12,966 matches
-
ia ca pavăză pe Virgil, a cărui Eneida conține "în puține versuri întreg subiectul acestei tragedii". "Personajele mele sunt atât de faimoase în Antichitate, încât, cu condiția să le cunoști, vei vedea foarte bine că le-am făcut așa cum poeții antici ni le-au transmis. De asta nu m-am gândit că mi-ar fi permis să schimb ceva din comportamentele lor. Singura libertate pe care mi-am permis-o, a fost să mai îmblânzesc ferocitatea lui Pyrrhus." Această fidelitate față de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trăsătură caracteristică a "comportamentului" personajului dramatic, "calitatea", termen pe care Corneille îl traduce prin "bunătate". Numeroși comentatori au dat termenului o accepțiune morală făcând din el un sinonom al virtuții. Corneille se ridică împotriva unei asemenea interpretări căci, în piesele antice sau moderne, există multe personaje "rele, sau vicioase, sau pătate de vreo slăbiciune care se potrivește prost cu virtutea". După părerea lui Corneille, Aristotel denumește prin asta, "un caracter strălucit și înălțat printr-o obișnuință virtuoasă, sau criminală, după cum este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
clasică, chiar dacă Corneille prezintă, în Aviz cititorului 30 la Văduva, versurile comediilor sale ca pe o simplă "proză rimată", căci ele nu au "strălucirea" cu care ies în evidență cele din tragediile sale. Dacă versul s-a impus în maniera antică, începând cu Renașterea, pe scena franceză, atât pentru comedie, cât și pentru tragedie, acest lucru nu s-a întâmplat fără rezerve din partea teoreticienilor clasicismului pentru care un asemenea limbaj nu poate decât să sublinieze convențiile. Numai câțiva rari autori de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca acest lucru să fie povestit de un alt personaj, Racine le ripostează: "Ei nu știu că una din regulile tetrului este de a nu pune într-o povestire decât lucrurile care nu pot trece în acțiune, și că toți Anticii aduc deseori pe scenă actori care nu au nimic altceva de spus, în afară de faptul că vin dintr-un loc și că se întorc într-altul." Adresată de un personaj implicat în dramă altuia pe care asta îl privește tot atât de mult
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pentru a se împiedica cel puțin de a o blama, dacă nu sunt destul de rezonabili pentru a o urma după primii oameni ai Antichității, care în general nu au folosit-o fără scop. În ceea ce mă privește, eu le port Anticilor acest respect, de a nu mă îndepărta niciodată nici de părerea, nici de obiceiurile lor, dacă nu sunt obligat să o fac dintr-un motiv clar și pertinent. Este de crezut după toate aparențele, că ei au stabilit această regulă
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să reprezinte același loc pe toată durata spectacolului. "Însă este obligatoriu să ne amintim că acest loc, care trebuie să fie întotdeauna Unul, și nu trebuie deloc să se schimbe, se întinde de la suprafața, solul sau podeaua scenei, pe care Anticii îl numeau Proscenium sau avanscenă, adică de la acest spațiu unde apar actorii, merg și vorbesc; căci în felul acesta este reprezentat terenul sau locul tare pe care personajele reprezentate se aflau sau mergeau, iar pământul nu se mișcă precum o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Ea depășește puțin cadrul exact al verosimilului și chiar pe acela al bunului simț; însă este aproape imposibil să se procedeze altfel; iar spectatorii sunt atât de obișnuiți cu acest lucru, încât nu găsesc aici nimic care să-i rănească. Anticii, după exemplul cărora s-au constituit Regulile, își acordau această libertate; ei alegeau ca loc pentru Comediile, și chiar pentru Tragediile lor, o piață publică; însă sunt sigur că, examinându-le, mai bine mai mult de jumătate din ceea ce se
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceea Corneille a creat, în 1650, cu Don Sanche d'Aragon, un gen nou, "comedia eroică"49. "Iată, explică el în Scrisoarea de dedicație a acestei piese, un poem de un fel nou și care nu are niciun exemplu la Antici (...) Este o comedie, deși actorii sunt, aici, fie regi, fie granzi de Spania, pentru că nu se vede născându-se niciun pericol prin care să putem fi îndemnați la milă sau teamă." Chiar el mărturisește că a ezitat mult pentru a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
are ca maeștri pe cei mai străluciți eleniști ai timpului. "Cea mai mare plăcere a sa era să meargă în străfundurile pădurilor abației cu Sofocle și Euripide, pe care-i știa aproape pe de rost." Emoția lui în fața acestor opere antice era atât de puternică, încât le-o comunica tuturor celor ce-l ascultau, când declama vreo tragedie. Se afla la Auteuil, acasă la Boileau, spune fiul său, cu D-l. Nicole și câțiva alți distinși prieteni. A venit vorba despre
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Agripinei, la plecarea Juniei, la pedepsirea lui Narcis și la disperarea lui Nero după moartea lui Britannicus." Dacă Racine se arată partizan al simplității acțiunii, spre deosebire de Corneille care preferă tragedia cu acțiune complexă, o face pentru a se conforma modelului antic, deosebit de apt să genereze pateticul. Din acest punct de vedere, Racine se arată deplin satisfăcut de Bérénice, piesă care, de altfel, a primit din partea publicului o primire călduroasă, pentru că, după chiar spusele lui Racine, "a fost onorată cu atât de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
spusele lui Racine, "a fost onorată cu atât de multe lacrimi". De multă vreme, scrie el în Prefață, voiam să încerc dacă pot să fac o tragedie cu această simplitate a acțiunii care a fost atât de mult pe gustul anticilor." Această simplitate fiindu-i reproșată, Racine o justifică bazând-o pe exigența față de verosimil: "Numai verosimilul impresionează în tragedie, scrie el în Prefață. Și ce fel de verosimil există când se întâmplă într-o zi o multitudine de lucruri ce
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
răsplătirii celor buni. Prima sa utilitate, să ne amintim, constă în "sentințele și instrucțiunile morale pe care le putem presăra acolo aproape peste tot", a patra rezidă în catharsis. Această "a treia utilitate", specifică teatrului clasic, îi este străină teatrului antic, după cum constată Corneille. Anticilor nu le păsa de "recompensarea acțiunilor bune și de pedepsirea celor rele" în tragediile lor. În schimb, contemporanii săi își termină piesele cel mai adesea prin "pedepsirea acțiunilor rele și recompensarea celor bune, care nu este
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sa utilitate, să ne amintim, constă în "sentințele și instrucțiunile morale pe care le putem presăra acolo aproape peste tot", a patra rezidă în catharsis. Această "a treia utilitate", specifică teatrului clasic, îi este străină teatrului antic, după cum constată Corneille. Anticilor nu le păsa de "recompensarea acțiunilor bune și de pedepsirea celor rele" în tragediile lor. În schimb, contemporanii săi își termină piesele cel mai adesea prin "pedepsirea acțiunilor rele și recompensarea celor bune, care nu este un precept al artei
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în epoca clasică. Foarte prizat la începutul secolului, în teatrul lui Hardy, de exemplu, un asemenea spectacol apare pe atunci ținând de o concepție arhaizantă și barbară a scenei. Din grija față de buna cuviință, unii teoreticieni se refugiază în spatele autorității Anticilor pentru a recomanda nefolosirea lui. Numai Horațiu interzice totuși reprezentarea actelor de violență, pe care Aristotel nu le condamnă. El se mulțumește să-și arate preferința pentru scenele în care pateticul se naște "mai degrabă din ascultat decât din văzut
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
trei, în urma intervenției Berenicei, care pleacă, hotărâtă să trăiască cu durerea, și-i imploră pe cei doi bărbați să o imite. Catastrofa a fost evitată la timp, în momentul în care pateticul era la apogeu. În ciuda diferențelor majore dintre tragedia antică și tragedia clasică, clasicismul conservă un anumit număr de condiții formulate de Aristotel pentru ca personajul să fie demn de a intra într-o tragedie. Trebuie, vom vedea, ca o anume distanță să o despartă de spectatori. Trebuie, de asemenea, ca
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
urmăritor și urmărit, cel ce provoacă suferința și cel ce suferă." (Discurs despre Tragedie) Apariția bruscă a unui act de violență în sânul relațiilor de alianță nu este totuși o condiție sine qua non, pentru ca să apară pateticul. Corneille constată că Anticii nu s-au supus totdeauna acestui fapt, în special Sofocle în Ajax și Filoctet (Philoctète), piese care sunt totuși pline de patetic. Cine va vrea să parcurgă ceea ce rămâne din Eschil și Euripide va putea întâlni acolo câteva exemple de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
incestului, într-o relație de ură primitivă, în timp ce la Corneille, conflictul se naște între două relații de dragoste, una având legături de rudenie, cealaltă fiind în legătură cu dragostea sau cu prietenia. 7.5. Greșeala tragică Personajul tragediei clasice, după exemplul eroului antic, nu ar putea fi nici cel drept, nici cel rău, ci un om de mijloc, supus greșelii. Corneille și Racine sunt de aceeași părere cu Aristotel asupra acestei noțiuni de greșeală tragică, chiar dacă Corneille, vom vedea mai încolo, emite restricții
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
slăbiciune, și să ajungă în nenorocire prin vreo greșeală care să-i facă de plâns sau detestați." Chiar dacă ambii autori, pe plan teoretic, îl au pe Aristotel ca model, Racine, și aici, se arată mai apropiat decât Corneille de dramaturgia antică, al cărei model îl utilizează în toate piesele sale, ceea ce nu se întâmplă în cazul lui Corneille. El plasează acțiunea din Britannicus în primii ani ai domniei lui Nero, în scopul de a-l prezenta pe Nero ca pe un
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt capabile să provoace compasiunea și teroarea. Fedra, într-adevăr, nu este nici de tot vinovată, nici de tot nevinovată", scrie el în Prefață. El adaugă că a avut grijă "să o fac mai puțin odioasă decât este în tragediile Anticilor". De aceea doica, și nu Fedra, ca la Euripide, este vinovată la el de calomniere. A transformat personajul lui Hipolit, făcându-l să fie îndrăgostit de Aricia, pentru ca toate personajele piesei să stârnească mila spectatorului. Anticii, într-adevăr, îi reproșau
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât este în tragediile Anticilor". De aceea doica, și nu Fedra, ca la Euripide, este vinovată la el de calomniere. A transformat personajul lui Hipolit, făcându-l să fie îndrăgostit de Aricia, pentru ca toate personajele piesei să stârnească mila spectatorului. Anticii, într-adevăr, îi reproșau lui Euripide că l-a reprezentat pe Hipolit ca pe un "filosof scutit de orice imperfecțiune (...), ceea ce făcea ca moartea tânărului prinț să trezească mai mult indignarea decât mila. Am considerat că trebuia să-i confer
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
originalitate de netăgăduit, participă și el, datorită reformei pe care o întreprinde, la această mișcare. În ciuda specificității formelor pe care le îmbracă teatrul în Franța, în Germania și în Italia, o înrudire veritabilă le unește. Pretutindeni doctrina referitoare la imitarea Anticilor este respinsă definitiv. Cultului rațiunii îi succede cel al emoției. Regulile sunt înlăturate în numele libertății artei. Perimată, noțiunea de veșnicie a Frumosului este detronată de visul pentru un teatru național în care o societate își va citi identitatea prezentă, adică
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ca un mijloc deosebit de favorabil de a instala ideologiile născânde, mai ales în Franța prerevoluționară. Munca aceasta de reflectare, profund novatoare, este de o importanță majoră, chiar dacă nu a produs în Franța vreo capodoperă. Introducând o ruptură definitivă cu concepțiile antice și clasice, ea face ca teatrul Vechiului Regim să treacă în lumea modernă. Este deschis drumul pentru drama romantică, care se angajează cu hotărâre pe el, păstrând majoritatea principiilor dramei burgheze, părăsind totuși un imperativ important, acela al realismului, pe
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Filip, Rege al Spaniei, al nostru Sire, se supăra pe scenă când un rege-apărea, fie că în asta vedea o jignire adusă artei, fie că nu accepta ca autoritatea regală să figureze printre plebea trivială. Asta înseamnă revenirea la comedia antică, în care-l vedem pe Plaut introducându-i pe zei, după cum arată în al său Amfitrion Jupiter. Numai bunul Dumnezeu știe cât mă costă să-l aprob, căci Plutarh, despre Menandru vorbind, dezaprobă comedia antică; dar fiindcă iată-ne atât
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Asta înseamnă revenirea la comedia antică, în care-l vedem pe Plaut introducându-i pe zei, după cum arată în al său Amfitrion Jupiter. Numai bunul Dumnezeu știe cât mă costă să-l aprob, căci Plutarh, despre Menandru vorbind, dezaprobă comedia antică; dar fiindcă iată-ne atât de departe de artă, iar în Spania mii de ofense cauzei ei se fac, cred eu că docții de data aceasta mai bine tac. Tragicul și comicul amestecate, Ca și Terențiu cu Seneca, măcar pentru
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mai potrivit ne dă minunata Natură Ce-și trage frumusețea din astă împestrițătură!7" 1.3. Adaptarea piesei la gustul publicului Revendicând, cu două secole înainte de Hugo, libertatea scriitorului față de modele, Lope de Vega vrea să elibereze teatrul de canoanele antice și să-l adapteze gustului publicului din vremea lui. Regulile nu pot fi imuabile. În fața neoplatonicienilor care afirmă veșnicia Frumosului, el îi subliniază relativitatea. Tirso de Molina, moștenitor direct al lui Lope, dovedește o mare admirație pentru acest autor care
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]