6,540 matches
-
nouăsprezece ani au fost ieșite din comun. O universitate din România nu avea nici o asemănare cu o universitate americană. Corpul didactic al facultății și-a strîns rîndurile: Cum îndrăznește un student să-l atace într-o asemenea manieră pe un savant de renume mondial?" Vasile Bogrea i-a răspuns lui Eliade printr-un articol șfichiuitor, mai curînd punîndu-l "la locul lui" decît respingîndu-i acuzațiile. Mircea Eliade a replicat, explicînd că el nu este "Iorghist". Născut în 1907, Eliade și-a făcut
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
contează mai mult, era lipsit de voință politică. Cu toate că luase atitudine împotriva Partidului Liberal și a Partidului Național Țărănesc, din punct de vedere politic, Iorga devenise un sihastru. El făcea parte din categoria ușoară, avea un foarte mare prestigiu ca savant, așa că legăturile lui cu Prințul Carol au fost ignorate. Iorga a fost numit senator fără să se țină cont de faptul că partidul său obținuse procentajul necesar reprezentării în Cameră. Ca membru al Senatului, Iorga participa la viața politică a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
două cărți scrise în grabă din motive politice după Primul Război Mondial, au fost atacate de Noua școală de istorie din cauza inexactităților pe care le conțineau. Din nefericire, ele fuseseră citite de mulți oameni și nu spre binele reputației de savant a lui Iorga. Iată de ce încerca el să-și îndrepte greșeala. Conflictul dintre Iorga și Noua școală de istorie a degenerat, lucru care poate fi parțial explicat de factorii culturali și temperamentul necontrolat al lui Iorga. Iorga însuși a numit
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
unor fapte importante sau a banalizării adevăratei semnificații a acestora". Sau, în altă parte: "Ca să poată ascunde adevărul, autorul român preferă să recurgă la propriile lui ipoteze arbitrare și artificiale". Mai mult, Dománovszky susținea că "pentru a afirma spiritul unui savant, capacitatea de sinteză a acestuia trebuie să fie analizată chiar mai îndeaproape decît felul în care utilizează el documentele". Lucrarea lui Iorga La place des roumains dans l'histoire universelle (volumele 1 și 2, București, 1935), mai ales primul volum
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
mă credeți că nu este așa. În cei aproape patruzeci de ani de cînd vă cunosc, ați avut destule ocazii ca să sesizați manifestările prieteniei mele, admirația pe care o am pentru dumneavoastră ca ființă umană, ca om de cultură și savant. (Există aici o gaură mare de glonte, care face ilizibile cuvintele)... care a adus atîtea mari servicii țării și națiunii noastre și, după o perioadă de timp atît de lungă, nu sînt pe punctul de a-mi schimba părerea (despre
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
trebui să fie încrustate ca un epitaf pe mormîntul lui, ca o pedeapsă pentru cei care vor răspîndi pe viitor minciuni de-a lungul și de-a latul hărții Europei"51. La un alt nivel, în publicația intelectuală "Magyar Szémele", savantul Lájos Gáldi scria: "Iorga a fost un dușman neîmpăcat al Ungariei, Iorga a murit". Autorul articolului își amintea că Iorga făcuse multe gesturi în favoarea ungurilor: necrologul scris în memoria profesorului Bitay, pamfletul "împotriva urii dintre națiuni" (adică dintre națiunile română
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Unde erau toți acești domni atunci cînd Iorga avea nevoie de ei? NOTE IORGA DIN PERSPECTIVA SFÎRȘITULUI DE SECOL XX Ființa umană este o ființă istorică (...) existența umană nu poate fi concepută decît în cadrul istoriei. Emmanuel Mounier El a fost savantul nostru prin excelență, care (...) își afla fericirea numai în cărți și avea o ambiție: să stimuleze și să înalțe gloria și faima națiunii sale. Perpessicius Acest capitol trebuie să "țină loc" de concluzie, deoarece concluziile finale urmează să fie trase
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
să fie mai mult decît o listă de nume, date, locuri geografice și aglomerări de fapte. Așa cum repeta el mereu: "Sînteți fie de partea lui Iorga, fie de partea lui Maiorescu!" În acest context i-au aruncat mănușa lui Iorga savanții Noii școli de istorie (ca și mulți alți istorici). Aceste atacuri erau mai apropiate de gîndirea lui Samuel Johnson, pentru care lumea lui Iorga ar fi fost de neconceput. Literatura și critica literară erau extrem de importante în ochii lui Iorga
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
țară. Americani și Români din America, Vălenii de Munte, 1930 și Conferințele mele americane, București, 1932 217 Memorii, vol. V, p. 393 218 "Neamul românesc", 29 ianuarie 1928 219 "Neamul românesc", 23 august 1939 220 Este deranjant faptul că unii savanți îl consideră pe Mircea Eliade drept ideologul fascismului românesc. Vezi Titu Georgescu, Nicolae Iorga împotriva hitlerismului, București, 1966, p. 21 221 O viață de om..., vol. III, p. 150 222 Tricolorul, Toronto, vol. 2, 1982, nr. 3 noiembrie; vezi și
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
de apreciere a ei. După cum demonstrează raportul Poliției, după asasinarea lui Virgil Madgearu, diplomatul cu 23.000 de lei, ceasul de aur, stiloul de aur, inelele lui și alte obiecte de valoare au fost găsite intacte. Mihai Stoian, Moartea unui savant: Nicolae Iorga, București, 1976, p. 20 41 Autorul ține să sublinieze încă o dată că, indiferent de descoperirile făcute de "Juriul de Onoare", Boeru a fost cel care a condus Echipa Morții acolo unde se afla vila lui Iorga. Nu este
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
după căderea Habsburgilor În 1918, a fost Împărțită, ca și Berlinul, Între cele patru puteri aliate. Abia reușea să asigure haine și alimente locuitorilor săi; de contribuții la viața intelectuală a continentului nici nu putea fi vorba. Filosofii, economiștii și savanții austrieci, ca și omologii lor din teritoriile fostei monarhii austro-ungare, fie reușiseră să fugă (În Franța, Marea Britanie, Statele Unite), fie colaboraseră cu autoritățile sau fuseseră uciși. Germania Însăși era distrusă. Emigrația intelectuală germană după 1933 nu lăsase În urmă decât figuri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și nemarxistă. „Croceeni făcuți de ocară”, cum Îi numea un scriitor. Prezentat drept vocea modernității și a progresului Într-o țară stagnantă și drept unica șansă de reformă socială și politică reală, PCI a polarizat În jurul său un cortegiu de savanți și scriitori care confereau politicii de partid o aură de inteligență, responsabilitate și chiar spirit ecumenic. Dar, după divizarea Europei, strategia lui Togliatti a devenit problematică. Criticile adresate PCI de către Soviete la prima Întâlnire a Kominformului În septembrie 1947 au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a entuziasmat inițial pe tinerii din Est. Dar intelectualii francezi consacrați se vedeau amenințați zilnic, În vederile lor progresiste, de fervoarea cu care comisarii culturali ai PCF impuneau ortodoxia În paginile turgide ale cotidianului de partid L’Humanité. Scriitorii și savanții care trecuseră de partea PCF nu puteau spera, precum Vittorini În Italia sau Grupul Istoricilor din Partidul Comunist la Londra, să li se permită vreo derivă 8. Din acest motiv, afinitățile intelighenției pariziene constituie radiografia diferențelor de credință și opinie
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la Wroc³aw, la un Congres Mondial al Intelectualilor. Întâlnirii de la Wroc³aw i-au urmat, În aprilie 1949, primele congrese pentru pace, organizate aproape simultan la Paris, Praga și New York. Prototip al „frontului”, organizația Mișcării pentru pace era aparent condusă de savanți și intelectuali eminenți precum Frédéric Joliot-Curie, Însă activitățile variilor comitete, controlate de comuniști, erau atent coordonate de Kominform, al cărui periodic, publicat la București, a fost rebotezat Pentru pace durabilă, pentru democrație populară. Mișcarea pentru pace a reușit ce și-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de adepți britanici ai conservării au fondat Societatea Victoriană, o organizație de voluntari tipic britanică, ce urmărea identificarea și salvarea patrimoniului arhitectural național. Însă În deceniul următor, peste tot În Occident au apărut rețele similare care Îi Îndemnau pe locuitori, savanți și politicieni să acționeze Împreună pentru a preveni viitoare distrugeri. Acolo unde era prea târziu pentru salvarea unui cartier sau edificiu, ei au reușit măcar să păstreze ce mai rămăsese - pe Corso Magenta din Milano, de pildă, fațada și curtea interioară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
istorie socială Past & Present; apoi secția de studii culturale de la Universitatea Birmingham, inspirată de lucrările lui Richard Hoggart și Raymond Williams, iar mai târziu școala de istorie socială din jurul lui Hans-Ulrich Wehler la Universitatea Bielefeld din Germania de Vest. Lucrările savanților din aceste grupuri și instituții nu erau neapărat iconoclaste, fiind adeseori, deși de foarte bună calitate, convenționale din punct de vedere metodologic. Dar erau declarat interpretative, dirijate de obicei de o opinie politică non-dogmatică, dar inconfundabil de stânga. Marcată de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
instiga scrisoarea lui Kuroñ și Modzelewski. Acest scandal a stârnit o reacție sinceră În universitate. Procesul secret al celor doi studenți a fost un șoc; s-a cerut nu numai eliberarea lor, ci și publicarea Scrisorii și a lucrării anterioare. Savanți consacrați le-au luat apărarea. Leszek Ko³akowski, profesor de filosofie la Universitatea din Varșovia, se adresa anul următor studenților de la Institutul de Istorie la la sesiunea plenară prilejuită de cea de-a X-a aniversare a Partidului Comunist Polonez din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
care au profitat de aceste tulburări se numărau Moczar și suporterii săi, care au preluat funcții de partid și de stat rămase vacante după plecarea evreilor. Perdanții, pe lângă evreii polonezi, au fost: instituțiile educative ale țării (care au pierdut mulți savanți și profesori eminenți, inclusiv pe Ko³akowski, care nu era evreu, dar care era căsătorit cu o evreică), Gomu³ka, realizând Într-un târziu ce cutie a Pandorei deschisese, fiind Înlăturat el Însuși doi ani mai târziu, și Polonia Însăși, a cărei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
mesajul cărții (faptul că „socialismul real-existent” era o escrocherie barbară, o dictatură totalitară Întemeiată pe muncă de sclavi și omucidere În masă) nu era deloc o noutate. Pe această temă mai scrisese chiar Soljenițîn, plus nenumărate victime, supraviețuitori, martori și savanți. Arhipelagul Gulag adăuga la mărturiile existente sute de pagini de informații și detalii, dar nu depășea ca fervoare morală și impact emoțional alte scrieri cu greutatea experienței: Călătoria În vâltoare a Evgheniei Ginzburg, publicată În 1967; memoriile Margaretei Buber-Neumann din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politică: În cea mai mare parte a anilor ’80, partidele muncitorești și socialiste din Europa de Vest au zăcut neajutorate, recurgând adesea la Împrumuturi ilicite din programele adversarilor politici pentru a-și acoperi goliciunea. Dar vocabularul drepturilor și libertăților le-a oferit savanților și intelectualilor vest-europeni acces la noul limbaj al opoziției politice din Europa de Est și o cale de comunicare cu cealaltă jumătate de continent - la timp, fiindcă schimbarea cu adevărat originală și semnificativă se Întâmpla acum la est de Cortina de Fier
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de regim și de limbajul său „socialist”. După 1968, acest limbaj, cu volutele lui lemnoase despre „pace”, „egalitate” și „bunăvoință frățească”, suna strident de fals - Îndeosebi pentru activiștii anilor ’60 care Îl luaseră cândva În serios. Aceștia, În majoritate studenți, savanți, jurnaliști, dramaturgi și scriitori, au fost principalele victime ale represiunii, Îndeosebi În Cehoslovacia, unde conducerea partidului, În frunte cu Gustáv Husák („președintele uitării”) a apreciat În mod just că singura speranță pentru restabilirea „ordinii” era atenuarea nemulțumirii populare prin Îmbunătățiri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a sfârșit prin a deveni realitate. La Început, când limba locală se vorbea numai În satele izolate, iar orașele erau rusofone și dominate de URSS, caracterul federal și teoretic descentralizat al acestei uniuni de republici naționale Îi interesa numai pe savanți și pe apologeții sovietismului. Însă recent apăruse o elită politică identificată declarat cu interesele „ucrainene”, iar limba ucraineană era vorbită de tot mai mulți orășeni și folosită În presă, așa Încât complementul fragmentării sovietice a fost, cum era de așteptat, naționalismul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Împrumutate și adaptate - era cum nu se poate mai indiferent. Legea care Îi obliga pe cetățeni să vorbească franțuzește Între ei era un lucru (deși remarcat doar de cei care voiau să o Încalce). Dar Încercarea de a le impune savanților, afaceriștilor, politologilor, avocaților și arhitecților străini să se exprime În franceză - ori să o Înțeleagă când era vorbită de alții - nu putea avea decât un singur efect: să-i gonească din Franța. La Începutul noului secol, cele mai multe personalități publice din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
public - ce le făcuseră germanii evreilor cu patru decenii În urmă reprezenta un mare progres; situarea acestor evenimente În istoria germană și europeană rămânea Însă o dilemă cruntă și nerezolvată, după cum a demonstrat „ciocnirea dintre istorici” din anii ’80. Unii savanți conservatori, printre care venerabilul (până atunci) istoric Ernst Nolte, au contestat faptul că Hitler, mișcarea și crimele lui trebuie tratate drept fenomene unice și sui generis. Pentru a putea Înțelege nazismul, insistau ei, trebuie să Îl plasăm În contextul său
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
participe la festivalul de la Karlovy Vary, pe motiv că includea secvențe „inacceptabile” cu cehi demonstrând În sprijinul regimului nazist. Odată cu această reașezare a memoriei În Europa de Est postcomunistă, tabuul comparației dintre comunism și nazism a Început să se năruie. Politicienii și savanții au Început chiar să insiste asupra unor astfel de paralele. În Occident, juxtapunerea a rămas controversată. Problema nu o constituia comparația directă dintre Hitler și Stalin: natura monstruoasă a celor doi dictatori nu mai era contestată acum de nimeni. Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]