KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...260 261 262 ...572 >

14,286 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

rosti vreun cuvânt. Dintre toți cei care umpleau bazilica, el era singurul care știa japoneză. Și tot el era singurul care știa ce încercau cei trei oameni să ceară în gura mare. Cu toate acestea, Velasco nu se clinti nici un pic, de parcă ar fi fost stăvilit cu putere de cine știe ce forță. Doar se uita țintă la Papa cel rotofei care stătea liniștit în palanchinul său. Era un bătrân înveșmântat în haine albe, abia ridicându-și degetul împodobit cu un inel cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
a face din Japonia un ținut al Domnului. Însă, nu cumva această dorință a fost pentru mine un prilej nimerit să-mi îndreptățească pofta meschină de cucerire ascunsă în suflet? Oare în adâncul inimii mele să nu fi fost nici un pic de ambiție că voi deveni cândva episcop al Japoniei ca să mișc după bunul meu plac Biserica din această țară? Iar acum nu cumva Dumnezeu mă pedepsea pentru ce văzuse în sufletul meu? — Într-adevăr, Biserica socotește că este un păcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
câmpuri sălbatice și dogorâte. La marginea lor - livezi de măslini, colibe indiene și conace de moșieri cu acoperișuri după moda spaniolă. Se repetau aceleași priveliști ca la dus. Însă, în ochii japonezilor obișnuiți acum să călătorească, nu mai licărea nici pic de curiozitate. Se gândeau uneori că fiecare pas pe care îl făceau îi purta mai aproape de Japonia și totuși nu erau deloc mișcați la gândul acesta. Călărind alături de Velasco, samuraiul băgă de seamă că zâmbetul său obișnuit dispăruse fără urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
lucrurile. După ce isprăvi de povestit despre Velasco și despre moartea lui Tanaka, zise: — Tot ce-am făcut a fost de dragul însărcinării noastre. Ne-am creștinat tot de fațadă. La fel au făcut... și supușii noștri. — Iar acum nu credeți nici un pic? — Încă de la început n-am crezut nici un pic. — Ați face bine să scrieți asta în jurământul de dezicere. Să scrieți asta, da? Seniorul Ōtsuka se uită la cei doi cu milă și repetă „Să scrieți asta, da?” Slujbașul le așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
despre moartea lui Tanaka, zise: — Tot ce-am făcut a fost de dragul însărcinării noastre. Ne-am creștinat tot de fațadă. La fel au făcut... și supușii noștri. — Iar acum nu credeți nici un pic? — Încă de la început n-am crezut nici un pic. — Ați face bine să scrieți asta în jurământul de dezicere. Să scrieți asta, da? Seniorul Ōtsuka se uită la cei doi cu milă și repetă „Să scrieți asta, da?” Slujbașul le așeză în față câte o măsuță, hârtie și pensulă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
o alta, unde se întrunea Sfatul Bătrânilor. Dar aici n-a fost de față nici unul dintre oamenii de seamă din Sfat, doar trei slujbași le-au ascultat povestirea despre călătorie după cum le cerea datoria. Aceștia nu le-au arătat nici un pic de compătimire și nici n-au rostit vreun cuvânt de mulțumire pentru strădaniile lor. Pesemne că așa primiseră poruncă de la Sfatul Bătrânilor să se poarte cu ei. N-a sosit nici o veste de la seniorul Shiraishi sau de la seniorul Ishida? întrebă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
musteau de simțăminte și tristeți pe care le putea reda în cuvinte. Flacăra lumânării pâlpâia și din când în când scotea câte sfârâit înfundat. Sosi un musafir. Silueta lui se mișca precum o umbră de pasăre pe peretele pătat de picuri de ploaie. Era Matsuki Chūsaku. Am venit să-mi iau rămas bun. Matsuki se sprijini de perete, ocolind privirile celor doi, așa cum făcuse și mai devreme. Nu se putea spune dacă le ocolea privirile din pricină că se simțea vinovat fiindcă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
și că îl mutaseră din temnița sa de la Suzuha aflată între Ōmura și Nagasaki pentru osânda de mâine. În întuneric Velasco zâmbea. Nu era surâsul său disprețuitor dintotdeauna. Zâmbi fără să vrea când băgă de seamă că nu simțise nici un pic de dușmănie sau de furie aflând că stă de vorbă cu un preot din Ordinul Sfântul Petru, ordin care se folosise de orice ocară ca să-l defăimeze și ca să-i împiedice planurile în timpul călătoriei sale. Cu toate că avea în față un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327

deja pe moarte. Întreabă-i și pe nenorociții ăia. Și Își ridică privirea spre locul unde stăteau păsările alea uriașe și scârboase, cu capetele golașe ascunse-n pene. Planând, o a patra pasăre coborî, și când atinse pământul fugi un pic cu pași repezi și apoi se Îndreptă legănându-se spre celelalte. — Dau târcoale oricărei tabere. De obicei nici nu le bagi În seamă. Nu mori dacă nu te dai tu bătut. Unde-ai mai citit asta? Doamne, ești așa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
urmă vorbești ca un mucos. Cum dracu’ crezi c-o să se termine treaba asta? Nick nu-i răspunse. Ad se ridică-n picioare. — Îți zic eu cum o să se termine, jeg fricos din Chicago ce ești. O să-ți strâmb un pic fața. Ai priceput? Nick se dădu Înapoi. Micuțul se Îndrepta spre el Încet, pășind cu toată talpa, punând piciorul stâng În față și trăgându-l pe dreptul după el. — Dă-n mine, zise, clătinându-și capul. Ia-ncearcă să dai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
eram primii pacienți pe care erau folosite aparatele. Pentru maior fotografiile alea n-au contat prea mult - el se uita Întruna pe fereastră. Munții ca niște elefanți albi Munții de peste Ebru erau albi și prelungi. Pe partea asta nu era pic de umbră, nu vedeai nici un copac, și peronul se afla În plin soare, Între două linii de cale ferată. Clădirea gării arunca un petic de umbră fierbinte și În ușa barului atârna o perdea din mărgele de bambus, ca să țină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
spuse Max. Ăsta-i un lucru de ăla despre care nu poți ști nimic dinainte. George privi ceasul. Era șase și-un sfert. Ușa restaurantului se deschise. Intră un vatman. — Salut, George. Ce-mi dai să mănânc? — Sam lipsește un pic, spuse George. Se-ntoarce cam În juma’ de oră. — Păi, mai bine mă duc În partea ailaltă, spuse vatmanul. George privi ceasul. Era șase și douăzeci. — Te-ai descurcat excelent, istețule, spuse Max. Ești un domn cu acte. Știa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
tot fug. Nu-și dezlipea ochii de la perete. — N-am ce să mai fac acum. — N-ai cum s-aranjezi treaba cumva? — Nu. M-am băgat aiurea, spuse cu aceeași voce plată. Nu mai am ce face. Mai stau un pic și-o să mă hotărăsc și eu să ies pe-afară. Păi, atunci mă-ntorc și eu la George, spuse Nick. — Salut, spuse Ole Anderson fără să-l privească. Mersi c-ai venit. Nick ieși din cameră. Când Închise ușa se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
mort după tine, răspunsei În locul lui. Doar că nu știe italiana. — Ich spreche deutsch, spuse ea mângâind părul lui Guy. — Vorbește cu doamna În limba ta maternă, Guy. — De unde ești? Întrebă doamna. — Din Postdam. — Și mai rămâneți pe-aici un pic? — Aici, În draga de Spezia? Întrebai eu. — Spune-i că trebuie să plecăm, spuse Guy. Spune-i că suntem grav bolnavi și că n-avem nici un ban. Prietenul meu este un misogin, Îi spusei, un neamț bătrân și misogin. — Spune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
apoi se-ntoarse și se așeză la masă. Altă fată ieși din bucătărie. Traversă camera și se așeză În prag. — Nu-ți mai pierde timpu’ cu ăștia doi, spuse spilcuitu’ pe un ton plictisit. Vino să mănânci. Ăștia n-au pic de valoare. Plătirăm și ne ridicarăm În picioare. Toate fetele, bătrâna și spilcuitu’ se așezaseră la aceeași masă. Marinarul localului stătea cu capul În mâini. Nimeni nu-i spusese vreun cuvânt cât stătuserăm acolo. Fata ne aduse restul pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
liniștit. Toți trebuie să se ducă. Hai că plec. — Bine, du-te. — Ești În regulă, Billy? În viața mea n-am fost așa de fericit. — Și sigur ești În regulă? — Da. Tu vezi-ți de treabă. O să mai stau un pic În pat. Mă scol pe la prânz. Dar când domnul Turner se-ntoarse la prânz În camera lui William Campbell, acesta dormea, și, cum domnul Turner era un bărbat care știa ce lucruri sunt cu adevărat de preț În viață, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
așa bătrân. Bătrânii sunt oribili. Nu Întotdeauna. Ăsta măcar e curat. Bea fără să verse. Chiar și-acum, când e beat. Uită-te la el. — Nu vreau să mă uit la el. Mai bine s-ar duce acasă. N-are pic de respect pentru ăia care trebuie să mai și muncească. Bătrânul Își ridică privirile din pahar, se uită prin piață și apoi la cei doi chelneri. Înc-un coniac, spuse, arătând spre pahar. Chelnerul care se grăbea se duse până la masa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
a ta? — Tot timpul. Am Început să chelesc din cauza ei. Hai să intrăm puțin. Ajunși Înăuntru, Para Îi spuse să se așeze. — Știi, nu-s bune la nimic, spuse Nick. Mi-amintesc că atunci când le-am primit ne dădeau un pic de siguranță, da’ prea des le-am văzut pline de creieri. — Nicolo, Îi spuse Para. Cred că ar trebui să te Întorci. Cred c-ar fi mai bine să nu stai pe front până nu primești proviziile alea. N-ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
gândise c-o să-i mai aline din suferință dacă vorbește despre asta. Dar nu se-ntâmplase așa. Nu făcuse decât să devină răutăcios. PARTEA A TREIA FIUL UNUI AMIC DE CLUB LA TERRITET În cafeneaua gării din Territet era un pic cam prea cald. Luminile străluceau În mesele șterse. Pe ele erau coșulețe cu covrigei și suporturi pentru paharele de bere, ca să nu lase semne pe lemn. Scaunele erau făcute din lemn, dar erau uzate și confortabile. Pe perete era o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
locotenetul. M-ai orbit! M-ai orbit! — Ține-l bine, spuse doctorul. Îl doare rău. Ține-l bine. Vinul din Wyoming Era o după-amiază fierbinte În Wyoming. În depărtare se vedeau munții cu crestele acoperite de zăpadă, dar nu făceau pic de umbră și grânele de pe câmpurile din vale erau galbene; mașinile care treceau ridicau praful de pe drum și toate casele mici de lemn de la marginea orașului se coceau În soare. Un copac făcea umbră pe veranda din spatele casei lui Fontan

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
italieni și ei nu-nțelegeau. Ei nu știau că nu vrem să stea cu noi, da’ noi nu-i băgam În seamă și după un timp au plecat. — Câți pești ați prins? — Très peu. Ne-am dus să pescuim un pic, da’ ne-am Întors să mai cântăm. Nous avons chantè, vous savez. — Noaptea, spuse madam Fontan, toutes les femmes ont dormi dans le camion. Les hommes à côté du feu. Noaptea-l aud pe Fontan că vine să mai ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Aveam o fabrică mare de bere chiar lângă casa noastră. Când eram mică nu-mi plăcea cum mirosea hameiul adus cu căruțele. Nici cum mirosea cel de pe câmp nu-mi plăcea. Je n’aime pas les houblons. Nu, Doamne, nici un pic. Patronul fabricii mi-a zis mie și lu’ sora mea să mergem la fabrică, să bem bere și după aia o să ne placă hameiul. Asta așa e. După aia ne plăcea. I-a pus pe cei de-acolo să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
spectacol. — C’est un original, spuse Fontan, mais vraiment gentil. I-un tip de treabă. — Doamne, da, chiar că e de treabă. Și e mereu În pat Înainte să se-ntoarcă nevastă-sa de la spectacol. — Mâine trebuie să plec un pic. La rezervația Crow. Mergem acolo pentru deschiderea sezonului de fazani. Da? Dar te Întorci aici Înainte să pleci de tot. Te Întorci aici, nu? — Da, desigur. Până atunci se face și vinul. Bem o sticlă Împreună. — Trei sticle, spuse madam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Râse, apoi rânji și-și bătu ușor stomacul cu palma: — Sunt jucător profesionist, numai că-mi și place să joc. Să risc mult. Jocurile mici sunt niște porcării. Ei, și pentru jocurile adevărate ai nevoie de noroc. Eu n-am pic de noroc. — Niciodată? — Niciodată. Sunt total lipsit de noroc. Uite, cabrón ăsta care m-a Împușcat. Știe el să tragă? Nu. Primul glonț se duce aiurea, În aer. Al doilea e interceptat de un biet rus. Asta ar putea trece

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293

s-a întâmplat. Curând, masa fu gata și, după aceea, tata s-a așezat în fotoliu, în fața televizorului, mama s-a dus în bibliotecă și a început să citească ceva, iar copiii, în camera lor, s-au mai jucat un pic. Când a sosit ora de culcare, și-au făcut pătucurile și, țuști! Sub pătură. Sorina se simțea tare obosită. Când puse căpșorul pe pernuță, i se păru că începe să plutească, mai întâi, prin cameră, după aceea prin tot apartamentul

Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă (2004) [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]