7,756 matches
-
izgonirea bieților ei muncitori de la bucățica de pâine cu care-și păcăleau foamea zilnică, și, câinecâinește, supraviețuiau. Așa au ajuns, acei bieți oameni, din elita elitelor, În domeniu, niște inși de izbeliște, ai nimănui, de nici unde. Spre a nu pieri, ei și familiile lor, buhușanii, au Împuns lumea. Palma de tărâm În care se retrăseseră, temporar, a fost golită de locatari, Într-un timp scurt. Cumnecum, au nimerit pe niște coclauri italieni. Coclauri, vine vorba, căci, locurile, pe care unii
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
bucătăria de vară, ca un mare domn, vine iar la datul huței, și se dă, până-l prinde, somnul, din nou. Și băieții, și nepoții, Îi prosperă; și Îi prosperă; pe când, celorlalți, animalele, luate din fosta fermă zootehnică, le-au pierit, de mult; În timp, ce, aproape toți, ceilalți, foști ceapiști au devenit, și mai nenorociți, decât cum erau, cândva. Asta, Însă, de la umbra baronilor, nu poate fi observată, iar, dacă, totuși, câte cineva, ar observa, tot zadarnic ar fi. Întrucât
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
ca să-mi îndrept notele, nici prin cap nu-i trecea Chimistului! Dacă mă-ntreba ceva și-i răspundeam frumos, nu-mi punea notă, dacă, însă, nu știam, imediat îmi mai înmulțea seria cu un "rău"! Ce era de făcut? Îmi pierise gustul de șotii și năzdrăvănii. Mai aveam două săptămâni până la sfârșitul anului, și repetenția îmi bătea la ușa. Mă apucai serios de carte și-nvățai într-o zi și o noapte ce nu-nvățasem în două luni de școală; acum
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
preț decât un câine mort. Cei vii știu că vor muri, dar cei morți nu știu nimic și parte de răsplată nu mai au, căci peste numele lor sa așternut uitarea Și dragostea lor, ura lor și pizma lor a pierit de mult și nu se vor mai bucura niciodată de ceea ce se face sub soare...“ Eclesiastul Motto 2: „Noi nu suntem de două ori aceeași ființă, noi nu ne scăldăm de două ori În aceeași apă din fluviu, căci În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
colectivizare, că nu mai Încăpeai În sat de ele, sau cum se Înmulțeau acum berzele, că a trebuit să trimită puhoi de apă ca să-i mai stârpească. Acum Însă nu mai era nevoie de nici un potop, În satul ei omenirea pierea de la sine. Se stingea ca un foc spuzit. Prin urmare, nu mai era nevoie de nici un fel de potop, de nici un fel de Noe sau de arcă, satul se ducea de râpă, măcinat de carii nevăzute zi de zi. Totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
naivitatea sa, intuise un mare adevăr. Și anume că lumea celor morți se Învecinează cu lumea celor vii și că Între ele nu există decît o simplă peliculă, asemănătoare cu sticla micului ecran. Că imaginea a ceea ce a fost nu piere niciodată, ci se conservă În fiecare particulă infimă din universul mare și cel mic. Că iadul există În fiecare atom, În fiecare microparticulă, În fiecare undă. Că nu piere nimic din ceea ce ai trăit sau ai gîndit. Ci că totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
cu sticla micului ecran. Că imaginea a ceea ce a fost nu piere niciodată, ci se conservă În fiecare particulă infimă din universul mare și cel mic. Că iadul există În fiecare atom, În fiecare microparticulă, În fiecare undă. Că nu piere nimic din ceea ce ai trăit sau ai gîndit. Ci că totul se varsă În memoria primordială. Că timpul trecut și viitor s-au acum cu prezentul, formînd un adevărat cocteil Molotov, care va arunca lumea În aer. Mașa Îl privea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ta norocoasă... Norocoasă... Norocoasă... Să știi.“ „Eu m-am născut fără noroc“, rupea tăcerea Mașa. „Fiecare om are o stea norocoasă, pe care, dacă o caută, o găsește. Iar dacă n-o caută, Îl va căuta ea...“, șoptea vocea Învățătorului pierind În depărtări. Unde era steaua norocoasă a Mașei? La câți ani lumină ardea departe de Pământ? Mașa ridică ochii și privi Luceafărul de ziuă ce strălucea stingher pe cer. „De-ai fi tu steaua mea norocoasă, oftă ea, aș avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
o masă și ceruse o cafea. Muri cu zâmbetul pe buze, cu ceașca În mână și privirea ațintită-n depărtări. De pe buzele sale, rujate strident, se desprinse o frază, pe care o rostise cândva și Împăratul Nero: „Ce mare artist piere odată cu mine...“. Cine știe, poate că Bertha avea dreptate: Înlăuntrul ei sălășluise un artist, căruia destinul, ca al multor altora, i-a fost potrivnic. Visul ei de-a Înfășa tot Betleemul În vată de zahăr vanilat și a-l oferi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
pe Sylvia în același mod primitiv și dionisiac în care King Kong se îndrăgostește de femeia fatală. Reminiscențele din cultura populară americană și engleză abundă în Le rayon U - lumea în care pătrund călătorii este una croită după modelul lumii pier dute a lui Conan Doyle. Dinozaurii, tigrii uriași și pterodactilii sunt stăpânii acestui domeniu ce sfidează verosimilitatea. Din miezul acestui imaginar al literaturii fantasy, ce își are deja în Edgar Rice Burroughs un clasic, vine și ideea cosmosului subteran în
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
timpul anului 1931, spre a regresa către vârsta eresurilor și a Bibliei apocrife. Ca și în Etiopicele sau în Scorpionii deșertului, tot ceea ce se încearcă a fi clădit cu ziduri și creneluri pe marea de nisip a Somaliei este sortit pierii. Abel Robinson este prizonierul autoiluzionării ucigașe ce îl împinge să-și îm puște, cu ferocitate și metodă, proprii săi soldați. Intrat pe tărâmul nebuniei și captiv al mirajului, el nu mai poate fi salvat. Unui alt ofițer, nu mai puțin
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
care nu se lasă niciodată citite. Răzbunarea este, ca și în La macumba du gringo, promisiunea ce trebuie onorată. Bonbon distruge pe toți cei care se află în preajma ei. Agentă a marii puteri de la nord, ea regizează ambuscada în care pier Peau-Noire și tovarășii săi. O victimă a acestui masacru este și tovarășul lui Sven, melanezianul Makka. Crima lui Bonbon transformă destinul lui Sven - ca și Corto, Sven este un cruciat al cauzelor pierdute și un devotat al prieteniei, chiar și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
a muntelui este, în fapt, avatarul sub care se maschează ființa de lumină a gardienilor mănăstirii ascunse. Omul instinctelor se cere ținut departe de acest spațiu care își conservă datoria de a fi refugiul unui trecut ce nu trebuie să piară. Este în Agartha lui Manara și o parte din acel regat inaccesibil la care visează gnoza lui Guénon și Evola, dar și poezia invizibilă și protectoare care îl învăluie și îl răpește pe doctorul Honigberger. Banda desenată are această capacitate
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ce purtau în văzduh propria sa imagine, mărită și deformată de o lentilă jucăușă. Sunt ca o Alice în țara lui Lewis Carroll, mă pot preschimba în pisica de Cheshire și îmi pot reduce întreaga fiiință la un zâmbet ce piere ca un amurg. Mâinile lui Corto creșteau pentru a atinge lumile pe care le cutreierase în existența sa. Iată deșertul din țara Dankali și iată umbra lui Cush și a îngerului căzut Shamael. Și iată-l și pe Corto, el
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
aminte că odată, când nemții spărseseră frontul de la Mărășești și începuseră să cadă proiectile aproape de noi, învățătorul ne-a liniștit blând: Copii, suntem urmași de-ai lui Decebal și Traian. Cei mari, frați sau părinți, nu-și uită înaintașii. Vor pieri dar nu vă vor lăsa ai nimănui. Rugați-vă lui Dumnezeu. Fabrica de popi Bunicul după mamă dorea cu orice preț să mă vadă preot și cu toate că nu era deloc bisericos, voia ca slujba de adio să i-o fac
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
în pribegie de post, tocmai la Stoicani. Casă grea, condiții de viețuit pe măsură. Nenea Ion, Jan, cel mai vârstnic unchi, era impiegat de mișcare la Ianca, în apropiere de Brăila. De acolo mai trimetea după puteri oarecare ajutor repede pier dut în noianul de nevoi al familiei. Și era iarnă grea peste măsură iar drumurile scurte se lungeau, ca nevoia împinsă la necaz. Zăpadă multă, ger și mai mult. Și din una în alta trenul de București este nevoit să
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
ca pomană de la morții noștri”. Soldații și ofițerii se întrebau ce căutăm noi peste Nistru. Și mâncam amărâți pâinea pe jumătate cu mălai: Foaie verde de susai Antonescu și Mihai Ne dau pâine cu mălai. La Dalnic, în jurul Odesei, au pierit mulți, foarte mulți ostași români. Era o porțiune între două lacuri și ne curățau ca pe răzătoare. Nemții aveau pierderi infime fiindcă alegeau cele mai convenabile și mai puțin periculoase poziții. Și la Bujalic au fost lupte grele. Acolo a
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]
-
să-i explic doamnei ce... Ei se mișcară cu iuțeală. Chiar și puternicul Enro, conducătorul Celui Mai Mare Imperiu, după câteva cuvinte spuse de sora lui în limba sa, schiță doar un zâmbet cinic și apoi îi urmă pe ceilalți, pierind din raza vizuală a lui Gosseyn. Chiar dacă trecuseră câteva momente după ce aceștia dispăruseră din vedere, trecerea timpului nu fu înregistrată de rațiunea lui Gosseyn Trei. Avu impresia că noii sosiți abia se îndepărtaseră când auzi un pocnet înapoia sa. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
-
când mi-a plăcut și cum mi-a plăcut, nu ca ea care nu mi-a dat posibilitatea pentru un adevărat sărut. —Ioi!ce-a zis? — A rămas surprinsă. Albastrul ochilor i s-a întunecat, zâmbetul de pe buze i-a pierit. Mi-a spus că venise pentru altceva și că regretă că iubirea pentru mine înseamnă un simplu sărut și că am uitat momentele frumoase trăite împreună, dar dacă asta cred, mă lasă să-mi trăiesc iubirea cu cine-mi place
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
dar dacă n-ai ființa iubită lângă tine, te simți în plus printre ceilalți. În „Epistola către corinteni a Sfântului apostol Pavel” se spune:” Dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu va pieri niciodată”. Prin urmare, chiar dacă suferi acum, rabdă, dar trebuie să crezi în dragostea voastră și să nădăjduiești că ea nu va pieri niciodată. Știi cât te-ai frământat pentru ea de la prima întâlnire și până v-ați regăsit și nu
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
se spune:” Dragostea toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu va pieri niciodată”. Prin urmare, chiar dacă suferi acum, rabdă, dar trebuie să crezi în dragostea voastră și să nădăjduiești că ea nu va pieri niciodată. Știi cât te-ai frământat pentru ea de la prima întâlnire și până v-ați regăsit și nu era nimic între voi, dar acum când sentimentele s-au înfiripat, crezi că vor dispărea la prima adiere de vânt? Niciodată. Cum
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
a întâmplat. — Acum că sunteți informați vreau părerea voastră. Ne ceri părerea după ce faptul este consumat? Să ai noroc, să fiți fericiți împreună, îl felicită Virgil. Ce ți-am spus eu, dragă Matei, că adevărata dragoste iartă totul, rabdă, nu piere niciodată. Să fiți sănătoși și să vă iubiți toată viața voastră! Ai avut baftă în dragoste, să ai baftă și-n viață!, îl îmbrățișează Tiberiu. Între timp, sosește Virgil cu o sticlă de vin, trimițând-o pe Ștefania să aducă
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
evaporându-se după primul cot al trenului și făcând, la fiecare zdrăngănit de roți, În ochii nostalgic deschiși ai călătorilor, loc unui alt peisaj care urma să se deruleze mai Întâi În față, apoi În urmă și iar În urmă, pierind În depărtări. Îmbrăcat În costumul lui alb, doctorul Noimann stătea cu fruntea lipită de geam, privind la toată această lume agitată ce se Închega și destrăma În spatele său, asemenea unei pânze uriașe de păianjen În care erau prinse din loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Îmbrăcând pereții, Începeau să revină la dimensiunea lor obișnuită. Și, pe măsură ce porii năpădiți de sudoare se destindeau, se micșorau și insectele ce mișunau prin casă. Chiar și bărbia și trabucul lui Satanovski, legănându-se În hamacul improvizat din secreții nevăzute, piereau din vedere, lichefiindu-se Într-un punct din ce În ce mai Îndepărtat În spațiu. Urma apoi și mult așteptata oră când ornicul Mitropoliei bătea de șase ori. Atunci, cu ultimul zvâcnet, insectele sufereau o scurtă metamorfoză. Pe spatele lor, În locul crucilor, apăreau cadranele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
stând singur În mijlocul Încăperii, cu ochii ațintiți În gol... Momentul de luciditate nu dura Însă decât câteva clipe și starea de confuzie se instaura din nou. Secundele se dilatau odată cu porii și calvarul reîncepea, luând o altă turnură. Insectele care pieriseră apăreau din aer, strecurându-se prin porii dilatați pe sub pielea lui Noimann, unde Își depuneau ouăle și se Înmulțeau, Înlocuind Încetul cu Încetul celulele din corp. Curînd, tot trupul lui Noimann se transforma Într-un imens incubator, plin de cuiburi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]