10,656 matches
-
Marea ca să delireze, vânturi să mugească-nvață - Stelele s-oglindă-n neauă pe pustiul nesfârșit. Dar atuncea când sosește blânda mieze-nopții oră, Ceru-albastru ca saphirul mândre raze îl coloră Și din a Nordului frunte plin se-nalță-astrul polar - Atunci marea nu răsare printre stânci de vânt gonită, Vântul pe-aripi nu mai duce pulberea iernei-aurită, Toate tac când raza-i albă cade-n marea de amar. Și când steaua se înnalță de pe fruntea lui de rege, Nordu-atunci cu visuri mândre noaptea lungă și-o
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Roma-n stele strălucește pe-a ei dâmburi, lângă râu; Ei privesc Urbea eternă, ce pe dealuri lin străluce, Sulița pe loc s-oprește, se preface-n d-aur cruce. Odin moare - Tibrul este a Credinței lui sicriu. Cum sub stânci, în întuneric, măruntăile de-aramă A pământului, în lanțuri țin legat și fără teamă Sufletul muiat în flăcări a vulcanului grozav, Astfel secoli de-ntuneric țin în lanțuri d-umilire Spiritul, ce-adînc se sbate într-a populilor fire, Spiritul, ce-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Prometeu ce-a-adus lumei a luminei fericire, De pe-o piatră el privește lingușirea mării-adînci; Acolo, gonit de soarte și de gânduri el adoarme, Cu durere-adîncă marea vrea pământul să-l răstoarne - Și isbea mugind de doliu în mormântul lui de stânci. 1165Sori se sting și cad în caos mari sisteme planetare, Dar a omului gândire să le măsure e-n stare... Cine-mi măsur-adîncimea - dintr-un om?, nu - dintr-un gând Neaprofundabil. Vană e-a-nvățaților ghicire. Cum în fire-s
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu cenușă, Și când cred s-aflu-adevărul mă trezesc - c-am fost poet. Ca s-explic a ta ființă, de gândiri am pus popoare, Ca idee pe idee să clădească pîn-în soare, Cum popoarele antice în al Asiei pământ Au unit stâncă pe stâncă, mur pe mur s-ajungă-n ceruri. Un grăunte de-ndoială mestecat în adevăruri Și popoarele-mi de gânduri risipescu-se în vânt. Cum ești tu nimeni n-o știe. Întrebările de tine, Pe-a istoriei lungi unde, se ridică ca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Și când cred s-aflu-adevărul mă trezesc - c-am fost poet. Ca s-explic a ta ființă, de gândiri am pus popoare, Ca idee pe idee să clădească pîn-în soare, Cum popoarele antice în al Asiei pământ Au unit stâncă pe stâncă, mur pe mur s-ajungă-n ceruri. Un grăunte de-ndoială mestecat în adevăruri Și popoarele-mi de gânduri risipescu-se în vânt. Cum ești tu nimeni n-o știe. Întrebările de tine, Pe-a istoriei lungi unde, se ridică ca ruine Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ninsoare, Pe umerii lor vremea cu pași mari a trecut. Ca zilele alb stinse, ei din trecutul lor Priveau la acel soare ce li-a lucit cu dor. De-odată împăratul din tronul lui se scoală Ca regele pustiei din stânca de granit; În curte oastea sună cântarea triumfală. Poporul o aude mișcîndu-se-miit. Din muri, din stâlpii netezi, stindardele de fală Desfășurate tremur la sgomotul ivit. Lui glasul îi tremură... dar răspicat și blând Vorbe mărgăritare le-nșiră tremurând. "Vremea pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Să n-ascult decât glasu-adevărului senin; Și sarcina vieți-mi să-mi fie cât de grea, Voiu ști s-urmez, părinte, cu râvnă calea ta". {EminescuOpIV 156} II În munți ce puternici din codri s-ardică, Giganți cu picioare de stânci de granit, Cu fruntea trăsnită ei norii despică Și vulturii-n creeri palate-și ridică Ș-uimiți stau în soare privindu-l țintit. Acolo prin ruini, prin stânci grămădite E peștera neagră zăhastrului mag; Stejari prăvăliți peste râuri cumplite Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
În munți ce puternici din codri s-ardică, Giganți cu picioare de stânci de granit, Cu fruntea trăsnită ei norii despică Și vulturii-n creeri palate-și ridică Ș-uimiți stau în soare privindu-l țintit. Acolo prin ruini, prin stânci grămădite E peștera neagră zăhastrului mag; Stejari prăvăliți peste râuri cumplite Și stanuri bătrâne cu mușchi coperite; Încet se cutremur copacii de fag. Vuind furtunoasa-i și strașnică arpă Trec vânturi și clatin pădurea de brad, Prăval pietre mari din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
neagră, turbată, Cu caii de fulger cutreer-nebuni Și bate în vânturi, pe nori răsturnată, Ea stîncile-ndoaie și grindină fată, Amestecă lumea, frământă furtuni. De-asupra-i pe bolta albastră, senină, Cald soare lucește și îmblă cu drag. Pe-a muntelui streșnă de stânci în ruină, Pe-o stea prăvălită, cu cartea în mână, Adânc se gândește puternicul mag. "Părinte - el zice - și-adînc i se-nchină, Bătrânul meu tată aici m-a trimis ". "Venit-ai? - bătrânul răspunde - suspină, Pe fața lui trece zâmbire senină
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
chem eu giganticul vânt, Pe aripi să-i pue o mie de maje, S-o lege de stînce, să-i stee de strajă În neagra-chisoare în fund de pământ... ". Șoptește: vânt falnic furtuna o-nhață, Aripele-i leagă - o bagă în stânci, Acolo cu lanțuri o leagă de brațe; Cu-ncetul a cerului nori se desfață Încet se-ncrețesc peste văile-adînci. "Copile, acuma pericol nu este - Urmează-mi în munte, în salele-mi mari, Acolo-mi vei spune de tatăl tău veste
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
De-un înger c-ochi verzi cu trăsurile pale, Ce lumii aduce durere și jale De moarte, de care adânc ești iubit". {EminescuOpIV 165} El zice ș-a lene coboară la vale, La porți uriașe ce duc în spelunci. De stânci prăbușite gigantici portale Descue și intră în mândrele hale De marmură neagră, întinse și lungi. Pilastri de aur pe muri se coboară, Pe jos sunt covoare țesute-n flori vii Și stele, în candeli dulci raze presară Și aeru-i dulce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
pare al mării Dumnezeu, Cântat de îmmiirea valurilor senină Și îngînat de lebezi în dulce visul său. Luntrea, un vis de aur, pânza albastră-a mării O sfâșie - și-aproape ea vine-acum de mal, Un mal de pietre suie, de stânci frânte rebele, Ce stau lovind cu poala în înspumatul val. Acolo printre stînce bătrâne și schelete, Un templu în ruină, de apă înnecat, Pe jumătate murii și stâlpii și-i înclină Și stă-n curând să cadă de vreme sfărâmat
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
valurilor fugă el drumu-apoi îi dă - Pe-o stînc-apoi se suie - pe-ascetul îl măsoară Cu ochiul. Ca geniul văsduhului el stă. Călugărul îl vede, arfa scapă din mână, 645 Pe buze-i trece-un zâmbet ascet, slăbit, amar, El stânca lui o lasă, la mag încet el vine Și mâna lui o prinde - și-ntreabă cu glas rar: - "Ce-ai mai făcut părinte... iar ai venit la mine. Crezi tu c-o să mă mângâi pe mine? nu, în veci 650
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
somnoroșii nori, Când noaptea-i o regină lunatecă și brună, Când valuri lovesc țărmii cu spumele răcori, "Eu de pe stâlpul negru iau arfa de aramă, Arfa a cărei sunet e turbur, tremurat, Arfa care din pietre durerile le chiamă, Din stâncile stârpite, din valu-nfuriat... "Și cânt... Din valuri iese câte o rază frântă Și pietrele din țărmuri îmi par a suspina. Din nori străbate-o rază molatecă și blândă, O rază diamantă cu-albeața ei de nea. "Și raza mă iubește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a lui inimă e trează Și în ochiul lui cuminte tu ești om - nu Dumnezeu. Azi gândirea se aprinde ca și focul cel de paie - Ieri ai fost credința simplă - însă sinceră, adâncă, Împărat fuși Omenirei, crezu-n tine era stâncă... Azi pe pânză te aruncă, ori în marmură te taie. {EminescuOpIV 193} STAM ÎN FEREASTA SUSĂ Stam în fereasta susă Și isvoriau în taină, Cu-a lor de aur haină, A nopții stele mari. Se îmflă dinainte-mi De vânt
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
voastre Învăluit în maiestatea tăcerei Stă-mperatorul. Vezi-l atins de umbra gândirilor regii! Vorba-i va să fie o rază-n lume; Orele lui sunt isvoare la anii istoriei, Salve-Imperator! {EminescuOpIV 197} MITOLOGICALE Da! din porțile mândre de munte, din stânci arcuite, Iese-uraganul bătrân, mânând pe lungi umeri de nouri, Caii fulgerători și carul ce-n fuga lui tună. Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Barba lui flutură-n vânturi ca negura cea argintie, Părul îmflat e de vânt și prin el colțuroasa coroană, Împletită din fulgerul roș și din vinete stele. Hohot-adînc bătrânul când vede că munții își clatin Și-și prăvălesc căciule de stânci când vor să-l salute... Codrii bătrâni râd și ei din adânc și vuind îl salută Paltenii nalți și bătrânii stejari și brazii cei vecinici. Numai marea-albastră murmură-n contra orgiei, Care bătrânul rege-o făcea: -n beția lui oarbă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și, pișcat de-un purec de fulger, Se scărpina de-un șir de păduri ca de-un gard de răchită. Norii roșesc de rușine și fug iar vântul se culcă Între codri și munți... Uraganul mahmur poticnește Spre castelul de stânci, ce-și deschide uriașa lui poartă, Spre-a-l primi pe bolnavul bîtrîn în surele hale. El își ia coroana din cap și în cui o atârna. De sclipește-n noapte frumoasă și roșă - un fulger Încremenit în nori. Cojocul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
înnălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah! ce văd? E vis? O-ntunecime Ridică colți înnalți din frânta mare. Cine îmi spune ce minune-i? Nime? Din ce în ce un rai în depărtare Se desfășoară dintre stânci trunchiete, Plesnite lin de undele amare. Munții înalți la cer străbat, se vede; Văi cu isvoare s-adîncesc sub soare Și dealuri mari păduri înnalță-n spete: E Orientul. - Codrii cu grandoare, Cu vîrfii nalți vor norii să-i disfețe. Cetăți prin
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
se plâng și marea doarme-n spasme. Ajung la țărm - se-ndoaiă ca o liră Cu valuri înstrunită-n lunge rânduri, Un mic liman, ce raze blând respiră. Corabiei apusene grea de gânduri Sinistre - eu pe valuri îi dau drumul; Frântă de stânci se risipește-n scânduri. {EminescuOpIV 208} Ce întîlnesc întîiu pe țărm e-un tumul - Proroc prea sigur al vieței umane, Tu ești cenușa iară viața-i fumul. Nu crede însă că în doruri vane Caut norocul spre-a te-afla
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
samarul Eu mi-l încarc - cu-a lui gândiri gândirea. Eu pasu-ndrept colo înspre cărunții, Gigantici muri ce-n câmpi îi sădi firea. Din codri-adînci, ce înmormîntă munții, Ce-abia și-arăt al lor cap în ninsoare, Urcând în negre stânci diadema frunții, {EminescuOpIV 209} Prin șir de codri, palmi nălțați în soare, Prin lunci de dafin, pe-unde cresc măslinii, Smochini s-ațin pe verzi cărări în floare. Din prund înalță trunchii lor arinii În lunce risipiți, sub stânci ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
negre stânci diadema frunții, {EminescuOpIV 209} Prin șir de codri, palmi nălțați în soare, Prin lunci de dafin, pe-unde cresc măslinii, Smochini s-ațin pe verzi cărări în floare. Din prund înalță trunchii lor arinii În lunce risipiți, sub stânci ce pică Isvoare sar prin mușchii rădăcinii. Prin mândrele grădini în cer ridică Saraiuri albe cupole de aur. Cu sori pare plouată urbea-antică Și risipite prin dumbrăvi de laur Stau casele-albe, azile liniștite. Pe porți sunt stihuri scrise-n limbi
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sui pe perna asta". Cu brațu-i gol și alb ea o-nfoiază. Am ascultat... M-am răzimat cu coasta De dulci gătite perini-iar genunchiul Plecat... c-adoratori din vremea foastă. {EminescuOpIV 212} RIME ALEGORICE Corabia vieți-mi, grea de gânduri, De stânca morții risipită-n scânduri, A vremei valuri o lovesc și-o sfarmă Și se isbesc într-însa rînduri-rînduri. Iar eu pe-un țărm pustiu murii în pace. De-asupra frunți-mi luna-n nouri zace, Trecând încet pustiile Saharei Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
jalnic și marea sparge piatră Și tunete bătrâne pe-a ceriurilor vatră Pocnesc cu-a lor ciocane, moșnegi și falnici fauri, Ei făuresc furtunei coroana ei de aur... Se svîrcole în valuri marea cea sură-n veci Și în de stânci schelete, bătrâne, slabe, seci, Ea aiurind lovește. Colo și-nnalță sur Castelul lung și rece fantasticul lui mur. L-a fulgerelor fugă se văd bolțile sparte, Iluminate găuri pe generații moarte... Ah! în fereasta veche apare-ades, ades, Un înger, o femee
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
bolțile sparte, Iluminate găuri pe generații moarte... Ah! în fereasta veche apare-ades, ades, Un înger, o femee cu chip așa ales! Dar cine-i ea? Ce vine, ce caută-n castel Când marea își răstoarnă sufletul ei rebel Și printre stânci de piatră se scutură de spume Și mișcă-nfuriată a valurilor lume... (Un chip s-arată-n castel) Și-n noaptea, care urlă cu surda ei ureche, {EminescuOpIV 306} Privește ca o lună din zidurile veche? E ca și când răsare în jur întunecată
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]