8,590 matches
-
și străine de mine, să fie cunoscute cu mai multă claritate și distincție de către mine, decât cele care sunt adevărate și sigure și care aparțin propriei mele naturi. Dar Îmi dau seama ce se Întâmplă: mintea mea are chef să rătăcească și nu rabdă Încă să se restrângă la granițele adevărului. Să-i mai slăbim Încă o dată frâul, Înainte ca, după ce-l vom fi strâns cu blândețe și la vreme, să o putem conduce și struni mai ușor. Să Începem prin
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
impresii formate anterior În creier, Își urmează calea la Întâmplare, luând-o mai degrabă prin unii peri decât prin alții. Așa sunt iluziile din visele noastre, ca și reveriile pe care le avem uneori când suntem treji, când gândirea noastră rătăcește cu În voie, fără a se aplica la nimic de la sine. Or, chiar dacă unele dintre aceste fantazări ar fi afecte ale sufletului, luând acest cuvânt În cea mai proprie și mai particulară semnificație a sa, și chiar dacă toate ar putea
Principiile metafizicii carteziene by Ioan Deac () [Corola-publishinghouse/Science/2004_a_3329]
-
soarta a făcut ca după o săptămână să-l văd prin oraș: era la braț cu prietena mea, care de atunci n-a mai invitat pe nimeni la ceai la ea acasă... Sufletul îmi era ferfeniță. Săptămâni în șir am rătăcit pe stradă măcinată de întrebări și-mi venea să urlu când vedeam câte o pereche fericită. Oare eu greșeam? Unde? Ce-mi lipsea ca să țin extratereștrii lângă mine? Câte concesii să accept ca să le intru în voie? Ce înțelesuri ascunse
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
că mă trăda privirea... Degeaba îi spuneam că am primit-o cadou de la colege, nu mă credea și imediat începea cu reproșurile stupide: avea impresia că din cauza prea multor cărți de bucate nu pot găti ceva comestibil, zicea că mă rătăcesc printre detalii. Avea el acest principiu învechit, „o gospodină, o carte de bucate“, și încerca să mi-l inoculeze... Ce să zic, uite cine-mi făcea mie educația: unul care aflase de la mine de existența punctului G. Și când l-
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
îmi propusesem: am venit, am gătit, am învins! Mi-am completat cunoștințele teoretice cu o activitate practică de o valoare inestimabilă: am pus mâna pe un rețetar internațional voluminos (macaronarul se întreabă probabil și acum pe unde l-o fi rătăcit), am învățat proceduri profesioniste de lucru, am deprins tehnici de feliere, de porționare, de amestecare și încă multe alte secrete. La atâtea reușite, zău că n-a mai contat ostilitatea cu care m-au tratat, umilințele pe care le-am
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
și cumva contradictorii față de așteptările privind spiritul său de mistic ratat, nu ascund, de fapt, această nevoie de a căută adevărul ultim, Ființa. Cum în interior căutarea are sensul unei fatale rătăciri, cum în exterior ea nu produce nimic, Cioran rătăcește fără sens prin spații primitive proiectând în exterior experiența căutării interioare. Chestiune asupra căreia, în alt context, vom reveni. Deocamdată, iată: „Ieri, duminică, am făcut peste douăzeci de kilometri la marginea pădurii Lyons, mai cu seamă în splendida vale a
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Să privim și să ascultăm, am putea adăuga. Momentele lui Cioran de extaz, de pierdere a sinelui său disperat și a conștiinței de sine torturante țin tocmai de o astfel de resorbire în privire. Asta înseamnă a asculta Bach, a rătăci pe drumuri de țară, a privi marea. Dar acestea sunt momente tranzitorii. Cioran nu se poate rupe de instinctul înțelegerii, care-l proiectează în hău. Asumarea suferinței urmează ca o răsturnare de valori. Este ea o mistificare? Este sensul pe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
poate fi retras” (I, 12). Secvența aceasta are o importanță covârșitoare în înțelegerea stranietății resimțite de Cioran în fața propriei prezențe și a crizei propriei identități. Recunoaștem în ea experiența de a te descoperi străin ție însuți, moderna experiență a sinelui rătăcind, care și-a pierdut nu umbra, ci trupul. Oricum, viața e vis, spunea Calderon cu câteva secole înainte. În orient, o religie întreagă se întemeiase pe fundamentul existenței ca iluzie. O alta, de care era, prin origine, mult mai apropiat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
I, 10). Sunt cuvinte scrise încă din 1957, anul în care Cioran începe să-și scrie Caietele, dublate imediat de conștientizarea eșecului devenit sens: „Toată viața am consacrat un cult marilor tirani împotmoliți în sânge și în remușcare. M-am rătăcit în Litere din neputința de a ucide sau de a mă ucide. Această neputință, această lașitate, doar ea a făcut din mine un scrib” (I, 10). Este momentul în care, disperat, Cioran exclamă: „Dintr-un scuipat al diavolului, iată din
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
lumină supranaturală. În depărtare, patru plopi se înălțau către Dumnezeu” (I, 332). Iar sentimentul acesta, că Dumnezeu există, că fericirea există, îi amintesc de eșecul unei încercări de sinucidere. În parcul Luxembourg, pe care deseori îl detestă pentru mulțimile care rătăcesc prin el, fredonează refrene spaniole atât de tare încât ceilalți îl cred probabil nebun. „Era una din acele crize în care exaltarea e mai puternică decât deprimarea” (II, 112-113). Ei bine, acum retrăiește “întreagă, noaptea aceea de la Talamanca, atunci când, pe la
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
sine. Așa încât nu-i deloc întâmplător că, vorbind despre sine, Cioran lasă impresia că ar vorbi despre neamul său: „O viață de ratat, de târâtură, cu tristeți inutile și istovitoare, cu nostalgii fără obiect și fără direcție; un nimic ce rătăcește pe drumuri, ce se complace cu durerile și grimasele lui... Ah! Dacă aș fi putut să-mi urmez esența!... Dar dacă era o esență coruptă?... Hotărât lucru, mă neg și totul mă neagă. În mine nu mai e nici urmă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cu care țara asta, vai, nu e blagoslovită! Ă mă umple de bucurie” (I, 155). Paradisul frigului îi rămâne fixat în memorie: „Nu aveam nici un chef de învățătură, voiam să rămân în satul meu și să nu fac nimic, să rătăcesc de-a lungul râului sau să mă cațăr pe munții din jur. Mergeam desculț până în noiembrie, și, în apa înghețată a râului ce curgea lângă casa noastră, m-am procopsit cu reumatisme ce mă chinuie și acum” (III, 31). Altundeva
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
în progres, va bîntui toate personajele deschide variate teme dramatice la lectură. Și totuși, o creație cu totul aparte, jumătate personaj, jumătate fantomă este Eln (numele personajelor sunt, aici, teribil de sofisticate) care se hotărăște să-l aducă pe soțul rătăcit în sînul familiei folosind toate mijloacele posibile, permise sau nepermise. Este un rol de o ambiguitate extremă pe care numai temperamentul cititorului / actorului îl poate situa în realitate sau fantezie, de partea binelui sau nu. Tot în perimetrul familiilor fragile
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
a căror cugetare e străină de cea a semenilor. Lipsiți de identitatea conferită de aderarea la un crez, desprinși de existență, se ciocnesc de lumea reală în care nu se pot orienta, pe care n-o pot înfrunta și stăpîni, rătăcind caraghios și groaznic în starea de imponderabilitate morală, ca un corp fără chilă și fără atracția gravitațională, făcînd semne nimănui. Asemenea făpturi sînt și ele tragice, numai că nefiind clăditoare de valori existențiale, ci destrămătoarea de sinea propriei existențe, tragismul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
corp fără chilă și fără atracția gravitațională, făcînd semne nimănui. Asemenea făpturi sînt și ele tragice, numai că nefiind clăditoare de valori existențiale, ci destrămătoarea de sinea propriei existențe, tragismul lor e derizoriu. Spectatorii unei asemenea dramaturgii populate de fantomele rătăcind grotesc în imponderabilitate, nu pot încerca decît o compasiune ironică, semn al unei complexe atitudini care semnalează inimii limitele pe care evaluarea critică le impune. Anti-eroii CALULUI VERDE, Ilie și Mina Popescu, aduc în teatrul românesc tipologia și problematica unui
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
epocii cu haosul cel mai bine organizat... Nici un tribunal din lume nu-i poate condamna. Cît despre tribunalul personal, nici nu poate fi vorba... Costache: Nu-i chiar așa..., numai că tribunalul ăsta personal a ajuns o ruină prin care rătăcesc, mînă-n mînă, judecătorul și vinovatul..., urîndu-se, iertîndu-se, iubindu-se..., incapabili să dea vreo sentință. Octav: (după o pauză în care Octav pare să admită explicația) Tata, apropo de complicitate, iartă-mă că te întreb... ai fost securist? Costache: (după o
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
plimbăm prin trecutul nostru", așa, ca printr-un parc bătrîn de provincie... și să tot mestecăm la amintiri..., mă amețește el pe mine cu găselnițe poetice... Ca să nu mai vorbesc că dacă greșesc o.... alee... din parcul ăsta... dacă mă rătăcesc puțin prin parcul ăsta al lui..., mă face ramolit... ha!, că el o fi mai breaz... ha! Că abia mai știe ce roluri a jucat..., cine-s autorii..., sau regizorii..., sau colegii de teatru... îi mai ramolit ca mine..., eu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spaima poate duce la o trezire de conștiință. Florin Faifer Singurătatea plurală din "Salonul nr.6 bis" În fiecare zi, cinci personaje vin într-o clădire ce seamănă cu cea a CNSAS. Nu au nume, par doar forme pirandelliene care rătăcesc printr-o lume ostilă, străină și, cumva, trans-umană ("Auzi, omule... adică fostule om..."), trans-vitală ("noi stăm aici ca într-un viitor cimitir"). Caută adevărul despre ei înșiși. Cel puțin așa susțin... În fapt, par a fi uitat rațiunea acestui adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
abia la 7:45... da... și uite că acum e 6:45... ca să nu mai vorbim că nimeni nu ia în serios numerele astea... * Soția dosarului: (în partea de jos a treptelor)... vezi ce faci la întoarcere... să nu te rătăcești iar... Dosar nr.: De ce? Nu vii să mă iei de aici? Soția dosarului: (deja tracasată, stăpînindu-și nervii) ba da, dar..., hai că am plecat... trebuie să mai trec pe acasă, și dup-aia la serviciu... Dosar nr.: (în panică) Eu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
să vină să vă ia. Dosar nr.: (în panică) Cum adică nu vine să mă ia? Supraveghetorul: Așa mi-a spus. Dosar nr.: (din ce în ce mai alarmat) Și eu... eu ce fac..., ce mă fac, să mă duc acasă singur..., adică să rătăcesc prin tot orașul pînă ce...? Păi dacă e așa... mai bine rămîn aici pînă mîine dimineață...: mîine o să vină să mă ia acasă. Supraveghetorul: Aici nu puteți să rămîneți peste noapte. Dosar nr.:..da..., bine... o să dorm la poartă..., la
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Melu... Dosar nr.:...da... așa e... Știi ce..., mai așteaptă-mă afară puțin, pînă predau dosarul... și semnez procesul-verbal... și mergem împreună... Soția: (cedează) Bine..., te aștept... (pleacă) Dosar nr.: (stînjenit, umilit) Ce să fac, asta e...: mă încurc... mă rătăcesc în orașul ăsta pe care-l știu... Dar și ăștia schimbă traseele una-două... că nu mai știi... ce să mai vorbim... De fapt... eu știu drumul pînă acasă... dar dacă mă apucă groaza că nu-l știu... nu-l mai
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
intervenția, accentuat) L-am văzut..., L-am auzit..., și L-am auzit... Sursa dublă: Da? Și ce spunea...? Trimisul lui Dumnezeu:... Mi-a vorbit despre "omul rătăcit". Sursa dublă: Și ți-a vorbit și despre noi, ăștia, care ne-am rătăcit unul în viața celuilalt? Trimisul lui Dumnezeu: Nu-i vina lui Dumnezeu că ați căzut pradă rătăcirii..., că v-ați lăsat ademeniți de amăgiri..., că v-ați pierdut pe voi înșivă... Sursa dublă: Păi de aia sîntem aici..., să ne
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
au eliberat, m-au luat cu o mașină... și timp de vreo trei ore... sau cît o fi fost... m-au plimbat pe 1000 de străzi și străduțe... și cînd m-au dat jos... n-am știut unde sînt...: am rătăcit toată noaptea... și n-am știut să ajung acasă... și de atunci... mă tot încurc... Reporter 2: Da..., vă înțeleg... (către Sursa dublă) Dumneavoastră de ce veniți în fiecare zi să vă citiți dosarul? Sursa dublă:...Cum să vă spun... un
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Iorga... asta e abatorul... nu, nu, că nu mergem la Melu (e sub grămada de mese și scaune; Supraveghetorul ia o masă să o pună la locul ei) Nu-mi lua, mă, piața de flori..., bă, n-auzi, că mă rătăcesc..., nu-mi distruge drumul spre casă... (reporterii filmează; Sursa dublă și Obiectiv nr. unul lîngă altul, marcați de comportamentul lui Dosar nr.; se aude împușcătura; toți realizează ceea ce s-a întîmplat; Plutonierul e cu capul căzut pe masă; Supraveghetorul se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
mai mare luare de seamă, ca să nu cadă nicio lacrimă pe obrazul mortului, crezând că lacrimile care ar cădea pe dânsul l-ar frige ca apa cea clocotitoare și i-ar îneca sufletul nevinovat" 232 Pentru ca sufletul mortului să nu rătăcească însetat, se pune, pe o năframă, o ulcică umplută cu apă limpede și proaspătă, acoperită cu un colac, deoarece mortul "vine și bea apă din vas ca să se răcorească, iar cu năframa se șterge de sudori" 233, în cele trei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]