11,066 matches
-
participase de prea multe ori la momente asemănătoare, ca să mai simtă vreo emoție. CÎnd se apropie de polițiști, aceștia Îi făcură loc. Fără să le vorbească, doctorul Înaintă spre cel de pe bancă, Îi descheie cămașa și i-o desfăcu, se aplecă și aplică stetoscopul pe pieptul soios, golaș, Îngrozitor, ascultă atent și concentrat timp de cîteva secunde, apoi mută stetoscopul În alt punct și ascultă iarăși cu atenție. În tot acest timp trăsăturile lui nu trădau nici cea mai mică urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pardesiul și eșarfa și reintră În rîndurile mulțimii. Totul durase doar un minut și se desfășurase În aceeași manieră inumană, formală și aproape plictisită care se făcuse simțită și În comportarea doctorului. Apoi cei doi brancardieri În uniformă s-au aplecat, au apucat mînerele brancardei și, vorbindu-și În șoaptă, au ridicat-o. Porniră cu pași măsurați, dar, cînd Începură să Înainteze, mîinile galben-cenușii ale mortului au alunecat peste marginile brancardei și se bălăbăneau În chip grotesc la fiecare pas al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Hai, fugi! E tîrziu! Atunci sperietoarea se Întoarce și urcă repede În tren, un controlor se apropie și trîntește cu brutalitate ușa În urma lui, iar trenul se pune În mișcare ieșind Încet din gară. În tot acest timp bărbatul stă aplecat la o fereastră de pe culoarul trenului și o privește, iar femeia pășește pe lîngă tren Încercînd să-l urmărească cu privirea cît mai mult. Acum trenul prinde viteză, pașii femeii se Încetinesc, se opresc, ea are ochii umezi și șoptește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
simțeau În micile orașe În zori, cînd Începeau treburile vieții obișnuite, mărunte, foarte cunoscute. Se simțeau În felul cum băiatul cu ziarele azvîrlea cu Îndemînare În pridvor sulul de hîrtie și cum bărbatul În cămașă ieșea În pridvor și se apleca să le ia, În tropotul lent al calului de la căruța cu lapte ce Înainta pe strada liniștită, În clinchetul sticlelor urmat de o pauză, În pașii grăbiți ai lăptarului și În zăngănitul sticlelor, și, iarăși, În tropotul copitelor și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
spuse el - și glasul Îi răsuna În noapte ca un clopot. Ei, Doamne! i-am cunoscut pe toți Încă de pe vremea lui James Buchanan, căci eram copil de șase ani cînd a ajuns președinte! Aici se opri o clipă, se aplecă brusc Înainte cu balansoarul și scuipă o șuviță groasă de salivă Încărcată de tutun peste balustrada verandei, drept În mijlocul straturilor parfumate de mușcate, pe pămîntul gras. — Da, da! rosti el grav, lăsîndu-se din nou pe spate, În timp ce vecinii stăteau neclintiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Încît trebuia să-l sprijine cîte unul de-o parte și de alta cînd vorbea... că, de nu, se ducea cu capu-n jos În mocirlă! Aici se opri, Își umezi În grabă degetul mare, tuși cu mare satisfacție, se aplecă brusc În față cu balansoarul și scuipă o șuviță de salivă Încărcată de tutun În stratul Întunecat și parfumat de mușcate. — Prima oară cînd am votat pentru președinte, continuă tata imediat, lăsîndu-se din nou pe spate, a fost În l872
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
James Abraham Garfield, acel om mare și bun, zise el cu patimă, care a fost lichidat În chip atît de josnic și de brutal de atacul mișelesc al unui criminal sîngeros. Se opri, Își umezi degetul mare respirînd anevoie, se aplecă În față și scuipă din nou. — În l884 am votat pentru James G. Blaine, În anul cînd l-a Învins Grover Cleveland, zise el scurt, pentru Benjamin Harrison În l888 și din nou pentru Harrison În 1892, atunci cînd Cleveland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
intrăm În război, să vă pună la pămînt... căci mizeria, distrugerea, iadul și chinurile se abat asupra noastră ori de cîte ori vin democrații la putere. De asta să fiți siguri! zise el scurt, tuși, Își umezi degetul mare, se aplecă brusc În față și scuipă din nou. Se lăsă o clipă de tăcere și vecinii așteptară. — Of, Doamne! exclamă tata În cele din urmă grav și trist, cu glas scăzut, aproape imperceptibil. Și deodată se stinse În el toată vigoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de nedumerire, și spunînd cu glas neîncrezător) Doamne! Ia te uită la ăsta! Și acum Leo, dînd din cap În semn de tăcută admirație față de istețimea clientului său, se apropie de oaspetele cel Înalt, amuzîndu-se Încă de cele petrecute, se apleacă peste tejghea și șoptește convingător: — Ăsta-i domn’ Grogan. (Parcă cerîndu-și scuze.) A băut cam mult, așa că nu lua În seamă ce zice... N-a spus-o cu răutate... (foarte apăsat) Nuuuu!... CÎnd nu bea, e omul cel mai cumsecade
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zîmbindu-și pe furiș, apoi cel tînăr, Îmbrăcat În costumul soios cu dungi, dădu din cap și, zîmbind ca pentru sine din buzele supte peste gura fără dinți, bombăni batjocoritor: — Doamne! Bull nu zise nimic, ci rămase pe loc fumînd puțin aplecat Înainte, neclintit ca o stîncă. Era aproape Întuneric, mai stăruia Încă lumina slabă a serii, dar stelele mari Începuseră să licărească deja pe cerul fără nori. De undeva, din pădure, se auzea zgomotul unei ape. De departe, abia perceptibil, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
persoanele din eșalonul superior..." Acesta i-ar putea fi în continuare scopul: să afle, să găsească să capete detalii. Femeia vorbea din nou: - Gata acum cu jocul. Enin. Este timpul să-ți faci lecțiile. Haide, du-te dragule. Ea se aplecă și-l sărută pe obrazul drept. - Lasă-l pe domnul Gosseyn aici. Aș vrea să stau de vorbă cu el. - Bine. mamă. Vocea băiatului era supusă. El se întoarse apoi către Gosseyn și spuse pe un ton aproape de scuză. - N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
de nori de deasupra - arătă cu degetul - și copacul de aici. Dă-i foc! Copacul spre care arătase era un schelet răsucit, înalt de vreo douăzeci de picioare, dezgolit de iarnă. Cu crengile sale desfrunzite, răsfirate ca niște gheare, atârna aplecat peste stâncă și părea să spânzure acolo, gata să se răstoarne. Așteaptă până ce băiatul observă copacul; apoi își aruncă privirea spre nor. - Există fulgere, iarna? întrebă Enin cam nedumerit. - Oh, făcu Gosseyn. Era o întrebare care nu-i trecuse prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
mai înainte: ce planetă era aceasta? Ce fel de oameni se aflau acolo în clădirea care ardea? Ce nivel de tehnologie? ...Evident, nu putea afla imediat. Gosseyn avu acest gând conștient, care cerea amânare. Și văzu că băiatul se vârâse aplecat pe sub copacul care ardea mocnit și umbla încolo și încoace de-a lungul marginii aflată sub el, și-și arunca când și când ochii peste margine. Brusc Enin îl strigă e - Cred că am putea coborî mai bine pe-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
cum reușise Lyttle s-o strecoare, neobservat, printre farfuriile pentru micul dejun, se putea explica prin faptul că, în ceea ce-l privea, fusese preocupat cu propriile gânduri. Iar intrușii fuseseră înșelați de banalitatea imaginii unui om care mănâncă. Lyttle se aplecă din nou spre el, și, de data asta, șopti: - Acela este Mașina Jocurilor! Identitatea lui! - Hei! Era un strigăt venit dinspre purtătorul de cuvânt al musafirilor nepoftiți. Gosseyn și Lyttle reacționară imediat. Gosseyn spuse: - Dacă mai vreau ou, zici? Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
oară. Nu primise încă nici un răspuns la remarca sa de început. Gosseyn zăcu întins cât dură tăcerea prelungită, amintindu-și fără plăcere că ultima oară când Blayney stătuse în picioare, ca acum, privind în jos spre corpul lui Gosseyn, se aplecase brusc și. fără vreun motiv aparent, lovise puternic de câteva ori. Părea un moment potrivit pentru o încercare de conciliere. - Aș putea spune, spuse el, ca urmare a marelui tău succes că atunci te-am judecat greșit. La aceste cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
surâs de pe fața netedă se stinse. Fața luă iarăși o expresie încruntată. Blayney scutură din cap. - Jocul politic, spuse el, este strict Aristotelian. Idealiștii nu au ce căuta în el. Deasupra lui, fața aspră își schimbă iar expresia. Când se aplecă, Blayney părea iar nedumerit și, cu mâna dreaptă, pipăi sfoara cu care erau legați genunchii lui Gosseyn. - Am tot încercat să-mi imaginez, spuse individul cu vocea lui moale, de ce ai lăsat să ți se întâmple asta din nou? Întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
că haina zăcea acum pe podeaua observatorului, lângă telefon, acolo, în America de Sud. În acest caz, nu era o problemă să aducă și haina după ce-l adusese pe individ. Așadar, după doar câteva clipe. Gosseyn trecu pe lângă Gorrold și Dan. Se aplecă. Luă de jos haina. Și i-o dădu proprietarului. Urmă un moment de tăcere, timp în care rotofeiul își îmbrăcă haina. Fața lui, de om la cincizeci de ani. reflecta o serie de reacții interioare. Apoi, după ce termină de îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
spartă în cele din urmă de zgomotul pe care-l produseră cei de față mișcându-se în scaune, vechiul obicei, uman - de a-și trece un picior peste celălalt, ceea ce produse un fel de foșnet. Apoi... purtătorul de cuvânt se aplecă înainte. Nu se ridică, dar când vorbi, tonul lui era acuzator: - Să nu crezi nici o clipă că poți să ne prostești pretinzând că ești cooperant. Noi știm foarte bine că nu știi cum să te descurci cu dereglarea care ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
stătea acolo, simțea cum dispozitivul de vizualizare îi era ajustat în partea din spate a capului, puțin în lateral. Nu mișcă și nici nu dădu din cap când bruneta Leej trecu pe lângă el și ocupă o poziție de unde se putea apleca să privească, prin dispozitivul de vizualizare, la nervul afectat din capul lui. La dreapta lui Gosseyn Trei stătea Enro, pe un scaun înalt și privea fix la peretele din fața lui. Probabil că era pregătit pentru a contribui cu abilitatea sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
lui de moment: Ceva conectat ...această formă neregulată, mare cam de cinci picioare, conectată cu un spațiu echivalent aflat la o distanță imensă între cele două galaxii. Vocea lui Gosseyn Doi pătrunse în gândurile celuilalt: - Trei, este rândul tău. Se aplecă în față și vorbi în microfon: - Și tu Yona, comandant Troog, fă-ți datoria. ...Stătea întins pe spate în întuneric. Deși știa că de data aceasta venise intenționat și cu ajutorul ființelor Troog, ajunsese exact în poziția care trebuia; Gosseyn remarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
Ești prea necinstită», spuse îngerul. Au trecut unul după altul toate animalele, fiecare lăudându-și darul. În zadar. Îngerul nu reușea să găsească unul care să fie potrivit. A văzut însă că măgarul și boul continuau să lucreze cu capul aplecat în apropierea grotei. Îngerul îi chemă: Dar voi, ce aveți de oferit?». «Nimic», răspunse măgarul, și își plecă în jos urechile lungi: «Noi nu am învățat altceva decât umilința și răbdarea!». Boul, timid, adăugă: Totuși putem, din când în când
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
apară frumoasă și demnă lumea noastră? Lumea de astăzi s-a desfigurat în fața popoarelor care suferă de foame, în fața naturii deseori marcată de cicatrici provocate de mâna zbârcită a multora și mai mult încă, de inima lor oarbă și egoist aplecată spre ei înșiși și incapabilă să dea și să primească vibrația-freamătul frumuseții. 2. Să vestim „frumusețea care mântuiește”. Să reflectăm bine! Slujirea Cuvântului tinde, printre altele, să înde-părteze aceste trei cauze ale urâțeniei. Să încercăm să reflectăm asupra modului în
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
podului cu felinare din fier forjat, podul care leagă grandios și elegant casele mari de pe malul liniștit al rîului cu orașul. Ne-am oprit la jumătatea podului. Tatăl meu m-a ridicat pe umeri și m-a lăsat să mă aplec peste gard și să privesc în jos. Văzută de atît de aproape, apa nu era argintie, ci de un albastru-gri și verde. În clipa în care m-am înclinat înapoi și tatăl meu a încercat să mă apuce de subsuori
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
de cum se îmbarcau și făcînd glume despre primele lovituri, dar totuși dovedeau o surprinzătoare seriozitate, adevărată încrîncenare, în a-și îmbunătăți coordonarea care lăsa de dorit, a-și struni mușchii lăsați și burțile care le atingeau pulpele atunci cînd se aplecau înainte, amintindu-și de ei înșiși, mai tineri, mai puternici și mai supli. Am ajuns să cunosc apa și pe oamenii ei atît de bine încît dorința de a fi unul dintre ei a crescut pînă la a cere o
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
indicat și pe cînd eram preocupat de asta, deja prea tîrziu, am uitat de unghiul ascuțit la ridicarea lamei din apă și am înțeles că lăsasem prea puțin loc între abdomen și coapse, pentru că rămîneam atîrnat de vîslă cînd mă aplecam în față. Sufla un vînt rece de toamnă, dar eu am început imediat să transpir. Trebuie să fi devenit vizibil prin cămașa mea nouă cu dungă albastră, o cămașă scoasă din învelișul ei de hîrtie numai cu o oră înainte
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]