14,398 matches
-
Wakefield este impresionat de modul În care frivolitatea și gravitatea se Împletesc În această lume high-tech și dobîndește un nou tip de respect pentru Maggie, a cărei slujbă este să Îi distreze pe acești lucrători cu școli Înalte și idiosincretici, pierduți În mijlocul pustietății. Raportul dintre gravitate și frivolitate este o chestiune serioasă și, În ceea ce privește propria-i viață, și acest raport variază tot timpul. Între el și Zamyatin frivolitatea obține procentajul cel mai mare, dar În celelalte relații, inclusiv În cea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
deliberat. Diavolul ar putea ști, de fapt, prea bine că oamenii au o proastă Înțelegere a „autenticității“. Pentru mulți dintre ei, inclusiv Wakefield, Înseamnă ceva gen „spontaneitate“ sau „inocență“ sau „suflet geamăn“, toate cuvinte care se referă la un paradis pierdut, posibil doar În rătăcirile reveriei. În realitate, oamenii moderni, ca și lumea În care trăim, sînt compuși cu meticulozitate și proiectați riguros, niște creaturi vădit neautentice și mecanice. Dar Wakefield refuză să creadă acest lucru. El crede că, deși realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
multe ruble, prietene, mai multe rupii și pesete!“ Dar Wakefield nu putea doar să facă ceea ce făcea, pentru că nu avea idee ce făcuse pînă atunci. În primul său discurs plătit, descrisese o aventură care Îl purtase În căutarea unui oraș pierdut al Incașilor. Speculase despre cum ar fi fost să trăiești Într-o lume pavată și plină de terase muntoase, care Își stratificase locuitorii după rang și avuție. Apoi vorbise mai departe despre oamenii care trăiau Între straturile unei astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
tem, dar de dorul cărora, de fapt, mor. Eu mă văd ca pe un fel de zeitate domestică, un spiritus locus, dacă vrei. Dincolo de asta, nici nu vreau să mă mai gîndesc. SÎnt, pur și simplu un cartograf al spațiului pierdut. Ivan ridicase din umeri și Își redirecționase atenția către o persoană de sex opus. S-a făcut Întuneric acum și Wakefield Își aduce aminte că Încă mai tînjește după acel hot dog. Tot spațiul e „spațiu pierdut“, nimeni nu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
una dintre periuțe și se spălă pe dinți până când șterse cu desăvârșire gustul lăsat de noaptea trecută sau de ceea ce-i urmase. Înfășurată încă în prosop, își dădu seama cum trebuie să se fi simțit Eva după ce mâncase mărul. Inocența pierdută și conștiința subită a faptului că avea celulită erau două lucruri greu de înfruntat în același timp. Jack era întins în pat, încă zâmbind, fără a avea vreun presentiment despre întâlnirea ei dezastruoasă cu Ben, dar o singură privire aruncată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
dea palme. Nu putea să facă nimic ca lumea? Gândul subit că vecinul ei avea o cheie de rezervă îi ridică moralul, dar apoi își aduse aminte că nu era niciodată acasă la ora asta. Totuși sfânta patroană a cauzelor pierdute era, cu siguranță, pe recepție 24 de ore din 24, pentru că, nu numai că vecinul era acasă, dar își și aminti că ținea cheia ei de rezervă în ceainicul în formă de pisică. De cum intră, se băgă direct sub plapumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în mod exasperant Jack. Localul în care o duse și în care se putea bea la ore târzii nu era nici pe departe cuibul de desfrâu la care se aștepta ea. Nici urmă de jocuri de noroc, whisky și femei pierdute. The Feathers era un mic pub de pe una din străduțele lăturalnice din Woodbury, care se putea lăuda cu doar două bărulețe, fiecare nu mai mare decât o sufragerie și decorat într-un stil destul de intim. Ora de închidere, observă Fran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
așa consideram, nu trebuia să dau în cap lu’ nimeni. Furam cereale. Ce era? Nimic. Nu dădeam în cap. Aici la pușcărie am derulat caseta vieții mele din trecut și am văzut cât de mult am greșit. Nu e timpul pierdut ca să mă repar. Am făcut rău din alcool și necunoaștere. Alcoolul e drog și ar trebui date reguli severe pentru a nu bea tinerii așa mult. Vina cui să fie... Nu mă prea bazez pe Dumnezeu. Dumnezeu n-a prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
Sadoveanu, la Emil Gârleanu și, mai tîrziu, la G. Ibrăileanu și Ionel Teodoreanu. „Lirismul” prozei fin de siécle, incriminat mai tîrziu de un E. Lovinescu, ține și de aceste resorturi intime ale psihologiei creației, de clivajul dintre o identitate tradițională pierdută și o conștiință modernă traumatică. Există însă și evoluții în sens invers. O deplasare dinspre estetismul decorativist spre tematizarea tradiției autohtone vom întîlni după război la Ion Pillat, în vreme ce „imagistul” Adrian Maniu abandonează insolența dandy cu tentă fauve a începuturilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Cartea Românească, București, 1971 Gourmont, Rémy de, Eseuri. Traducere și prefață de Alexandru George, Editura Univers, București, 1975 Grăsoiu, Dorina, „Bătălia” Arghezi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, București, 1984 Grigorescu, Dan, Dicționarul avangardelor, Editura Enciclopedică, București, 2003 Grigorescu, Dan, Istoria unei generații pierdute: expresioniștii, Editura Eminescu, București, 1980 Grindea, Miron, „Urmuz and «cet homme de toujours»”, în Adam - International Review, nr. 322-23024/1967 Groys, Boris, Despre nou. Eseu de economie culturală, traducere de Aurel Codoban, Editura Idea, Cluj-Napoca, 2003 Guglielmi, Angelo, „Avangardă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rahat de câine. Femeia a presărat pe lipiciul plicului o otravă malaeziană puternică, astfel încât bărbatul s-o atingă cu degetele la deschiderea lui. — Tomoe, Singapore a aparținut Arhipeagului Malaez, nu-i așa? — Da, normal. — Otrava aceea... spuse Takamori cu voce pierdută. Știi ce, deschide tu plicul. — Aoleu! De ce? — De ce? Ei bine... în primul rând nu cunosc nici o Haruko. Ai făcut tot felul de insinuări degeaba. Deschide tu scrisoarea. Poftim! În fața mea, te rog! — Chiar pot s-o deschid eu? întrebă Tomoe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Vântul a dat în pădure să rupă crengi și coarne de cerbi. Clopote sau poate sicriile cântă subt iarbă cu miile. [1925] * ASFINȚIT Peste-aceleași arătări și-aceleași case clopot de sear-aud. Și stau în cruce cu o zi sub cer pierdută. Prin ani subt poduri se depărtează ce focuri vechi? ce nouă plută? Printre ziduri ceasul umbrelor mă-ncearcă. Se desface - care poartă? Se deschide - care ușă? Ies vârstele și-mi pun pe cap aureolă de cenușă. Întârziind subt vremi schimbate
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
cu viață târzie. Cântecul vechi înc-o dată vrea șipotul să și-1 învețe. În jilavul mușchi mi se-mbie păreri șterse de tinerețe. Mari turme cu clopote vin prin amurgul gorunilor sferici în codru stârnind ca un zvon de trecute pierdute biserici. Înalt unicorn fără glas s-a oprit spre-asfințit să asculte. Subt bolțile-adînci mă omoară pădurea cu tulnice multe. [1929] * CÎNTĂREȚI BOLNAVI Purtăm fără lacrimi o boală în strune și mergem de-a pururi spre soare-apune. Ni-e sufletul spadă
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
toate. Slăvitele păsări subt aripi o poartă 'n liturgice zboruri prelungi ca viața. În slujba luminii, urnă fără de toartă, luna și-o ține ascunsă pe fața vrăjită să nu se întoarcă. Stane de piatră, jivine, cucută poart-o semnătură cu cheie pierdută. Pecete tăinuită de două ori - fată de foc, arătare, care pe țărm ridici acum brațele peste mare, o porți subsuori. Rune, pretutindeni rune, cine vă-nseamnă, cine vă pune? Făpturile toate, știute și neștiute, poart-o semnătură - cine s-o-nfrunte
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
vremea se cerne, și-o pulbere albă pe tâmple s-așază. Aurorele încă se mai aprind, și-așteptăm. Așteptăm o singură oră să ne-mpărtășim din verde imperiu, din raiul sorin. Cu linguri de lemn zăbovim lângă blide lungi zile pierduți și străini. Oaspeți suntem în tinda noii lumini la curție dorului. Cu cerul vecini. Așteptăm să vedem prin columne de aur Evul de foc cu steaguri pășind, și fiicele noastre ieșind să pună pe frunțile porților laur. Din când în
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
pâcle când pământenii cu sfânta lor omenie și carne s-au destrămat fără număr, și viața - atâta s-a stins de-ar fi fost, vai, tocmai de-ajuns ca duhul să prindă trup pe pământ. Poetul, cu numele șters și pierdut, s-a retras sub pavăza muntelui, făcîndu-se prieten înaltelor piscuri de piatră. Și neajuns, neclintit, a rămas în jurul destinului flancat de albe și negre solstiții mare și singur. Nu l-a ucis amarnica grijă din vale, nici gândul că Dumnezeu
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
in vremea se cerne, și-o pulbere albă pe tâmple s-așează. Aurorele încă se mai aprind, și-așteptăm o singură oră să ne-mpărtășim din verde imperiu, din raiul sorin. Cu liturghii de lemn zăbovim lângă blide lungi zile pierduți și străini. Oaspeți suntem în tinda noii lumini la curțile dorului. Cu cerul vecin. Așteptăm să vedem prin columne de aur evul de foc cu steaguri pășind, și fiicele noastre ieșind să pună pe frunțile porților laur. Din când în
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
Charlie? — Salut, Charlie, eu sînt Sally. Sally plutește către el, cu mîna Întinsă. — Încîntat de cunoștință. ZÎmbetul lui e cald și prietenos, strîngerea lui de mînă e fermă, iar Sally e pe dată cucerită, continuînd să se uite la el pierdută, chiar și cînd Charlie vine să mi se prezinte și mie. Recunosc că În cazul ăsta pare Într-adevăr să aibă gusturi bune. Omul nu are nimic ieșit din comun pînă nu Începe să zîmbească. Dar cînd zîmbește, Întreaga expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
gemenele În parcul din apropiere. Sally o bombardează pe Fran cu Întrebări despre Charlie și, cînd În sfîrșit ia o pauză, ca să se ducă la toaletă, o privim amîndouă cum se Îndepărtează, zîmbind și clătinînd din cap. — E o cauză pierdută fata asta, oftez eu, dar măcar tipul pare drăguț. — Știu, dar nu el e problema, ci ea. Nu o așteaptă decît o altă dezamăgire, dar ce pot eu să fac? M-a implorat practic să i-l prezint. — Mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
șir de suspine. Sar În picioare și fug În casă, fără să-mi pese că Linda pare Îngrozită (bănuiesc că din cauza ingratitudinii mele), iar Michael, furios (Dumnezeu știe din ce motiv). Dan, sărmanul meu Dan, arată pur și simplu complet pierdut. Înăuntru, mă calmez și, de la adăporul camerei mele de baie, prin fereastra deschisă, ascult fiece cuvînt care se rostește afară. Îmi țin respirația și sînt atentă. — Ce e? Pot să mi-o imaginez pe Linda făcînd ochii mari și dînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
sentimentul pe care ar trebui să-l ai după o cezariană. Abia aștept să mă Întorc acasă. Și cînd se va Întîmpla asta? — MÎine. Au fost patru zile foarte lungi. Am crezut că o să am ocazia să mai recuperez somnul pierdut. În fiecare seară, Îl duc pe Tom (a devenit deja mai degrabă Tom decît Thomas) În salonul nou-născuților și le rog să-l hrănească cu biberonul, ca să dorm și eu ca lumea noaptea. Și, noapte de noapte, la exact 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
al tău e cuminte ca un Înger? Care e secretul? Am purtat această conversație de nenumărate ori. Am obosit să-i tot explic teoriile mele, Îndemnînd-o cu blîndețe să-i organizeze mai bine viața lui Oscar. Trish e o cauză pierdută, iar eu nu pot să insist mai departe de punctul ăsta. În concluzie, astăzi Îmi spun replica obișnuită, anume că fiecare copil e diferit și că eu sînt binecuvîntată cu unul cuminte. Ne luăm la revedere, iar eu Înșfac cheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
a îndemnat să plece de-acolo, dar fără să-l bruscheze. - Cred că e nebun, a încheiat el. - Nu e nebun, i-am explicat, cred că e un monofizit plin de zel; cine știe cum a reușit să ajungă prin aste locuri pierdute. - Ce înseamnă cuvântul pe care l-ai rostit? - N-are importanță, cel puțin deocamdată; într-o zi o să discutăm și despre nenumăratele chestiuni care-i despart pe creștini. Iată-ne ajunși la o cocioabă de lemn, un sfert de milă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mi s-a adresat: - Tu, Stiliano, un an de zile ai fost mijlocitorul între lumea celor vii și cea a morților. Continuă s-o faci și nu-mi cere altceva. Rodoald se uita când la maică-sa, când la mine, pierdut, nevenindu-i să creadă cum acea floare putea să aibă un lujer atât de dur, cu neputință de a se plia. La semnul meu de renunțare resemnată, s-a repezit spre mine: - De ce nu faci nimic? Mi-am trecut obosit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Încercă să deschidă fereastra, dar era blocată. Reuși doar să vadă un lung șir de mașini și camioane paralizate pe strada Boccea. Autobuzul Înainta cu o lentoare descurajantă. În douăzeci de minute, abia trecuseră de două semafoare. Tot acest timp pierdut. Viața care trece astfel - un șir fără legătură de momente care nu Înseamnă nimic. Dar imediat ce avea să facă rost de bani va repara motocicleta și chinul acesta urma să se sfârșească. Pe motocicletă avea nevoie doar de jumătate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]