65,887 matches
-
și interpreta orice istorie (sau pentru a umple golurile acolo unde lipsesc documentele!), trebuie să căutăm trăsăturile și experiențele comune din istoria altor națiuni. După analizarea lor riguroasă, istoricul trebuie să comenteze rolul și relevanța lor asupra problemei aflate în discuție. Putem astfel explica și umple golul datorat lipsei documentației. Metoda aceasta l-a ajutat fără îndoială pe Iorga să explice cei 1.000 de ani din istoria poporului român pentru care nu exista o documentație solidă. Iorga avea un simțămînt
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
profesorului Iorga. "N-aveam nevoie de nemți!", a replicat el violent. "Ne era de-ajuns rolul jucat de Iorga în asasinarea Căpitanului!" Am încercat zadarnic să-i explic rolurile jucate de rege și de Armand Călinescu și să aduc în discuție faptul că totul avusese aprobarea lui Dinu Brătianu însuși, Boeru a rămas pe poziție. Mi-am dat seama că ar fi fost inutil să-l întreb pe Boeru despre orice element privind implicarea lui directă în asasinarea lui Iorga. Așa că
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
refer la așa-numita școală de la Wisconsin din Statele Unite 9 "Time", 29 aprilie 1985, p. 29 10 George Orwell a condamnat în 1942 egocentrismul abstract al unora dintre intelectualii englezi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Aceștia aduseseră în discuție patru sau cinci argumente care preziceau victoria naziștilor și a japonezilor. Orwell comenta că nici un om obișnuit nu gîndea astfel la timpul respectiv. "Asemenea absurdități erau crezute doar de către intelectuali" 11 Cît de departe poate ajunge această înțelegere greșită este
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
referit în repetate rînduri la C. C. Giurescu, pronunțîndu-i inițialele sub forma "Caca" și reluînd această denigrare pînă și în publicații. Vezi O Școală Nouă Istorică, București, 1936, pp. 6 și 28. Fiul lui Giurescu, Dinu Giurescu, își amintea, într-o discuție purtată cu autorul, că, după ce I. D. Ștefănescu (profesor de istoria artelor) se întorsese dintr-o vizită, în timpul căreia fusese primit de Regele Albert, îi spusese că suveranul își amintise cît de șocat fusese de faptul că, atunci cînd îl vizitase
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
germane, fie că au fost provocate de piloții britanici, de soldații ruși sau de cehii care au ordonat expulzări. Evreii, se sugerează din nou timid În anumite cercuri respectabile, nu au fost singurele victime... Rămâne de văzut dacă astfel de discuții sunt un lucru bun sau rău. Este toată această rememorare publică un semn de sănătate politică? Sau uneori e mai prudent - cum a Înțeles foarte bine Charles de Gaulle, printre alții - să uiți? Această problemă va fi abordată În epilog
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
produsele chimice, Îngrășămintele, navigația și fibrele sintetice), care au contribuit la rândul lor cu propuneri și planuri pe sectoare. La exact un an de la Înființare, În ianuarie 1947, primul Plan național al Comisariatului a fost aprobat de executivul francez - fără discuții. Planul Monnet era unic. Era creația unui om deosebit 2. Dar și fructul unei culturi politice predispuse la procese de decizie autoritariste și la clădirea consensului prin fiat guvernamental. Sub auspiciile sale, Franța a devenit prima țară occidentală care Îmbrățișa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În al doilea rând, ambele părți au respectat Înțelegerea În linii mari, după cum vom vedea. În al treilea rând, oricât de crudă le-ar putea părea această observație țărilor În cauză, acordul nu Însemna mare lucru. E valabil și pentru discuțiile de la Yalta din februarie 1945. „Yalta” e sinonimă, În vocabularul politic central-european, cu trădarea Occidentului: momentul În care Aliații vestici au abandonat Polonia și celelalte state dintre Rusia și Germania. În realitate, Yalta nu a contat prea mult. Desigur, toți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
reprezenta sau nu un pericol real și iminent (Bevin a considerat până În decembrie 1947 că Rusia era mai puțin periculoasă decât o Germanie revigorată). Dar un lucru dureros de clar era faptul că impasul din Germania, unde economia stagna din cauza discuțiilor politice neconcludente, iar britanicii suportau costuri enorme În zona lor de ocupație, nu mai putea să dureze mult. Economia germană trebuia salvată, cu sau fără acordul sovieticilor. Nu e de mirare că britanicii, care duseseră două lungi războaie Împotriva Germaniei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a putut fi atins, și chiar democratizarea, un subiect necontroversat, s-a dovedit până la urmă dificil de implementat. Prin urmare, Aliații au acceptat existența unui diferend și au hotărât să amâne luarea deciziei, ordonându-le miniștrilor de Externe să continue discuțiile la o dată ulterioară. Au urmat doi ani de Întâlniri Între reprezentanții guvernelor sovietic, american, britanic și, spre sfârșit, francez. Prima reuniune a avut loc la Londra, la două luni după Potsdam, iar ultima tot la Londra, În decembrie 1947. Scopul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
alți termeni pentru un eventual Tratat de pace. Dar, În absența unui acord privind planurile pe termen lung și administrarea comună a Germaniei, Întâlnirea s-a terminat fără programarea unor reuniuni viitoare. În schimb, Franța, SUA și Marea Britanie au inițiat discuții tripartite În cadrul unei conferințe extinse care a avut loc tot la Londra, Începând cu 23 februarie 1948. În aceeași săptămână a avut loc lovitura de stat a Partidului Comunist din Cehoslovacia, semnalând faptul că Stalin renunțase definitiv la strategia anterioară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Într-o alianță militară europeană. Ce-i drept, În Congresul american mulți au ezitat să aprobe Articolul V (care Îi obliga pe membrii NATO să se sprijine reciproc dacă erau atacați), iar Tratatul a fost promulgat după trei luni de discuții, pentru că era Înfățișat ca un pact atlantic de apărare, și nu ca o alianță euro-americană. Apărând inițiativa guvernului În fața Senatului, Dean Acheson n-a uitat să sublinieze că America nu va desfășura trupe numeroase În Europa. și aceasta era, Într-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
e greu de spus cum, am convingerea că Europa poate acționa ca o familie, sub conducerea unui Consiliu European”. Dar circumstanțele politice postbelice nu erau favorabile acestor idealuri. În cel mai bun caz, se spera la crearea unui forum pentru discuții europene - ceea ce a propus la Haga, În mai 1948, Congresul Mișcării pentru Unitate Europeană. Rod al acestei sugestii, Consiliul Europei a fost inaugurat În mai 1949 la Strasbourg, unde s-a ținut În luna august a aceluiași an prima sa
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ale Luxemburgului, Belgiei și Olandei au semnat Acordul Benelux, eliminând barierele tarifare și anticipând libera circulație a capitalului, serviciilor și forței de muncă Între țările lor. Uniunea Vamală Benelux a intrat În vigoare la 1 ianuarie 1948 și a provocat discuții incoerente Între Franța, Italia și țările Beneluxului marginea unei posibile extinderi a cooperării Într-un cadru lărgit. Dar proiectul incert al unei „Mici Europe” a eșuat din cauza problemei germane. Toată lumea era de acord, așa cum au conchis negociatorii Planului Marshall În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sovietic. Procesele lămureau publicul cine are dreptate și cine se Înșală, Îi indicau cine este vinovat de eșecurile politice și cine s-a remarcat prin loialitate și obediență; ele furnizau chiar și replicile, un vocabular anume care trebuia folosit În discuțiile publice. După arest, Rudolf Slánský nu s-a mai numit altfel decât „spionul Slánský”, denumire rituală ce funcționa ca exorcism politic 14. Procesele-spectacol - sau tribunalele, potrivit Manualului sovietic de investigație criminală al lui VÎșinski - au fost realizate cu scopul explicit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Europa. Gânditorii și scriitorii lor erau obsedați, pe bună dreptate, de dileme specific germane. Karl Jaspers, singura figură majoră din universul intelectual prenazist care a participat activ la dezbaterile de după 1945, este cunoscut mai ales pentru contribuția unică la o discuție internă: eseul său din 1946 despre Conștiința culpei. Dar ce i-a marginalizat pe intelectualii vest-germani În primul deceniu postbelic a fost faptul că evitau scrupulos dezbaterile ideologice Într-o perioadă În care dialogul public din Europa Occidentală era intens
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În 1946 Programul Trei la radio: un produs elitist și sofisticat, cu scopul explicit de a stimula și disemina „calitatea”. Deși se adresa segmentului numit În Europa „intelighenție”, acesta evita Într-un stil englezesc inconfundabil, prin amestecul de muzică clasică, discuții serioase și conferințe de specialitate, orice subiect politic sensibil sau controversat. Britanicii nu erau indiferenți la problemele europene. Diverse periodice informau regulat despre politica și cultura europene, iar cititorii britanici puteau fi la curent dacă doreau. Ei conștientizau, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
conștiințelor contemporane. După pronunțarea sentinței În ianuarie 1950, Maurice Merleau-Ponty a admis că „faptele pun sub semnul Întrebării sensul sistemului rus”. Simone de Beauvoir s-a simțit obligată să introducă În noul ei roman cu cheie, Mandarinii, o serie de discuții tensionate Între eroi pe tema știrilor din lagărele sovietice (modificând avantajos cronologia, pentru a da impresia că Sartre și prietenii lui erau la curent cu aceste probleme Încă din 1946). Pentru a-l contracara pe Rousset și a-i struni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
solicitase suplimentarea ajutorului militar internațional, dar pentru a aproba acest lucru Congresul dorea să vadă că și aliații Americii - inclusiv Germania - Își aduc contribuția la apărarea propriului continent. Când secretarul de stat american Dean Acheson a inițiat În septembrie 1950 discuțiile cu Franța și Marea Britanie pe tema reînarmării Germaniei, francezii s-au opus vehement. Cele mai negre bănuieli despre NATO păreau să li se confirme: Pactul nu era un ferm angajament american de a apăra flancul estic al Franței, ci o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
asume responsabilitatea, iar la 30 august 1954 documentul a fost respins cu 264 de voturi pentru și 319 Împotrivă. Proiectul unei Comunități Europene de Apărare (și, odată cu el, ideea unei Germanii reînarmate În cadrul unei armate europene) era mort. Într-o discuție privată cu ministrul de Externe belgian Paul-Henri Spaak și prim-ministrul luxemburghez Joseph Bech, un Adenauer frustrat afirma că „evreitatea” lui Mendès-France Îl face să compenseze aliniindu-se la sentimentele naționaliste franceze. O explicație mai plauzibilă pentru eșecul CEA a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
occidentali au refuzat orice concesii În privința Berlinului, amintind că Însăși URSS Încălcase angajamentele de la Potsdam când a integrat Berlinul de Est În guvernul și instituțiile est-germane Înainte de semnarea unui tratat final, Hrușciov a Încercat din nou. După o serie de discuții neconcludente ale miniștrilor de Externe la Geneva În vara anului 1959, el și-a repetat solicitările Întâi În 1960, apoi În iunie 1961. Prezența militară occidentală În Berlin trebuia să ia sfârșit. Altfel, URSS avea să se retragă unilateral din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Între Hrușciov și Eisenhower fusese anulat după ce sovieticii au doborât un avion U2 În care se afla pilotul american Gary Powers, iar americanii au admis În cele din urmă că spionau de la mare altitudine (după ce inițial negaseră orice amestec). În discuțiile cu Kennedy, Hrușciov a amenințat cu lichidarea privilegiilor occidentale În Berlin dacă până la sfârșitul anului nu se ajungea la un acord. Ca și Eisenhower Înaintea lui, Kennedy a adoptat În public o poziție fermă, susținând că Vestul Își va respecta
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și În URSS, fizicianul atomic și disidentul Andrei Saharov a abandonat tema riscului unui dezastru nuclear iminent, Îndreptându-și atenția „dinspre problemele mondiale spre apărarea indivizilor”. Majoritatea occidentalilor erau, fără Îndoială, În favoarea dezarmării nucleare, atunci când subiectul le era adus În discuție: sondajele din 1963 arată că Îndeosebi italienii ar fi Întâmpinat cu bucurie interzicerea tuturor armelor nucleare. Francezii erau mai puțin unanimi, iar nemții și englezii aveau păreri Împărțite, deși peste tot exista o majoritate net antinucleară. Dar, spre deosebire de dezbaterile animate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În comunitatea națiunilor civilizate, de parcă Germania de Vest le-ar fi făcut o favoare Aliaților vestici victorioși. Dar În rarele ocazii În care Washingtonul sau Londra Își manifestau nemulțumirea În public sau ori de câte ori exista o bănuială că ele ar purta discuții cu Moscova fără știrea Bonnului, Adenauer transforma rapid situația În capital politic, reamintind electoratului cât de nestatornici sunt aliații Germaniei și cum el e singurul de Încredere În privința protejării intereselor naționale. Reînarmarea Germaniei nu a avut un sprijin intern foarte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
britanice au Început să sosească În Saigon, urmate de francezi o lună mai târziu. În schimb, francezii au primit În februarie 1946 districtele din nordul Vietnamului, aflate până atunci sub controlul Chinei. În acel moment, cum autoritățile din Paris inițiaseră discuții cu reprezentanții naționaliștilor, se contura perspectiva unei autonomii negociate sau a independenței. Însă, la 1 iunie 1946, amiralul Thierry d’Argenlieu, reprezentantul plenipotențiar francez, a proclamat separarea unilaterală a Cochinchinei (partea de sud a țării) de Nordul dominat de naționaliști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
la 1 iunie 1946, amiralul Thierry d’Argenlieu, reprezentantul plenipotențiar francez, a proclamat separarea unilaterală a Cochinchinei (partea de sud a țării) de Nordul dominat de naționaliști, sabotând astfel eforturile propriului guvern de a ajunge la un compromis și Întrerupând discuțiile guvernamentale cu Ho. Până În toamna aceluiași an, francezii au bombardat portul Haiphong, iar naționaliștii Vietminh i-au atacat pe francezi la Hanoi, declanșând astfel primul război din Vietnam. Efortul Franței de a-și restabili după război autoritatea În Indochina a
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]