6,883 matches
-
Lugomir Różycki și Apolinarym Szeluto. Este considerat a fi unul dintre cei mai mari compozitori polonezi, alături de Frédéric Chopin. Szymanowski provine dintr-o familie poloneză stabilită în Ucraina de la Nipru încă din secolul al XVIII-lea. Satul Tymoszówka a fost moștenit de bunicul său, Feliks Szymanowski. Familia mamei (din casă de Taube) provenea din Kurlandia. Membrii familiei din care provine compozitorul au arătat un interes deosebit față de muzică: bunicul cântă la pian și violoncel, fratele Feliks era pianist iar sora, Stanisława
Karol Szymanowski () [Corola-website/Science/328116_a_329445]
-
lor ostile împotriva Cavei. În ianuarie 1115, el a confirmat unele bunuri mănăstirii Sân Massimo di Salerno, dependentă de Cava. De asemenea, Iordan a făcut importante concesii mănăstirii Sân Angelo în Formis, dependentă de Montecassino. Iordan nu se aștepta să moștenească Principatul de Capua. Fratele său mai mare, Richard al II-lea, a murit fără urmași și a fost succedat de Robert I, care a murit în 3 iunie 1120. Acesta a fost urmat de către fiul său minor, Richard al III
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
numele de Robert al III-lea). Familia sa își avea originea în Vassonville, în apropiere de Dieppe. Robert era fiul lui Robert I de Bassunvilla, căruia i se conferise Conversano de către regele Roger al II-lea al Siciliei. Robert a moștenit posesiunea la moartea tatălui său. Ulterior, Roger al II-lea procedase la confiscarea comitatului de Loritello de la Guillaume, propria sa rudă. Pe patul său de moarte, el l-a rugat pe fiul său, Guillaume I "cel Rău" să îl numească
Robert al III-lea de Loritello () [Corola-website/Science/328156_a_329485]
-
unul dintre vecini (un nobil de la curtea ducelui Robert I de Normandia), pe care l-a ucis în urma unor insulte, Șarlo a fost exilat pentru o perioadă de trei ani. În jurul anului 1041, tatăl său a murit, iar Șarlo a moștenit micul fief de Hauteville în Cotentin, ca și senioria de Pirou, dobândită prin soția sa. Că și frații săi plecați în Italia, Șarlo s-a bucurat de renumele unui războinic excepțional. Spre deosebire de Șarlo, fiul său omonim l-a urmat în
Sarlo I de Hauteville () [Corola-website/Science/328214_a_329543]
-
Abailardo) (n. cca. 1044-d. 1081) a fost un nobil normand din Dinastia Hauteville din sudul Italiei. Abelard era fiul mai mare al lui Umfredo, conte de Apulia și Calabria (1051-1057) cu soția sa, longobarda, Gaitelgrima de Salerno. Abelard urma să moștenească pământurile tatălui său, însă Robert Guiscard, unchiul și protectorul său, ales conte la moartea lui Umfredo, le-a confiscat. În aprilie 1064, Abelard s-a aliat cu trei baroni nemulțumiți: (Godefroi de Conversano, Josselin de Molfetta și Robert de Montescaglioso
Abelard de Hauteville () [Corola-website/Science/328227_a_329556]
-
pentru a putea conduce Sicilia singur. Balduin a trimis ambasadori în Sicilia și neașteptat de repede a acceptat orice condiție pe care Adelaida ar fi pus-o; Adelaida solicită că fiul lor, dacă ar fi avut să aibă vreunul, să moștenească Regatul Ierusalimului, iar dacă nu ar fi avut niciun copil, atunci regatul să treacă în stăpânirea propriului ei fiu, Roger al II-lea. Adelaida a adus cu sine o cantitate enormă de bani, ca și câțiva arcași musulmani și 1
Adelaida del Vasto () [Corola-website/Science/328243_a_329572]
-
însoțit pe tatăl său într-o campanie în Grecia în 1084, împotriva Bizanțului. El se afla astfel în Grecia atunci când Guiscard a încetat din viață în 17 iulie 1085, în Cefalonia. Deși se presupunea că Bohemund era cel care să moștenească posesiunile din Balcani, iar Roger pe cele din Italia, întâmplarea a făcut ca, la momentul morții lui Guiscard, Bohemund să se afle în Italia (la Salerno), iar Roger în Greece (la Bundicia). Roger s-a alăturat mamei sale, la Cefalonia
Roger Borsa () [Corola-website/Science/328235_a_329564]
-
moartea primului soț, regele Canut al IV-lea al Danemarcei. Borsa a fost succedat de fiul său, Guillaume al II-lea. Totuși, Guillaume s-a dovedit a fi un suveran slab ca guvernator, iar teritoriul Apuliei va fi până la urmă moștenit de către un văr, Roger al II-lea al Siciliei. Una dintre sursele primare pentru domnia lui Roger Borsa este opera lui Guglielmo de Apulia, care și-a dedicat cronica atât lui Robert Guiscard, cât și lui Roger.
Roger Borsa () [Corola-website/Science/328235_a_329564]
-
Statele succesoriale care apar în urma destrămării Imperiilor Germane, Austro-Ungare sau Otomane se confruntă cu două probleme-cheie, ale căror soluționări sunt necesare în cel mai scurt timp, în vederea consolidării statului național și anume problema agrară și problema constituțională. Aceste state moștenesc regimul funciar ale marilor proprietăți, care le aparține minorităților dominante (germanii și maghiarii) sau aristocrației locale. Astfel, în perioada imediat următoare a recunoașterii noilor granițe se votează aceste legi, în diferite variante, care au ca scop împărțirea pământului țăranilor, participanții
Reforma agrară din 1921 () [Corola-website/Science/328236_a_329565]
-
a propulsat în timpul domniei sale o serie de familii nobiliare noi în lumea celor mai bogați aristocrați (Drugeth, Garay, Lackffys). Regele a mers până acolo încât a acordat privilegii care contraveneau legilor vremii. De exemplu, el a autorizat fiicele nobililor să moștenească averile taților lor, deși legea pământului prevedea ca pământurile unui nobil mort fără fii să fie moștenite de rudele masculine ale acestora. Cu toate acestea, legea pământului nu a fost înlocuită de legea romană. Carol I a reformat sistemul veniturilor
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
Garay, Lackffys). Regele a mers până acolo încât a acordat privilegii care contraveneau legilor vremii. De exemplu, el a autorizat fiicele nobililor să moștenească averile taților lor, deși legea pământului prevedea ca pământurile unui nobil mort fără fii să fie moștenite de rudele masculine ale acestora. Cu toate acestea, legea pământului nu a fost înlocuită de legea romană. Carol I a reformat sistemul veniturilor și monopolurilor regale. El a impus o taxa generală asupra bunurilor care tranzitau frontierele regatului și le-
Regatul Ungariei (1000–1538) () [Corola-website/Science/328221_a_329550]
-
Siciliei". Astfel, erau două "Sicilii" — cu toate acestea, regatul insular are adesea numit "Sicilia de dincolo de Far" sau "Trinacria", în stipulațiile tratatului încheiat între cele două state. Martin I a murit fără a avea moștenitori, iar Regatul Siciliei a fost moștenit de către tatăl său, care l-a unit cu Regatul Aragonului. La încheierea Războiului de succesiune la tronul Spaniei, în virtutea tratatului de la Utrecht, Sicilia a fost cedată către Casa de Savoia Spaniolii au invadat regatul în 1718. Ducele de Savoia l-
Lista monarhilor Siciliei () [Corola-website/Science/328301_a_329630]
-
la vârsta de 12 ani, iar Adelaida a continuat să activeze ca regent și pentru fiul ei cel mai mic Roger, care avea pe atunci 9 ani. La moartea fratelui său mai mare, Simon de Hauteville, din 1105, Roger a moștenit comitatul de Sicilia, trecând sub regența mamei sale, Adelaida del Vasto. În această perioadă de regență, mama sa a fost sprijinită de către personalități notabile, precum Christodulus, devenit emir de Palermo. În vara lui 1110, Roger a fost vizitat de regele
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
Tancred (n. 1138 - d. 20 februarie 1194), membru al dinastiei normande Hauteville, conte de Lecce, a devenit rege al Siciliei între 1189 și 1194. El a moștenit titlul de "conte de Lecce" de la bunicul său, regele Roger al II-lea, fiind mai cunoscut în literatura de specialitate drept Tancred de Lecce. Tancred era un fiu nelegitim al ducelui Roger al III-lea de Apulia, la rândul său
Tancred al Siciliei () [Corola-website/Science/328297_a_329626]
-
asediul asupra Palermo, care a facilitat completul control al normanzilor asupra insulei, fapt desăvârșit în 1091, după ce sunt cucerite Siracusa și Noto. Regatul normand a fost constituit în 1130 de către Roger al II-lea al Siciliei, care a unit teritoriile moștenite de la tatăl său Roger I. Acestea includeau și arhipelagul maltez, care fusese cucerit de la arabii din Emiratul de Sicilia. Același Roger al II-lea a intrat și în posesia Ducatului de Apulia și Calabria, care aparținuse vărului său, Guillaume al
Regatul Siciliei () [Corola-website/Science/328296_a_329625]
-
pricinuit fiului său o lovitură cauzatoare de moarte). Eliberat astfel de revoltele feudale, Guillaume a încredințat guvernarea regatului oamenilor crescuți la "școala" lui Maio, creând un fel de triumvirat: marele protonotar, Matei de Ajello; contele Silvestru de Marsico, care și moștenise proprietățile lui Maio; și episcopul Palmer de Siracusa, ales, dar neconsacrat. Acești din urmă ani domniei au decurs în liniște; Guillaume era acum principalul apărător al cauzei papale împotriva împăratului romano-german, iar Papa Alexandru al III-lea, atunci când a fost
Guillaume I al Siciliei () [Corola-website/Science/328286_a_329615]
-
religiunea și sărbătorile ca în cele din România, au trimis fiicele prin aceste internate, care le absolveau la 16-18 ani, cu consecința că unele se catolizeaseră și rămâneau prin mânăstire ca și călugărițe, unde, la timp, au atras și averea moștenită de la părinți; altele se duceau acasă, catolizate gata. Acele care rămâneau credincioase religiunii străbune, au trebuit să-și dea cuvântul că nu se vor căsători fără voia directoarei din mânăstire. În anul 1902 a pus bazele "Casei Naționale", un fond
Alexandru Lupu () [Corola-website/Science/328309_a_329638]
-
până în 1126 (cu toate că Balduin și-a petrecut cea mai mare din timp fiind captiv în Alep). Bohemund al II-lea, care s-a căsătorit cu fiica lui Balduin, Alice, a condus vreme de numai patru ani, iar principatul a fost moștenit de către fiica sa minoră Constanța; Balduin al II-lea a activat din nou ca regent până la moartea sa din 1131, când puterea a fost preluată de Fulc de Anjou. În 1136 Constanța, având pe atunci doar 10 ani, a fost
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
a obține tronul Moldovei. Ajuns domn, în iunie 1743, acesta l-a numit pe Dapontes șeful deplin al cancelariei princiare de la Iași și ulterior i-a încredințat dregătoria de căminar. În paralel, Dapontes deținea și titlurile de consul al Angliei (moștenit de la tatăl său) și ecleziarh al Patriarhiei Ierusalimului (începând din 1744). Preocupat preponderent de politică, în a doua lui perioadă de la Iași (1743-1746), Dapontes a acordat mai puțin timp activității sale de scriitor. A pregătit, totuși, pentru publicare o liturghie
Constantin Dapontes () [Corola-website/Science/328317_a_329646]
-
masculină pentru regele Henric I al Angliei, Guillaume (William) ar fi fost cel mai în vârstă urmaș masculin legitim al lui William Cuceritorul. Astfel, el ar fi putut fi principalul rival al fiicei lui Henric I, regina Maud, în a moșteni tronul după moartea lui Henric. Cu toate acestea, el nu a fost luat în considerare ca și candidat pentru coroana Angliei. Câțiva istorici au apreciat că neluarea lui Guillaume în seamă s-ar fi datorat deficienței sale mentale, care i-
Guillaume de Sully () [Corola-website/Science/328398_a_329727]
-
ca și candidat pentru coroana Angliei. Câțiva istorici au apreciat că neluarea lui Guillaume în seamă s-ar fi datorat deficienței sale mentale, care i-ar fi atras porecla de "Guillaume cel Simplu". Guillaume a fost mai întâi pregătit să moștenească scaunul comital de Blois și Chartres, fiind numit conte cu puțină vreme înainte ca tatăl său să plece pentru a participa din 1102 la Cruciada din 1101. Cu toate acestea, el a fost curând îndepărtat de la îndatoririle comitale de către mama
Guillaume de Sully () [Corola-website/Science/328398_a_329727]
-
care a exercitat puterea asupra teritoriului care a devenit provincia Champagne. Herbert a fost fiul contelui Herbert I de Vermandois cu Bertha de Morvois. Se pare că el a fost conștient de descendența sa din Carol cel Mare. Herbert a moștenit stăpânirea tatălui său, iar în 907 a adăugat acesteia abația de St. Medard din Soissons. El a luat poziția de abate laic, care i-a acordat drepturile asupra veniturilor acelor moșii. Căsătoria sa cu Adela, fiică a regelui Robert I
Herbert al II-lea de Vermandois () [Corola-website/Science/328407_a_329736]
-
luat toate posesiunile. Bunurile confiscate de la Keith au fost răscumpărate de o companie din York. În 1761 bunurile au fost readuse pentru scurt timp în Scoția pentru a fi vândute 5 ani mai târziu lui Alexander Keith. Dunnottar a fost moștenit în 1852 de Sir Patrick Keith-Murray of Ochtertyre care și-a vândut în 1873 maiorului Alexander Innes pentru £80,000. Dunnottar a fost cumpărat în 1925 de Weetman Pearon, primul visconte de Cowdray, acesta investind în reparații. De atunci castelul
Castelul Dunnottar () [Corola-website/Science/327624_a_328953]
-
Franței, iar cel de al doilea al regelui Germaniei. Atunci când contele Balduin al IX-lea a plecat pentru a participa la cruciada a patra, în anul 1202, el și-a lăsat stăpânirile occidentale fiicei sale mai mari, Ioana. Aceasta a moștenit stăpânirile la moartea lui Balduin din 1205, însă, deși căsătorită în două rânduri, s-a stins din viață în 1244 fără a avea moștenitori. Ca urmare, succesiunea a trecut pe seama fiicei mai tinere a lui Balduin, Margareta, sub numele de
Războiul de succesiune pentru Flandra și Hainaut () [Corola-website/Science/327676_a_329005]
-
pe timpul cât nepotul său de frate, Bonifaciu lupta în afara țării. Toma a fost fiul lui Toma I de Savoia cu Margareta de Geneva. În 1233, atunci când Toma I de Savoia a murit, Toma, din poziția de al doilea fiu, a moștenit doar stăpânirea asupra Piemontului, provincie pe care ulterior el o va ridica la statutul de comitat. A fost căsătorit în 1237 cu contesa Ioana I de Flandra și de Hainaut, fiica mai mare a lui Balduin al IX-lea. Această
Toma al II-lea de Savoia () [Corola-website/Science/327686_a_329015]