6,881 matches
-
pe șira spinării. Nu, Măria ta! strigă Șendrea. Să nu te-ncrezi! De pleacă ei... Cu cine om lupta?! strigă Duma. Slobozenia e pieirea Moldovei! strigă Mihail. Ștefan tace. Îi privește cum stau îngenuncheați, cu capetele plecate, frământându-și căciulile, tăcuți, înfricoșați:... Și se pomenește vorbind și glasul său e altul, îmblânzit și tare obosit: Bine... Mă învoiesc... Mă încred în voi... Tatarii-s aici, dar turcii, pe cale, sunt la două săptămâni de hotarele Moldovei.... Vă dau slobozenia! spune el răspicat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
picioarele, se sprijină de țeava tunului, oftează mai-mai să-și dea duhul și încet, răgușit, întreabă: Ei, acu că mi s-a zburătăcit oștirea, ce-i de făcut, boieri dumneavoastră? V-ați înghițit limba? îi întreabă văzându-i că stau tăcuți, cu privirile în pământ. Într-adevăr, ce-ați putea răspunde? Parcă eu știu? Tace și el, privește și el pământul, pe gânduri... O ciocănitoare bate parcă le-ar toca creierii. Acu, șezum și plânsem!" izbucnește Stanciu. O moarte are omul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
alta ceva mai învârstă, infimă (șchioapă), dar curățică, de treabă și la locul ei. La vecinele noastre cele mai apropiate, domnișoarele Manițiu, stătea cu o chirie o altă fată bătrână, domnișoara Valerica, asistentă medicală pe undeva, în provincie. O ființă tăcută, cu care soarta nu s-a dovedit deloc darnică. Cam aceștia erau pasagerii „corabiei” cu care am călătorit timp de 17 ani. Remarcabilă era pivnița locuinței de pe Florilor, o locuință „cu lemne” (în comparație cu cea de la Cluj, nu avea nici parchet
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
să se sfârșească, l-am întrerupt pe prietenul meu, și, uitând unde sunt și că trebuia să-l menajez, l-am întrebat pe un ton tăios reproș: — Dar de oameni, de ei nu ți-e milă? Sau de copii? Rămase tăcut. Parcă n-ar fi auzit ce l-am întrebat sau că l-aș fi întrebat ceva. Într-un târziu, îl auzii că-mi răspunde totuși. Avea, acum, o cu totul altă voce, vorbea aproape în șoaptă. — Sigur că și de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
ca pe un nebun, nu trebuie să vorbești așa... Ceea ce spui este... o blasfemie - și chiar în acea clipă am realizat că îl plagiasem pe Alioșa Karamazov, care îl plagiase pe Iisus din „Legenda marelui Inchizitor”. Am rămas multă vreme tăcuți. Dezmeticit oarecum, V.M. ședea vădit stingherit. — Ce citești, l-am întrebat mai mult ca să zic ceva, luând în mână volumul învelit în hârtie de ziar ce zăcea pe bancă, între noi, și începând să-l răsfoiesc mecanic. — Caragiale? Un semn
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
care m-am născut, zi care-mi amintește mereu că trebuie să mă duc la slujbă ca orice copil născut duminica. Dar azi m-am hotărât să mă duc la Norrakyrkogården, să-i vorbesc puțin lui René și acolo, pentru că tăcutele mele convorbiri cu portretul lui riscă să devină rutină. Merg cu pas alert pe Sveavägen și parcă mă văd din afară, am început să vorbesc cu Dumnezeu, și o eventuală convorbire la mormânt mi se pare superfluă. Îi spun Lui
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
viață, nebunia iubirii sunt de acord cu vizirul, care propune să sacrifice în locul celui iubit de sultan pe un bandit ce comisese multe crime. Sultanul este adus în fața celui pus în țeapă și jupuit de piele, în fața unui cadavru însângerat. Tăcut și mut, el se retrage în camerele sale jelindu-se, recunoscându-și crima, nedreptatea făcută celui iubit. Strigă, se bate cu pumnul în piept spunând că a fost beat, că n-a știut ce făcuse. Nu mai bea și nu
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
transformat într-un sentiment prin care m-am simțit onorat. Mi-am și pus întrebarea de ce eu să am onoare de a prezenta acest al treilea volum, al domnului Zaborilă și miam explicat că fiecare dintre noi este un martor tăcut sau cu voce plină, se manifestă în spațiul cultural ieșean. Cărțile domnului Zaborilă, diferite ca structură ca tensiune intelectuală, sunt în fapt paginile tulburătoare ale unui jurnal. Am impresia că după fiecare spectacol sau chiar în timpul repetițiilor când are a
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
despre nimicuri. De această dată până și nenea Turuianu, omul de serviciu disponibil oricând, dispăruse. Unde sunt toți? Timpul pare încremenit într-o așteptare enervantă și apăsătoare. Din când în când, contabila primăriei, tovarășa Pungă, intră și iese pe ușă tăcută, preocupată de ceva doar de ea știut. Beau o cafea și încerc să dau câteva telefoane. În receptor aud sunetul derivației, ecoul, semn că centralista mă ascultă. Mi se pare că oriunde aș suna e pustiu, că toată lumea a dispărut
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
miliției. Ne-a fost dat un proces verbal pe care l-am pus necăjită în geantă fără a-l citi atunci. Când am citit mai târziu, am constatat că era doar o amendă de circulație. Nu scria nimic despre miei. Tăcuți, am continuat drumul spre destinație. Abia atunci am observat că cerul era acoperit cu nori cenușii. Atmosfera era apăsătoare, fără însă a fi rece. De ce ne-au luat milițienii carnea?, a întrebat Mișu revoltat. Nu e voie să tai miei
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
roșii care ocupau toate rafturile micii biblioteci. Ce facem cu ea?, am auzit vocea șoptită a secretarului pe holul primăriei. Despre mine era vorba. Nu i a răspuns nimeni. Pe hol se auzeau pași. Priveam pe geam din spatele perdelei. Coborau tăcuți scările. S-au oprit câteva minute în drum și au purtat o discuție scurtă în prezența lui nenea Turuianu, guardul primăriei, după care s-au urcat în mașină și au dispărut. Am rămas singură în birou. Ce să fac? Telefonul
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
la cei din conducerea C.A.P.-urilor pentru hrana animalelor. Dacă vei cere de la ei, își vor lua libertatea de a lua și ei în numele tău cantități mari! Timpul avea să-mi arate cât adevăr era în spusele secretarului! Stăteam tăcută, frământându-mi nervos mâinile. Dispoziția primită de la tovarășul acela de la C.C. al P.C.R. și de la primul secretar de a-mi muta familia în comună și de a renunța la apartamentul din oraș, mă neliniștea. Când a vrut să-și ia
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
așteptata mașină a oprit la poarta școlii și am plecat spre centrul comunei cu speranța nemărturisită că voi găsi acolo ceva de mâncare. În timp ce servea cafeaua, preoteasa a venit lângă mine și m-a apucat pe după umeri. De ce sunteți așa tăcută? Nu fiți supărată, tovarășa primar, mi-a spus, așa sunt femeile. Am auzit că s-au certat aseară pentru că șeful de post a venit târziu, beat, și ea nu a fost de acord să plece dimineață cu mașina, mahmur cum
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
răspunderi complexe, dar retribuția a rămas aceeași. Cum a rămas aceeași? Aceeași cu cea pe care o aveam când am plecat din fabrică. Pentru ce să mă chinui la țară și să-mi nenorocesc familia? Primul secretar m-a ascultat tăcut, iar când am terminat m-a privit lung. Figura inexpresivă a căpătat puțină culoare. Începuse să semene a om. Așteaptă puțin în anticameră, mi-a spus cu telefonul în mână și mi-a făcut semn să ies din încăpere. În
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
în jur. Dintre cele mai vechi unele zâmbeau complice, iar altele lăsau ochii în jos. O astfel de invitație însemna de obicei o viitoare promovare și foarte rar era refuzată. Îl cunoșteam pe Lunecosu, activistul cel mărunt, și îl urmăream tăcute ori de câte ori apărea în pauze. Uneori îl 152 vedeam vorbind cu câte un bărbat. Atunci, noi femeile, eram nedumerite!? În cea de-a doua seară, după instruire, eram invitați la Casa de Cultură, unde ni se oferea gratuit un spectacol de
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
cu tine, cum se fac alegerile, cum trăiești, cum ești urmărită când te întâlnești cu noi și câte altele nu sunt de povestit! La cine voi povesti?, am întrebat uimită. Mass-mediilor, la radio, la televiziune, care e dornică de senzațional. Tăcută, mi-am luat mapa de pe masă. Râsul, care cu doar câteva minute înainte mă stăpânea, a dispărut și locul i-a fost luat de o neliniște și o dorință foarte mare de a ajunge cât mai repede acasă. Aș vrea
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
format pe scările Halei Unirii. Clădirea era imensă, curată, gata de inaugurare. Tovarășul Ceaușescu, însoțit de secretarii C.C. ai P.C.R. și de alți oficiali, a tăiat panglica după care, într-o ordine perfectă, cu pași parcă de defilare, a intrat tăcută și disciplinată mulțimea de primari și de secretari de județe. Cele văzute au întrecut cu mult și cea mai bogată imaginație. Magazinele de legume aveau spațiul amenajat în așa fel încât aveai impresia că ești într-o grădină de zarzavat
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
Munte este dumnezeiesc. Mănăstirile, sihăstriile, grotele pustnicilor, chiliile, bisericile dar și peisajul sălbatic al munților care pătrund adânc În apele mării te aduc Într-o lume nepământeană. Piscuri Înzăpezite, stânci Înnegrite de vreme, locuri sălbatice și primejdioase, monahii săraci și tăcuți te apropie de un alt tărâm pe care nici o Închipuire nu o poate plăsmui. Bisericile, ruga călugărilor și sihaștrilor, credința celor care au trecut pe aici au rezistat vremurilor de barbarie și au Încurajat umanitatea În fața răului, a pornirilor de
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
termină totul. Mi-am luat în primire rosturile, acelea de a avea grijă de bolnavii spitalului de psihiatrie. Spital solid, "habsburgic", încă bine păstrat. Până m-am informat, până am făcut cunoștință cu bolnavii, s-a lăsat noaptea. O noapte tăcută, o liniște atât de totală încât pare, cumva, materială, ca un element concret. Ascult cu surprindere mici zgomote care accentuează tăcerea de fond: hămăitul unui câine (un senior grav, care nu-și permite reacții isterice, mărginindu-se parcă la câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
o carte, tovarășul meu cu o lădiță în care, pe lângă o biblie, mai sunt trei cărți filozofice, mistico-orientale, cu nu știu ce amestec și din alte doctrine. Pe drum, Costi îmi spune că sunt foarte mulți nebuni în lume. Are dreptate. Mergem tăcuți. Da, sunt prea mulți nebuni și nebunia se infiltrează ca un morb interior, invaziv, în stilul multor boli grave, absolut nedureros. Simptomul capital al nebuniei este anosognozia, adică ignorarea propriei boli. Mai gravă este anosognozia socială. Ne-am oprit, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Bipolar adică, formează, în fond, o opoziție convinsă, dar care, tot convinsă, votează constant cu guvernul. Tot ca un efect (poate este vorba de o scleroză), pensionarii din strada Zorelelor citesc toate ziarele; deși cumpără unul singur fiecare, o poștă tăcută funcționează ireproșabil, trecându-se cu schimbul, de la unul la altul, până ce, spre sfârșitul zilei, toată presa este citită și comentată corespunzător. O administrare atât de bine pusă la punct mi-a trezit bănuiala că acești pensionari vor fi fost, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mă aplec și îmi spune hârâit, în șoaptă, la ureche, că nu, nu are voie, el se ține, că nevastă-sa nu are nici un ban de înmormântare, nu se poate s-o supere", așa mi-a spus. L-am salutat, tăcut, pe candidatul neprezentat la examenul final al vieții și m-am îndreptat spre capătul cu cișmeaua de unde se auzea, foarte clar, circulația tramvaielor. Ce mai oameni ciudați pe Strada Zorelelor, m-am gândit. Auzi la ăsta, "nu-și dă drumu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
chiar câteva zile, și pleacă mai departe. Vin dintr-o depărtare și pleacă în altă depărtare. Nu știu ce mecanică fizică și care ochi magic, virtual, coordonează complicatele lor trasee aeriene. Deasupra, sus de tot, în înălțimea cerului, se vede zilnic alunecarea tăcută a zborului, desenând texte aeriene intraductibile. Dorobanț capătă astfel, pentru mine, o valoare specială, ca un aeroport de provincie, unul modest, cum sunt cele apropiate de capătul lumii, prin Irlanda, prin Scoția. Și acolo vine câte un gură-cască să urmărească
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
văzută, te cheamă acolo, tot acasă. Copaci triști, osteniți de freamăt. Ochi patetici sub cușma de astrahan; fețe de bătrână, care, ascunse sub broboadă, par a-ți aminti de un anume semn, de care te cercetează, dacă îl mai știi. Tăcutele portrete ale pământului lui Potârniche sunt tăcutele povești pe care cineva ar trebui să le rostească, ori cineva să le pună pe portativ. Dincolo de măiestrie, de poezia picturii, dincolo de ochii care îți mărturisesc ceva știut dar tăinuit, întreaga expoziție, marile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
triști, osteniți de freamăt. Ochi patetici sub cușma de astrahan; fețe de bătrână, care, ascunse sub broboadă, par a-ți aminti de un anume semn, de care te cercetează, dacă îl mai știi. Tăcutele portrete ale pământului lui Potârniche sunt tăcutele povești pe care cineva ar trebui să le rostească, ori cineva să le pună pe portativ. Dincolo de măiestrie, de poezia picturii, dincolo de ochii care îți mărturisesc ceva știut dar tăinuit, întreaga expoziție, marile panouri de peisaje de acasă, este o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]