6,679 matches
-
sperie, îi face semn s-o lase mai... moale, dar fără succes) Că punem mîna pe arme... să apărăm partidul și pe cel mai uriaș... și mai sfînt fiu al neamului... Ne vom lupta pînă la moarte... pînă la ultimul...! (urlînd peste puteri) Trăiască...! Trăiască...! Securistul: (îngrozit, încearcă să-l potolească) Gata, gata... Gata! Hai liniștește-te... Costache: (revenit dintr-o transă hipnotică) Dacă vreți... eu pot să mai... Securistul: (încă speriat și cu o oarecare silă...) Nu, nu, e destul
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Iar tu ești un spectator prea exigent... prea morocănos... (după o pauză) Cînd am ieșit în stradă... ca să scap de coșmar, de frică și de umilință, eram mort după aplauze, nu? Mona: Eu n-am spus asta... Octav: Cînd am urlat de dezamăgire și-am întrebat pe oameni și pe Dumnezeu unde-i dreptatea de după revoluție, mi-ai spus că sînt cîrcotaș, absurd, rupt de realitate... și m-ați dat pe mîna unui psihiatru...! Mona: Ești nervos și mă învinuiești de
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
poate ne extindem puțin... Octav: Mai ciupim un cavou... două... trei? Matei: Nu... În biserică... (toți rămîn încremeniți) În holul bisericii... Octav:...Da eu zic că mai bine-ar fi în altar...! Matei:...În occident se dau concerte în biserici... Urlă și se zbănțuie ăia... și dimineața popii adună de peste tot chiștoace, sutiene și seringi folosite... Ei și? Octav: Bani să iasă. Matei: Da, băiețică. Numai că nu prea ies. Asta-i! C-au pus ăștia niște impozite de ne-ndoaie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
atât mai al dracului cu cît ne prefacem că n-avem nici o muscă... Gh. P. unu: Și dacă-ți bolborosești toate adevărurile, nu mai ai muscă? Gh. P. doi: Păi, cum să-ți spun eu, după ce ai strigat, după ce ai urlat "asta e musca mea!", musca zboară... zboară și... gata... Gh. P. unu: Asta s-o crezi tu. Ascult-aici; cînd spui cuiva un adevăr de ăsta, care te obsedează pe tine, se întîmplă trei lucruri: primul e că te urăște
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
luăm pe rînd; ai văzut ce-ai văzut, dar ți-ai pus mîinile la ochi ca să nu vezi timp de patruzeci de ani? Gh. P. unu: Da, și ce-i cu asta? Gh. P. doi: Ai tăcut cînd trebuia să urli? Te-ai făcut că nu știi nimic atunci cînd erau arestați oameni pentru că ascultau Europa liberă, sau că spun bancuri politice? sau pentru că făcuseră crima de a avea o palmă de pămînt mai mult, sau pentru că și-au ros fundu
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
din Sud, în locuințele populare, care au adesea două posturi de televiziune și două posturi de radio de familie și care le dau mai tare, pînă ce nu se mai pot auzi? Această practică trimite la practicile napolitane, unde fiecare urlă laolaltă cu ceilalți, unde nimeni nu înțelege nimic, înțelegînd totuși 149. Mașinile nu mai emit atunci un mesaj electronic imperturbabil. Ele au devenit napolitane. Este într-adevăr curios (și răutăcios) să constați că, dacă există ceva care să devină un
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
tensiune, alimentate și de melancolia de sursă eminesciană stau alături cu preocuparea modernilor pentru forma și conținutul cuvântului, care îi creează stări de neliniște: Nici un cuvânt nu mai stă/ Liniștit lângă altul/ Nu știu ce le alungă/ Și le încâlcește cărările,/ Cine urlă în pustiu/ Și-i târziu în cuvinte, și zădărnicie/ și amenințare,/ parcă de sus, oricum/ din firea lucrurilor". Poezia lui Ion Horea va renaște ca Pasărea Phoenix ca pasărea minune lângă sat și lângă dealuri: Tot lângă dealuri sufletu-mi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și moartea este o bucurie, în contextul orașului sufocat de civilizație în care lucrurile devin organice și mor. Poetul rămâne în ipostaza copilului cu aripi roșii de mătase, sau copilul celui din urmă amurg la care rănile fumegă lumină; "erou urlând în rana însorită". Universul bacovian pătrunde încet-încet în lumea lui Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria ca o zăpadă caldă pe un burg." După o lectură a volumului, rămâi plăcut
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
fiară/ și urmele cad una după alta/ și nu se vede cine le oprește/ și nu se aude cine le întoarce/ la capăt când nisipul se afundă/ de patru ori și botul dat pe spate/ de spaima fiarei care vine urlă". Situațiile par a se desfășura într-o temniță a unui regim totalitar. Un aer de solemnitate se face prezent în "Epistolele", (1969) și "Etica" (1971). "Epistolele" sunt scrisori lirice cărora paradoxal le lipsește lirismul manifest. Ritmica și muzica impun o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cu care te despicarăm, moarte!/ O, sângele pe buze, al primului hymen!/ Prima fecioară a omului". Obsesia morții, ipostaza sentimentală și nostalgică este într-un fel bacoviană: "Goală, soru-mea se-ntinde,/ Și o aud gemând. Îi pipăi clar obrazul și urlu" sau " Va veni un dric la voi, ca melcul,/ cu cornițe negre scoase afară./ Signor vierme, cu profilul gingaș,/ Chip de roză, ori de trestioară,/ Nu primi-n împărăția ta/ morții altora". Senzualitatea, zbuciumul cărnii sunt exprimate într-un limbaj
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și moartea este o bucurie în contextul orașului sufocat de civilizație în care lucrurile devin organice și mor. Poetul rămâne în ipostaza copilului cu aripi roșii de mătase, sau copilul celui din urmă amurg, la care rănile fumegă lumină, "erou urlând în rana însorită". Universul bacovian pătrunde încet-încet în lumea lui Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria/ ca o zăpadă caldă pe un burg." După o lectură a volumului rămâi plăcut
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
întruchipa în alte și alte valori, în creația de mai târziu a poeților contemporani. Arghezi se impune cu un univers cunoscut în estetica lui: folclorul, istoria, Biblia și valorificarea unei bogate tradiții: "Era să fie sărbătoare/ sau slujbă de înmormântare?/ Urlau și câini-n haită la năvală/ ajută, Doamne, țara-i în răscoală". Poetul imaginează o suită de portrete, în care se înfruntă, de o parte,căprarul, din "Lipsesc morminte", Pătru al Catrinei, Răzvrătitul, de partea cealaltă Conul Alecu, Coana Mare
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
care voi astupa-o". "Elegia e opta Hiperboreeana" urcă în zonele reci, propice creației. Trimiteri se pot face la Eminescu, la poezia lui G. Călinescu și la Camil Petrescu: "Aș vrea să fugim în/ Hiperboreea/ și să te nasc viu,/ urlând, alergând, zdrobită de zimții/ cerului vinețiu". Prin invocație și contextul creat, poemul amintește și de "Riga Crypto și Lapona Enigel" ale lui I. Barbu. Poetul rămâne însă bolnav de cunoaștere, de salt în cunoaștere: "Sunt bolnav nu de cântece,/ ci
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
nu ne este accesibil genul de liniște furnizat de aplicarea unei pedepse. Păstrăm ca societate, cu rolul de liniștire a membrilor săi, un gest prin care eram calmați atunci când durerea născută din contactul dur cu un obiect ne făcea să urlăm: pedepsirea obiectului. Am adăugat doar obiectivarea în persoane. Diferența esențială este dată de faptul că aceste "obiecte" suferă, născându-le astfel și întreținându-le resentimentele față de societate. Suntem tot timpul împărțiți în noi și ei, separați de variate repulsii. Din
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
deja lumina cînd m-a întrebat ce avem în meniu, iar răspunsul s-a pierdut undeva între buzele lui; m-a umplut de felii din cap până-n picioare, apoi a pescuit una și a băgat-o în gură; când a urlat ca scos din minți, am crezut că-și prinsese din nou degetele de la picioare în sertarul de sub pat, cel pentru lenjerie; din păcate, nu era asta. A îngăimat un singur cuvânt: „Ustură!“. Suferință ca aceea nu cred că există pe
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
prin oraș: era la braț cu prietena mea, care de atunci n-a mai invitat pe nimeni la ceai la ea acasă... Sufletul îmi era ferfeniță. Săptămâni în șir am rătăcit pe stradă măcinată de întrebări și-mi venea să urlu când vedeam câte o pereche fericită. Oare eu greșeam? Unde? Ce-mi lipsea ca să țin extratereștrii lângă mine? Câte concesii să accept ca să le intru în voie? Ce înțelesuri ascunse ale vieții îmi scăpau? 5.0. ,,la piață” vs ,,la
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
murdar! Tipătescu: Ei! Nu S-alege! Pristanda: Nu s-alege! Tipătescu: Cu toată dăscălimea dumnealui, cu toată societatea moftologică a dumnealui... degeaba! Să-mi rază mie mustățile! Pristanda: Și mie! Tipătescu: Dar în sfârșit, las-o asta! Lasă-l să urle ca un câine! Pristanda: Curat ca un câine! Tipătescu: Începuseși să-mi spui istoria de aseară. (șade.) Pristanda: Cum vă spuneam coane Fănică (se apropie), aseară, ațipisem nițel după masă, precum e misia noastră, că acuma dumneavoastră știți că bietul
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
din partea grupului.) Farfuridi: (izbucnind) Ia scutește-mă cu mofturile d-tale! Onest d-ta? Pe de o parte "Răcnetul Carpaților", pe de altă parte chiverniseala confraților; pe de o parte opoziție la toartă, pe de altă parte teșcherea la buzunar!... Urlă târgul, domnule... Brânzovenescu: (trăgându-l de mânecă) Tache! Tache! Farfuridi: (smucindu-se) Ia lasă-mă-n pace, să mă răfuiesc odată cu domnul... Ce adică, noi nu știm, nu vedem, orbi suntem? D-ta ești candidatul prefectului... Cațavencu: (râzând) Eu sunt
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
și s-a îndreptat spre locul unde zăcea mama ei. Aceasta zăcea într-o baltă de sânge, cu fața tumefiată și fără a-și mai putea deschide ochii. Corina a țipat, apoi a făcut o criză și a început să urle cât putea de tare. A adus un lighean și a curățat, spălat și îmbrăcat în haine curate corpul inert al mamei sale. După o săptămână de suferință, mama ei a suspinat pentru ultima oară și s-a stins. Imediat după
[Corola-publishinghouse/Science/2154_a_3479]
-
curgerii” lor e eliminată. Laborios în felul său, Bacovia căuta „cuvîntul ce exprimă adevărul”, sincer, cel potrivit cu melancolia, singurătatea sau angoasa sa. De aci, adică de la nevoia de autenticitate, pornesc și îndoielile sale referitoare la scris. Poezia „vană” „Pe stradă urle viața, și moartea/ Și plîngă poeții poema lor vană...” 1) Cel ce spune aceasta nu e un om de o altă meserie, ci tot un poet. Bacovia a găsit aci cea mai potrivită denumire pentru o poezie dezavuată și de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o tristețe a cărnii.../ Desigur, iubito, totul se duce, spiritul/ numai pulsează în limburi./ Nisipul, pulpele lungi, vișina coaptă a catifelei,/ stelele cufundate în paharele de gheață./ Luna boală feroce și grea peste chipuri)./ ne iubim cu disperare, cu teamă urlă câinii biciuiți/ în simțuri, marea geme la țărm; o placentă infinită./ Chemare a morții..." (Pastel). Alte două par a fi, în acest prim volum, obsesiile majore ale poetului, chiar și în textele cu inserții sociogonice ori cosmologice în care se
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Iar pe acest fundalul sumbru, o serie de apariții spectrale, născute din fuziunea formelor și a regnurilor, devin partenerii de dialog ai unui iubitor de mitologii curioase: Marele Câine de Veghe, viețuind în copacul vopsit în roșu, hiena ce-și urlă sângele șiroind din trupul ca o rană, tigrul albastru al mâhnirii, calul cu lumânare în mâini, frate bun cu calul-Cataclism sau pisica lătrătoare etc. Acesta e bestiarul ce populează, coborât parcă din gravurile Evului Mediu, neobositele, sfâșietoare lamentații aruștiene, funcționând
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pentru că într-adevăr nu știam jocul,/ deși jucasem cândva ceva asemănător. / (...)// Acum ce știu? Nu știam nimic./ Acum ce-mi aduc aminte? Nu-mi aduceam aminte nimic /în afară de faptul că jucasem cândva ceva asemănător,/ cu niște tipi cumva asemănători/ (...)// Am urlat toate astea tare, deși eram foarte calm,/ pentru a avea timp să le studiez reacțiile./ Deși ei jucau impasibili și indiferenți,/ cu mutrele sobre, cu cravate la gât/ din care lipsea tocmai gâtul. Cu manșetele albe/ ale cămășii suflecate peste
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
carte, Nunta câinilor, amestec bine dozat de himeric și cotidian tratat verist, de alegorie și confesiune denudată de artificii. În celelalte texte cu miză identitară, se mizează fie pe imagistica tare, de extracție expresionistă (fetușii lepădați pe fereastra apusului, copacul urlând sau scheunând ca un câine, strada ca un gât retezat,umbra neagră a soarelui, lățită peste un Iași aproape mortificat, "mormintele ridicându-se în picioare/ și sprijinindu-se de cârje"), fie pe reculul căutat nu atât ca răspuns în fața agresiunii
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
sau chiar i se poate substitui. A se observa, spre exemplu, că îngerul negru sau îngerul mort apare ori de câte ori poetului i se amplifică senzația că pășește pe "drumul abisului" sau că, în momentul de maximă intensitate a suferinței sale, creatorul urlă "sunt îngerul căzut pe grătarele iadului/ acolo mi-e locul/ acolo desăvârșirea/ da da pe grătarele iadului" (Noapte bună). Cealaltă mitologie lirică dominantă în poezia lui Dan Laurențiu este cea erotică. Anunțată, în primele volume, de mici epifanii grațioase ale
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]