6,849 matches
-
mai mare calm, nimeni nu ar fi dovedit o mai mare resemnare în fața dorinței Domnului. Într-un cuvânt, dacă destinul a hotărât ca această boală să-l ia pe rege dintre noi, suntem în stare să spunem că nici o altă profesiune nu a fost îndeplinită mai creștinește, mai caritabil sau cu mai mult curaj“ III.2. Richelieucreatorul monarhului absolut în 1624 intră în scenă un personaj mai mult decât controversat, care va schimba atât destinul lui Ludovic al XIII-lea, cit
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
lungi cariere, desfășurate printre oameni provenind din medii diferite: oameni din Apus sau din Răsărit; bolnavi sau sănătoși; preoți, călugări și călugărițe din toate ordinele religioase, pastori protestanți din toate denominațiile, rabini; medici și asistenți medicali - se cuprind aici toate profesiunile și toate clasele sociale. Pe de altă parte, experiența mea de medic chirurg și de fiziolog, studiile de laborator cărora miam dedicat ani în șir, mi-au permis să evaluez și să cuantific anumite efecte curative ale rugăciunii. Eu vorbesc
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
a vedea cât de marcată era din punct de vedere ideologic presa acelor ani). • Anexa 3: poemul Lenin citește gazeta, preluat din Presa noastră și prima parte a articolului „V.I. Lenin ziarist” (preluat din Presa noastră). • Anexa 4: articolul „Rușinea profesiunii noastre” (un atac la adresa postului de radio Europa Liberă). • Anexa 5: articolul „Un ziar scris de muncitori: Fusul și suveica”. • Anexa 6: articolul „Învățământul ziaristic În RPR”. • Anexa 7: Fotografii și portete din ziarele epocii (Lenin, Stalin, Tânăra Gardă, Gheorghe
[Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
notar etc. (așa-numitul doctorat legal); totodată, anumite facultăți eliberau diplome și unor tineri, care doreau să susțină anumite examene în cadrul acestora, numai că titlurile respective (așa-numitele doctorate științifice) nu aveau valoare legală în Belgia (așadar, nu permiteau exercitarea profesiunilor enumerate mai sus)13. Cu deosebire străinii care veneau la studii în Belgia se mulțumeau cu acest tip de diplome 14. Așadar, dacă un titlular al unei diplome științifice nu avea drept de practică în Belgia, cel puțin în domeniul
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
dețineau și un titlu similar în drept (precum oamenii politici Alexandru Cuza ori Dimitrie Nenițescu, ca să-i numim doar pe cei mai cunoscuți). Așadar, nu era nevoie de echivalări sau recunoașteri de studii, căci nu există în spațiul românesc o profesiune anume sau un câmp profesional specific în care titularii acestor tipuri de diplome să activeze cu deosebire. În fine, ca profesor în învățământul mediu nu era obligatoriu să deții un doctorat în științe fizico-matematice sau în filosofie și litere; era
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
legile relative la învățământul superior din Belgia veacului al XIX-lea, titlurile academice erau de două feluri: legale, care după întărirea, validarea lor de către o comisie specială, practica existența, cu deosebire, după legea din 1876, dădeau drept de exercitare a profesiunii în domeniul înscris pe diplomă, respectiv științifice, care nu aveau un atare drept încorporat și care erau destinate, în linii mari, străinilor (Pieter Dhondt). Așadar, românii aflați printre studenții străini de la Bruxelles, Gând, Liège sau Louvain, care obțineau titluri academice
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
erau destinate, în linii mari, străinilor (Pieter Dhondt). Așadar, românii aflați printre studenții străini de la Bruxelles, Gând, Liège sau Louvain, care obțineau titluri academice de tip științific într-una din aceste universități, neavând un drept explicit de exercitare a unei profesiuni în domeniul înscris pe diplomă în Belgia, erau percepuți în țară ca având o diplomă de rang secund în Occident. Dar, așa cum am observat din exemplificările noastre, multi dintre titularii unei diplome de doctor în drept, științe politice și administrative
[Corola-publishinghouse/Science/84993_a_85778]
-
satisfacția datoriei împlinite la Turtucaia, la Mărășești și la Oituz, între Prut și Nistru, la Odesa și pusta maghiară sau în Cehoslovacia, ei au înscris în cartea neamului 377 adevărate pagini de eroism” - spune N. Rotaru, comandantul unității în documentarul „Profesiunea de artile rist.” Au făcut parte din colectivul de redacție: Pricopie Ioan, Costan Vasile, Scânteie Mihai, Năstase Dorel, se pare - toți ofițeri. Revista merită căutată, apoi citită, difuzată, dar mai ales păstrată și popularizată. Structura ei tematică cere aceasta. * Pagini
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
scopul eliminării sau atenuării cauzelor care o produc, în scopul restabilirii stării de echilibru psihic al personalității bolnavului (terapeutica), f) adoptarea unor forme de reintegrare a bolnavilor psihici convalescenți sau a celor cu defecte post-procesuale, în grupul social, familie, școală, profesiune (recuperare, resocializare), g) instituirea unor metode de psihoprofilaxie vizând păstrarea stării de sănătate mintală și combaterea factorilor de risc morbigenetici (igienă mintală). Evoluția ideilor despre boala psihică Spre deosebire de bolile somatice, evoluția ideilor despre boala psihică, așa cum în parte s-a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
nu i se ascunde ceva în legătură cu diagnosticul și prognosticul bolii sale. Psihologia medicului După P. Le Gendre „Medicina este ansamblul de noțiuni relative la cunoașterea bolilor, a mijloacelor de a le preveni și de a le trata”. Dar medicina, ca profesiune, nu exclude nici știința, nici arta nici sacerdoțiul. Din acest motiv, pentru a-și exercita profesiunea medicul trebuie să posede aptitudini intelectuale și morale care caracterizează deopotrivă savantul, artistul și preotul (P. Le Gendre). Rezultă de aici faptul că pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Gendre „Medicina este ansamblul de noțiuni relative la cunoașterea bolilor, a mijloacelor de a le preveni și de a le trata”. Dar medicina, ca profesiune, nu exclude nici știința, nici arta nici sacerdoțiul. Din acest motiv, pentru a-și exercita profesiunea medicul trebuie să posede aptitudini intelectuale și morale care caracterizează deopotrivă savantul, artistul și preotul (P. Le Gendre). Rezultă de aici faptul că pentru a putea exercita profesiunea de medic sunt absolut necesare, chiar indispensabile, un anumit număr de „dispoziții
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
știința, nici arta nici sacerdoțiul. Din acest motiv, pentru a-și exercita profesiunea medicul trebuie să posede aptitudini intelectuale și morale care caracterizează deopotrivă savantul, artistul și preotul (P. Le Gendre). Rezultă de aici faptul că pentru a putea exercita profesiunea de medic sunt absolut necesare, chiar indispensabile, un anumit număr de „dispoziții morale” care reprezintă „vocația de medic”. Vocația este absolut indispensabilă pentru două profesiuni: preoția și medicina, la care mai adăugăm și psihologia. Vocația se leagă de o aureolă
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
artistul și preotul (P. Le Gendre). Rezultă de aici faptul că pentru a putea exercita profesiunea de medic sunt absolut necesare, chiar indispensabile, un anumit număr de „dispoziții morale” care reprezintă „vocația de medic”. Vocația este absolut indispensabilă pentru două profesiuni: preoția și medicina, la care mai adăugăm și psihologia. Vocația se leagă de o aureolă de mister și de miracol, de a te devota unui ideal și de a accepta în mod voluntar sacrificiul pus în serviciul altora. Medicina este
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
considerente, condițiile necesare exercitării medicinei sunt următoarele: a) Să dorești ușurarea nenorocirilor fizice și sufletești ale altora, pe care-i simți ca semeni ai tăi; b) Capacitatea științifică ce susține ardoarea profesională, studiul bolilor și al bolnavilor; c) Dragostea pentru profesiunea medicală manifestată prin: curiozitatea față de „bolnavul-caz”; satisfacția reușitei vindecării; blândețea; sentimentul datoriei împlinite; dezinteres față de recompense. Pentru reușita activității medicale, se cer medicului câteva calități obligatorii reprezentate prin următoarele: 1) calități fizice: sănătate, ținută și atitudine corecte, fizionomie plăcută, sobrietate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
intimitate cu boala, agonia, moartea, cadavrele, autopsia. După vindecare bolnavul se desparte de medic, reintrând în viața sa normală. Medicul însă „rămâne” în același „spațiu al suferinței și morții”, continuându-și misiunea. Din aceste considerente medicina trebuie privită ca o profesiune psihotraumatizantă psihologic și moral care afectează și modifică profund personalitatea și modul de a gândi și a acționa al medicului. Medicii sunt diferiți. În sensul acesta se pot descrie, ca și în cazul bolnavilor, mai multe tipuri de medici, după cum
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cu ultimele descoperiri, caută să atragă discipolii, face „școală și adepți”. Caracterial prezintă note histrionice, fiind în unele situații un „actor la curs” cu efecte pozitive asupra formării profesionale a studenților săi. d) Medicul „afacerist” urmărește profitul material prin exercitarea profesiunii medicale. Este mercantil, interesat de profit și nu de bolnav ca ființă umană ci ca „sursă de venituri” materiale. Are un caracter îndoielnic, imoral. e) Marii maeștri, sunt cei care ilustrează un domeniu al medicinei, cei care creează o specialitate
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
este o pulsiune morbidă permanentă, o „fugă continuă” (R. Benon și P. Froissart) cu „abandonul impulsiv al domiciliului” (A. Joffroy și R. Dupouy). A. Marie distinge următoarele forme de vagabondaj: a) Vagabondajul de origine economică sau socială la șomeri, exilați, profesiuni ambulante, condamnați și recidiviști care se ascund de lege. b) Vagabondajul morbid la nevrotici, isterici, epileptici, oligofreni, psihopați, alcoolici. c) Vagabondajul etnic sau migrator specific unor populații care nu se pot fixa într-un anumit spațiu geo-social. d) Vagabondajul mascat
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
de școli speciale autonome și clase speciale paralele pentru deficienții mintali. Etapa integrării este legată de o nouă atitudine față de persoana deficientului mintal, considerat ca „handicapat psihic”. Se pune problema integrării sociale a acestuia sub toate aspectele sale (familie, școală, profesiune, societate). Centrul de greutate se mută din sfera medico-psihiatrică în sfera socio-pedagogică. „Discriminarea” medico-psihologică este înlocuită de noile „concepte-atitudini”: „diferit”, „divers” sau de „unitate în diversitate”. Este o răsturnare a modului de a considera „normalitatea” și „anomalia”, nu din punct
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
situațiile vieții acesteia. Pentru K. Menninger, personalitatea este formată din „nucleul ereditar” la care se adaugă factorii dobândiți în cursul vieții (modelele parentale, frații, familia de origine, mediul fizic, educația, cultura, valorile moral-religioase, psihobiografia individuală, modelele de comportament, relațiile sociale, profesiunea, nivelul de instrucție, căsătoria, bolile fizice sau psihice etc.). În ceea ce privesc situațiile, K. Menninger consideră că acestea sunt reprezentate de circumstanțele sau evenimentele vieții cu care se confruntă individul și la care personalitatea acestuia este obligată să se adapteze
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
la fel cu ceilalți. Nu trebuie considerați bolnavi psihici, ci „personalități structurate disarmonic” cu implicații asupra modului de viață. Psihobiografia personalităților psihopatice este încărcată de conflicte, eșecuri, dificultăți de adaptare, schimbări frecvente de domiciliu, loc de muncă, partener de cuplu, profesiuni etc. Permanent nemulțumiți de propria lor persoană, dar și de lume, de ceilalți, personalitățile psihopatice suferă ei înșiși și îi fac să sufere și pe cei din anturajul lor. Identitatea acestor persoane este la fel de incertă ca și stilul lor de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
lucrurile stau cu totul altfel. Statutul bolnavului psihic este temporar. El durează atâta timp, cât evoluează din punct de vedere clinic boala și tratamentul administrat. O dată ameliorată sau chiar remisă starea clinică, bolnavul iese de sub îngrijirea medicală, reintrând în familie, profesiune, societate, ca oricare alt individ. Din acest moment, clinica psihiatrică încetează de a-și mai exercita acțiunea sa de supraveghere și tratament al acestuia. În plan social, mai exact, în relațiile statului cu bolnavul psihic, lucrurile stau însă cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
altfel și celelalte de mai sus, a variat în decursul epocilor istorice. Ceea ce caracterizează atitudinea medicală de factură psihiatrică este tendința de „a vedea” peste tot „tulburări psihice” și „personalități anormale” de diferite forme, intensități și stadii de evoluție. Prestigiul profesiunii medicale implică o notă de „savantă superioritate” care o separă de „profanii nespecialiști”. Această atitudine aduce o notă de mister care este proiectată asupra diagnosticului clinic și o notă de miracol asociată tratamentului bolii; ambele rezervate exclusiv medicului, considerat ca
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
folosește tocmai noțiunea contrară, avantajoasă victimei: inteligența. Aceasta este metoda frecventă, ca să nu spunem permanentă, a scriitorului. Iată un exemplu din eseistica lui Caragiale (Câteva păreri anonime, apărute în Epoca, la 19 iulie 1897, fără semnătură): „De când eu am părăsit profesiunea de scriitor, s-a făcut atâta progres în publicitatea românească, încât mă simt absolut zdrobit când mă aflu în fața unei file curate de hârtie, știind bine că ea astăzi nu mai sufere să fie mânjită, ca pe vremea mea, cu
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
falsa criză a romanului la „mersul literaturii prin ceața tranziției”. Istoricul literar nu lipsește, numele lui Panait Istrati, Paul Zarifopol, M. Blecher fiind inserate în această „arenă a actualității”. Poate fi reținută ca elocventă pentru critica practicată de S. următoarea profesiune de credință: „Dacă nu rezultă din necesitatea de a înțelege și de a interpreta, dacă nu rezultă din urgența unei mărturisiri și dacă nu încalcă anumite prejudecăți, critica literară riscă să devină un act intelectual ratat. [...] Fără sentimentul unei confidențe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289692_a_291021]
-
revaloriza evenimentul, de a redescoperi neprevăzutul și hazardul. Ei anunță sus și tare că științele umane au început o cură de "defatalizare". CRITICA DETERMINISMULUI ȘI PROMISIUNILE DEȘARTE François Furet așează, în deschiderea cărții sale consacrate prăbușirii regimului sovietic, o substanțială profesiune de credință antideterministă: Nimic n-a fost necesar și istoria secolului nostru, ca și a celor precedente, ar fi putut să se petreacă altfel: e suficient să ne închipuim anul 1917 într-o Rusie fără Lenin sau o Germanie la
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]