îi terorizează și îi manipulează atunci când iși salvează pielea în numele democrației și poporului... Iar în finalul spectacolului îi abandonează... lasându-i năuci să citească într-o semiobscuritate sloganele scrise de el în "Vocea patriotului naționale". Râde sarcastic și dispare tot atât de brusc precum a apărut. Acest final deschis, tulburător, propus de regizor, accentuează sensul contemporan al satirei caragialiene. Regizorul repetând cu
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
pentru mine, aflat atunci într-o mare dilemă existențială,un moment important de reorientare. Adică, practic, o reluare a parcursului profesional, o reconsiderare a reperelor etice și estetice,și de aceea, această întâlnire mi se pare miraculoasă, pentru că puteam să abandonez o meserie în care nu mă mai regăseam și fără de care, acum, nu mai pot să-mi concep existența. Prilejul l-a constituit începutul lucrului la filmul care se numea, la vremea aceea, Ziditorul, adică, în fapt, întâlnirea cu regizorul
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
sale criminale, se vede cel mai bine, că uneori ar fi de preferat să te confrunți cu o ură identificabilă decât cu o indiferență cinică totală. Două cunoscute propoziții consemnează brutal acest adevăr. Mai întâi este vorba de îndemnul dantesc. "Abandonează aici orice speranță" și în al doilea rând de "evanghelia" nihilistă a trupelor SS: "Aici nu există nici un de ce!" Într-adevăr, pentru indiferența criminală, orice de ce spus de orice nevinovat în fața călăului său pur și simplu, nu poate exista. Întrebarea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Ziditorul, prima versiune cinematografică a Meșterului Manole, scenariu respins fără drept de apel de Comisia ideologică a Consiliului Culturii și Educației Socialiste. După douăzecișidoi ani de tentative repetate și eșuate, în 1990 Ziditorul intră în producție; filmările sunt oprite și abandonate după ce toată cheresteaua adusă pentru construcția decorului este furată. În 2005, scrie o nouă variantă a scenariului. În 2007, publică, cu sprijinul C.N.C., cele două scenarii într-o carte: De la Ziditorul la Zidirea, editura "Universalia". Ana, o nouă variantă a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
faci actuale? Acestea erau întrebările pe care mi le adresa Alexa Visarion, chestionând într-un fel teza cărții mele Tarkovski. Filmul ca rugăciune și aplicabilitatea ei în cazul proiectului său. Proiect care era prea frumos și idealist pentru a fi abandonat, dar și prea frumos și idealist inactual de frumos, aș zice, și, poate, insuficient de convingător în idealismul său pentru a fi păstrat așa cum era. I-am răspuns, la rândul meu, cu întrebarea: de ce este nevoie de legenda Meșterului Manole
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]