7,124 matches
-
spus că s-a întâmplat ceva cu voi. Mi-a spus că de un timp vă rătăciți și nu mai știți să mergeți după ploaie. Și în loc să mergeți după ploaie vă rătăciți pe câmpuri și pe dealuri pe unde nu plouă. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Are dreptate. IOANA: De ce vă rătăciți? Hai, spune-mi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E un fel de boală. IOANA: Ce fel de boală? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E ciudat de tot, Ioana. În loc să ne ducem după ploaie, ne îndepărtăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Am să te duc să vezi oceanul. Tu știi ce înseamnă oceanul? Ioana oceanul este făcut din mii și mii de picături rotunde de ploaie care se rostogolesc dintr-o parte în alta. Iar pe țărmul oceanului plouă în fiecare zi și acolo, nici nu trebuie să aștepți ploaia pentru că acolo trăiesc cei mai mulți călători prin ploaie. Am să-ți arăt și corăbiile... Unii oameni, ca să nu le fie frig pe ocean, își construiesc corăbii. Iar în mijlocul corăbiilor își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
fix. IOANA: Ce bine! Eu am deja un arbore... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ai tu un arbore? IOANA: Da. Am. L-am crescut eu. E înalt... cam așa, are frunze și o să iasă din el o pădure. (Brusc, întristată.) De ce nu plouă, de ce nu plouă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Trebuie să înceapă dintr-o clipă în alta. IOANA: Și atunci plecăm? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Plecăm imediat. IOANA: Știi ceva? N-am să-mi iau rămas bun de la nimeni. Am să plec pur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
bine! Eu am deja un arbore... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Ai tu un arbore? IOANA: Da. Am. L-am crescut eu. E înalt... cam așa, are frunze și o să iasă din el o pădure. (Brusc, întristată.) De ce nu plouă, de ce nu plouă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Trebuie să înceapă dintr-o clipă în alta. IOANA: Și atunci plecăm? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Plecăm imediat. IOANA: Știi ceva? N-am să-mi iau rămas bun de la nimeni. Am să plec pur și simplu. Tata o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
PLOAIE: Plecăm imediat. IOANA: Știi ceva? N-am să-mi iau rămas bun de la nimeni. Am să plec pur și simplu. Tata o să se supere foarte tare, dar mie nu-mi pasă. Hi-hi... Ce supărat o să fie tata... De ce nu plouă? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Trebuie să înceapă... O știm!... (Cele două personaje sunt în așteptarea ploii; se produce o pală de vânt; apoi, din depărtare, un ușor tunet.) IOANA: Auzi? Ai auzit? Vine! CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, încă nu... Asta încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
IOANA îl prinde de mână pe călător și-l silește s-o urmeze; lumina scade și cei doi sunt învăluiți de ceață și întuneric, acoperiți de tunete puternice și rafale de vânt; se mai aude stins glasul IOANEI.) VOCEA IOANEI: Plouă... plouă... Trebuie să înceapă... Trebuie... PARTEA A II-A A doua zi, dimineața. Lumina soarelui cade pieziș. Umbre lungi peste peron. Senzație de frig. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE doarme în fotoliul-leagăn. E acoperit cu o pătură în carouri, pe care și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
îl prinde de mână pe călător și-l silește s-o urmeze; lumina scade și cei doi sunt învăluiți de ceață și întuneric, acoperiți de tunete puternice și rafale de vânt; se mai aude stins glasul IOANEI.) VOCEA IOANEI: Plouă... plouă... Trebuie să înceapă... Trebuie... PARTEA A II-A A doua zi, dimineața. Lumina soarelui cade pieziș. Umbre lungi peste peron. Senzație de frig. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE doarme în fotoliul-leagăn. E acoperit cu o pătură în carouri, pe care și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
mult... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu, nu... Nu cred că e bine. De altfel, eu... până acum câteva săptămâni... nici n-am dormit niciodată... HAMALUL: Deloc? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Deloc. HAMALUL: Și ce făceați? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nimic. Călătoream. Ascultam cum plouă. Dacă stătea ploaia, mă așezam pe o piatră și aruncam cu boabe de porumb într-o găleată cu apă. Puteam să stau zile întregi, așa, cu boabe de porumb lângă mine și cu o găleată plină cu apă. Aruncam boabele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
tune.... Dar nu se întâmplă nimic. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: În fiecare zi tună? HAMALUL: În fiecare zi. Spre seară se pornește vântul și se adună câțiva nori... câteva zdrențe... E un fel de mascaradă. Tună, uneori chiar fulgeră... dar de plouat nu plouă niciodată. Peste zi puteți sta acolo... (Arată spre camera de la etaj.) E mai răcoare. Acolo întotdeauna e răcoare. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Acolo au stat și ceilalți... de dinaintea mea? HAMALUL: Acolo... E camera voastră... În fiecare zi îi spăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
nu se întâmplă nimic. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: În fiecare zi tună? HAMALUL: În fiecare zi. Spre seară se pornește vântul și se adună câțiva nori... câteva zdrențe... E un fel de mascaradă. Tună, uneori chiar fulgeră... dar de plouat nu plouă niciodată. Peste zi puteți sta acolo... (Arată spre camera de la etaj.) E mai răcoare. Acolo întotdeauna e răcoare. CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Acolo au stat și ceilalți... de dinaintea mea? HAMALUL: Acolo... E camera voastră... În fiecare zi îi spăl geamurile, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
aș putea aminti totul, mi-aș putea aminti atâtea lucruri pe care acum... nu le știu... Am putea trece cu toții... prin câte o picătură de apă, ne-am gândi în același timp la aceeași picătură de apă și atunci... ar ploua de câte ori vrem noi... E atât de simplu, e atât de simplu să aduci picăturile de apă, la țărm... numai dintr-o privire... IOANA: Tată, vom număra picăturile de ploaie... HAMALUL: Vom călători prin ploaie, vom călători până la genunchi prin ploaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să ne purtăm cu aceia care ne trec pragul? Și ce dacă sunt bădărani și omit să ne ceară voie? Să fim serioși: bunele maniere n-au Împins omenirea Înainte nici măcar cu un centimetru! 4 - Când am ajuns la Paris ploua torențial. Mai fusesem aici În câteva rânduri, euforia primului contact cu Orașul Luminilor se consumase, lăsând loc, treptat, unei obișnuințe cordiale, dacă pot s-o numesc așa. Erau câteva locuri pe care-mi plăcea Întotdeauna să le revăd, majoritatea dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
oamenii îl întreabă atunci cu ce anume l-au supărat. Dzingbe ("Părintele universal"), Ființa supremă la populația ewe, nu este invocat decât în vreme de secetă: "O, Cerule, către tine se îndreaptă mereu recunoștința noastră; mare este seceta; fă să plouă, ca Pământul să se răcorească și ogoarele să rodească!"7 Îndepărtarea și pasivitatea Ființei supreme sunt minunat redate într-un dicton al populației gyriama din Africa de est, care vorbesc despre zeul lor astfel: "Mulugu (Zeul) este sus, sufletele morților
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
reușesc să-l descopăr, proza ei de liceană izbutea să evoce cu o forță răscolitoare fiecare adiere cu miros de frunze umede, fiecare fir de ferigă ruginie a toamnei din ținuturile din jurul St. Petersburg-ului. „De ce eram atât de bucuroși când ploua?“ a Întrebat ea Într-una din ultimele ei scrisori, Întorcându-se parcă la izvorul pur al retoricii. „Boje moi“ (mon Dieu - mai degrabă decât Dumnezeule) unde a dispărut această Îndepărtată, luminoasă, strălucitoare, Îndrăgită: Vsio eto daliokoe, svetloe, miloe? (În rusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
În nas. Tufele veșnic verzi cu frunze lucioase care Împrejmuiau o peluză cu iarbă, unde copilul nostru a descoperit pentru prima oară o broască vie, pătrundeau Într-un labirint de gard viu, artistic tuns, și tu ai spus că o să plouă. Într-o etapă mai Îndepărtată, sub alte ceruri mai puțin plumburii, era o măreață paradă de mici văi cu trandafiri și cu alei pe sub crengi Împletite, grătare de lemn care-și legănau plantele agățătoare, gata să se transforme În vița
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
sprâncenelor. . Un... ndee, un... de pleci (În rusă În orig.). . Castelul (În fr. În orig.). . Sunt o silfidă În comparație cu ea (În fr. În orig.). . Scuzați-mă, zâmbeam la tristele-mi gânduri (În fr. În orig.). . Culmea (În fr. În orig.). . Plouă mereu În Elveția (În fr. În orig.). . Celei care a știut Întotdeauna să se facă iubită și nu va ști niciodată să se facă uitată (În fr. În orig.). . Aparținând bibliotecii Universității Oxford, reamenajată de Sir Thmoas Bodley (1545-1613), diplomat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
iar, întâmplări pe care, chiar dacă le-ai trăit, nici tu nu mai ești al lor, după cum nici ele nu mai înseamnă nimic altceva decât poveste. Aproape un text. M-am întors între petrecăreți și m-am așezat iar lângă ea. — Plouă? m-a întrebat. — Picură. E o noapte frumoasă. Am ciocnit din nou. Apoi ea s-a ridicat și a ieșit. A lipsit mult, credeam că plecase. În locul ei s-a așezat fata cu ochelari care, din senin, a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
învăț, când și voi nu mai știți cum să-l lingeți pe Ceaușescu ăsta al vostru că v-a dat patriotismul și securiștii.“ Amețisem. De unde pornisem și unde ajunsesem. Se întunecase de-acum. Început de noiembrie. Înserare cețoasă. Probabil și plouase, nu de mult, cât timp stătuserăm noi în bodegă. I-am amintit că risca să nu mai găsească deschis la ambasadă. „Nu-i nimic“, a mormăit Matvei. „Chiar de-a închis, tot mă primește. Acu’ la șapte avem repetiție. Cânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
înfuria. Într-o seară, nu-mi mai amintesc de unde am plecat cu ea, eram după un chef, am condus-o până la căminul lor de lângă Operă. Locuia încă la cămin. Abia în ultimul an de facultate s-a mutat în oraș. Plouase seara și, acum, asfaltul respira cu damful acela de oraș obosit, năclăit de mizerii. Am mers de la Universitate până la căminul ei. N-a vrut să intre. Mi-a spus să mergem și să mai stăm pe o bancă, în fața Operei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
credea că ai s-o mai cauți. Am ridicat din umeri. Aș fi vrut să-i spun că nu mai făcea parte din text. Nu știam încă aceasta. O știu acum, împăcat în coborâre. 20tc "20" Zi posomorâtă. Stă să plouă. Am vrut să nu mă duc la Bibliotecă. Mi-era somn. Aș fi dormit voluptuos, adânc, așa cum știu să dorm când uit de toate și nu-mi mai pasă de nimic. Foarte rar mă mai prinde astfel de dor al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu covorul de lângă pat. Eram în pijama. Năuc, greoi, războlit, ca după un chin pustiitor. Nu mă simțeam prea rău. Picioarele se umflaseră și m-am încălțat cu o pereche de pantofi mai ușori, de vară. Era sfârșit de octombrie, plouase și până în stația mașinilor m-am și umplut de apă în încălțări. Am cumpărat ziarul, cu gestul reflex din fiecare dimineață. Atunci am văzut că era datat joi. Nu înțelegeam. Ar fi trebuit să fie marți. M-am uitat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
A venit el la mine. A mai făcut cinste cu o votcă mare și m-a întrebat ce mai fac. Nu făceam nimic. L-am întrebat și eu ce face. „Am intrat într-o afacere cu chimicale.“ Apoi iar, dacă plouă sau nu, că ne pândește seceta. „Rapița va fi mult mai bună decât sorgul“, l-am asigurat. I-am mai povestit că, după studii sistematice, eram pe cale să aflu „ce căuta neamțul în Bulgaria“. Aveam de gând să scriu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
la adăpost de vînt, Într-un golf liniștit și micuț cu nisip alb, pentru a urca fără grabă ca să piară pe țărmurile Înalte și enorme, de care se spărgeau mugitoarele valuri ce veneau dimpotrivă. Priveliștea Îl neliniști. Fără Îndoială că plouase În absența lui, iar cactușii și arbuștii crescuseră peste măsură, Împrăștiindu-se printre stînci și blocurile de lavă, căutînd cu aviditate orice bucățică de pămînt fertil adusă de vînt și Îngrășată cu excrementele a milioane de congeneri de-ai săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fi avut capacitatea de a vedea, ca o pisică, prin Întuneric. Se străduia să nu plîngă, fără să reușească, și odată cu primele umbre ale nopții, cînd trebuia să se Întindă unde se nimerea, indiferent dacă era vreme bună sau dacă ploua cu găleata, dacă era cald sau frig, nu izbutea să evite ca lacrimile amare de teamă, singurătate și neputință să nu Îi scalde obrajii, simțindu-se mai În primejdie și mai singur decît cel mai speriat copil din lume. Astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
tunete, se abătu asupra lui. Căderea Întunericului Îl surprinse așezat pe stînca pe care o alesese, ciocănind lanțul gros ce-i lega picioarele cu niște pietre mari pe care le adunase Înadins și le depozitase, zi de zi, cu răbdare. Ploua torențial, cu tunete, el era ud fleașcă, iar apa se amesteca acum cu sudoarea care Îi curgea șiroaie pe spinare și, cu toate că din cînd În cînd se oprea să asculte, era cu desăvîrșire Încredințat că, din pricina vremii Îngrozitoare, nici măcar fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]