18,249 matches
-
despre o colonizare masivă germană sau slavă, mai curând putem vorbi despre o pătură barbară suprapusă, asimilată treptat, timp de secole, de masa superioară ca număr a autohtonilor.22 În privința retragerii la munte, în Carpați limita înălțimilor locuite este joasă-așezările omenești cele mai numeroase sunt pe văi. În munții noștri, regiunile înalte sunt lipsite de așezări-limita joasă a așezărilor arată că autohtonii au rămas în văi și au cooperat cu alogenii. Năvălirile barbare au provocat "bejenii" și momente de panică, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
munte (Munții Haemus, Pind) și-au conservat neamul. Păstorii români (vlahi) din Macedonia și Bulgaria, nordul Greciei și Albania sunt urmașii păstorilor traci romanizați . Păstorii români din Carpați și Haemus nu sunt nomazi, iar transhumanța lor presupune legarea de așezări omenești stabile-satele se află la câmpie iar vara urcă turmele la munte. Dar la sud de Haemus, în Pind, Rodopi și Gramos, satele se află la munte, unde locuiesc și stăpânii turmelor. Această deosebire între cele două feluri de păstorit ne
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Ceea ce au adăugat pe urmă slavii (după secolele VI-VII), în mai mare măsură, populațiile turce (pecenegi, cumani), mongolii (secolele X-XIII), în mai mică măsură, n-a putut modifica caracterul ei inițial (latin). Concret, pentru toate categoriile esențiale ale vieții omenești folosim termeni latini. Astfel avem noțiuni de famile: om (homo), bărbat (barbatus), femeie-muiere (mulier), părinte (parentem), fiu (filius), fiică (filia), soră (soror), frate (frater), cumnat (cognatus), socru (socer), ginere (generem), nepot (nepos), însușiri fizice și sufletești: bun (bonus), frumos (formosus
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
statelor românești, în secolele XIII-XIV, în legătură cu organizarea și dregătoriile medievale. Elementele vechi slave au pătruns în limba română, în secolele VI-XI, în timpul conviețuirii cu ei. Numărul lor este foarte însemnat și privește, ca și cuvintele latine, toate laturile vieții omenești, în unele domenii mai multe, în altele mai puține, dar le întâlnim peste tot! Dacă termenii om, bărbat, femeie sunt latini, o mulțime de cuvinte care arată însușiri fizice sau sufletești sunt slave: blajin, destoinic, drag, dârz, strașnic, sfânt, vrednic
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
slavilor, fapt ilustrat și prin formarea de cuvinte noi, cu rădăcină latină și cu sufix slav. Termenii slavi însușiți de limba noastră nu sunt simple dublete ale celor anterioare, ci servesc pentru a exprima noțiuni fundamentale în toate domeniile vieții omenești, ceea ce a dus la dispariția termenilor corespunzători latini. Și să reținem că nu este vorba decât de moștenirea slavă cea mai veche, aceea a conviețuirii cu ei (secolele VI-XI), nu și de aceea legată de întemeierea statelor medievale românești
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
evoluției societății românești spre închegarea civilizației medievale. Și în spațiul românesc asistăm, în acest interval, la o creștere demografică, evidențiată de cercetarea arheologică, sub forma unor concentrări masive de populație. Pe teritoriul locuit de români au fost identificate numeroase așezări omenești, peste 2000 de așezări și necropole (cimitire), răspândite pe întreaga suprafață a țării, sub formă de concentrări demografice, aflate la câmpie, podiș și regiunea subcarpatică. Așezările corespundeau unor uniuni teritoriale, având ca unitate de bază satul (obștea), unde se desfășura
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cultura, în conformitate cu ortodoxia. Însușindu-și de la Dionisie Areopagitul ideea „modului teandric” (exprimată liric deja în poemul Iisus prin grâu), autorul interpretează ivirea operei artistice ca participare a omului la creația divină: în om există Dumnezeu și acesta lucrează prin brațul omenesc. Chipul divin, întipărit în toată făptura, și necesitatea de a-i semăna călăuzesc pe artist. Altfel spus, artistul, mai exact geniul, e animat de o irepresibilă „nostalgie a paradisului”, căreia i se datorează atât putința de a concepe frumosul, cât
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
deloc secundară (cum li se pare unor critici ce nu acordă nici o atenție acestui aspect) în raport cu destinul fiecărui scriitor în parte, nici în raport cu destinul literaturii noastre în general, cu nivelul ei spiritual. Cu eroi care n-au descoperit încă sentimentele omenești fundamentale sau cu alții care în numele unui realism pragmatic și obtuz refuză (și se mai și laudă cu aceasta!) să-și pună marile întrebări filosofice ale existenței (acele întrebări, de fapt, foarte simple și irezolvabile) nu se poate realiza acea
CRISTEA-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286504_a_287833]
-
în versuri a piesei Roma învinsă de A. Parodi, tot șlefuind, cizelând, poate croi o formă impecabilă, structura lui nu-i deloc aceea a unui liric. De fapt, el mimează poezia. După câteva poeme cu turnură elegiacă, unde deplânge zădărniciile omenești, va trece la un registru care îi convine, acela de parodist: persiflează scrierile moderniste, „decadente”, face schime de amuzament citind stanțele macedonskiene. Oricum, C., care avea să-l prefere, ca poet, pe G. Coșbuc lui M. Eminescu, manifestă o receptivitate
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
artă și literatură nu trădează, orice s-ar spune, un spirit teoretic. Sunt reflexiile inteligente și de bun-simț ale unui om - „om vechi”, cum se recomanda singur - cu vederi conservatoare. Dacă arta oglindește realitatea, viabilitatea ei este asigurată de „înțelesul omenesc” pe care îl conține („nici artă fără înțeles, nici înțelesul fără artă”), dar, în planul expresivității, și de talentul și truda creatorului. Dintre toate felurile de a scrie, se oprește la stilul „potrivit”, ce presupune măsură, concizie, claritate (care nu
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
patron și de generația optzecistă. În ultimii ani ai vieții, cu sarcasticul indomptabil și dizolvant, posedat de un demon al cârtelii, al deriziunii, se petrece o schimbare. E mai calm și înțelegător, dispus să accepte, cu un amuzament superior, firea omenească și metehnele ei. Nu și priveliștile din natură, care în opera lui sunt aproape absente. Râsul batjocoritor se preschimbă într-o expresie concentrată, scrutătoare. C. se lasă atras acum nu de exterioritatea bufă, ci de stările mai obscure, de mesajul
CARAGIALE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286090_a_287419]
-
și cu o poetică naratologic frapantă, modernă, ținând de o estetică prozastică moderat „revoluționară”. Justin este un roman despre putința descoperirii adevărului și despre „utilitatea” acestuia. Mai este, totodată, și o cronică, cu valoare generală, a mizeriei și neputinței viețuirii omenești, dar și a eroismului nespectaculos, ivit din statornică onestitate lăuntrică. Prozatoarea recurge la procedeul identității glisante, incerte, multiple, acreditează o „convergență” a personajelor, acestea apărând ca variațiuni ale unei teme unice: mântuirea personală. C. a preluat mult din arsenalul Noului
COMANEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286339_a_287668]
-
1942, sub direcția lui Eugen Constant. Articolul-program (nesemnat) e o colecție de generalități puse sub „emblema sincerității”. Asumându-și o misiune istorică, revista, subintitulată „Literar. Critic. Artistic”, crede că va fi „Cerberul care va apăra, cu vigoare cenzorială, porțile Demnității omenești de năvala mistificatorilor cartelați”. Mijloacele de „pază” și „protecție” a valorii și concordiei sunt cele verificate în timp: refuzul imitației, spiritul de independență, luciditatea critică, stigmatizarea mediocrității, condamnarea imposturii și neacceptarea lirismului de circumstanță. Față de acest program pretențios, realizările sunt
CONDEIUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286358_a_287687]
-
Scriind din mers, adoptând opinia conform căreia tendința socială trebuie să fie preeminentă, redactorii, colaboratorii pleacă, cvasipublicistic, de la actualitate. Se miza pe posibilitățile naturalismului, orientare înțeleasă inexact, considerată o garanție de sinceritate, de autenticitate. Așa-numita „felie de viață”, „documentele omenești”, prin care pot intra în atenție zone umane ignorate, disprețuite până atunci de literați, reprezintă o țintă și un tipar preluat de scriitorii de la C. Începând din 1885, articolele și intervențiile polemice ale lui C. Dobrogeanu-Gherea limpezesc, într-un fel
CONTEMPORANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286392_a_287721]
-
lui Făt-Frumos”, LCF, 1979, 51; Sorin Titel, Un roman frescă, RL, 1981, 32; Dan Mutașcu, O saga levantină, SPM, 1981, 576; Mircea Vasilescu, Când realitatea e mai puțin logică..., RL, 1984, 37; Mircea Constantinescu, RRI, I, 675-683; Adriana Iliescu, Documente omenești, RL, 1986, 51; Laurențiu Ulici, Risipa de vorbe, RL, 1988, 23; Dicț. scriit. rom., I, 649-650; Cosma, Romanul, II, 107; Popa, Ist.lit., II, 890-891. E.M.
CONSTANTINESCU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286374_a_287703]
-
și comentează într-o tonalitate sumbră evenimentele din ultima parte a celui de al doilea război mondial, până la procesul de la Nürnberg. Pentru C., producerea faptelor istoriei este efectul unor dorințe, ambiții, interese și decizii individuale sau chiar al unor defecte omenești, ceea ce reduce existența la o manifestare a răului sub feluritele forme ale luptei oarbe pentru avuție și putere, ale desfrâului, egoismului biologic, cruzimii și ale altor debordări instinctuale. Viziunea sa este foarte joasă, îngustă și superficială. Dar în privința înțelegerii realului
CORBUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286413_a_287742]
-
care a purtat o bogată corespondență. Volumul Satire (1916) conține versificări după modelul Scrisorilor eminesciene, în care sunt denunțate moravurile condamnabile ale „înaltei societăți” bucureștene. Cu o viziune comună asupra vieții, C. nu reușește decât o înșirare ternă de păcate omenești, de banalități, aproape fără nici o prelucrare artistică. O altă secțiune cuprinde versuri patriotice, de răsunet în 1915-1916, care, prin caracterul lor direct mobilizator, erau folosite ca material de propagandă românească și între tinerii ardeleni. Așa e viața și Trei femei
COSMIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286438_a_287767]
-
Sorescu, Dumitru Radu Popescu ș.a., afirma într-o profesiune de credință ambiguă, realist-clasică și artificial-estetică: „Acum, când în întreaga lume se practică un antiteatru furios, nutresc ambiția să realizez un pro-teatru alcătuit din limpezimi, dintr-o geometrie exemplară a relațiilor omenești, scris în respectul tuturor canoanelor, înfrângând dificultăți, superiorul dispreț al unora, surâsul satisfăcut al altora. Ce înduri în viață nu poți îndura în teatru. Pe scenă, chiar și urâtul trebuie să fie agreabil, odiosul atrăgător, sordidul pitoresc. Altfel, fuge lumea
BARANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285619_a_286948]
-
altfel destul de comune, au în atenție idei și sentimente legate de eroziunea produsă de timp și deziluzii, obsesia morții ce întunecă bucuriile. Și descrierile unor cadre din natură capătă conotații asemănătoare, unele fiind metafore sau simboluri ale stărilor și sentimentelor omenești. Mai multe poeme epico-descriptive sunt construite pe motive istorice sau folclorice de o imaginație cam cețoasă, cu posibilități de vizualizare a unor scene, dar nu și a ansamblului. Nu lipsesc versificările pe tema iubirii, cu obișnuitele invocări, suferințe și tribulații
BARSEANUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285658_a_286987]
-
idealist al poeticii sale. Binele și Răul sunt ramificațiile, egale, ale aceleiași rădăcini. Antinomiile prin care Unitatea divină există formează misterul ultim. Trăirea antinomiilor și depășirea lor în năzuința continuă către Unitate organizează imaginarul arghezian. A. este un poet al omenescului, al destinului omului, perceput cu o acută și obsesivă conștiință a limitei: materialitate, timp, trecere, Dumnezeu. Existența e, pentru el, pribegie ori ocol într-un spațiu închis, zbatere în menghina condiției umane, o captivitate fără ieșire. Reacționând ca un primitiv
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
a statornicirii. Robie, bici, lanț - imagini dominante - trimit la stratul prim, întunecat, din care, prin revoltă și sete de absolut, se ridică omul (Testament). Extremele între care se zbate el sunt „bolnava și palida maimuță” și Mântuitorul - prefigurarea și transfigurarea omenescului (Cei doi orbi). Revolta ca prag al întemeierii („E-ndreptățirea ramurei obscure/ Ieșită la lumină din pădure/ Și dând în vârf, ca un ciorchin de negi,/ Rodul durerii de vecii întregi.”) și voința de a aprofunda „realitatea omului” prin asumarea contradicțiilor
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
palpabil de înțelegerea spirituală), nesiguranța - urmare a ascunderii, a lipsei de determinări pentru Unu („fără vârstă, fără țărm, fără vamă”), nesiguranța față cu sine însuși a celui care nădăjduiește la „o ivire din cristal” („nici omul meu nu-i, poate, omenesc”; desfacerea de lume a sfântului e o stare nenaturală și o tortură) transformă poemele - ce ar fi trebuit să fie ofrandă și laudă Dumnezeirii - în transcrieri vehemente ale suferinței și derelicțiunii: „Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!” Așteptarea răzvrătită, reproșul
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
pipăi și să urlu: «Este»!” Între credință și tăgadă, nici una biruitoare, încordarea către nemărginire („Sunt, Doamne, prejmuit ca o grădină,/ În care paște-un mânz”), „neliniștita patimă cerească” e chiar prețul râvnit: existența se substanțializează în patosul interogației, zbaterilor, iar omenescul se dezvăluie eroic în neostenita sa sete de perfecțiune. Drama căutării de sine întru Dumnezeu revine ciclic în poezia lui A. Un rezumat al ei e alegoria din Între două nopți. Între opacitatea destinului biologic (pământul), Deus absconditus și detașarea
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
alcătuiri simfonice relevă treptele cuceririi și afirmării umanului din om: ridicarea din pulbere pe verticala demnității și a cunoașterii, botezul nemărginirii, bătălia minții pentru adevăr, cutezanța prometeică, inventivitatea, munca. Semnificativ, fiecare pas înseamnă ruperea unor împotriviri, rezistențe, inerții. Pentru A., omenescul se câștigă în lupta dusă cu limitele și opreliștile: „Tu ți-ai învins pământul, mormântul și destinul.” Odei i se alătură o complementară abordare problematizantă, în meditația asupra destinului omenirii. Devenit, din rob, propriul său stăpân, într-o lume care
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]
-
are în centru, prin Ion Trestie, crescut pe „mâini vitrege”, ajuns laborant la o fabrică de zahăr, și prin Lina, frumusețea ivită din mocirlă, tot problema sufletului și a „mântuirii care domină nenorocul”. Transsubstanțierea, înălțarea din straturile obscure ale alcătuirii omenești la treapta inalterabilă a Spiritului, este figura care organizează destinul personajelor. Aventura simbolică a lui Trestie se luminează de sensul unui efort general: cel al materiei țintind a se însufleți și a participa la Idee. Proces figurat în planul realist
ARGHEZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285438_a_286767]