7,542 matches
-
care le avea la Înalta Poartă și-l învesti odată ajuns domnitor, în 1678, cu dregătorii neînsemnate. Influența politică a stolnicului a fost totuși importantă, fiind exercitată mai ales prin membri ai familiei. Pe plan politic Constantin Cantacuzino a fost adeptul unei linii antiotomane și a pledat pentru apropierea de Rusia și Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană. Cu privire la cererea formulată de comitetul marii nobilimi maghiare din Făgăraș privind strângerea de fonduri pentru zidirea bisericii reformate, adresată «vecinilor» Constantin Brâncoveanu și
Constantin Cantacuzino (stolnic) () [Corola-website/Science/304363_a_305692]
-
a învins pe huni când fortul lor a căzut la noapte, Thorismund, fiul regelui Theodoric, revine în liniile aliate, intră din greșeală în tabăra lui Attila. Acolo a fost rănit în luptă corp la corp ce a urmat înainte ca adepții lui sa-l salveze. Întunericul i-a separat, de asemenea, pe Aetius de proprie sa armată. Fiindcă el se temea că dezastrul s-a abătut asupra lor, și-a petrecut restul nopții cu aliații săi goții. În ziua următoare, au
Bătălia de pe Câmpiile Catalaunice () [Corola-website/Science/304377_a_305706]
-
de a-și asuma tronul Spaniei. Mai târziu, Fernando al II-lea s-a căsătorit cu cântăreața de operă Elisa Hensler, contesă de Edla. Fernando al II-lea a fost un om inteligent, modern și cu idei liberale. A fost adeptul picturilor în acuarelă, a gravurilor și a ceramicii. A fost președintele Academiei Regale de Științe și Arte, Lord Protector al Universității din Coimbra și Marele Maestru al Rosicrucienilor. În 1838 a construit în apropiere de Sintra, Palatul Național Pena, o
Ferdinand al II-lea al Portugaliei () [Corola-website/Science/304392_a_305721]
-
petrece călătorind prin Africa de nord, Orientul Mijlociu, India și mai ales Asia Centrală. În 1913 se stabilește la Moscova, unde își desfășoară activitatea de pedagog. După izbucnirea Revoluției din Octombrie se refugiază în Georgia. La Tbilisi fondează împreună cu un cerc de adepți "Institutul de Dezvoltare Armonioasă a Omului", în 1919. În 1922 gruparea își mută reședința la Fontainebleau. Cercul format în jurul lui Gurdjeff cuprinde de la înființare mai multe personalități importante ale vremii și trăiește într-o comunitate cu unele trăsături monastice, în
Georges Ivanovitch Gurdjieff () [Corola-website/Science/304403_a_305732]
-
Strimon. Un comentator al piesei lui Pseudo-Euripide îl citează pe istoricul elenist Marisias, care localizase ultimul loc de odihnă al lui Rhesus pe o colină în fața sanctuarului muzei Clio din Amfipolis. Referirile tragediei la misterele orfice și la grupurile de adepți ai regelui fac probabilă existența unui cult inițiatic asemănător sau chiar identic cu orfismul în Amfipolis. Menționarea lui Orfeu în "Rhesus" ca aliat al Persefonei în rolul său de mistagog și nu în cel de cântăreț care a fermecat întregul
Rhesus (mitologie) () [Corola-website/Science/304417_a_305746]
-
trezire interconfesională din anii 1840-1844, prin anunțarea celei de-a doua veniri a lui Iisus Christos în 1843-1844, întemeiat pe o serie de studii biblice, în special profetice și apocaliptice. Deoarece în limba engleză "venirea" lui Christos se numește "Advent", adepții lui (milleriții) au fost numiți adventiști, iar curentul religios și teologic s-a numit adventism. Confesiunile care își au originea în această mișcare sunt clasificabile ca "adventiste", indiferent dacă mențin numele de adventist sau caracterul și teologia inițială. Miller s-
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
adventiste, prin predicare și prin publicații care treceau chiar dincolo de granițele țării. Multe proprietăți au fost vândute, iar în ajunul termenului fixat, pământul milleriților a rămas necultivat. William Miller a fost printre primii care și-au sacrificat averea. În ciuda dorinței adepților lui, Miller nu fixase la început o dată exactă a celei de a doua veniri. Dar, ca răspuns, el a indicat anul religios iudaic, dintre 21 martie 1843 și 21 martie 1844. Data de 21 martie 1844, sfârșitul acestui an iudaic
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
acceptat-o foarte târziu, a trecut fără se întâmple nimic. Ziua de 23 Octombrie 1844 a devenit Ziua marii dezamăgiri adventist-milerite, trăgând după ea un nou val de părăsire a mișcării. Nu se știe exact cât de mulți au fost adepții acestei mișcări în perioada 1840-1844. Unii autori menționează 50.000, alții mult mai mult, până la 500.000. Depinde și de momentul la care se referă numărul. După dezamăgire, majoritatea acestora s-au întors în bisericile lor sau în lume. Dar
William Miller () [Corola-website/Science/304437_a_305766]
-
o cultură (distinctă, sau obscură) care îi deosebește față de cultura mai mare, dominantă, denumită și mainstream, de care aparțin. Dacă o anumită subcultură este caracterizată de o opoziție sistematică față de cultura dominantă, ea poate fi descrisă ca fiind o contracultură. „Adepții unei contraculturi resping unele sau majoritatea standardelor și modelelor comportamentale ale societății înglobante, dar nu resping toate normele și valorile culturii dominante” (I. Mihăilescu, 1993). O subcultură propune un ansamblu de simboluri, norme, valori și moduri de viață neidentice cu
Subcultură () [Corola-website/Science/304471_a_305800]
-
Libația (jertfa) implica sacrificarea a trei animale masculine, un porc, un berbec și un taur, care erau purtați în procesiune sacră în locul unde credincioșii voiau sa fie purificați.. Înainte de retragerea autorităților civile romane din Dacia (271 d.C.) creștinismul, deși avea adepți răspândiți în toate coloniile imperiului roman, era încă o religie minoritară. Templele castrului Drobetei sunt citate în perioada Împăratului Gordian al III-lea (238-244 d.C.) ca unele dintre puținele locuri unde în Dacia se practica, printre soldații legionari romani, misterele
Podul lui Traian () [Corola-website/Science/297983_a_299312]
-
obținerea independenței Statelor Unite ale Americii. În 1787, Washington a fost președintele Convenției constituționale care a adoptat Constituția Statelor Unite ale Americii, în vigoare și astăzi. Ca președinte între 1789 și 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaționismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puțin posibil în afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu nicio națiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul
George Washington () [Corola-website/Science/297957_a_299286]
-
al XIX-lea, John Lubbock, a atribuit monumentul epocii bronzului, datorită obiectelor de bronz găsite în movilele din apropiere. De-a lungul secolului XX, Stonehenge a început să fie utilizat ca un loc de semnificație religioasă, de această dată de către adepții New Age și ai cultelor neopăgâne.
Stonehenge () [Corola-website/Science/298035_a_299364]
-
poezie:Walt Whitman, Lord Byron, Paul Verlaine, Johann Wolfgang von Goethe În literatură: Oscar Wilde În arta plastică: Henry Scott Tuke În arta fotografică: Wilhelm von Gloeden. Dragostea pederastă a fost însă și subiect al creației artiștilor care nu erau adepții acestei practici, astfel,Johann Sebastian Bach a compus aria Phoebus-Apollo, dedicată tânărului Hyacinth, iar Geschwinde a compus cantata BWV 201 - Der Streit zwischen Phoebus und Pan (Lupta dintre Phoebus și Pan) Sfârșitul secolului XIX, marcat de procesul împotriva lui Oscar
Pederastie () [Corola-website/Science/298039_a_299368]
-
ci prezenței unor substanțe chimice, "fermenți", prefigurând astfel conceptul modern referitor la enzime. Van Helmont era tributar ideilor alchimice ale epocii. De pildă, susținea că este posibilă transmutația în aur a mercurului, precum și obținerea pietrei filozofale. Cu toate acestea, devenit adept al metodei experimentale, începe să combată mai multe concepții și idei eronate ale înaintașilor. Din cele patru elemente considerate ca primordiale, apă, aer, pământ, foc, exclude ultimele două. Van Helmont combate teoria generației spontane, conform căreia viața ar fi apărut
Jan Baptista van Helmont () [Corola-website/Science/312522_a_313851]
-
sale, polarizând opiniile în tabere diametral opuse. Această polarizare a fost înlesnită și de imensul său orgoliu. Cei care i-au urmărit cariera și au fost martori ai performanțelor sale scriitoricești au fost de-a dreptul fascinați de personalitatea sa. Adepții săi îl vedeau ca pe o autoritate infailibilă și ca pe un om care ar fi fost gata să facă orice pentru cei pe care-i apăra. Kraus și-a făcut însă și foarte mulți dușmani, datorită inflexibilității sale și
Karl Kraus () [Corola-website/Science/312520_a_313849]
-
decesului tatălui său. Ulterior pleacă la Paris în scopul completării cunoștințelor, unde frecventează cursurile de anatomie ale lui Georges Cuvier. Meckel a fost unul din fondatorii teratologiei, ocupându-se în special defectele congenitale și anomaliile din perioada dezvoltării embrionare. Ca adept al naturalistului evoluționist, Jean-Baptiste de Lamarck, Meckel considera că dezvoltarea formațiunilor anormale se supune acelorași legi naturale ale dezvoltării organismelor. Două structuri anatomice îi poartă numele: De asemenea, "sindromul Meckel" (numit și sindromul Meckel-Gruber) îi poartă numele.
Johann Friedrich Meckel () [Corola-website/Science/312579_a_313908]
-
o mantra deosebită, secretă. Multe școli și guru o mențin nerevelată decât unui număr restrâns de persoane. Prin urmare, Parabija a devenit subiect de mare interes mai ales în acele false școli care îndepărtează sau ocultează informațiile tradiționale de către proprii adepți. Am scris despre această Parabija explicit, modul de pronunție al acestei mantra nu are nimic fabulos în el, cu precizarea că trebuie să fiți atenți la visarga (h) final, care în sanscrita are metode diferite de abordare în practică japa
Parabija () [Corola-website/Science/312574_a_313903]
-
mineralul silvină. S-a născut la Hanau, Germania, dar cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o în Olanda. A studiat la diverse universități olandeze și germane ca discipol al lui Adolphus Vorstius și Emmanuel Stupanus. A fost adeptul teoriilor lui René Descartes. În 1637 obține doctoratul la universitatea din Basel. În 1658 este numit profesor de medicină la Universitatea din Leyden. Reunește în jurul său o adevărată echipă de cercetători, printre care Reinier de Graaf și Jan Swammerdam. Printre
Franciscus Sylvius () [Corola-website/Science/312660_a_313989]
-
critic al Talmudului și al literaturii rabinice. S-a născut în localitatea Poiana Cobâlea din Rutenia Subcarpatică, (pe atunci, Poľana Kobilská, Cehoslovacia, astăzi în raionul Rahău din regiunea Transcarpatia din Ucraina), într-o familie de evrei hasidici (hassidim "Belz", adică adepți ai rabinilor din Belz, regiunea Liov/Lemberg). Mama sa a decis să se despartă de soțul ei, nemulțumită de activitatea acestuia ca "asistent" al unui "făcător de minuni". După divorțul părinților când avea vârsta de 4 ani, David, însoțit de
David Weiss Halivni () [Corola-website/Science/312659_a_313988]
-
sus, și alții precum Ghamkool Sharif Pir, Pir de Dhannakka Sharif, Pir kaki Tarrur, Ghulam Nabi Kashmiri alias Samandri Baba și Siraj Baba îl respectă pe Gohar Shahi considerând că el este preacinstit de către Allah. Adversitatea față de Gohar Shahi și adepții săi a luat amploare în rândul teologilor sunniți din Pakistan și din străinătate în urma afirmațiilor următoare: Pe baza celor de mai sus, reprezentanți ai teologiei sunnite l-au criticat pe Gohar Shahi, și chiar l-au blamat că ar fi
Riaz Ahmed Gohar Shahi () [Corola-website/Science/312731_a_314060]
-
condamnată de către cărturari sunniți, iar extremiștii musulmani și bigoții au căpătat o mare dușmănie față de Gohar Shahi. Ca atare, au fost multe tentative de asasinat la adresa sa. De asemenea, s-a pus un mare preț pe capul său în Pakistan. Adepții lui Gohar Shahi pretind că înfățișarea sa ar fi apărut pe luna, soare, și Al-Hajar al-Aswad (Piatra Neagră) din Ka'ba . Mass-media au cerut probe la presiunea extremiștilor religioși. Cărțile sale sunt interzise de către guvernul din Pakistan, iar întâlnirile publice
Riaz Ahmed Gohar Shahi () [Corola-website/Science/312731_a_314060]
-
(în limba finlandeză: "Suur-Suomi") a fost o idee născută în rândurile adepților unor mișcări iredentiste pan-finice, fiind echivalentul naționalismului european interbelic. presupunea ca Finlanda să anexeze teritoriile locuite de popoarele finice înrudite: finlandezii, carelienii, ingrienii și kveii. Ideea creării Finlandei Mari a căpătat o uriașă popularitate în 1917 și și-a
Finlanda Mare () [Corola-website/Science/312804_a_314133]
-
guvernului Umberto al-II-lea informat de generalul Maurice Stanley Lush că angloamericanii nu au intervenit în apărarea suveranului și a siguranței sale, chiar și în caz de încălcare flagrantă a legii în special în cazul unui atac al Quirinalului susținut de adepții miniștrilor republicani, care doresc să evite orice posibilitate a declanșării unui război civil după faptele petrecute în Napoli, Umberto al-IIlea a hotărât să părăsească Italia. Plecarea regelui a dat undă verde proclamării republicii din moment ce Curtea de Casație nu avea decât
Proclamarea Republicii Italiene () [Corola-website/Science/311984_a_313313]
-
în 1906. Opera sa artistică include lucrări de pictură, acuarelă, desen și ilustrație de carte. Împreună cu soția sa, Elena Alexandra Barabaș Bednarik, a participat la fondarea Cenaclului Idealist. A fost, printre altele, membru fondator al Sindicatului Artelor Frumoase din România, adept al curentului Art Nouveau și ilustrator al cărților Reginei Maria a României. s-a născut la 8 martie 1882 la Orșova, localitate aflată pe atunci în Austro-Ungaria. Părinții săi, Adalbert Bednarik (originar din Moravia) și Genoveva Hauschka erau cehi, la
Ignat Bednarik () [Corola-website/Science/312029_a_313358]
-
a adăugat: „Mereu îl parafrazez pe J. B. S. Haldane: ' Universul nu e doar mai ciudat decât ni-l imaginăm, dar e chiar mai ciudat decât ni-l putem imagina.'” El a descris ideea reîncarnării ca fiind fascinantă, dar era adeptul teoriei vieții finite. Clarke a fost suficient de bine cunoscut pentru serialele în care investiga fenomene paranormale, "Arthur C. Clarke's Mysterious World" (1980), "Arthur C. Clarke's Mysterious Universe" (1985) și "Arthur C. Clarke's World of Strange Powers
Arthur C. Clarke () [Corola-website/Science/312017_a_313346]