6,571 matches
-
aflate până atunci sub controlul Chinei. În acel moment, cum autoritățile din Paris inițiaseră discuții cu reprezentanții naționaliștilor, se contura perspectiva unei autonomii negociate sau a independenței. Însă, la 1 iunie 1946, amiralul Thierry d’Argenlieu, reprezentantul plenipotențiar francez, a proclamat separarea unilaterală a Cochinchinei (partea de sud a țării) de Nordul dominat de naționaliști, sabotând astfel eforturile propriului guvern de a ajunge la un compromis și Întrerupând discuțiile guvernamentale cu Ho. Până În toamna aceluiași an, francezii au bombardat portul Haiphong
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de inseparabile În poleita lui imagine internațională 4. Pentru electoratul francez, era absurd să trimiți la moarte oameni tineri Într-un „război murdar” În Indochina; iar a-l sprijini pe Bao Dai (personaj evident inadecvat, pe care francezii l-au proclamat drept noul „Împărat” al țării În martie 1949) era chiar mai neinspirat decât a lăsa puterea În mâinile autorităților de la Hanoi. Pe de altă parte, corpul ofițeresc francez era dornic să continue lupta În Vietnam, unde, ca mai târziu În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
schimbării suflă peste acest continent și, fie că ne place sau nu, această dezvoltare a conștiinței șafricaneț este o realitate politică”, el nu aștepta o reacție favorabilă și nici nu i s-a oferit așa ceva. Coloniștii albi din Africa de Sud au proclamat republica În 1961 și au ieșit din Commonwealth pentru a putea menține guvernul bazat pe apartheid instaurat În 1948. Patru ani mai târziu, În Rhodesia de Sud Învecinată, coloniștii albi au proclamat În mod unilateral independența și guvernarea autonomă a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a oferit așa ceva. Coloniștii albi din Africa de Sud au proclamat republica În 1961 și au ieșit din Commonwealth pentru a putea menține guvernul bazat pe apartheid instaurat În 1948. Patru ani mai târziu, În Rhodesia de Sud Învecinată, coloniștii albi au proclamat În mod unilateral independența și guvernarea autonomă a țării. În ambele țări, minoritatea conducătoare a mai reușit timp de câțiva ani să suprime fără milă opoziția internă. Însă Africa de Sud era un caz aparte. În alte locuri - de exemplu, În Africa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În RFG, Partidul Social-Democrat și-a reformulat obiectivele abia la Congresul din 1959 de la Bad Godesberg. Noul program adoptat susținea fără ocolișuri că „socialismul democratic, ale cărui origini În Europa sunt morala creștină, umanismul și filosofia clasică, nu ține să proclame adevăruri absolute”. Conform acestui document, statul trebuie „să se limiteze la a influența economia prin metode indirecte”. Libertatea pieței muncii și a bunurilor era vitală: „Dirijismul economic totalitarist distruge libertatea”6. Era o recunoaștere tardivă a unui adevăr evident - contrastând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Resnais Hiroshima mon amour (Hiroshima dragostea mea, 1959) a stârnit o reacție ce sugerează că filmul francez devenise vehiculul preferat al dezbaterii etice internaționale. Astfel, când 26 de tineri regizori germani s-au Întrunit În 1962 la Oberhausen pentru a proclama „colapsul cinematografiei germane tradiționale” și și-au declarat intenția de a „crea un nou film german... eliberat de convențiile industriei, de controlul grupurilor de interes special”, ei au recunoscut deschis influența francezilor. Așa cum Jean-Luc Godard Îl elogiase pe Ingmar Bergman
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
film german... eliberat de convențiile industriei, de controlul grupurilor de interes special”, ei au recunoscut deschis influența francezilor. Așa cum Jean-Luc Godard Îl elogiase pe Ingmar Bergman Într-un faimos eseu publicat În 1957 În Cahiers du cinéma, „Bergmanorama”, care Îl proclama pe „autorul” suedez „cel mai original cineast european”, la fel Edgar Reitz și colegii lui din Germania, precum și mulți alți tineri regizori din vestul Europei și din America Latină s-au inspirat din opera lui Godard și a prietenilor săi11. Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
polarizării violente pe care o Încurajase: la 11 aprilie 1968 a fost Împușcat la Berlin de un simpatizant neonazist. Au urmat săptămâni incendiare, În care doi oameni au murit și 400 au fost răniți numai În Berlin. Guvernul Kiesinger a proclamat starea de urgență (cu 384 de voturi la 100, susținut de numeroși social-democrați), care-i permitea să guverneze prin decret - ceea ce a suscitat teama generală că Bonnul era În pragul colapsului, precum Weimar cu 35 de ani Înainte. Sectele extremiste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a crescut de la mai puțin de 10% În 1938 la 31% În 1956 și aproape 40% În 1963. Distribuția veniturilor În Cehoslovacia anilor ’60 era cea mai egalitaristă din Europa sovietizată. Conducerea comunistă adusese astfel Cehoslovacia la „socialism deplin”, după cum proclama noua Constituție din 1960. Însă această realizare a fost obținută cu prețul unei stagnări inacceptabile chiar și după etalonul sovietic. De unde decizia organelor de partid, la al XII-lea Congres al Partidului, În decembrie 1962, de a „adapta economia națională
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de frunte. Franța avea să clădească o societate mai bună prin unificarea europeană, nu Împotriva ei. În loc să lupte Împotriva capitalismului, Franța urma să-l reinventeze Într-o versiune superioară. Până În 1984, Mitterrand eliminase deja cei patru miniștri comuniști din guvern, proclamase public virtuțile unei economii „mixte”, numise un prim-ministru tehnocrat, tânărul Laurent Fabius, Încredințase economia, finanțele și bugetul lui Jacques Delors, cu misiunea de a stabiliza economia franceză 10, și chiar făcuse apel, Într-un faimos discurs din aprilie 1984
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
extrem de răspândite din economie erau tocmai sursele puterii și autorității lor. Pentru a reforma economia, partidul trebuia să se reformeze mai Întâi pe sine. Nici această idee nu era nouă: epurările periodice din vremea lui Lenin și a succesorilor săi proclamau de obicei aceleași obiective. Dar timpurile se schimbaseră. Oricât ar fi fost de opresivă și retrogradă, Uniunea Sovietică nu mai era o tiranie totalitară criminală. În monumentalele cartiere de locuințe construite de Hrușciov, cele mai multe familii sovietice locuiau acum, cu chirii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În floare. În vizitele tot mai dese peste hotare, Gorbaciov era copleșit cu onoruri de politicienii vest-europeni și aclamat de mulțimi entuziaste. Către sfârșitul anului 1988, Margaret Thatcher, care se număra printre cei mai Înflăcărați suporteri ai lui Gorbaciov, a proclamat „sfârșitul” Războiului Rece. În Europa de Est această afirmație ar fi putut părea hazardată - dar și acolo Mihail Gorbaciov era extrem de popular. „Democrațiile populare” urmăreau cu sufletul la gură eforturile interne ale liderului sovietic, dar erau și mai interesate de declarațiile sale
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
locurile „rezervate” au reușit să adune cele 50% din voturi necesare pentru a le ocupa. Confruntați cu un eșec pe toată linia și o umilință publică fără precedent, conducătorii comuniști ai Poloniei aveau opțiunea de a ignora votul, de a proclama din nou legea marțială sau de a se recunoaște Învinși și a ceda puterea. În aceste circumstanțe, alegerea era limpede: după cum i-a pus ferm În vedere Gorbaciov lui Jaruzelski Într-o convorbire telefonică privată, rezultatul alegerilor trebuia validat. Primul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rest, guvernul s-a abținut de la orice intervenție. Pe 8 octombrie 1989 (ziua În care Gorbaciov a avertizat public Berlinul de Est că „viața se răzbună pe cei care amână”), când Frontul Popular Leton și-a anunțat intenția de a proclama independența totală, autoritățile sovietice erau prea Îngrijorate de agravarea crizei din Germania pentru a mai interveni. Dar, pe 18 decembrie, Partidul Comunist Lituanian s-a scindat; o majoritate zdrobitoare voia independența imediată. Gorbaciov nu mai putea rămâne neutru. Pe 11
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
profilactic atât În rândul vorbitorilor de rusă, cât și În cadrul comunității găgăuze. În urma unui referendum din toamna anului 1990 privind autonomia, conducerea comunistă din Tiraspol (principalul oraș din estul Moldovei, dincolo de Nistru, unde rușii și ucrainenii formau majoritatea locală) a proclamat o Republică Socialistă Sovietică Transnistreană Autonomă; În prealabil, În sud-est se formase o Republică Socialistă Sovietică Găgăuză. Dat fiind faptul că găgăuzii nu numără mai mult de 160.000 și că „Transnistria” e o fâșie de pământ cu o suprafață
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de kilometri pătrați și cu o populație sub 500.000 de locuitori, apariția acestor „republici autonome” poate părea aberantă, acea reductio ad absurdum a „tradițiilor inventate” și a „națiunilor imaginate”. Dar, dacă Găgăuzia nu a făcut altceva decât să-și proclame existența (ulterior, Republica Moldova a reasimilat-o În mod pașnic, cu o clauză de scesiune În eventualitatea În care Moldova se va uni vreodată cu România), „independența” transnistreană a fost girată de prezența Armatei a 14-a sovietică (mai târziu rusă), care
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și angajaților din sectorul de stat. Slovenii (ce reprezentau 8% din populație și asigurau 25% din bugetul federal) au fost cei mai scandalizați. În cursul lunii următoare, parlamentul sloven a anunțat că se retrage din sistemul fiscal federal și a proclamat independența republicii, fără a iniția Însă măsuri de secesiune. În mai puțin de o lună i-au urmat exemplul parlamentul croat, apoi cel macedonean din Skopje. Inițial, consecințele acestor evenimente au fost neclare. Importanta minoritate sârbă din sud-estul Croației - comasată
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
minoritar În cadrul statului musulmano-croat condus de la Sarajevo. Când Bosnia (adică liderii croați și musulmani; sârbii au boicotat referendumul și votul În parlament) și-a declarat independența În martie 1992, soarta republicii a fost pecetluită. Luna următoare, liderii sârbilor bosniaci au proclamat Republica Srpska, iar armata iugoslavă a intervenit, ajutându-i să Își apere și să-și „curețe” teritoriul. Războaiele sârbo-croat și sârbo-bosniac s-au dovedit cumplite pentru popoarele În cauză. Deși la Început au avut loc confruntări deschise Între armate mai
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Roma" (ubi ecclesia, ibi Roma). Prin vestigiile vinicole ale Antichității, Evul Mediu creștin își va materializa credința. Fie el păgân sau creștin, vinul reprezintă începutul și sfârșitul civilizațiilor. IV. Din Olimp la Napa Valley În anul 313, împăratul roman Constantin proclamă libera practică a religiei creștine prin edictul de la Milano. Apoi, în 392, Teodosie I cel Mare conferă creștinismului statutul de religie unică în Imperiul Roman. Civilizația creștină începe să devină încet, încet, prin taina Euharistiei, sinonimă cu civilizația vinului. În urma
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
rol va fi acela de a întâmpina oaspeții. Toate marile ordine monastice, benedictin, cistercian și în special cel cartusian au stat la baza marilor podgorii franceze. Abațiile au reprezentat pentru vinul de calitate ceea ce cooperativele au fost pentru vinul obișnuit. Proclamat în 1958 "părintele Europei și patronul Occidentului", Benedict s-a născut în Nursia în anul 480, la aproximativ o sută de kilometri de Roma, unde va merge să studieze. În vechea fortăreață de la Monte Cassino în Campania, Benedict de Nursia
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
care în prezent nu au accize (țările cu tradiție în vinificație) implică riscul de a produce schimbări majore privind consumul. În cele din urmă, la mijloc se află civilizația vinului și arta de a trăi care îi este specifică. Așa cum proclamă și remarcabilul Claude Imbert 101: Sunt european prin vinul spaniol de Jerez din Puerto de Santa Maria, renumitul vin alb german de Rhin, mai modestul vin italian de Orvieto și Fendant-ul elvețian, prin roșul aprins al vinului spaniol Rioja, prin
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
însuși cu el. „Ca un glob de aur”, cântecul lui Mihai Viteazul, cântecul lui Avram Iancu „Să sune iarăși goarna”, cântecul Școlii Militare de Infanterie de la 1917, „Sculați, români”, compus de Iustin Iliescu și de Istrati pe care l-am proclamat Imnul Legiunii etc. Pentru a putea să cânți îți trebuie o anumită stare sufletească. O armonie în sufletul tău. Cel ce merge să fure pe cineva, acela nu poate cânta. Nici cel ce merge să facă o nedreptate. Nici cel
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
specialitate, Despre o estetică a reconstrucției (1947), nu pierde din vedere „reconstrucția noastră spirituală”. Spirit aristocratic, în a cărui viziune asupra artei dominantă este tema frumuseții, C. rămâne atașat până la capăt unui crez întemeiat pe ordine, măsură, echilibru. Idealul armoniei, proclamat cu un condei vibrant și euforic, nu-i doar un surâzător concept de filosofie a culturii, ci urcă din fericita alcătuire lăuntrică a unui artist polivalent, care visează treaz la vremurile antice și la epoca de strălucitoare plenitudini a Renașterii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
expression de l'identité esthétique de l'œuvre et de l'identité artistique de son auteur. L'impératif de rendre en langue cible le style du texte source a été formulé pour la première fois par Eugene Nida, quand îl proclame que " la traduction consiste à reproduire dans la langue réceptrice le message de la langue source au moyen de l'équivalent le plus proche et le plus naturel, d'abord en ce qui concerne le sens, ensuite en ce qui concerne
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
Car îl va de soi que l'indissolubilité du son et du sens, c'est la motivation du signe ", affirme Genette.386 Vu l'importance du signifiant, Jean Cohen conçoit le discours poétique en opposition avec le discours narratif et proclame, ainsi, la dualité du signe poétique : " Le langage, on le sait, s'analyse à deux niveaux, phonique et sémantique. La poésie s'oppose à la prose par des caractères qui existent à ces deux niveaux. "387 En ce sens, Jean
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]